Întrebare: Atunci când muncim într-un grup de zece pare că suntem încătușați, pentru că ne este rușine să dezvăluim anumite lucruri. Într-o relație între doi prieteni, acționăm cu o mai mare libertate.

Răspuns: Nu este vorba despre libertate. Dimpotrivă, în același timp, nu există altă structură prin care este posibil să se simtă la nivelul următor, înainte chiar să intre în el. Este o descoperire foarte puternică și bruscă, urmare a adunării unui imens potențial intern.

În esență, vă construiți. În uniunea dintre voi, începeți să dobândiți noi senzații, obiceiuri, caracteristici și o inteligență, și descoperiți tot soiul de sentimente. În acest mod, chiar înainte de a intra în lumea superioară, construiți în voi un sistem de conștiință și percepție.

Atunci când o persoană acționează singură, totul se petrece diferit. Astăzi, lumea noastră evoluează într-o direcție diferită, doar sub forma unui grup! Dacă nu există grup, este foarte dificil de a munci în doi, și este încă și mai dificil de a munci în binom cu profesorul. Este dificil, pentru că voi începeți să profitați de el, să-l discreditați și să-l considerați ca un părinte. În general, așa ne comportăm cu părinții, ca și cum ne-ar datora ceva.

Profesorul meu Rabash, a avut o situație similară. Mi-a spus cât i-a fost de dificil să se anuleze constant în fața tatălui său. Deci, este dificil să vă anulați în fața profesorului dacă învățați cu el ca o pereche. Este ceea ce numim student-prieten, și nu este ușor.

Deci, fiți recunoscători și considerați-vă norocoși că aveți un grup.

Din Lecția 3, din congresul de la Sankt Petersburg, ”a doua zi”, 20.09.2014

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Din Studiul celor zece Sfirot, partea 15, articolul 44: acum, eliberarea din sclavia egipteană este considerată ca un exil.

Eliberarea și exilul sunt legate. În alte circumstanțe, aceeași stare poate fi considerată ca un exil sau ca o eliberare. Exilul la o anumită etapă poate fi spiritual mai elevat decât eliberarea la o altă etapă.

Să spunem că sunt masterand într-o universitate și nu am nici o idee cu privire la ceea ce trebuie să studiez, adică sunt ”în exil”. Comparativ cu studenții din primul și al doilea an, sunt în starea de eliberare, deoarece am reușit cumva să mă ridic la un nivel mai ridicat decât ei.

Rabash a scris că, nivelul credinței pe care-l atingem de fiecare dată se transformă în fundație pentru următoarea etapă: Reshimo de Hitlabshut se transformă în Reshimo de Aviut; așa noi avansăm. Eliberările se transformă în exiluri.

Din articolul lui Rabash, ”Semnificația exilului”: ”A cădea” în spiritualitate nu înseamnă că pierdem credința. Asta înseamnă că pentru moment, suntem obligați să muncim mai mult; de aceea, credința sa anterioară este considerată ca o cădere în raport cu starea sa actuală.

Keter al Partzuf inferior devine Malchut al superiorului. Asta înseamnă că, nu ar trebui să judecăm niciodată starea noastră din interior, ci doar în combinație cu stările asociate. De fiecare dată ne ridicăm spre sfințenie și nu decădem niciodată. Dar, dacă vom sfârși prin a fi în întuneric, următoarea stare de întuneric este mereu superioară stării corecte în care am fost deja.

Din partea a treia a Lecției zilnice de Cabala, 26.03.2014, ”Studiul celor zece Sfirot”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Tu B’Shevat este numit Noul An al copacilor, adică Noul An al cuiva care începe să se dezvolte în aceste zile. Este foarte simbolic că noi ne-am mutat într-o nouă clădire în acest moment şi că noi vom găzdui un congres atât de mare care îmbrăţişează trei congrese într-unul singur şi noi trecem printr-un proces foarte special structural, în acest moment.

Tot ceea ce trebuie să facem acum este de a aştepta ca fructul să-şi facă apariţia pentru ca arborele nostru să nu fie unul obişnuit, ci mai degrabă unul care va fi rodnic.

Rabash explică în Scrisoarea 29 cum să faci un pom fructifer dintr-un om. Tu B’Shevat este numit “Rosh Hashanah al copacilor” deoarece, în acest moment, un om a terminat autoexaminarea şi a decis deja dacă este cazul pentru  el să continue munca sau, mai degrabă (Doamne fereşte) dacă doreşte să acţioneze în altă direcţie.

În acest moment, ştim deja din ce sursă trage energia vieţii; fie din dorinţa de primire pentru binele propriu, fie din dorinţa de dăruire Creatorului său.

Cu adevărat sunt zile foarte speciale. Uneori, un om este recompensat prin sincronizarea vieţilor sale, spirituală şi materială; deci, simţim că sărbătorile şi zilele săptămânii sunt îmbrăcate în stările interne ale cuiva. În aceste zile, trebuie să decidem ce direcţie alegem în viaţă: de a trăi pentru binele corpului sau binele sufletului. Acestea sunt zilele în care trebuie să alegem una sau alta. Dacă luăm decizia de a avansa pentru binele sufletului, atunci munca începe.

Este spus:” Un om este un copac pe câmp”. Asta înseamnă că, toată munca ce este făcută cu copacii pentru a-i face rodnici se aplică şi la un om.  Fructul este lucrul principal aici! “Fructul de sfinţenie” implică faptul că, o persoană merită o dezvăluire a Creatorului şi se transformă într-un râu curgător, trecând de la un grad la altul până ce spune: “Lăsaţi Creatorul să fie plin de veselie în mine, deoarece El mă vrea; lăsaţi-L să fie coroana de frumuseţe”.

Cu alte cuvinte, o persoană începe să-şi dea seama că tot ceea ce i se întâmplă şi care stabileşte alegerea între corpul şi sufletul său, este făcut de Creator. Este El care a creat toate condiţiile care ne conduc la această decizie. Dacă Creatorul aduce o persoană la “un punct de decizie”, asta înseamnă că ea are suficientă putere, un mediu corect şi o susţinere adecvată care-i permit să ia decizia coreactă. Din acest punct, destinul său va fi redirecţionat în mod corect.

Aş dori să urez fiecăruia dintre noi să înţeleagă mereu că “Nu există nimeni în afară de El” şi că există o singură forţă care produce tot ceea ce există. Este forţa care ne trimite momentele cele mai dificile în viaţă, atunci când trebuie să facem o alegere decisivă. Să luăm mereu decizia corectă!

Din discuţie în timpul mesei, 17.01.2014

Filed under: Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă în viaţa mea zilnică, apare o mică dorinţă de a direcţiona intenţia mea de dăruire către Creator, apoi dispare imediat, ce pot face pentru a mă concentra asupra ei? Cum mă pot ajuta, pot desena ceva pe mână sau pot face altceva?

Răspuns: Îmi aminteşti de anii în care am învăţat cu Rabash. Am desenat, la fel, un simbol pe mâna mea, pentru a nu uita intenţia. Atunci când eram aşezat la volanul maşinii, se mişca constant în faţa ochilor mei, ca pentru a-mi aminti că trebuie să mă gândesc la intenţia în scopul de a dărui. Este atât de puţin natural pentru noi, încât nu poate să apară în mintea unei persoane fără un fel de memento extern.

Deci, faceţi tot: desenaţi ceva pe mâna voastră, puneţi un ceas şi activaţi alarmă, astfel ca la fiecare cinci minute să vă va aminti intenţia. Acţiunile pe care le faceţi nu sunt importante, ele ar putea fi foarte diferite. Lucrul principal este să nu le întrerupeţi ci mai degrabă reveniţi pentru a controla intenţia.

La un moment dat, veţi simţi o diferenţă între lumea noastră şi lumea spirituală, deoarece intenţia ne diferenţiază de lumea spirituală. În momentul în care anumite înclinaţii apar în voi, veţi simţi imediat că intraţi într-o matrice complet diferită de senzaţii, veţi începe să simţiţi lumea în mod diferit. Brusc, va începe să fie ca un film, apoi o imagine complet diferită va apărea.

Din Congresul virtual de la Moscova, “Unitate fără frontiere”, prima zi, 13.12.2013, Lecţia 1

Filed under: Intentie, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Singura cale prin care ajungem mai aproape de a observa principiul iubirii aproapelui este conditia gararntiei reciproce. Si pentru a ajunge la ea, trebuie sa urmam punctual sfatul Cabalistilor; altfel nu vom reusi.

Baal HaSulam scrie in una din scrisorile sale ca daca o persoana se abate chiar si putin de la calea dreapta, cu cat merge mai departe, cu atat abaterea, eroarea va fi mai mare. In acest fel noi el se abate de la directia catre scop, desi persoana nu simte deviatia de pe cale pentru ca deviaza putin cate putin. Insa la final, toate aceste devieri de aduna intr-o mare si amara eroare.

De aceea oamenii care decid sa se indrepte spre scop trebuie sa aiba o ordine, o carta. Este asa cum scrie Rabash :”Ne-am adunat aici ca sa infiintam o societate…” Si principiul este valabil oricui pentru a se conecta cu scopul anularii de sine fata de restul, mai presus de toate obstacolele si dezordinile care vin de Sus, de la forta superioara, chiar daca vedem sau nu asta.

Totul vine de la Malchut al lumii Infinitatii unde toti sunetm conectati: Lumina si vasul.Toate dorintele si Luminile exista in lumea Infinitatii in absoluta unitate si adeziune, in starea initiala creata de Creator, sau starea corectiei finale (Starea 1 si Starea 3). Insa, noi ne simtim ca si cum existam in starea intermediara (Starea 2), fie undeva de-a ungul starii spirituale sau chiar sub ea, pe gradul sau ultim numit “lumea noastra.”

De aceea tot ce ni se intampla vine din Malchut a lumii Infinitatii. Acesta este locul spre care trebuie sa ne intoarcem pentru a cere ajutor-  forma unde existam ca un om cu o singura inima, intreaga revelare a Creatorului, Lumina, in conformitate cu similaritatea noastra cu El.

Si regula “ Iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti” este legea existentei sufletului colectiv care exista in lumea Infinitatii. De aceea aceasta lege este cu adevarat o “mare, generala regula” sau asa cum a aspus Rabbi Akiv, un urias vas pentru toata Lumina infinita a devenit revelat in el.

Din partea 1 Lectia Zilnica de Cabala 7/20/2011, Aticolul lui Rabash

Filed under: Garantia reciproca, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Shamati 13, “Rodia”: Masura pentru implinire este cat de mult se poate merge deasupra ratiunii, iar asta se numeste Romemut.

Este doar gol in locul in care nu exista nimic, asa cum este scris „pamantul atarna deasupra la nimic”. Intelegi ce este masura implinirii, a locului gol? Raspunsul este conform ridicării a lui însăşi deasupra ratiunii.

Asta inseamna ca lipsa ar trebui sa fie implinita cu elevatie, insemnand deasupra ratiunii si sa ii cerem Creatorului sa ne dea acea putere. Va insemna ca toata lipsa a fost creata, adica ca o persoana incepe sa simta astfel, ca este goala, doar pentru a fi implinita cu Romemut (maretia) Creatorului. Cu alte cuvinte, trebuie sa intelegem totul deasupra ratiunii.

Nu intelegem ce este „credinta deasupra ratiunii”. Este o separare totala de calculele noastre. Imi amintesc cum trei sau patru luni după ce am inceput sa studiez cu Rabash, l-am intrebat „Ce este credinta deasupra ratiunii, deoarece scrie ca trebuie sa fim intotdeauna in aceasta stare?” Ba chiar am scris la mine pe mana ca nimeni nu ar trebui sa uite de credinta deasupra ratiunii, cu toate ca nu stiam ce este. In vreme ce stateam in masina la volan, langa Rabash, am privit ce am scris pe mana si l-am intrebat: Ce inseamna acest concept?

Drept raspuns mi-a dat un exemplu, limitat desigur la granitele lumii acesteia: sa presupunem ca un prieten a imprumutat o mie de dolari de la tine si mai tarziu iti trimite o scrisoare ca si cand ar avea intreaga suma inauntru. Dar gasesti doar un dolar inauntru. Dar prietenul ti-a spus ca sunt o mie de dolari inauntru si, totusi, conform calculelor tale este doar unul. Unde sunt cei 999$?

La fel este cand avansezi in credinta deasupra ratiunii. In felul acesta obtii o corectie (mai mult decat iertandu-ti prietenul de datorie!) ca incepi sa percepi acest dolar ca si cand ai primit o mie in loc de unul, ca si cand prietenul ti-a returnat totul.

Dar simti ca cei 999$ lipsesc?Asta se numeste forta credintei deasupra ratiunii. Este imposibil sa intelegi ce inseamna asta in timp. Doar cand aceasta forta ni se reveleaza in interior ca rezultat al eforturilor interioare, inauntrul dorintelor noastre, cand ne schimbam, atunci vedem ca suntem gata pentru credinta deasupra ratiunii, si aceasta credinta este daruirea in lucul primirii.

Totusi, asta va ramane neclar pana cand persoana obtine de fapt aceste calitati.
Din prima parte a Lectia zilniva de Cabala 4/26/11, Shamati

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce reprezintă actul dăruirii și cum îl obținem?

Răspuns: Rabash scrie în scrisoarea sa că atac inima prietenului cu cadouri ca și cum trag cu săgeți sau gloanțe în el. Și chiar daca are o inimă de piatră (Lev HaEven), acoperită cu o puternică armură (Klipa, carapace), pe care o am și eu, dar lovindu-l din nou și din nou, gradul eu sparg armura lui și ajung la inima sa.

Și după aceea, îl umplu cu darurile și iubirea mea. În acest fel câștig inima prietenului și astfel obțin proprietatea dăruirii. Procedez astfel pentru că doresc să penetrez inima sa și să simt ca și cum aș fi în ea. Nu este inima noastră normală, egoistă, ci mai degrabă chiar acel loc spiritual, locul, unde doresc să mă unesc cu el. Acolo mă străduiesc să pătrund. Scrisoarea 40 a lui Rabash:

Fiecare  cadou…pe care îl dă prietenului său este ca o săgeată sau un glonț care face o gaură în inima sa…

Și chiar dacă vede că inima prietenului său este de piatră…(totuși) prin gloanțele pe care le trage în mod repetat, urmele multiple devin o gaură… unde iubirea darului – dăruitorului pătrunde și umple aceast gol. Și căldura iubirii scoate sclipiri ale iubirii prietenului și apoi, aceste două iubiri formează  o haină comună a iubirii care îi acoperă pe amândoi.

Asta înseamnă că iubirea înconjoară și ii acoperă pe amandoi si de acum acum incolo ei devin un singur om. De fapt, ei sunt acoperiti de o haina comuna, anulandu-se unul in fata celuilalt

Putem petrece mult timp, spunand cuvinte frumoase si discutand numeroase probleme, dar dupa toate intrebarile si raspunsurile exista doar un singur act care cel mai probabil va va indrepta in directia corecta. Despre asta a scris Rabash. Aceasta munca printre prieteni poate fi invizibila din afara, in timp ce ei ard in interior.

Din prima parte a Lectiei zilnice de Cabala, Shamati  86

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Chiar dacă lumea noastră este o realitate imaginară, Cabaliştii o tratează foarte serios. De ce este aşa?

Răspuns: Pentru că noi crştem şi acţionăm în timp ce suntem în aceasta. Chiar dacă această realitate este cu siguranţă imaginară, trebuie să o iei în serios şi să aranjezi lucrurile în ea ca şi cum ar exista cu adevărat.

Imaginează-ţi că ai intrat într-un grup de copii şi te joci cu ei cât se poate de serios, făcând jocul real aşa cum fac ei. Cei mici fug de jur împrejur, încercând să construiască ceva impreună şi se ceartă pentru jucării, dar pentru ei, asta este viaţă. Şi tu participi la viaţa lor, ajuntându-i să asambleze părţile astfel încât să crească repede şi corect în această “cutie cu nisip”.

Aceasta necesită o atitudine serioasă. Este nevoie de eforturi mari să creşti un copil în această lume, şi o persoană trebuie să se reporteze la sine în acelaşi fel. Aşa trebuie să se comporte cu copilul spiritual ce creşte în el. Nu poţi face nici un compromis în această privinţă: am grijă de mine, de familia mea, de copii şi părinţi, şi de toate nevoile materiale. Şi deşi toate acestea sunt evident o iluzie, aceasta nu contează.

Imaginile lumii materiale sunt descrise în creierul meu de către dorinţa egoistă şi nu pot corecta această dorinţă pentru că este la nivelul nemişcat. Chiar şi marele cabalist Rabi Shimon trebuia să mănânce, să bea, să-şi câştige existenţa şi să aibă grijă de studenţii săi. Chiar credeţi că pluteau printre nori, neavând grijă de familiile lor, să le pună o pâine pe masă?

Această lume este parte a dezvoltării mele, “incluzând durerile de dinţi,” aşa cum Rabash spunea. Singura diferenţă este că trebuie să aspir în sus din nou şi din nou, către dăruire, către lumea spirituală. Cabaliştii au o altp problemă: cum să rămână serioşi în această cutie cu nisip pentru copii. Şi ei sunt obligaţi să facă asta. De aceea au o atitudine atât de responsabilă pentru educaţie şi alte domenii ale acestei lumi materiale. O persoană trebuie să se ocupe de toate nevoile sale vitale.

Lumea corporală dispare din senzaţiile noastre numai la corectarea finală unde nu mai este nevoie de acest joc al imaginaţiei.

Din partea a 4-a a  Lecţiei zilnice de Cabala din 4/12/11, Scrierile lui Rabash.

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Perceptie - Niciun comentariu→

Fiecare persoană are o obligaţie şi nu există nicio scuză sau indulgenţă în legăutură cu îndeplinirea acesteia: trebuie să aibă grijă de sentimentul de bucurie, încredere şi de forţa care este conţinută în mediul nostru. Nu trebuie să îşi exprime slăbiciunea inerentă din el, sau indecizia din el, chiar dacă încă nu a ieşit afară din ceaţă.

Nu ar trebui să îşi exprime dezacordul, care apare în noi din nou şi din nou, pe măsură ce egoismul creşte. Trebuie să lucrez deasupra egoului meu, să radiez în mod constant încredere, determinare pe cale şi bucurie ca semn al faptului că sunt într-o stare perfectă.

Pare că nu am nimic, dar nu am nevoie de nimic. Vreau doar să fiu într-o stare de pură dăruire. De fapt, indiferent de ce obţin, va aparţine egoismului meu. Numai atunci când mă detaşez de el, când sunt bucuros că este gol şi nu cere nicio împlinire pentru el, atunci încep să obţin lumea spirituală. Această tranziţie se numeşte naştere spirituală. Sper foarte mult că nu vom uita asta.

Rabash a scris următoarele în articolul O persoană va ajuta aproapele:

Fiecare persoană trebuie să dea atenţie şi să se gândească cum să îşi ajute prietenul, evocând o stare înălţătoare în el. În ceea ce priveşte dispoziţia, fiecare persoană poate găsi un loc lipsă în prietenul său, pe care este capabilă să îl umple.

Şi în articolul Scopul Grupului, scrie:

În societate, oamenii trebuie să acorde o atenţie deosebită pentru a se asigura că indiferenţa, neatenţia, nu vor intra în mediu, pentru că distrug totul.

Cine desconsideră ceva pe drum, la studii sau în realizarea măreţiei prietenilor sau a învăţătorului, acea persoană ne face pe noi slabi. De aceea, trebuie imediat să o îndepărtaţi de grup. Este cel mai mare inamic al vostru. Nu îl lăsaţi singur. Lăsaţi-l să se gândească la ce face, să îşi ceară scuze, lăsaţi-l să înţeleagă problema sa şi apoi va fi posibil să îl primiţi înapoi.

O persoană care ne slăbeşte pe drum nu trebuie ţinută în grup nici măcar o secundă. Având grijă de această regulă, ne vom atinge cu siguranţă foarte repede scopul .

From the 5th lesson at the WE! Convention on 4/1/11

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Întrebare: Se dezvolta dorinta de a darui cu ajutorul dorintei de a primi? Se va schimba şi va uni din nou în sufletul colectiv?

Răspuns: Intelepciunea Cabalei considera că întregul drum este al totalului corecţiilor noastre de a ne uni împreună şi de a atinge proprietatea daruirii (Creatorul) în legătura noastra deoarece această proprietate ne aduce împreună.

Dezvoltarea intervine prin virtutea unificarii. Şi atunci când dorinţa de a darui intră în dorinta de a primi, îi furnizează forţa dezvoltarii prin facilitarea diverselor conexiuni. Şi deoarece este dorinţa de a darui, aceasta sudeaza diferitele părţi.

Spre deosebire de aceasta, dorinta de a primi rămâne acolo la capacitatea nivelului mineral şi nu se uneste cu nimic. Prin urmare, dacă vrem să ne apropiem mai mult de dorinta de a darui şi de a ne dezvolta, avem nevoie sa facilitam relaţiile dintre noi şi includerea noastră reciprocă.

Şi nu contează că suntem separaţi prin distanţa, diferenţele de caracter, opinii, şi educaţie. Vom vedea mai târziu că dezvoltarea noastra anterioara (ca naţiuni diferite distante şi care se urasc si se dispretuiesc una pe alta), sunt necesare pentru ca deaspura acestui lucru, sa putem începe formarea inter-relaţiilor noastre comune. Si între aceste conexiuni suntem destinati să dezvăluim proprietatea de a darui (Creatorul).

Există, dar este ascunsa în interior. Acest lucru este exact ceea ce dorim să dezvăluim la convenţiile noastre.

Din partea 1 a Lecţiei zilnice de Cabala 2/18/2011, Scrieri de Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→