Un suflet care coboară în lumea noastră o dată la zece generații

944De ce se spune că un suflet ca al lui Baal HaSulam coboară în lumea noastră doar o dată la zece generații? Adevărul este că acest suflet este incredibil de măreţ, iar realizarea lui necesită un efort extraordinar.

Prin urmare, el coboară în lume doar o dată la câteva generații, când multe suflete sunt pregătite să se ridice de la un grad spiritual la altul. Prin efortul lor colectiv, ei pot atinge culmile descrise de Baal HaSulam.

Prin toate eforturile noastre de a studia înţelepciunea Cabala și acțiunile noastre către unitate, dorim să ne includem în sufletul lui, și în măsura în care atingem această includere, putem atinge chiar și puțin, măreția lui. Totul depinde de dorința noastră de a ne ridica deasupra stării noastre actuale și de a ajunge la o unitate mai mare, numai prin ea putând ajunge la spiritualitate.

Atingând un anumit nivel de realizare a acestui grad, trebuie să încercăm să ne îmbrăcăm în haina spirituală a lui Baal HaSulam, care este excepțional de înaltă, în speranța că Creatorul va avea milă de noi și ne va permite să înțelegem, să simțim și să întrezărim cumva această stare.

Asta nu depinde doar de noi, ci de dorința celui superior de a se dezvălui în noi, și prin noi, de a influența întreaga umanitate. Nu trebuie să uităm acest lucru, pentru ca împreună să simțim această responsabilitate imensă și să ne străduim să aducem întreaga lume mai aproape de Creator.

Grupul nostru este rezultatul muncii marilor cabaliști care au trăit înaintea noastră, care au extins până la noi capătul firului care ne leagă de Creator. Trebuie să înțelegem acest fir și să îl folosim pentru a urca.

Prin apropierea noastră unii de alții, prin conexiune și includere reciprocă, vom putea simți calități mai înalte și stări mai înalte, și făcând aceasta, Îl vom obliga pe Creator să ne ridice la El. Acest lucru este deja aproape și sperăm că vom reuși să-l realizăm.

Din Lecția zilnică de Cabala 13.10.24, Ziua Memorială a lui Baal HaSulam, Rav Yehuda Ashlag

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed