Daily Archives: 6 septembrie 2012

Cum să creștem de la zero la infinit

Întrebare: Cum ajută diseminarea la avansarea personală?

Răspuns: Toată avansarea personală este determinată numai de diseminare: Câte suflete pot atașa la mine. Nu există nici o altă avansare.

La urma urmei, suntem conectați într-un singur sistem, așa că aș putea avansa doar prin creșterea numărului de conexiuni. Dacă nu sunt conectat cu nimeni, sunt „0”. Dacă m-am conectat cu cineva, am devenit „1”, dacă m-am conectat cu doi, am devenit „2.” Iar dacă mă conectez cu toata lumea, voi deveni infinit.

De aceea, se spune: „Ei nu învață prin minte.” Cel care nu lucrează pentru a conecta alte suflete la sine prin dragoste, nu realizează metoda. El devine doar o pană pe calea Luminii.

Din acest motiv, Cabala a fost ascunsă pentru atât de mulți ani. Ea a fost descoperită doar atunci când am ajuns la o stare în care putem începe să ne conectăm.Spargerea în Galgalta ve Eynaim Israel a avut loc în scopul de a conecta restul la sine. Corecția este în unitate, astfel încât nu există nicio astfel de întrebare ca: de ce ar trebui să ne conectăm?

Din partea 1 a Lecției zilnice de Cabala 5/9/12, Scrieri de Rabash

Învață să citești Creatorul în funcție de litere

Lumina, atributul dăruirii, dă naștere la întuneric, la un vas, o dorință, atributul primirii. Apoi, Lumina o dezvoltă în patru niveluri-faze, stări- care vin una după alta, până când dorința decide să simtă că există și în cele din urmă înțelege ce așteaptă Lumina, Creatorul, de la ea.

Lumina dorește să se conecteze cu aceasta, pentru a ajunge la adeziune deplină, numită lumea Infinitului, dar dorința de a se bucura nu poate suporta această stare, deoarece simte opoziția sa față de Lumină, incapacitatea sa totală de a fuziona cu Lumina. După ce ființa creată s-a dezvoltat și ajunge să cunoască atributele Luminii, atunci, prin această opozitie, ea vine să se cunoască pe sine și vede că este absolut opusă Luminii în atributele sale. Creatorul vrea adeziune și iubire, iar o astfel de relație cu Creatorul este numită lumea Infinitului.

Este ca și cum un om bogat care-și invită prietenul sărac la casa lui, îi dă toată averea lui, și-l întreabă, „Ce mai vrei?” Omul sărac răspunde, „Vreau să câștig toată această bogăție de unul singur,” dar omul bogat nu-i poate da asta.

Apoi, Creatorul ajută ființa creată să-și împlinească dorința, să devină independentă, și să răspundă Creatorului cu o atitudine similară, prin liberul ei arbitru. De aceea, El coboară ființa creată de la prima stare, din lumea Infinitului, la cea mai joasă stare din lumea noastră, astfel încât să fie într-o stare în care totul depinde de ea.

Acum, ființa creată are o șansă de a corecta această stare și de a o aduce la perfecțiune prin revenirea la prima stare ea însăși, la lumea Infinitului, la adeziunea creată de Creator. Astfel, ființa creată devine perfectă și obține adeziunea deplină cu Creatorul.

Creatorul vrea să ușureze munca ființei create și împarte influența Luminii asupra vasului în faze distincte numite „22 de litere”, astfel încât ființa creată să fie capabilă să efectueze această muncă cu privire la Lumină. Ființa creată își începe munca sa de jos, ca și cum ar fi în direcție opusă, în dăruire asupra Creatorului și construind intenția „în scopul de a dărui”, dar este împărțită în aceste faze, cele 22 de litere ale muncii. Ființă creată își construiește cele zece Sefirot ale Luminii care se reîntoarce, atitudinea sa față de Creator, bazat pe tot ceea ce ființa creată a învățat de la cele zece Sefirot ale Luminii Directe.

Creatorul a creat ființa creată ca pe „ceva din nimic”, dar ființa creată trebuie să înceapă nici măcar de la această stare, ci de sub acest nivel, iar apoi să se ridice din lumi, din Klipot (coji), care sunt opuse Creatorului . Creatorul acționează în intervalul de la zero la plus infinit, în timp ce ființa creată trebuie să înceapă de la minus și să avanseze către plus. De fiecare dată, descoperă și corectează un minus mai mare pe măsură ce-și adaptează vasul la Lumină, în tranziția de la minus infinit la plus infinit.

Se pare că tot ceea ce ființa creată primește de la Creator- putere, dorințe, vase („literele muncii”), toate nivelurile scării, care au fost deja create în prealabil și nu fac parte din contul ființei create- toate acestea devin parte a contului său personal acum. În momentul de față, toate acestea sunt considerate acțiunea ființei create, nu doar ceva care este gata-făcut de Creator.

La urma urmei, ea este cea care obține înțelepciunea modului de a efectua toate aceste acțiuni și a modului de a folosi material său în mod corect. Ea descoperă singură că forța primirii este activă în ea, nu forța dăruirii, și devine echivalentă în formă cu Creatorul, în toate acțiunile Sale. În scopul de a face acest lucru, ființa creată trebuie să pornească de la spargere, astfel încât să poată obține toate „literele muncii” ea însăși, în atributele opuse.

Aceasta se numește „vorbire”, „suflare”, acțiunile pe care dorința de a se bucura le efectuează cu Masach (ecranul) și cu Lumina care se reîntoarce. Ca urmare, Creatorul aparent sparge, iar cel drept reconstruiește și corectează. Astfel, datorită forței vorbirii, ființa creată obține o echivalență de formă cu Creatorul și o conexiune „gură la gură”.

Din partea 1 a Lecției zilnice de Cabala 07/08/12, Scrieri ale lui Baal HaSulam

99% din populație și legile comutării

Întrebare: Sunt legile lui Rabash pe care ​​le-am învățat adecvate pentru munca într-un grup format din populația 99%?

Răspuns: Ar trebui să extragem de acolo fundamentele și să le predăm la publicul extern. Ce înseamnă legile lui Rabash? Cine sunt cabalistii? Aceștia sunt oameni care iau de la natură anumite norme generale și atribute și ni le predau. Dacă am nevoie să fiu inclus în sistemul general, atunci trebuie să văd acest sistem ca ridicat în raport cu mine. Apoi am nevoie să mă diminuez și voi fi capabil să mă conectez la acesta ca un micuț la adulți.

Acestea sunt legile obișnuite ale comutației, concepute pentru a conecta. Pe de altă parte, ai nevoie să-ți aduci forța oamenilor cu care lucrezi în acest grup, unicitatea punctului tău din inimă, pentru că este specială în fiecare dintre noi. În același timp, trebuie să fii ca deasupra lor, adică, să-i influențezi din punctul din inimă. Odată ce te conectezi pe deplin cu ei și te anulezi, începi să influențezi, să dăruiești.

Ce scrie Rabash este despre condițiile de bază pe care le știm chiar și din tehnologia și fiziologia noastră: modul in care celulele, canalele neuronale, sinapsele, etc, se conectează unele cu altele. Știm toate astea! Nu este nimic altceva.

Deci, aici este posibil să nu menționăm cabalistii, ci să luăm informații din inginerie, biologie, de oriunde. Sunt complet raționale. Ele pot fi explicate la orice persoană.

Dintr-o lecție virtuală, 26/08/12

Copilul plânge și adulții sunt fericiți

Ar trebui să fim fericiți că avem posibilitatea de a disemina înțelepciunea Cabalei peste tot în lume; așa cum Baal HaSulam a spus odată: „Sunt fericit că m-am născut într-o generație în care este posibil să publicăm înțelepciunea Cabalei.”

Din momentul în care avem posibilitatea de a împlini metoda corecției, ar trebui să tratăm întreaga lume ca pe un mijloc pentru a corecta. Apoi, ne vom simți fericiți pentru oportunitatea ce ni s-a dat în scopul de a lucra și de a corecta. În cele din urmă, vom primi toată recompensa bună pe care am creat-o, construit-o și câștigat-o noi înșine.

Trebuie să fim fericiți atunci când există două componente în același timp: corupția, care este revelată, și metoda accesibilă, în scopul de a o corecta. Acest lucru se datorează faptului că noi trebuie doar să facem efortul corect și toată lumea Ein Sof (Infinită) va fi dezvăluită în noi.

Trebuie să arătăm lumii bucuria noastră, speranța, euforia și încrederea, în loc de teama care înghite lumea de astăzi: bucurie, mai degrabă decât teamă, încredere și o cunoaștere clară a ceea ce se întâmplă și va continua.

Nu este suferința lumii, ci fericitele dureri ale nasterii. Atunci când un nou-născut plânge, toți cei din jurul lui sunt încântați; corpul nostru, ego-ul nostru plânge, în timp ce partea umana din noi este fericită. Trebuie să explicăm acest lucru tuturor și să-i atragem spre noi prin spiritele noastre ridicate.

Trebuie să îmbunătățim acest lucru, deoarece lumea continuă să se deterioreze mai jos și mai jos în abis, în sentimentul de disperare, neputință și disperare. Trebuie să simțim bucuria foarte puternic, speranța, o cunoaștere clară, încrederea, că tot ceea ce este revelat este numai în favoarea noastră, din moment ce totul este gata pentru corecție, pentru „masa regelui.”

Totul depinde de modul în care ne îndeplinim misiunea, prin înțelegerea faptului că a venit timpul pentru corectarea interioră și pentru diseminarea externă pe scară largă a înțelepciunii Cabalei. Este foarte important în ce măsură vom fi capabili să radiem bucuria și încrederea pe plan extern către lume, acționând cu răbdare și atenție.

Ar trebui să înțelegem că o persoană care nu este unul dintre noi consideră că este dificil să perceapă această atitudine. Se poate irita și supăra că suntem într-o stare opusă de cea în care se află, neîmpartașind problemele și grijile ei, că suntem fericiți în timp ce toți ceilalți plâng. Trebuie să fim atenți față de oameni și treptat, ușor și cu răbdare să le explicăm cum să iasă din această criză.

Noi ar trebui să explicăm oamenilor că în momentul în care ne schimbăm abordarea, vom corecta deja un pic atitudinea noastră față de Creator și vom fi mai aproape de Lumina superioară. De aceea, vom începe să simțim această realitate; vom simți că nu sunt doar cuvinte goale, ci că există ceva în spatele lor.

Din partea 1 a Lecției zilnice de Cabala, 5/9/12, Scrieri de Rabash