Calea către Armonia Superioară
Creatorul a creat o singură stare, numită lumea infinitului. Toate schimbările se întâmplă doar în noi. Existăm în aceeași lume a infinitului, totuși, în loc să percepem infinitul, ne percepem doar pe noi înșine.
Odată, în percepția mea, eram unit cu toate celelalte suflete și simțeam lumea infinitului – nemărginirea, eternitatea și perfecțiunea. Apoi, starea mea, percepția mea s-a schimbat; am început să simt că exist într-o lume întunecată, coruptă, plină de suferință, probleme, haos, presiune și limitări.
Lucrurile s-au înrăutățit până când am ajuns la cea mai joasă stare în care m-am simțit existând printre alții ca mine, în lumea noastră, în realitatea înconjurătoare.
Toate acestea s-au întâmplat exclusiv în mine, în percepția mea subiectivă a realității. Nimic nu s-a schimbat în exterior. Este ca și cum îmi scot ochelarii și nu văd pe nimeni în jur, sau i-aș pune și aș începe să văd o lume complet diferită.
Astfel, calitățile noastre interioare s-au schimbat de la nivelul lumii infinitului într-o asemenea măsură încât, în loc de aceasta, percepem acum această lume, care nu seamănă deloc cu lumea infinitului. Totuși, ne putem întoarce la aceeași stare, numită lumea infinitului, unde totul există în armonie superioară, eternitate și perfecțiune, unde domnește lumina, binele și binevoitorul.
De ce anume avem nevoie pentru asta? Trebuie să ajungem la percepția acelei stări trezind-o în noi înșine. Lumea infinitului este ascunsă în noi, în spatele multor straturi de ascundere. Treptat, pe măsură ce trecem de la o ascundere mai profundă la una mai mică, dezvăluim lumea infinitului.
Etapele prin care mă întorc la percepția infinitului se numesc lumi, ascunderi („lume”, „Olam” provine din cuvântul „ascundere”, Ha’alama). Pas cu pas, această ascundere se diminuează și mă ridic deasupra ei.
Aceasta înseamnă să urc pe scara gradelor, să urc treptele lumilor, să mă ridic deasupra ascunderii și să simt din ce în ce mai mult din realitate.
Cum facem asta? Trezim starea numită lumea infinitului. Împreună, citim Cartea Zohar, care descrie conexiunea din lumea infinitului, iar chiar această dorință trezește acea stare în noi.
Din Lecția zilnică de Cabala 02/07/10, „Cartea Zohar”
Discuții | Share Feedback | Ask a question