Noi trebuie totdeauna să ştim un singur lucru: că există o singură cauză, o singură forţă care ne influenţează şi ne guvernează. Are un început şi are un sfârşit, şi acolo este un proces prin care suntem avansaţi. Nimeni nu-l poate influenţa, nimeni nu-l poate bulversa sau schimba. Această forţă este absolută.

Noi putem doar să ne schimbăm pe noi înşine pentru ca astfel să-i percepem influenţa mai bine şi într-un mod mai plăcut ceea ce înseamnă, de asemenea, o apropiere de această forţă. Rezultă că, astfel, noi ne identificm cu ea şi devenim ca ea, vom înţelege şi vom simţi şi vom acţiona împreună cu ea, în armonie şi în echivalenţă de formă, ceea ce noi numim „alipire”.

În acest caz, suntem pregătiţi să acceptăm tot ceea ce ne propune şi să le întâmpinăm cu sentimentele corecte, în parteneriat complet, acţionând la unison cu ea. Există o singură guvernare. Nu există nimic altceva care ne poate fi rădăcină.

Din Lecţia 6 de la Convenţia din Toronto 9/18/2011

Filed under: Congrese, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Aici există o soluţie uşoară: începeţi să diseminaţi! În timp ce eşti angajat în diseminare uiţi de tine. Chiar şi oamenii care nu sunt conectaţi unii cu alţii încep să stabilească un contact. Cu cât generezi mai multă cunoaştere despre unitate în lume, cu atât mai mult avansezi. Uită despre tot ce ţi se întâmplă personal, în afară de nevoile zilnice, şi restul îndreaptă spre afară – asta va preveni fricţiunile şi discordia dintre voi.

Asta presupune să vă devotaţi pe voi înşivă problemei ca aceia care se dedică unui copil bolnav, să uitaţi de voi înşivă. Atenţia acelora nu mai este spre exterior şi de aceea spre copil se concentrează toate eforturile lor. Această problemă comună îi uneşte. Aşa că, începeţi să aveţi grijă de „copilul vostru bolnav”, lumea.

Asta va răcori pasiunile dintre voi. Este inutil să se restabilească relaţiile voastre directe. Îndreptaţi totul spre afară, scufundaţi-vă voi înşivă în munca practică, iar apoi, veţi vedea cum încet se organizează lucrurile şi în interior. Grija la problemele interne ale grupului va funcţiona numai dacă este necesară muncii pentru lumea de afară. Numai atunci voi veţi aranja pe toţi şi pe toate. Lăsaţi numai nevoia de diseminare exterioară să definească cine suntem noi şi ce facem. Astfel, noi vom lucra într-adevăr pentru dăruire.

Luaţi exemplu de la Bina. Jumătatea superioară are ca scop dăruirea pentru Creator, iar parte de jos, are ca scop dăruirea către lume, iar pentru ea însăşi, rămâne în mijloc treimea de Tiferet, adică decizia de a se divide pe sine în două părţi. Deci, în acest fel trebuie să se perceapă pe sine fiecare în parte şi fiecare grup.

Din Lecţia 7 de la Convenţia din Toronto 9/18/2011

Filed under: Congrese, Diseminarea Cabalei, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Tot ce avem nevoie este să transformăm dorinţa noastră în cea superioară, pentru a ridica o rugăciune (MAN). Dar aceasta trebuie să fie sub forma unei pledoarii pentru Arvut (garantare reciprocă), şi nu “dă-mi un apartament şi bunuri accesibile.” Fără o aspiraţie de a dărui, noi nu vom fi capabil să ridicăm rugăciunea noastră deoarece aceasta trebuie să fie intenţionată cumva. Eu nu pot spune simplu: “dă-mi o mărire de salariu.” Aceasta nu va ajuta.

Astfel, în primul rând, noi trebuie să învăţăm despre garantarea reciprocă. Fiecare dintre noi trebuie să ştie că noi vom reuşi numi dacă ne conectăm. Acest element trebuie să fie prezent în fiecare cerere. Fiecare problemă, chiar şi cea mai corporală, totul trebuie să includă garantarea reciprocă. Eu vreau apartamentul pe care nu-l am — eu voi primi unul datorită garatării reciproce. Eu vreau tot ce este necesar pentru viaţă, însemnând sănătate, vacanţă, pensie şi grădiniţă gratuită— eu voi primi toate acestea, dar numai sub condiţia de a-mi îmbrăca cererile mele corporale în ambalajul ce-mi permite să obţin totul numai prin intermediul conectării noastre.

Natura ne arată că este globală şi integrală şi, prin aceasta, ne descoperă în mod special această conectare. Noi nu avem nici o altă opţiune: noi avem de asemenea nevoie să fim conectaţi. În caz contrar, noi nu vom fi capabil să gasim soluţii pentru nimic. Noi vom fi în stare să acoperim totalitatea cererilor noastre numai condiţionat de corespondenţa faţă de ceea ce se întâmplă astăzi în societatea umană, aceasta înseamnă, dacă ne vom conecta în mod corect.

Noi trebuie cel puţin să dorim să ne deplasăm în această direcţie, chiar dacă încă nu am reuşit conectarea. Şi să nu credeţi că nimeni nu vrea să audă despre asta. Oamenii vor să se conecteze, ei sunt gata să asculte despre aceasta. Chiar dacă nu vor asculta astăzi, mâine vor începe să vorbescă de la sine despre acelaşi lucru. Acesta este modul în care funcţionează şi, prin urmare, nu mai este nevoie de nimic altceva. Dacă un mic gand despre garantarea reciprocă trece prin mintea unei persoane, este îndeajuns. Natural, toate celelalte griji ale sale sunt despre cum să-şi facă viaţa. La urma urmei, fiecare dintre noi trebuie să mănânce ceva în fiecare zi, iar aceasta este pe primul loc.

În cele din urmă, toate grijile se vor reduce la cele mai simple cerinţe: locuinţă, hrană, sănătate şi securitate. Toate celelalte nu sunt atât de importante. Principalul lucru este să avem un loc unde să trăim, hrană pentru a manca, un corp sănătos şi securitate. Acestea sunt de fapt preocupările omului. Dacă vom îmbrăca aceste nevoi în ambalajul garanţiei reciproce, cu puţină înţelegere şi sentimentul că numai împreună vom putea rezolva aceste probleme, aceasta este îndeajuns.

Toată lumea înţelege utilitatea conectării, chiar şi din punct de vedere corporal, conform logicii următoare: dacă ne conectăm şi ne ajutăm unii pe alţii, săraci şi bogaţi, toţi ca unul, se va crea o atmosferă în cadrul naţiunii prin care oamenii vor dori să împartă, să creeze o mai mare justiţie socială. Aceasta va funcţiona, de asemenea, dincolo de înţelegerea noastră, în cazul în care nu există nici o soluţie raţională. Prin urmare, noi nu avem de ales: noi vom fi capabili să rezolvăm problemele numai pe calea garanţiei reciproce, atât raţional cât şi dincolo de orice logică raţională.

Dacă noi vom explica tuturor acest lucru, astfel încât fiecare să-şi conecteze toate speranţele şi aspiraţiile spre atingerea garanţiei reciproce, aceasta va deveni o rugăciune adevărată care va primi răspuns. Mă gândesc la branză de vaci, dar împreună cu garanţia reciprocă, mă gândesc la un apartament şi securitate şi conectez acest lucru la garanţia reciprocă, cu conectarea generală. Astfel, rugăciunea mea se ridică şi ajunge la cel superior.

În caz contrar, aceasta nu va ajunge la cel superior. Va asculta Creatorul rugăciunea mea dacă eu mă voi ruga numai pentru un apartament sau pentru branză de vaci? De fapt, El a luat toate acestea de la mine numai pentru ca eu să pot adăuga la acestea elemental garanţiei reciproce. Atunci va fi o rugăciune adevărată: eu vreau branză de vaci pentru stomacul meu şi pe lângă asta vreau garanţie mutual pentru sufletul meu. Acesta este deja atributul Bina—acesta este modul în care Bina şi Malchut se conectează la nivelul cel mai scăzut. O dorinţă vine de la stomac şi cealaltă de la inimă: branză de vaci şi garanţie reciprocă. Una nu poate exista fără cealaltă.

Şi atunci noi vom ridica OMUL, o cerere care este primită Deasupra. În caz contrar, tu poţi striga către Creator: “Eu am nevoie de brânză de vaci!” şi el va răspunde numai: “Ştiu. De fapt, Eu ţi-am luat-o.”

Din Lecţia Zilnică de Cabala  2.09.2011, Scrisorile lui  Rabash

Filed under: Criza, globalizare, Garantia reciproca, Israel, Lectia zilnica, Miscarea Garantie reciproca, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: În loc să căutăm motive ascunse pentru ceea ce se întâmplă, oamenii preferă să iasă în stradă şi să ceară autorităţilor. Cum putem comunica nevoia de schimbări în societate şi în interiorul omului?

Răspuns: Tu şi cu mine ştim că o căruţă este trasă de un cal, şi că acest „cal” trebuie să ne ducă în nivelul spiritual. Pentru asta, tot ceea ce se întâmplă în societate şi în lume se întâmplă pentru a ne schimba pe noi înşine.

Aşa că, nu este vorba despre distribuirea corectă sau că cineva ascunde mâncarea sau locuinţele. Acestea sunt motive pentru a urgenta schimbarea. Natura ne presează şi produce diverse probleme şi incidente neplăcute cu un singur scop: ca prin ele să înţelegem că trebuie să devenim diferiţi.

aşa că nu te plânge la Natură sau la Creator: „de ce permiţi aşa un rău”?. El a spus de la bun început.” Am creat calitatea rea – Eu am făcut acest rău. De ce? Ca să te schimbi”

De aceea, nu contează cât de mult vom distribui săracilor şi celor defavorizaţi. Nimic nu ne va ajuta. Din contră, situaţia se va înrăutăţi iar noi vom primi din ce în ce mai multe explozii „calitative”: epidemii, dezastre ecologice, războaie, etc. Natura are multe în depozitul ei.

Corectarea începe de la simplu la dificil şi de aceea trebuie să începem cu ceva mic, cu lucruri uşoare. Un „copil cuminte” înţelege de prima dată: „Ups! Totul e clar, nu mai trebuie!” el nu mai ridică nasul, încetează să fie încăpăţânat, el este gata să devină înţelept.

Noi trebuie să explicăm oamenilor printr-o circulaţie inclusă, consistentă. Cu fapte în mână, trebuie să le arătăm că proiectele lor nu vor schimba societatea. Distribuirea corectă şi ajutorul pentru nevoiaşi sunt corecte, dar cum pot fi realizate? Noi putem face asta numai împreună cu educaţia, înţelegând că schimbăm societatea complet.

Din partea a cincea a Lecţiei zilnice de Cabala 9/20/2011 „Naţiunea”

Filed under: Criza, globalizare, Intrebare si Raspuns, Israel, Lectia zilnica, Miscarea Garantie reciproca - Niciun comentariu→

Întrebare: De ce nu ne este revelată reţeaua legăturilor nostre rupte? De ce nu ne este arătată cauza întregului rău astfel ca noi să ştim unde să depunem efortul?

Răspuns: Este aşa pentru că atunci ne-am corecta pe noi înşine din disperare. Eforturile noastre ar fi muncă obişnuită, egoistă. Ar fi ca şi cum aş dori bani pentru mancare. În spiritualitate, nu este considerată muncă dacă eu mă impulsionez doar de frica foamei.

În realitate, fără nicio nevoie, eu trebuie să vreau să lupt pentru scopul pentru care nu simt niciun fel de nevoie. Natura mea nu mă obligă, iar eu îmi dezvolt o dorinţă absolut liberă, independentă de orice. Dăruirea nu este condiţională pentru mine, nu am nevoie de ea, nu depind de nimeni şi nimic. Ca şi Creatorul, sunt deasupra la tot.

Şi atunci, descopăr că depind de ceilalţi, vreau să dăruiesc, să-i servesc şi să fiu ultimul şi cel din urmă. Altfel, munca nu e făcută de mine ci de Creator.

În munca mea spirituală, este un punct pe care eu trebuie să-l măresc constant, punctul libertăţii, acesta este complet necunoscut nouă în lumea noastră. La acest punct, nu depind de nimeni şi nu pot să fac nimic. Toată lumea este la picioarele mele fără niciun efort din partea mea. În acest loc este oportunitatea muncii adevărate.

Pentru a mă aduce la acest punct, mi s-au trimis necazurile şi problemele mulţumită cărora să învăţ. Dar atunci, când am luat de fapt cunoştinţă cu lumea spirituală, munca mea se transformă în ceva opus, ca şi cum ar fi întoarsă spre înapoi. Mi se va spune:”ia totul!”, iar eu voi refuza acest dar.

Din partea a cincea a Lecţiei zilnice de Cabala 9/20/2011 „Naţiunea”

Filed under: Lectia zilnica, Libera alegere, Munca interioara - Niciun comentariu→