Daily Archives: 5 septembrie 2012

Transmiterea Intelepciunii De La Profesor la Discipol

Baal HaSulam, „Scrisoarea 43”: Si inteleptii au spus: „respectul fata de profesorul vostru este asemeni respectului fata de Cer. „De aceea Rizhner a fost mandru ca a ajuns la cel mai inalt nivel al inteleptilor din generatia sa, deoarece a fost cel care,  a dobandit credinta inteleptilor mai mult decat oricine din aceia.

Si ar trebui sa intelegem ca, nu credinta este problema, deoarece chiar si un copil de sase ani o poate dobandi, este insa sentimentul de maretie si veneratia sufletului sau simtita fata de intelepciunea inteleptilor, acea parte a intelepciunii Lui este de prisos pentru cei care il respecta pe El.

Transmiterea intelepciunii se refera la transmiterea Luminii Hochma si nu la intelepciunea exterioara. Prin urmare, depinde de conexiunea dintre  Partzufim-urile spirituale. Un Partzuf superior da viata unui Partzuf inferior de la „piept” in jos, la fel cum GE da nastere AB. Mai intai GE da nastere Partzuf-ului interior al AB si apoi din acesta rezulta Partzuf-ul exterior al AB, care vine dupa Galgalta, fiind invesmantat in acesta din exterior, de la „piept” in jos. Aceasta este ordinea Partzufim-urilor.

Transmiterea Luminii este imposibila fara o asemenea conexiune dintre Partzufim-urile spirituale, fara ca cel inferior sa adere in vreun fel la cel superior. Locul adeziunii este acolo unde cel superior si cel inferior si unesc intr-un intreg. Atunci cel inferior poate primi de la cel superior iar acesta din urma poate transmite ceva. Daca nu exista acest loc de adeziune, sau conexiune dintre ele, atunci cel inferior nu se poate naste si nu poate primi Lumina de la cel superior.

Dupa spargere, noi ne gasim in aceasta lume si ne dezvoltam ca rezultat al Reshimot (reminiscente) care se trezesc intr-o anumita ordine, de la cele mai usoare pana la cele mai grele. Aici trebuie deja sa lucram de jos pana sus si sa dobandim un Masach (ecran) mai puternic peste ego-ul nostru de fiecare data pentru a adera la cel superior.

Noi am primit deja Masach de la cel superior prin Lumina care Reformeaza. Ordinea gradelor nu se schimba niciodata; ea ni se pare ca nu exista deoarece nu o simtim. De fapt noi suntem conectati, deoarece spargerea este revelata doar cu privire la  persoana insasi, in functie de dobandirea sa si ce a simtit.

Deci, intregul sistem este revelat in functie de ordinea in care Reshimot sunt revelate de jos in sus. Noi trebuie doar sa adaugam munca noastra pentru a ajunge la adeziune cu Creatorul. Aceasta adeziune este dobandita prin grup, profesor, si toate mijloacele pe care le-am inclus in studiu. Astfel noi primim Lumina care Reformeaza si prin studiu si conexiunea cu grupul si profesor noi ajungem la adeziunea cu Creatorul, si aceasta este ordinea.

Din partea a 1 a Lectiei Zilnice de Cabala 04/09/2012, Lectia Despre Maretia Rav-ului

Proprietatea Creatorului Este Infinitatea

Toata instruirea noastra este pentru a crea vasele, dorintele, in noi insine in care putem obtine Infinitatea, revelarea nelimitata a Creatorului. Deci trebuie sa ramanem in dorinta de a darui, in dorinte care nu sunt limitate de nimic si in care este posibila revelarea Creatorului.

Iubirea nu poate revela o stare limitata. Noi nu stim ce este iubirea adevarata, insa asta nu face ca proprietatea sa fie impotriva unei restrictii, granite, sau limite.

De aceea, pregatirea dorintei de a revela pe Creator este de a dobandi proprietatea daruirii. Si aici este o conditie: Noi trebuie sa fim capabili nu numai sa il simtim pe Creator ci si de a-l intelege! Pentru a face asta, trebuie sa avem un vas nelimitat.De aceea daruirea noastra trebuie sa fie manifestata in doua moduri: in sentimente si in minte.

Din Pregatirea Lectiei Zilnice de Cabala 03/09/2012

Ramas Bun, Fanteziilor

Baal HaSulam, „Corp si Suflet”: Restul conceptelor, care combina ratiunea metodelor lor cu alte metode, ne sunt interzise. Cel care le foloseste le incalca, „Le transforma in idoli”.

Daca imi imaginez ceva care este imperceptibil prin organele mele de simt, aceasta se numeste „idolatrie.” De aici, este clar in ce fel de erori se afla intreaga umanitate.

Analiza mea trebuie sa fie exacta la maxim. Trebuie sa se bazeze pe date reale, pe ceea ce este tangibil, nu fantezii si presupuneri. Doar acest gen de perceptie si abordare ma va schimba si voi vedea lumea insa, din nou, in perceptii reale, „in ceva tangibil.” Orice altceva este un joc al imaginatiei.

Doar daca incetez sa fantazez si accept ca nu exista altceva in afara organelor mele de perceptie, trebuie sa ma orientez doar princeea ce vad, voi fi obligat sa imi extind gama perceptiilor si de accea probabil interzicerea fantazarii este necesara pentru schimbarile interioare. Multumita ei, voi revela lumea superioara in organele mele imbunatatite de perceptie.

Intrebare: Si totusi, nimeni nu intelege asta!

Raspuns: Este adevarat, insa exista ceea ce numim recunosaterea raului. Doar in momentul in care persoana ajunge la un maxim, la limita, cand devine de nesuportat, atunci este deschisa la schimbare.

Umanitatea trebuie sa atinga cel mai jos nivel al credintelor si religiilor. De aici vine fanatismul religios modern in toate manifestarile sale. Exista un loc pentru asta. Oamenii trebuie sa ofere o expresie exhaustiva acestor abordari ale vietii. Doar atunci vor fi capabili sa treaca de la o muchie la alta sa reveleze adevarul- simplul, adevarul materialist- bazat exclusiv pe studiu si perceptiile organelor de perceptie.

Asta este stiinta Cabalei. Aici nu exista misticism, himere. In acelasi fel in care un magar sta in fata hranei, fie ca ea exista sau nu. Nu exista alte optiuni.

In final, oamenii vor descoperi ca toate credintele lor nu ii hranesc; nu le dau nimic. Mergi in jos fara putere pentru a trai sau a muri. Nu vi se va ingadui sa va prevedeti existenta in perceptiile voastre si atunci va trebui sa le schimbati.

La inceput, noi ne imaginam aceasta lume prin perceptii si mergem mai departe fata sa le schimbam. Apoi, incepem sa coboram si perceptiile incep sa se ingusteze, contracteze, impinga si sa ne limiteze. Similar cu chinurile nasterii. Lumea coboara in intuneric, in neindestulare, in probleme si pericole si apoi, pentru ca nu are alta varianta, este fortata sa fuga de aceste perceptii, deoarece prin ele experimenteaza moartea. Prin ele nu mai sunt capabil sa functionez. Aici nu mai este un loc pentru a crede in ceva bun „dincolo.” Nu se mai poate supravietui acum. Speranta vietii de dupa moarte nu mai ajuta.

Astazi problemle afecteaza portofelul, dar maine, sufletele, sursa puterii de viata. Impreuna cu stiinta Cabalei, oamenii din intreaga lume vor ajunge sa inteleaga ca, este necesar sa isi schimbe perceptiile.

Cel mai important lucru este dorinta de a primi si oamenii vor trebui sa o schimbe cu cea de a darui, fara a mai crede in ceva ce nu vad cu proprii lor ochi, si nu experimenteaza ei insisi. Fanteziile nu ne vor mai fi de ajutor. Oamenii se vor dezvolta atat de mult incat vor simti ca sigura varianta este sa isi schimbe perceptiile.

Aceasta este realizarea raului, a inclinatiei rele, a faptului ca, Creatorul impreuna cu Tora,adica cu metodologia corectiei cu forta corectoare a Luminii ne ajuta sa ajungem la un nou inceput. Ca cele trei cai, cele trei stadii ale caii.

Din partea a 4 a  Lectiei Zilnice de Cabala 31/08/2012, Articolul “Corp si Suflet”

Credinta: O Recompensa Pentru Munca

Din articolul „Motivul pentru care Anularea de Sine in fata Creatorului este Dificila” (Shamati): Rezulta deci ca esenta muncii unei persoane sta doar in a ajunge la senzatia de existenta a Creatorului, adica a simti existenta Creatorului, ca ‚intregul pamant este plin de gloria Sa.”….Persoana nu ar trebui sa se gandeasca la nimic, adica singura recompensa pe care o doreste pentru munca sa ar trebui sa recompensa cu credinta in Creator.

Unele cuvinte au un dublu inteles. In fond, sensul original in Ebraica merge pana la Adam, primul om si Abraham, care a strans in vechiul Babilon un grup de oameni pe care i-a invatat cum sa il reveleze pe Creator. Initial, cuvantul a indicat radacina spirituala si a avut un sens spiritual. Insa astazi, in lumea noastra materiala, aceste cuvinte ar putea avea sensuri complet opuse.

De exemplu, faimoasa fraza din Ecleziastul „Desertaciune a desertaciunilor, totul este desertaciune (Avel Avalim)” inseamna ca totul este construit din Lumina Reflectata (Avel), rezultatele muncii umane in daruire. In lumea noastra de astazi, fraza a capatat un cu totul alt inteles, de ceva care nu are valoare.

Acelasi lucru s-a intamplat si cu cuvantul „credinta.” Cand oamenii lui Israel au devenit detasati de sentimentul spiritual, acest cuvant a inceput sa aiba sensul de ceva ascuns, despre care nu trebuie sa stim daca exista sau nu. Noi credem ca exista, desi nu avem nici o dovada. Adica, sensul cuvantului „ credinta” si-a pierdut sensul adevarat, senzatia Creatorului.

Acest lucru s-a intamplat cu multe alte cuvinte. Si de aceea noi nu intelegem ce este scris in textele Cabaliste pentru ca ele descriu starile spirituale.

Dificultatea muncii spirituale consta in faptul ca noi nu avem credinta in Creator, nu Il simtim. Si de indata ce o persoana incepe sa il simta pe Creator, are o alta problema; cum sa se ridice deasupra acestui sentiment si prin vointa sa sa prefere daruirea catre Creator. In fond, aceasta daruire nu ar trebui sa fie fortata sub influenta revelarii Creatorului, ci ar trebui sa se ridice deasupra acestei revelatii datorita valorii sale crescute. Altfel, va fi doar rezultatul muncii unei persoane care venereaza Creatorul si nu ar fi munca in asta.

Intre timp, dificultatea muncii noastre consta in faptul ca noi nu simtim forta superioara- singurul lucru vare controleaza lumea. In momentul in care persoana reveleaza acest sentiment, se preda si este de acord cu totul. Prin urmare, singurul nostru scop este revelarea Creatorului si trebuie sa ne concentram toate eforturile de a-l revela pe El in functie de similaritatea proprietatilor, care poate fi realizata in grup prin conexiune si garantie reciproca.

Din Pregatirea pentru Lectia Zilnica de Cabala 01/08/2012

Nu Exista Adeziune Cu Creatorul Fara Respect Pentru Profesor Si Grup

Scolile religioase induc in copii o atitudine de respect fata de profesor si liderii spirituali inca din copilarie. Aceasta traditie vine din principiile spirituale. Insa catre Cabala vin mai degraba persoane laice, este foarte dificil pentru ei sa isi schimbe atitudinea fata de profesorii, cu care au devenit familiari in scoala si colegiu.

Noi nu suntem obsinuiti sa atribuim un nivel inalt profesorilor care ne daruiesc dobandirea spirituala. Noi credem ca un profesor recita texte scise in carti si cateodata ne mai explica anumite detalii speciice.

Este de neinteles si artificial ca prin abordarea Cabalista sa primim spiritualitatea prin profesor. Dar, in Cabala, adeziunea cu profesorul precede adeziunea cu  Creatorul. Este imposibil sa dobandesti o mai mare framantare in relatia cu Creatorul, decat cea pe care o simti in relatie cu profesorul spiritual si grup. Aceasta este calea prin care persoana se construieste pe sine, de aceea intreaga lume i-a fost data lui.

Pnetru asta trebuie insa, sa munciti; altfel, nu veti atinge scopul. Lipsa de respect pentru profesor este o problema moderna, care ne arata cat de mult trebuie sa ne corectam pe noi. Aceasta nu este o coincidenta, ci un enorm adaos de egoism, care trebuie sa fie corectat.

Aceste egoism suplimentar este o distanta suplimentara, care ne separa de Creator si ne arata astfel faptul ca noi nu respectam grupul sau profesorul si astfel ne distantam de Creator.

Cand am fost student, ceea ce m-a ajutat sa imi corectez atitudinea a fost faptul ca mi-am imaginat intotdeauna sistemul inalt in care existam, dar care ne este ascuns. Si in acest sistem, fiecare dintre cei care se afla mai jos sunt atasati celui superior. Actualul sistem nu s-a spart; spargerea a avut loc doar in perceptia noastra. Intreaga noastra munca, consta din a ne aduce la punctul la care suntem capabili sa percepem si sa revelam sistemul actual.

Si de indata ce sistemul spiritual devine revelat, conexiunile dintre toate partile ne vor fi revelate si ele. Scara gradelor spirituale nu se schimba si cand un suflet devine revelat, dupa el este revelat si altul si aceasta ordine se pastreaza. Noi vom primi intotdeauna prin Baal HaSulam si Rabash.

Si daca veti continua pe aceasta cale, odata ce veti merita realizarea spirituala, o veti primi prin mine. Aceasta este scara spirituala.

Noi trebuie sa muncim la asta, altfel nu va aparea o conexiune intre noi. Este scris, „ Faceti-va un Rav (‚Rav’ inseamna mare) si cunparati-va un prieten si confirmati fiecare persoana,” si toate acestea sunt pregatiri pentru adeziunea cu Creatorul. In mod natural, profesorul nu are nevoie de laudele de care are nevoie un elev. Insa elevul trebuie sa se pregateasca pe sine pentru revelarea Creatorului.

Din partea a 1 a Lectiei Zilnice de Cabala 04/09/2012, Lectii Despre Importanta Rav-ului

A permite aspiraţiilor mele sǎ se împlineascǎ

Întrebare: Cum îmi pot elucida egoismul în spiritualitate, dacă nu sunt încă acolo?

Rǎspuns: Tu clarifici proprietǎţile tale spirituale, chiar dacă nu eşti încă acolo, bazându-te pe conexiunea ta cu prietenii deoarece tu încerci sǎ îţi depǎşeşti egoismul și sǎ te asociezi cu ei prin garanţia reciprocǎ. Aspirația cuiva spre grupul în care toţi lucrează împreună și încearcă să se conecteze, este similarǎ cu stǎrile și dorințele pe care le vor experimenta în lumea superioară.

Aspir la aceasta ca un copil care îşi închipuie cǎ este adult. Acesta este modul în care el învață. Același lucru este valabil pentru noi atunci când începem o slujbă nouă. Noi folosim diverse modele pentru a ne educa și, prin urmare, să achiziționǎm treptat abilitățile de care avem nevoie pentru a ne îndeplini sarcinile la locul de muncǎ.

La fel funcţioneazǎ şi munca noastrǎ spiritualǎ. Nu știu ce este Lumina superioarǎ, sau ce stare înaltǎ urmeazǎ sǎ ating. Realitatea superioară este în afara noastrǎ şi noi nu o vedem cum se apropie. Cu toate acestea, numai în acest scop a fost creatǎ aceastǎ lume. Dorinţa comunǎ (generalǎ) a fost împărțitǎ în miliarde de părți, permițându-ne să lucrǎm cu ele, sǎ le colectǎm înapoi împreună și sǎ învǎţǎm cum să le ajustǎm   într-un mod care ne va permite în cele din urmă sǎ recunoaștem faptul că, pe de o parte, suntem în imposibilitatea de a strânge împreună piesele rupte pe cont propriu și, pe de altă parte, suntem dornici sǎ realizǎm acest lucru.

Apoi, ne dǎm seama nu doar cǎ nu suntem dispuşi sǎ lucrǎm cu asta, dar, în general, nici nu suntem capabili. Dar, în același timp, pe mǎsurǎ ce continuăm să acționǎm și să facem eforturi, vom începe sǎ simţim o dorință uriașă pentru a face ca totul sǎ devinǎ adevǎrat.

Dintr-o datǎ, aceste uriașe, diverse și de multe ori opuse stǎri ale noastre se adunǎ într-o singură bucată. Ele se contrazic una pe alta deoarece pe de-o parte trebuie sǎ creştem extraordinar egoismul nostru caracteristic şi pe de altǎ parte trebuie sǎ aspirǎm la Lumina pentru dǎruire.

Aceste stǎri sunt încă opuse și izolate una de alta. Lumina care le conectează împreună creeazǎ un vas spiritual (o dorinţǎ şi ecranul), nu a coborat încă la ele.

Până în prezent, nu există nici un ecran și nici nu există vreo legătură între Luminǎ și dorințǎ. Ele sunt încǎ separate una de alta. Aceastǎ opoziţie este simțitǎ în dorința noastră ca ceva foarte intens și contradictoriu, dar tot trebuie să aspirǎm spre a face ca totul sǎ se întâmple. Apoi, se va întâmpla.
Din Congresul de la Kharkov „Unindu-ne pentru a ne înǎlţa” 8/18/12 Lecţia 5

Nu vǎ identificaţi cu egoismul

Egoismul este numit „ajutor împotriva mea”, pentru că imaginându-mi-l împotriva mea, chiar mă ajută, dar dacă îl asociez cu mine, atunci, desigur, este un dușman. Totul depinde de modul în care ne poziționǎm în raport cu egoismul.

Cum să nu uit că numai atunci când nu mă identific cu el, ci îl vǎd împotriva mea, egoismul ajută?

Acest lucru poate fi realizat doar prin intermediul mediului. O persoană nu va fi niciodată capabilǎ să se țină singurǎ în această stare. Ea se va identifica întotdeauna cu ego-ul și va cădea, dacǎ grupul, ca un magnet, nu o va ridica deasupra egoismului. Există două forțe: cea de sus -forța grupului și cea de jos – forţa egoismului.

În cazul în care grupul nu îmi poate trage „Eul” din egoism şi nu mi-l poate pǎstra în afara lui, atunci voi simţi egoismul împotriva mea. Dacă nu mă poate ridica, atunci voi cădea înapoi în egoism tot timpul, iar eu nu voi fi capabil să îmi amintitesc sǎ-l vǎd în afara mea.

Prin urmare, numai grupul poate avea grijă de acest lucru prin intermediul opiniilor sale, prin garanția reciprocă.

Din Congresul de la Kharkov „Unindu-ne pentru a ne înǎlţa” 8/17/12 Atelierul de lucru nr.2

Creatorul este ascuns, dar grupul este deschis

n realitate, „nu existǎ nimeni în afarǎ de El” și Creatorul ar dori să se reveleze creaturii. Cu toate acestea, în cazul în care El se reveleazǎ pe Sine, creatura nu va fi capabilǎ sǎ devinǎ independentǎ. Ea se va”vinde” mereu Luminii şi nu va putea sǎ se separe de ea.

Acesta este motivul pentru care este imposibil să se anuleze înaintea Creatorului, înaintea Luminii, pentru că eu sunt un sclav absolut al plăcerii. Oamenii știu cǎ ei înșiși, și în această viață, suntem în mod constant controlaţi de Luminǎ.

Pentru acest motiv Creatorul este ascuns, dar grupul este deschis. Deci, putem începe să comunicǎm cu el și chiar sǎ ne ridicǎm deasupra egoismului nostru, ceea ce ar fi imposibil împreunǎ cu Creatorul. Și în orice altceva, totul este la fel.

Cu excepţia fiinţei umane, numai Creatorul existǎ: nu existǎ nimeni în afarǎ de El.” Apoi, persoana descoperǎ cǎ nici nu existǎ. Este doar o singurǎ forţǎ superioarǎ care umple totul. Dar asta doar dupǎ ce persoana ajunge la acest lucru pe cont propriu.

Din Congresul de la Kharkov „Unindu-ne pentru a ne înǎlţa” 8/17/12 Atelierul 2

Proiecţia liberǎ

În spiritualitate  există un vas care este format din două părți: GE şi AHP. Toate cǎrţile cabaliste descriu cu precizie aceste rădăcini spirituale. Rezultatele sunt în lumea noastrǎ: „ramurile.” Cu alte cuvinte, acțiunea rădăcinilor din lumea Atzilut creeazǎ replica lor aici.

O putem compara cu grafice computerizate care sunt reflectate pe un ecran, astfel încât acestea să poată fi ușor de vizualizat. Văd figuri de oameni pe ecran: Unele dintre ele sunt o proiecție din GE, iar unele sunt din AHP. În spiritualitate, există o forță numită ” Abraham „, care clarifică vasele, dorințele, în două tipuri și ca urmare, există două grupuri în lumea noastrǎ: Israel, ceea ce înseamnă direct la Creator (Yashar Kel-) și națiunile lumii.

Totul provine din rădăcini, care, în „calculatorul” spiritual sunt prelucrate de un „adaos” special, până la sfârșitul programului. Noi urmăm procesul pe „ecran”, care este lumea noastră. Acum în funcție de relațiile dintre aceste două grupuri, putem învăța despre rădăcinile lor, sau ne putem ridica la rădăcini și să învǎțǎm despre ramuri.

Dar există o diferență (Δ) între proiecția pe ecran și sursa „computerizatǎ” și asta este împlinirea rolului nostru. În interiorul computerului controlul absolut şi cel care este responsabil cu ecranul are liberul arbitru (alegerea) în îndeplinirea obiectivului. Această opțiune este ascunsǎ în grupul numit „Israel”.

Douǎ acţiuni corecte referitoare la acest element problematic provin din asta, pe partea naţiunilor lumii şi pe partea Creatorului care se aflǎ în spatele „surselor”. Acesta este Israelul, care ar trebui să aducă lumea la corecție și sǎ arate tuturor ceea ce este bine și ce este rău și trebuie să explice planul creaţiei; pe scurt, el este dator lumii întregi..

Israelul poate fi mândru de această obligație și această muncǎ specialǎ, lucrarea Creatorului, sau o poate abandona ca fiind „lipsită de relevanță”.  În orice caz, după cum vedem din istorie, totul se învârte în jurul acestor oameni, din fericire sau din păcate pentru ei, în funcție de cum privim acest lucru.

Din partea a 4 a Lecţiei zilnice de cabala 8/30/12  “Servitoarea care este Moştenitoarea Stǎpânei Sale

O Alegere Prin Liberul Arbitru

Intrebare: Voi spuneti ca un grup bun, puternic poate rezolva orice problema din interiorul sau. Dac un om este amenintat cu moartea, noi nu il parasim si asta functioneaza uneori pentru noi. Insa, ce se poate face daca un om este amenintat cu moartea spirituala prin indepartarea de grup?

Raspuns: Avem liberul arbitru. Puteti veni la el, discuta cu el, sa il convingeti si sa il scuturati.

Aveti dreptul de a face asta pentru ca sunteti prieteni. Dar, trebuie sa va dea posibilitatea, de dragul trecutului.

Insa, daca vedeti ca este inutil, il lasati in pace. Timpul isi va face treaba, poate nu in aceasta viata, dar el se va intoarce data viitoare sa rezolve asta.

Din Congresul de la Harkov “Unitate spre Inaltare” 19/08/2012, Lectia 7