Există o singură modalitate de avansare spirituală: lumina înconjurătoare care întoarce pe om la sursă, care vine ca urmare a studiului cu o intenţie cât mai apropiată de lumină. Aceasta avansează omul din grad în grad. Cu cât gradul este mai înalt, cu atât „climatul” său, condițiile sale sunt mai bune.

Este similar cu omul care urcă munți, care la fiecare nivel simte o stare diferită: vântul, soarele, totul devine diferit. Prin urmare, omul care nu dorește să se ridice mai sus nu ar trebui să se aștepte ca ceva să se schimbe la gradul actual. Nimic nu se poate schimba, aceasta este natura acelui grad și nimic nu se va schimba vreodată pentru el.

Doar sufletele care urcă și coboară, adică omul care urcă și coboară în interiorul său, poate simți schimbări. Apoi, gradul interior pe care l-au atins este proiectat asupra corpului lor, deoarece dorințele spirituale sunt mult mai puternice decât cele materiale și cu siguranță suprimă toate dorințele trupești.

Rabaş scrie că atunci când se vorbește despre senzația de foame, nu este vorba despre cât spațiu gol are omul în stomac, ci despre senzația de foame pe care o experimentează, despre „Hisaron” al său (o lipsă care cere împlinire), care nu depinde de spațiul gol din stomac. Acesta este un concept spiritual care nu poate fi măsurat și a cărui magnitudine nu depinde de golul fizic.

Prin urmare, atunci când omul dobândește o anumită simțire spirituală, toate sentimentele inferioare, desigur primesc inspirație și o forță dăruitoare de viață din aceasta.

Din Lecţia zilnică de Cabala 07/04/26, Rabaș – Art.14, 1987-Legătura între Pesah, Mața (pâine nedospită) 

Filed under: Spiritualitate | Add Comment →