Unde in univers este lumea?
Lumea noastra e situata sub punctul central al intregului unviers, Malchut, direct sub capatul liniei Luminii extinsa din Infinit (Kav Ein Sof), care “atinge fara sa o atinga.” Cu alte cuvinte, transmite o scanteie a Luminii catre noi asa incat sa putem cumva sa ne imaginam Lumina si sa existam. Aceasta scanteie se numeste “o candela firava” (Ner Dakik).
Dar de fapt, in ce priveste lumea spirituala, intreaga lume pe care o simtim acum, nu exista! In imaginea universului, acest punct este mai degraba spiritual decat material, asa cum ni-l imaginam acum.
Mai mult, toate 125 gradele prin care urc in Lumea Infinitului dispar dupa ascensiunea mea. Oricum, ele nu sunt iluziile mele, ele doar unifica, rulandu-se ca un covor, si raman in mine, asemenea unei persoane a carei intreaga experienta a copilariei ramane in el cand devine adult. Isi poate aminti copilaria si intelege astfel copiii.
Cum altfel as putea sa-mi inteleg nepotul de 2 ani? Acest lucru e posibil doar pentru ca am fost candva si eu copil. Si chiar daca nu-mi amintesc de mine la 2 ani, starea de copil, intregul “Partzuf al celor de 2 ani” se afla in mine. Daca nu am asta, nu as sti cum sa abordez copilul de la inaltimea mea de 60 ani. L-as invita s studieze Zoharul si nu as sti ce ar avea nevoie in rest.
Oricum, noi suntem organizati astfel de Sus, ca un computer care detine toate aceste programe. Noi operam in baza datelor inerente si a imaginilor pe care le trezim si le alegem din arhivele noastre stocate.
Totusi realitatea care apare in fata ochilor nostri e o intreaga iluzie . In fond, e proiectata de dorinta noastra egoista, in timp ce dorinta egoista in sine e o iluzie si nu exista! Nu exista o dorinta de bucurie in sine, de dragul cuiva; a disparut in timpul Primei Restrictii (Tzimtzum Aleph)! Si chiar inainte de asta, intentia egoista nu era reala pentru ca de indata ce s-a trezit, a fost imediat restrictionata.
Pentru a face o transgresie, trebuie sa o repeti. Prima data, simti doar gustul placerii anterioare, necunoscute. Daca a doua oara insa alegi constient sa continui, atunci se numeste pacat.
Prin urmare, receptia anterioara lui Tzimtzum Aleph nu a fost considerata o transgresie, de indata ce creatura a simtit-o, a respins-o imediat. In Kabbalah, „pamantul” nostru ne indica dorinta de a te bucura in sine ((“Eretz”- pamant deriva din cuvantul „Ratzon”- dorinta). Deci, exista globul terestru sau nu? E dorinta mea care ilustreaza pamantul in acest fel pentru mine.
Nu exista, dar imaginea lui exista in dorinta mea. Si intrucit e o dorinta egoista, nu exista in lumea spirituala! Prin urmare, intreaga lume e imaginara. Mi-e data ca iluzie, ca sa pot incepe sa exist in spiritualitate pe cont propriu.
Creatorul vrea ca noi sa ne construim exact ca El. Unde incepem atunci? Incepem de la un zero complet, la fel cum Creatorul a inceput cu „absenta” (Yesh Mi Ain ). Cu alte cuvinte, incep de la o schita, pentru ca nu sunt in lumea psirituala.
Fiecare nou grad al meu ar trebui sa inceapa aici, in aeasta lume imaginara, dincolo de cea spirituala: primul, al doilea, al treilea si asa mai departe, pana la gradul 125. (Amintiti-va cum inainte ca Rabbi Simon sa se ridice la ultimul grad, s-a simtit ca Shimon de la piata.) Adica, de fiecare data cand ne redicam din „acest pamant”, aceasta dorinta.
Din poartea 3 a Lectiei zilnice de Kabbalah 12/5/10, Beit Shaar HaKavanor.
Este imposibil să ne imaginăm cum am trăi dacă ne-am vedea doar niște animale. Totuși, umanitatea are religie (credință) care o ajută să stăpânească, oarecum, egoismul său. Toate aceste sisteme de credință sunt bazate pe o singură idee: existența vieții după moarte.
Punctul în inimă, care nu are nicio formă sau direcţie, este similar cu celula mea stem, din care mă pot construi. Este capătul frânghiei, aruncată mie din starea finală pe care trebuie să o ating. Îngropat în el, eu pot construi acum totul în jurul lui, exersându-mi liberul arbitru.
Ce înseamnă să ating Infinitul? Atunci când intru în Infinit, devin Malchut al Lumii Infinitului, ceea ce înseamnă că eu conțin pe toată lumea în mine. De fapt, iubește-ți aproapele ca pe tine însuți înseamnă că toți cei pe care îi văd și simt acum ca în afara mea, devin componente esențiale ale sufletului meu. Sufletul meu primește înapoi toate părțile sale, împrăștiate și distanțate și devine un suflet complet, întreg.
