Viaţă nouă 83 – O discuție despre situații de urgență, partea 1

Viaţă nouă 83—O discuție despre situații de urgență, partea 1

Dr. Michael Laitman în conversație cu Oren Levi și Nitzah Mazoz

De ce națiunea Israel este considerată de către lume o națiune specială? Ce ne spune asta despre responsabilitatea pe care o are? Cum, prin ateliere și comunicări, putem accelera ceea ce națiunea Israel trebuie să realizeze cât mai curând posibil?

Ne aflăm într-un moment special în care întreaga lume este împotriva noastră. Națiunile lumii s-au grupat împotriva noastră și acum nu avem unde să fugim. Evreii au fost expulzați înainte, dar întotdeauna cineva a fost dispus să ne primească. Se pare că nu mai este cazul.

Trebuie să examinăm de ce Israelul este atât de special. Trebuie să ne uităm la rădăcinile noastre din vremea lui Avraam până astăzi. Înțelepciunea Cabala este fundamentul nostru. Trebuie să o învățăm și să o descoperim. Ne cheamă și ne invită să începem în sfârșit să o folosim. A sosit momentul să înțelegem sistemul acestei realități, cauza, procesul și scopul lumii și ce rol special suntem destinați să jucăm în aceste vremuri.

Trebuie să spunem tuturor cât de special este acest grup de oameni, cu scopul său de a aduce pe toți într-un întreg unificat, astfel încât să ne unim cu toții ca un singur om cu o singură inimă, pentru ca tot răul să se transforme în bine. Dacă Israelul nu reușește să îndeplinească acest rol, atunci aceleași forțe care trebuie echilibrate vor acționa în schimb împotriva lui.

Ce ne spune Înțelepciunea Cabala? Avraam a descoperit înțelepciunea și a explicat în Babilon cum poate  fi rezolvată criza prin unitate și conexiune. Nimrod l-a persecutat, așa că a plecat cu miile săi de adepți. De-a lungul timpului, acest grup de cabaliști a început să se numească națiunea Israelului — Yashar-El, îndreptată către Creator, către dăruire, către iubirea de alții.

Ne aflăm astăzi în aceeași criză care a existat în Babilon și acest plan cere să fie împlinit. Toate națiunile sunt disperate și este firesc ca ele să ne învinovățească pentru tot ceea ce simt.

Trebuie să înțelegem că forța superioară ne îndreaptă în această direcție. Trebuie să fim o națiune sfântă, o împărăție de preoți. Trebuie să țintim spre împlinirea internă a conexiunii dintre noi. Odată ce noi înșine devenim conectați și uniți, ne putem întoarce către restul lumii pentru a corecta ego-ul uman. Nu trebuie să fugim; în schimb trebuie să ne îndeplinim scopul.

Trebuie să explicăm cum ne vom putea uni împreună în practică. Avem experți care pot duce oamenii prin acest proces. Trebuie să oferim o serie de acțiuni practice sub tot felul de forme, pentru ca participanții să simtă cât de bine funcționează. Citim texte, vorbim despre asta și încercăm să le punem în practică. Prin scenete de film și teatru, putem explica ce este un atelier și le putem arăta cum să se comporte. Putem invita oamenii să discute împreună în centrele comunitare unde prezentăm o mulțime de activități diferite: scurtmetraje, cântece, jocuri, activități pentru copii și bătrâni – ceva pentru toată lumea. Important este participarea emoțională. Explicăm activitățile și apoi ieșim și le împlinim.

În unitatea noastră vom experimenta o avansare specială în care vom veni cu un nou punct de vedere. Vom învăța împreună că unitatea și conexiunea sunt cu adevărat în natura noastră. Vom simți brusc cât de apropiați suntem și vom găsi această forță interioară puternică, ce este mântuirea noastră. Aceasta este Forța superioară, forța iubirii.

Din KabTV “Viaţă nouă 83 – O discuție despre situații de urgență” 15/10/12
Acest rezumat a fost scris și editat de studenții Cabalistului Dr. Michael Laitman

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: