Tag Archives: lumina

Cheia spre Lumina

Daca ma ridic deasupra egoismului meu si ies, incluzandu-ma in dorintele altor persoane, primesc un infinit vas spiritual, in care pot simti intreaga Lumina a Infinitului. Asta se intampla foarte simplu. Este ca o conducta uriasa si Lumina curge prin ea. Este o valva la capatul acestei conducte cu care eu pot schimba in mod semnificativ debitul Luminii, deschizand-o complet. Asa se intampla in lumea noastra, cand, chiar si un copil poate intoarce un robinet si schimba debitul apei. In relatie cu spiritualitatea, eu pot face la fel.

Am numai o dorinta mica pentru spiritualitate. Este un singur punct in inima. Totusi, daca ma intorc inspre dorintele altor oameni si ma includ in corpul comun al sufletului, ca una dintre celulele lui, atunci daruiesc acestui corp comun si, ca raspuns, el incepe sa aiba grija de mine. Apoi primesc toate capabilitatile lui nemarginite.

Deci, nu este o coincidenta faptul ca, Kabbalah ne spune sa iesim din dorintele noastre si sa intram in dorintele altora. Facand asta, vom primi de 613 ori mai multe capabilitati, vase spirituale si dorinte, in comparatie cu ce am avut inainte. La inceput am avut doar un punct in inima, dar acum fiecare dintre noi primeste intregul corp pentru folosul nostru.

Din partea a treia a Lectiei zilnice de Kabbalah Lesson 10.06.10, Introducere la Studiul celor Zece Sfirot

Actiune plus intentie

Creatorul este bun si face bine. Trebuie sa acceptam asta, ca singura axioma in spiritualitate. Nimic rau nu vine de Sus. Dimpotriva, Lumina, ramane intr-o stare de complet repaos, si doar binele absolut este revelat.

Singura problema este vasul, dorinta creaturii. Cu alte cuvinte, totul depinde de persoana, de eforturile si pregatirea ei. Actiunea in sine poate fi primirea sau daruirea, si intentia poate fi pentru sine sau pentru altul.

Incepem dezvoltarea noastra de la primirea pentru sine, care este dubla ascundere sau Lo Lishma. Aceasta actiune este primire, intentia este pentru sine. Mai apoi, eforturile noastre ne aduc la gradul de daruire pentru sine. Tranzitia de la primirea pentru sine, la daruire pentru sine implica doar schimbarea actiunii mecanice. Putem face acest lucru!

Nu avem control asupra intentiei, care poate fi corectata doar de catre Lumina. Totusi, suntem capabili sa schimbam actiunile noastre, din primire in daruire, cata vreme ele sunt facute pentru noi insine. Noi daruim pentru a ne imbunatati starea noastra. Aceasta munca este numita cumpara-ti un prieten.

Dar pentru a trece de la daruire pentru primire, la daruire pentru daruire noi trebuie sa schimbam intentia si pentru aceasta avem nevoie de influenta Luminii care Reformeaza. Noi facem eforturi si orice este necesar in grup si in studiu, dar schimbarea in intentie este facuta doar prin puterea Luminii.

Si cand ajungem la intentia de daruire pentru daruire – gradul de credinta, nivel Lishma, nivel de recompensa si pedeapsa, si prima revelare – ajungem apoi la a ne ridica pe noi insine la nivelul de intentie de primire pentru daruire, atat prin actiunile noastre cat si sub influenta Luminii.

Din partea 4 Lectia zilnica de Kabbalah 09.06.10, Articolul, Ar putea ceva negativ sa coboare din cer?

Deschizand calea spre Lumina

Intrebare: In ce conditii incepe sa influenteze pe cineva Lumina care Reformeaza?

Raspuns: Lumina actioneaza asupra unei persoane doar daca aceasta doreste. Totul depinde de dorinta. Lumina e intr-o stare de odihna deplina; noi trebuie sa obtinem dorinta pentru actiune, astfel ca Lumina sa actioneze asupra noastra.

Exista o multitudine de actiuni care urmeaza una alteia la diferite niveluri si in diferite forme, precum actiuni de clarificare, recunoastere a raului, corectare si implinire. Trebuie sa clarificam ce actiuni trebuie sa efectueze Lumina asupra noastra si sa ne pregatim pentru ele. De indata ce dorinta noastra devine egala celei a Luminii, ea va fi fructificata.

Noi insine deschidem calea astfel ca Lumina sa actioneze asupra noastra. Daca nu putem obtine dorinta ceruta, atunci nu meritam ca Lumina sa actioneze si nu se intampla nimic. Oricum, atunci, Lumina care avea nevoie sa fie revelata actioneaza asupra noastra prin reversul ei, facandu-ne sa suferim. In cele din urma, aceasta sfuerinta ne determina sa cream dorinta, vasul pentru Lumina, astfel incat sa devenim demni de corectare. Astfel, singurul lucru de care avem nevoie e dorinta.

Din Part 1 Lectia zilnica de Kabbalah Lesson 9.06.10, Zohar

Pe cine putem sa numim Creatura?

Intrebare: Ce este creatura, despre care vorbeste tot timpul Kabbalah? Suntem noi parti ale creatiei sau nu? Ce anume face ca o persoana sa fie creatura, este o dorinta speciala, sau o stare? De exemplu, o vaca, un caine, o pisica sunt creaturi sau nu? Ele par sa existe, si totusi nu au liber arbitru, deci poate cineva care nu are liber arbitru sa fie numita parte creata? Daca da, atunci inseamna ca si metalul poate de asemenea fi numit parte a creatiei. Daca o creatura este ceva care poseda liber arbitru, atunci, putem fi numiti creaturi? Poate creatura este doar aceea care stie ca, Creatorul, comunica cu el, si ii daruieste reciproc  Lui? Cu alte cuvinte, este creatura (partea a creatiei) in masura sa fie similara cu Creatorul?

Raspuns: Creatorul si creatia exista impreuna, intr-o singura dorinta. Creatura daruieste Creatorului, si Creatorul creaturii. Atat Creatorul cat si creatura iau decizii. Creatura exista daca percepe Creatorul; este o creatura in masura mai mare sau mai mica, in functie de masura in care simte pe Creator, adica este similara cu El. O creatura nu este un simplu robot controlabil, sub totala conducere a Creatorului.

Din acest motiv, creatura incepe cu unirea intre Malchut si Bina, adica, atunci cand Malchut se ridica la Bina si o forteaza sa se deschida ori sa se inchida. Asta indica faptul ca, altcineva de langa Creator face aceste actiuni.

Prin urmare o creatura independenta fiind opusa Creatorului este nascuta, ca urmare a unei intregi secvente de evenimente. Nu sunt atat de simplu de acceptat fortele iubirii si daruirii din Bina, sau obtinere fortei de a renunta la propriul egoism. Si este la fel de greu sa ne ridicam la Bina, sa o restrictionam, si sa spunem: Nu imi da nimic, sunt incapabil sa primesc dezinteresat.

Vreau sa primesc; cu toate acestea nu pot, pentru ca acest lucru ma va duce la moarte spirituala. Daca primesc, voi inceta sa fiu independent, adica voi muri ca si creatie. Cel Superior are tot ce imi doresc, dar ii cer Lui sa nu se reveleze, sa nu imi dea nimic. Il restrictionez pe El de mine in asa fel incat sa nu imi dea nimic.

Doar dupa ce il restrictionez pe Cel Superior incep treptat sa imi descopar sinele in raport cu El. Reglez eu insumi Lumina, care vine de Sus si determin modul, masura, si conditiile prin care o primesc. Si prin dobandirea multiplei impliniri, eu dobandesc forma creaturii, aceea, care este similara cu Creatorul.

Nu pot face acest lucru singur. Trebuie sa acumulez dorinta, care vine de la grup, si forta, care vine de la Lumina care Reformeaza, si Lumina ne permite sa devenim similari cu Creatorul.

Din partea 2 Lectia zilnica de Kabbalah 09.06.10, Prefata la Comentariul Sulam

Daca meriti, te voi invata

Intrebare: Daca, pe parcursul zilei, ascult singur Zohar-ul, atrag, de asemenea, astfel, Lumina Inconjuratoare ?

Raspuns: Nu exista timp, miscare, sau spatiu in spiritualitate. Dreptii – autorii Zohar-ului, care fizic au parasit lumea acum doua mii de ani – nu sunt, oare, astazi cu noi?

Inainte de a muri, ARI a spus elevilor sai, Daca meritati, voi veni sa va invat. Neintelegand cele spuse de el, unul dintre elevi a intrebat, Cum vei veni, daca acum parasesti aceasta lume? ; Nu controlezi tu acest mister a raspuns ARI.

O asemenea conectare este revelata in interiorul unei personae, mult mai clar decat contactul fizic. Prin urmare, noi suntem impreuna cu toate sufletele care au meritat deja revelarea si cu toti prietenii care aspira la asta. In acest fel, meritam toti revelarea.

Din partea 1 Lectia zilnica de Kabbalah 08.06.10, Zohar

O bariera psihologica in calea spre daruire

Exista o bariera psihologica in calea scopului spiritual. Daca doresc sa dobandesc daruirea, nu trebuie sa cer nimic altceva decat daruire. Mai mult, aceasta nu este daruire asa cum este definita de mintea mea egoista si de dorinta mea curenta. Asta inseamna ca nu pot cere nimic din ceea ce exista in intelegerea mea curenta; ar fi opus adevaratei daruiri si starii spirituale. Numai cand intru in starea spirituala si primesc attribute spirituale voi incepe sa ma examinez cu noua mea minte si noua mea inima. Apoi, voi simti si voi intelege in interiorul dorintei de daruire.

Pur si simplu nu pot sti despre daruire in dorintele mele egoiste; nu va merge. De fapt, prima faza a intrari in spiritualitate se numeste, chiar din acest motiv, trecerea Machsom (bariera catre lumea spirituala). Perceptia calitatii de daruire este complet separata de tot ceea ce are loc in dorintele mele actuale. De aceea, este deasupra ratiunii (deasupra intelegerii mele actuale) faptul ca cer aceasta calitatea a daruirii. Vreau doar sa stiu cum pot sa primesc acest atribut, chiar daca nu inteleg ce inseamna. In prezent, nu am nicio conexiune cu el, niciun punct de contact sau vreo abilitate ca sa il testez. Il accept, pur si simplu, in orice forma imi va fi trimisa de Sus.

O asemenea atitudine nu pare sa se potriveasca unei persoane serioase, evoluate, inteligente. Totusi, este chiar invers. Aceia care poseda perceptii avansate, intelegere a tuturor proceselor prin care trecem, isi examineaza egoismul si vad cum suntem controlati si inrobiti de el. Ei inteleg ca nu avem nicio sansa decat sa ne ridicam deasupra lui prin scoaterea noastra din dorintele actuale, perceptia si mintea egoista limitata.

De aceea, in timpul lectiei, eu cer numai ca Lumina sa lucreze asupra mea. Nu conteaza ce face cu mine. Sunt ca un copil care nu intelege nimic, dar sta in bratele mamei, complet increzator in orice ii face ea. Trebuie sa dobandesc o asemenea devotiune si sa ma anulez in fata Celui de Sus. Implor, Vindeca-ma! In afara de asta, nu mai cer nimic altceva.

Din prima parte a Lectiei zilnice de Kabbalah 2.06.10, Zohar

De la punctul din inima la Malchut al Infinitului

Nu exista Lumina fara vas si nici implinire fara dorinta. Lumina Superioara este intr-o stare de repaus total; ea umple si inconjoara creatia intreaga. Totul depinde numai de dorinta noastra, de vasele noastre de perceptie. Daca dorim aceasta implinire o vom percepe. Totusi, daca dorinta noastra nu corespunde precis frecventei sau calitatii implinirii (adica nu este nicio echivalenta a proprietatilor intre dorinta si ceea ce o umple), atunci nu vom simti implinirea. Multiple exemple ale lumii corporale atesta asta.

Trebuie sa aducem dorinta noastra Luminii Superioare pentru a fi umpluta. Pentru a face asta corect, dorinta trebuie sa corespunda cu Lumina, sa fie in daruire. Cum putem dobandi aceasta forta a daruirii? Kabalistii spun ca puterea daruirii exista in fiecare persoana, dar este foarte mica si ramane asa intr-o singura persoana.

Poate creste numai daca o persoana se uneste cu ceilalti. Daca doreste sa dobandeasca daruirea si este dispusa sa faca orice este necesar pentru a primi de la grup si prieteni dorintele lor de daruire, atunci ea dobandeste de la ei multe asemenea dorinte. Face asta in masura in care se anuleaza ea insasi si creste prietenii in propriii ochi. In acest fel este capabil sa primeasca de la ei o dorinta de daruire mai mare,  atat in cantitate cat si in calitate. Si daca o persoana poseda dorinta de a darui, atunci Lumina, in timpul citirii Zohar-ului va lucra asupra ei; va incepe sa-si organizeze dorintele si sa le umple.

De aceea, pregatirea pentru citirea in Zohar trebuie sa aiba loc in grup, in incorporarea reciproca in fiecare, pentru a forma o dorinta puternica. In acest caz, vom reusi. Putem accelara timpul si sa-l scurtam, fara nevoia de a ne supune la suferinte corporale prelungite. Putem transforma suferintele pamantesti in chinuri ale iubirii, ceea ce inseamna suferinte pentru ca nu avem calitatile daruirii, ca nu avem dorinta de a da, pe care trebuie sa o dobandim. Putem lucra cu grupul si prietenii si astfel sa dobandim o asa vointa.

Dupa cum vedem, totul este in mainile noastre. Putem, de fapt, concetra timpul la zero. Creatorul a creat doar un punct existenta din absenta. Restul, El ni le-a dat pentru ca noi sa ne crestem dorinta de la punctul din inima pana la dimensiunea intregului Malchut al Infinitului. Asta este posibil numai daca ne unim. De aceea, avem doar o singura oportunitate de a dobandi dorinta pentru Lumina: sa ne straduim impreuna cu micile noastre dorinte de daruire.

Din prima parte a  Lectiei zilnice de Kabbalah 6.06.10, Zohar

Jucandu-ne in umbra pentru a gasi Lumina

Pentru a intelege si simti unde suntem, trebuie sa crestem spiritual. In lumea materiala, o picatura de samanta incepe sa creasca in pantecul mamei si, apoi, dupa ce vine in aceasta lume, continua sa traiasca intr-un spatiu mai larg, devenind in final o fiinta omeneasca. Un proces similar are loc in dezvoltarea noastra spirituala interna. La un stadiu anumit al vietii noastre pamantesti, incepem sa simtim o picatura de samanta spirituala, care se numeste punctul din inima, o dorinta catre dezvoltarea spirituala. Asta inseamna ca punctul s-a deschis singur. Nu am existat in aceasta lume, inainte ca parintii nostri sa ne dea nastere. Similar, suntem adusi la nasterea spirituala de tatal si de mama noastra (numite de asemnea Abba ve Ima in Kabbalah).

Cresterea spirituala se intampla sub influenta unei forte numita Lumina Superioara. Ne conduce prin ascunderi si relevari ale Luminii. Ne scutura relevandu-se noua si aratandu-ne realitatea si apoi ascunzand-o de noi din nou. Se joaca cu noi si ne creste sau descreste aspiratia noastra catre ea. Lumina ne influenteaza alterand starile prin care trecem: bine sau rau, claritate sau confuzie. Daca reactia noastra este corecta, ne dezvoltam, inca un minunt, inca o zi, inca o saptamana.

Dezvoltarea noastra poate dura mii de ani sau o putem completa intr-un an sau doi. Totul depinde de individ. Tot ceea ce trebuie sa stim este cum sa reactionam la fortele care conduc dezvolatarea noastra si sa incepem sa conectam totul la o singura sursa: Nu exista nimeni in afara de EL. El se ascunde in spatele realitatii vizibile.

Incep sa-L discern si sa sap adanc in aceasta realitate. Fac asta pentru a simti puterea si pentru a intelege cum lucreaza prin toate cortinele din aceasta lume, incluzand: prietenii apropiati, strainii, natura si chiar eu cand ma schimba intern.

Cu schimbarile interne, incep sa ma simt ca o cutie neagra care intelege si simte la un nivel mic schimbarile pe care le sufera. Incep sa inteleg ca singura mea sarcina este de a reactiona la ce mi se intampla. Impulsurile vin de la o realitate vizibila, de la cei care sunt aproape de mine, de la straini, prieteni si inamici; toti sunt umbre care blocheaza Lumina Superioara sa ajunga la mine.

Daca reusesc sa ma conectez cu Creatorul prin aceasta ascundere, se numeste o umbra a sfinteniei deoarece eu imi construiesc relatia cu Creatorul prin rezistenta ascunderii. In acel moment incep sa inteleg teatrul pe care el il joaca pentru mine si, prin el, sa-L descopar.

Din prima parte a Lectiei zilnice Kabbalah 4.06.10, Shamati, Art. 8

In sus pe treptele corectiei

Zohar, Capitolul Tetzaveh (Porunca), paragraful 114: Exista cinci abtineri  in  ziua ispasirii – de a manca, de a bea, de a face baie,  ungerea, de a purta incaltaminte si a avea relatii intime – de a fi asistat de cele cinci parti superioare, HGTNH, care in ziua ispasirii, Bina, au iesit afara si care sunt portile ei.

Pentru ca trebuie sa tranzitam din perceptia realitatii in dorintele egoiste spre perceptia realitatii in dorintele altruiste, autorii Zohar-ului (ca si toti ceilalti Kabalisti), ne spun despre diferite corectii pe care trebuie sa le facem in dorintele noastre, ne mutam de pe o treapta pe alta, ca sa avansam cu fiecare dintre cele cinci simturi ale noastre spre spiritualitate. Toate cele cinci simturi sunt conectate intre ele si, din acest motiv, noi  avem mereu un Partzuf spiritual, adica o perceptie definitiva a realitatii cu limitari.

Pentru a trece din perceptia actuala a realitatii spre una mai avansata, trebuie sa ne imbunatatim dorintele si sa atragem Lumina care Reformeaza. In acest fel, vom construi urmatorul Partzuf, care suntem noi insine, la un nivel mai inalt. Facem asta prin deschiderea tot mai mult, a simturilor noastre, perceptia realitatii. Acesta este modul in care avansam.

Toate obstacolele pe care Zohar-ul le descrie, cum ar fi tapul ispasitor, cele cinci interdictii si asa mai departe, sunt doar limitari. Noi facem aceste limitari in concordanta cu recomandarile Kabalistilor si, ca rezultat, ne corectam mai repede. De altfel, ei ne spun dinainte ce merita sa facem la fiecare pas, ca sa ne directionam spre perceptia realitatii pe un nivel mai complex, mai interior si mai profund. Apoi, fara cadere, vom avansa cu viteza mai mare si mai sigur.

Din prima parte a Lectiei zilnice de Kabbalah 3.06.10, Zohar

Cum putem mosteni Meritul Tatilor?

Intrebare: Ce este Meritul Tatilor?
Raspuns: Este o parte din sistemul general de suflete, care si-a desavarsit deja corectarea. Ei se numesc Tati (Patriarhi). Aceasta parte exista intr-o stare corectata, umpluta cu Lumina. Acestea au fost suflete foarte luminoase si, de aceea, au putut sa-si corecteze in intregime partile in sistemul general Adam HaRishon.

Dar acum, cum ne corectam pe noi insine? Vom putea ajunge la corectare, atasandu-ne de ei. Daca ma straduiesc sa fac asta, ma numesc drept, pentru ca vreau sa ajung la aceeasi stare ca si ei pentru a-L indreptati pe Creator si creatia sa. Acesta e momentul in care meritul tatilor incepe sa ma influenteze (altminteri nu o va face), iar eu primesc de la ei Lumina care se Intoarce la Sursa.

Pentru asta am nevoie de un sistem numit Grup de Kabbalah, asa incat inauntrul lui, eu sa pot realiza sfatul oferit de acesti Kabalisti (Tati). Ei imi spun ce trebuie sa fac pentru a ma pozitiona in partile lor corectate din sistemul general de suflete. Asta se numeste A se folosi de Meritul Tatilor. Ei mi-au oferit Kabbalah (Torah), mi-au spus cum sa obtin corectarea si cum sa folosesc corectarea pe care ei au facut-o deja in sistemul general. Eu nu trebuie sa-mi torturez corpul; trebuie doar sa atrag Lumina Inconjuratoare in interiorul meu, prin sistemul lor corectat.

Alegerea mea sta numai in conectarea cu grupul, prin care eu insumi pot sa vizez sistemul corectat, numit Tati. Tatii au facut corectari inauntrul sistemului spart al Adam HaRishon, si multumita acestor corectari, oricine poate, indiferent de timp sau situatie, sa foloseasca mediul corect pentru a deveni ca Tatii, conectandu-se cu ei, obtinand astfel Lumina care se Intoarce la Sursa, si prin asta sa foloseasca puterea Luminii pe care ei au dobandit-o.

In grupul nostru Kabalist, vrem sa devenim la fel ca grupul corectat al sufletelor, numit Tati. De aceea, fiecare trebuie sa spuna: Cand vor fi actiunile mele la fel ca cele ale Tatilor? In acest fel, avem un exemplu despre cum poate grupul nostru sa se conecteze cu grupul lor.

In aceasta sta intreaga alegere si mostenire a Meritului Tatilor. Daca grupul nostru intra in partea corectata a Adam HaRishon, numit Tati, isi echivaleaza calitatile cu ale lor si se conecteaza cu ei, facand asa, vom folosi meritul lor si ne intoarcem la starea corectata care exista acolo.

Din partea a patra a Lectiei zilnice de Kabbalah 3.05.10, articolul Merit Ancestral