Întrebare: Dacă trebuie să construim o nouă relaţie, care este mai mare decât plăcerea, aceasta înseamnă că încetăm să ne bucurăm?

Raspuns: Totul depinde de ceea ce-mi face plăcere. Trebuie să cerem plăcere, nu ar trebui să căutăm suferinţe. Dimpotrivă, ar trebui să ne bucurăm, dar din conexiune, aderenţă, iubire frăţească, iubirea Creatorului. Nimeni nu spune că trebuie să plângem.

Vasul nostru este o dorinţă de a primi plăcere care în mod constant cere şi se verifică pentru a vedea dacă a primit o împlinire sau nu. Eu lucrez cu un „ecran şi Lumina care se reîntoarce ” când îmi limitez dorința. Dar nu pot suferi din această restricţie, deoarece nu ar fi întreagă; nu ar fi starea corectă. Dacă suferi din cauza unei anumite acţiuni pe care ai efectuat-o, aceasta nu este o acţiune completă. Nu este o acţiune spirituală.

Te poate aduce în cele din urmă la acţiuni spirituale prin recunoaşterea răului, datorită căruia vei înţelege că trebuie să te schimbi. Dar ar trebui să ştii că nu este corect. O acţiune spirituală ar trebui să fie efectuată cu bucurie. Nu este durere în nicio mişcare sau în nicio treaptă spirituală, deoarece altfel nu este întreagă. Ştiu că am efectuat o acţiune spirituală, dacă am efectuat un act de daruire și primesc plăcere din faptul că dăruiesc. Este ca o mama care dăruiește copilului ei şi se bucură chiar mai mult decât copilul însuşi. Ar trebui să fie o plăcere în fiecare acţiune, deoarece Creatorul vrea să aducă plăcere fiinţelor create.

Apoi, vom începe să descoperim că în aceste acţiuni de dăruire este de 620 de ori mai multă placere. Acesta este motivul pentru care atat de multi oameni din istorie s-au torturat doar pentru a simţi Creatorul şi n-au ajuns la nimic. Ce-ar putea să simtă dacă au adus necazuri asupra lor? Aceasta nu este calea cea dreaptă.

Dimpotrivă, este ego-ul uman, care îți promite că te poți apropia de Creator în acest fel. Acesta este motivul pentru care există posturi tradiţionale şi restricţii în religii diferite. Până la urmă, religiile au fost create datorită ego-ului, după distrugerea Templului al doilea şi dispariţia spiritualității. Oamenii au fost lăsați în întuneric şi pentru mulți ani ei au perceput spiritualitatea din punct de vedere al ego-ului, al dorinţei de a se bucura.

Ego-ul înţelege doar placerea impură corporală. Aceasta înseamnă că acţiunea care îi este opusă este suferinţă. Deci, oricine se torturează şi se limitează din ce în ce mai mult, stând în aceeaşi poziţie toată ziua, meditând şi trăind cu un bol de orez este aparent drept.

Dar, în sens spiritual, este exact opusul; scopul este de a aduce plăcere fiinţelor create. Deci, dacă dorești să urmezi acest scop în fiecare acţiune pe care o faci, trebuie să ajungi la plăcere- dar numai din dăruire. Aceasta este partea cea mai grea. Până la urmă, cum mă pot bucura de dăruire dacă îmi este opusă? Aşa Lumina reformatoare vine şi mă corectează.

Este foarte simplu; doar ar trebui să menţinem în mod constant acest principiu. Nu există niciun loc pentru necazuri şi suferinţe, dimpotrivă, dacă aspirăm la conectare de la început, noi ar trebui să simțim că prin asta ajungem la viaţă şi plăcere. Acesta este motivul pentru care garanţia reciprocă este atât de importantă, deoarece permite fiecăruia să simtă cât de important este scopul, spiritul înalt, care este ca o gura de aer proaspăt.

Rezultă că plăcerea nu este doar permisă, dar este obligatorie! Plăcerea este un semn de progres. Nu există nici o interdicţie de a te bucura; întreaga ideea este modul în care te bucuri. Acum mă bucur de faptul că primesc pe contul altora şi îi rănesc, că domin pe cineva, îl asupresc şi mă simt deasupra lui: primesc o răsplată mare, dominare, o înţelegere. Trebuie să transform această plăcere în direcţia opusă: așa cum l-aș trata pe cel pe care îl iubesc – ca pe propriul meu copil sau ca  pe cineva care este aproape de mine.

Dacă aş trata un străin în acest fel, aș deschide un domeniu de studiu pentru mine – un loc unde pot vedea dacă mă schimb cu adevărat sau nu, dacă primesc plăcere din a-i ajuta pe alţii. Alții pot fi încă străini şi îndepărtați de mine, dar mă corectez şi, astfel, dăruiesc altora şi mă bucur din această dăruire.

Dacă nu mă bucur din asta, nu este considerată o acţiune spirituală. Intensitatea acţiunii se măsoară nu în funcţie de cât de mult dăruiesc altuia, dar în functie de cât de mult mă bucur de aceasta în dorinţele mele. Acesta este exact modul în care avansăm. Este un punct foarte important, în care toate clarificările au loc.
Din partea 1 a Lecţiei zilnice de Cabala, 29/07/12 Shamati # 2

Filed under: Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Întrebare: Nu mulţi sunt atraşi de înţelepciunea Cabalei astăzi. Ar trebui să ne aşteptăm la trezirea de noi puncte din inima în functie de diseminarea noastră?

Răspuns: Nu am un răspuns exact pentru această întrebare. Nu vreau să spun nimic despre care Cabalistii nu au scris. Dar ar trebui să înţelegi că există un erou în cantitate şi există un erou în calitate. Se spune: „Voi sunteți cei mai puțini dintre toți oamenii.” Deci, în viitor, vor mai fi, încă putini oameni, la fel ca membrii grupurilor noastre din toată lumea şi, de asemenea, „fani”, cercuri exterioare, care nu sunt destinate înţelepciunii Cabalei în mod direct, dar care ascultă şi ne susţin şi se simt aproape de noi.

Suntem foarte puţini, dar tari şi puternici în înălţime, în înţelegere, în recunoaştere, în legătura noastră cu Dumnezeirea. Prin noi, ca prin fulger, forţele vor curge în jos la pământ, recomandările, planurile si evenimente pentru publicul larg. Apoi, când nu vor avea de ales, sau poate pentru că ne-ar putea crede, oamenii se vor obișnui cu mesajul nostru.

Dacă există o persoană însemnată care conduce un grup de oameni orbi, Baal HaSulam spune ca-l pot urma şi să fie siguri că vor atinge scopul. Nu cred ca se va schimba nimic serios în acest scenariu.

Noi oferim cursuri si ținem mese rotunde, cursuri deschise, dar nu în scopul de a aduce oamenii mai aproape, nu în scopul de a-i atrage la liniile noastre. Dimpotrivă, noi ar trebui să lucrăm pe „teritoriul”lor, şi să le transmitem metoda generală „populară” de corecție a lor şi nu metoda noastră specială. Masachim (ecrane), Lumini, vase, Partzufim, restricţii, toate acestea nu sunt pentru ei. Oamenii trebuie doar să ştie despre legătura generală, care le-ar uşura viaţa corporală.

Acesta este mesajul nostru pentru public. Noi nu ar trebui să „injectăm” Cabala şi materialele înalte în ei. Noi ar trebui să vorbim cu oamenii la nivelul ochilor, la „pulsul inimii lor,” despre ceea ce-i îngrijorează: educaţia copiilor, necazurile de zi cu zi, etc.

Trebuie să subliniem şi să evocăm deficiențele lor un pic și să le arătăm că-i putem calma și împlini prin metoda noastră.

Din partea a 4-a a Lectiei zilnice de Cabala, 1/08/12  „Introducere la Cartea Zohar”

Filed under: Economie si bani, Educatie, Educatie integrala, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Din scrisoarea lui Baal HaSulam (Nr. 8): Vedem din veacurile din urmă şi până în prezent, cât de mulţi oameni și-au otrăvit viaţa cu toate tipurile de suferinţă şi de auto-tortură, şi toate de dragul de a găsi un fel de sens în serviciul Creatorului, sau să vină să cunoască conducătorul lumii! Şi toți aceștia și-au risipit viaţa în zadar, şi au părăsit această lume aşa cum au venit, fără a realiza nimic, şi de ce Creatorul nu a răspuns la toate rugăciunile lor? De ce s-a făcut El Însuşi mândru în faţa lor? De ce, într-adevăr, El nu s-a mișcat înspre ei? Şi în asta El este numit „Cel mai mandru dintre toți cei mândri”.

În rasa umană, trăieşte o iluzie amară care îi constrânge să meargă de-a lungul căilor greşite în căutarea celei mai mari forțe, pentru motivele vieţilor lor rele. Această căutare nu este corectă pentru că trebuie să căutăm nu în mijlocul răului, ci pentru a clarifica unde este sursa binelui şi să tindem către El, spre a ajunge la similitudine cu El, în loc de a aştepta în starea actuală şi de a cere de la El să-ți îmbunătăţească viaţa în acelaşi loc în care te afli acum.

Acesta este motivul pentru care Baal HaSulam scrie în scrisoarea sa că: Vedem din veacurile din urmă şi până în prezent, cât de mulţi oameni și-au otrăvit viaţa cu toate tipurile de suferinţă şi de auto-tortură, şi toate de dragul de a găsi un fel de sens în serviciul Creatorului. Dar ce fel de serviciu este acesta pentru Creator, dacă omul suferă şi este chinuit, iar în acelaşi timp, de asemenea, caută în asta un fel de semnificație superioară? Nu acesta a fost scopul.

Într-o astfel de abordare, există mai multe concepţii distorsionate, şi, prin urmare, toţi cei care le-au urmat și-au risipit viaţa în zadar. Unul a încercat s-o facă mai bună pentru el însuşi în locul său, neschimbând nimic. Un altul a căutat modul de a controla Creatorul pentru a-L folosi în beneficiul propriu. Un al treilea s-a bazat pe apropierea de Creator prin intermediul suferinței și pentru a primi o recompensă datorită faptului că a suferit. Şi este chiar scris că: „Suferinţa înmoaie egoismul, așa cum sarea înmoaie carnea.” Din aceasta, postul şi rugăciunile au derivat, trecând în toate religiile.

Şi toți aceștia și-au risipit viaţa în zadar, şi au părăsit această lume așa cum au venit pentru că aceasta nu a fost o abordare corectă. Creatorul nu vrea suferinţa noastră. El nu are nevoie de nimic de la noi, decât de realizarea măreţiei Lui şi de fuzionarea cu El, adică, a atinge aceeaşi înălţime.

Toate actiunile noastre, cu excepția celor îndreptate spre ajungerea la asemănarea cu Creatorul, sunt complet inutile si nu ne vor duce la nimic. Şi chiar mai mult, nu presupune că suferinţa este o parte din calea către Creator. Dacă omul suferă, este un semn că este deconectat de la Creator, şi nu pur şi simplu distanţat de El, dar de asemenea, se îndepărtează în direcţia opusă.

În timp ce „picătura de unitate”, un punct de fuziune este atins numai prin indermediul omului care în mod constant tinde spre asemănarea cu Creatorul, după cum se spune: „De la dragostea pentru oameni, la dragostea pentru Creator”. Toate celelalte căi, cu toate acestea, nu sunt cele corecte.

Baal HaSulam scrie despre asta cu mare durere, părându-i rău că s-a întâmplat în acest fel, pe parcursul întregii istorii umane și până în prezent. Dar ce se poate face? Având şansa, este nevoie să încercăm să explicăm tuturor care este adevărul.
Din Pregătirea pentru Lecţie 29/07/12

Filed under: Lectia zilnica, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Soţia mea este oglinda mea. De fapt, eu nu îmi văd niciodată partenerul; eu văd, în el sau în ea, reflexia calităţilor mele. De exemplu, nu înţeleg standardul de frumuseţe acceptat în China. Mă uit la o femeie care are o reputaţie de femeie cu adevărat frumoasă şi mă gândesc: Eu nu aş numi-o niciodată frumoasă. Pentru gustul meu, faţa ei este prea rotundă, ochii prea înguşti iar părul ei prea drept. Toate mi se par neatractive.

Dar odată, am citit un articol al unui jurnalist chinez legat de concursul internaţional „Miss Asia” care a spus că fata nu ar fi câştigat în China pentru că ochii ei sunt prea mari. Am rămas absolut uimit de cât de diferită este percepţia noastră pentru frumuseţe – era total opusă. De aceea nu ne putem înţelege unul cu celălalt.

Înseamnă că mă uit la fata din faţa mea şi proiectez asupra ei ideile mele legate de frumuseţe. Iar dacă nu mă urc deasupra lor, îmi vor afecta întreaga mea realaţie cu ea. Nu o voi percepe aşa cum este, cu adevăratele ei calităţi, ci voi vedea în ea reflexia propriilor proprietăţi, gusturile mele.

Când cineva se uită la o persoană într-un mod imparţial, îi este imposibil să determine dacă acea persoană este frumoasă sau nu. Întreabă orice mamă şi îţi va spune că nimeni nu arată mai bine în lume decât copilul ei. Aşa cum este spus, „iubirea acoperă toate păcatele”.

Şi, din contra, egoul nostru, ura, va desfigura toată frumuseţea. Aparenţa unei persoane pe care o urăsc va deveni, de asemenea, de nesuportat. Şi cu toate că, dacă aş fi obiectiv, sunt gata să admit că, conform criteriilor mele, acea persoană pare să aibă o faţă frumoasă, o urăsc din alte motive.

Numai oamenii arată o asemenea atitudine. Animalele nu se uită la frumuseţe; ele apreciază puterea, abilitatea de a procrea, să aibă urmaşi sănătoşi şi să îi crească până devin independenţi.

Pe de altă parte, omul, este alterat de noţiunea de frumuseţe. De fapt, nu este frumuseţe ci demonstraţia egoului meu: condiţii speciale pe care le prezint părţii opuse, care depăşesc minimul necesar al corpului fizic.

Dacă ne uităm unul la altul în mod raţional, natural, aş vedea în faţa mea o femeie sănătoasă, puternică, cu care sunt gata să mă însor. De fapt, văd faptul că ea îmi va ţine casa bine. În trecut, oamenii obişnuiau să se însoare pe baza unui principiu simplu, egoist. Sau se uitau la nivelul social, la avere. Oamenii nu acordau multă atenţie frumuseţii, ci obişnuiau să aleagă o soţie pe baza unor motive simple, pragmatice: ce este bun pentru viaţă.

Mai mult, chiar părinţii obişnuiau să aleagă pentru cupluri, nu cei tineri. Asta se obişnuia în multe culturi. Sau căutau sfatul unei persoane respectate, inteligente. În timpul nostru, am ajuns deodată la o asemenea distorsiune care ne obligă în mod particular să facem corecţia.

Astăzi considerăm numai dacă ne iubim sau nu. Toate filmele ne vorbesc despre o asemenea iubire. Nu mai este ca înainte. Nu înţelegem cum trăiau oamenii acum o sută sau două sute de ani. Iubirea sau atracţia reciprocă nu erau în câmpul de vedere al lor. Atracţia sexuală juca un rol, dar nu este ceea ce azi înţelegem prin conceptul de iubire. S-a dezvoltat doar recent şi a stricat întreaga noastră viaţă… Aşadar, dacă o folosim corect şi „acoperim toate păcatele cu iubirea noastră”, dacă luăm în calcul impulsurile noastre de a iubi sau a urî pe altul în acest mod particular, vom avea succes.

Din “Discuţie asupra educaţiei integrale” 7/31/2012

Filed under: Casatorie, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

În Ştiri (de la Atlantic, Psychological Science)

„PROBLEMA: Fericirea ne face să zâmbim, dar poate zâmbetul să ne facă fericiţi? Chiar dacă este un zambet fals, deoarece gura ta este susţinută deschisă de beţişoare? Există zambetul standard care rămâne situat in muschii din jurul gurii, şi autentic (sau Duchenne), zâmbetul care se extinde la ochi, iar cel puţin anecdotic, ambele arată si se simt mai calde şi mai naturale. Unul funcționează mai bine decât celălalt?

„METODOLOGIA: Într-un experiment care a fost meritul zambetului în dreptul său propriu, cercetatorii au folosit betisoarele pentru a manipula muschii faciali ai lor 169 de participanţi într-o expresie neutră, un zâmbet standard, sau un zâmbet Duchenne. În plus faţă de plasarea beţigaşelor, unii au fost instruiţi în mod explicit să zâmbească. Apoi, au fost supuși la o serie de inductori de stres, activităţi de multitasking, pe care s-au luptat să le efectueze în timp ce continuau să-și ţină betisoarele în gură. Ratele  inimii subiecților şi auto- rapoartele nivelurilor de stres au fost monitorizate pe tot parcursul studiului.

„REZULTATE: Participanţii care au fost instruiți să zâmbească s-au recuperat din activităţile de stres cu rate mai scăzute ale inimii decât participanţii care au avut expresii neutre, iar cei cu zâmbete Duchenne au fost cei mai relaxați dintre toți, cel mai pozitiv afectați. Cei cu zâmbete forţate deţinute numai de betisoare au raportat, de asemenea, sentimente mult mai pozitive decat cei care nu au zâmbit deloc.

„CONCLUZIE:. Când o situaţie te face să te simti stresat sau agitat, chiar şi cele mai forţate zambete îți pot reduce cu adevărat stresul si te pot face mai fericit”.

Comentariul meu: Și metoda de aducere a oamenilor la starea perfectă se bazează pe corectarea conştientă a naturii noastre, munca pe noi înşine, când un nou obicei devine o nouă natură şi acţiunile repetitive ne arată calitatile noastre ascunse de noi.

Filed under: Criza, globalizare - Niciun comentariu→