Vorbind la plural

NE AMINTIM DE PRIMUL ”LUPTĂTOR” CU EGO-UL

Când nivelul vorbitor al dorinţelor a erupt întâia dată sub forma egoismului, Babilonul îşi trăia zilele de aur şi Abraham era cel însărcinat cu rezolvarea misterului declinului social al poporului său. Concetăţenii săi erau atât de imersaţi în construirea turnului lor, încât îşi abandonaseră complet camaraderia. Ei nu mai erau ”de o singură limbă şi o singură vorbire” (Geneza 11:1); toată grija lor era îndreptată spre turn.

Cartea, Pirkei de Rabi Eliezer (Capitolele Rabinului Eliezer), înfăţişează disperarea lui Abraham la vederea noii pasiuni a poporului: ”Rabi Pinhas spune că (în Babilon) nu mai erau pietre pentru construcţia oraşului şi a turnului. Ce au făcut oamenii? Ei au modelat cărămizi şi le-au ars, aşa cum fac artizanii, până când l-au construit (au construit turnul) înalt de zece mii de metri. Cei care trebuiau să ridice cărămizile, urcau dinspre est şi aceia care coborau, o făceau în partea de vest. Şi dacă un om cădea şi murea, nimeni nu-i acorda atenţie. Dar, dacă o cărămidă cădea, ei se aşezau şi se văicăreau zicând, ”Când va urca alta în locul acesteia?” Când Abraham, fiul lui Tera, trecea pe acolo şi îi vedea pe oameni construind oraşul şi turnul, el îi blestema, în numele Domnului”.²²³

Dar Abraham a făcut mai mult decât să-i blesteme pe constructori. Mai întâi, el a încercat să repare ruptura şi să-i aducă pe oameni împreună. Midraş Raba  ne spune că Abraham i-a strâns împreună pe toţi oamenii din lume²²⁴ iar Rabi Behaiei Ben Aşer ne spune, ”(Nimrod) i-a spus, ”Eu am creat pământul şi cerurile, cu puterea mea.” Abraham a răspuns, ”…când am ieşit din peşteră, am văzut soarele răsărind la est şi apunând la vest. Fă-l să răsară la vest şi să apună la est şi mă voi închina în faţa ta. Dacă nu, acela care a dat mâinii mele, puterea de a arde statuile, îmi va da putere şi te voi omorî.” Nimrod le-a spus consilierilor săi, ”Care să fie pedeapsa lui?” Ei au răspuns, ”Despre el s-a spus, ”O naţiune se va naşte din el şi va moşteni şi lumea aceasta şi pe cea viitoare.” Acum, propria sentinţă i-o vom aplica lui. Imediat, ei l-au aruncat în cuptor. În acel moment Domnul era plin de milă faţă de el şi l-a salvat, aşa cum este scris, ”Eu sunt Domnul, care te-a scos din Ur, din Chaldeea.””²²⁵

În urma acestei discuţii înfierbântate cu regele, Abraham şi-a luat familia, elevii şi toate posesiunile şi a fugit din Babilon. Pe drum a strâns în jurul lui oameni care îmbrăţişau mesajul său – ”Când te confrunţi cu egoismul, uniţi-vă mai presus de el”. Cu alte cuvinte, când izbucneşte ura între prieteni, faceţi front comun din revelarea Creatorului – a calităţii de dăruire, a forţei fundamentale care creează realitatea – iar acesta să fie mai important decât partidele rivale, să vă uniţi peste rivalitate. Câştigurile acestei fapte sunt creşterea unităţii şi dobândirea ulterioară a calităţii de dăruire, de către toţi foştii adversari, adică revelarea Creatorului.

Fraza de mai sus descrie esenţa fuziunii, a reparării rupturii oferită de Abraham conaţionalilor săi. Şi această esenţă – unitatea mai presus de diferenţe care măreşte coeziunea şi (dacă vă doriţi asta) revelează Creatorul – nu s-a schimbat. De fapt, nu se va schimba niciodată, fiind Legea naturală a dăruirii.

Aşa cum am detaliat în introducerea acestei cărţi, grupul lui Abraham a reuşit să se unească şi să crească, devenind poporul lui Israel, o naţiune care are ca trăsătură comună, dorinţa pentru Creator. Datorită unităţii peste diferenţe, aşa cum am văzut în capitolul 1, Israelul a dezvoltat o metodă prin care se poate schimba gândirea omului de la modul ”eu”, la modul ”noi”, percepând astfel pe ”Unul”, pe Creator.

Astfel, în timp ce Israelul creştea în tărie, folosindu-şi unitatea împotriva egoismului, restul lumii trecea prin episoade de flux şi reflux, cu imperii care creşteau şi  dispăreau, în timp ce cultura slăbiciunii de sine îşi asigura rolul predominant. Din acest motiv, chiar şi astăzi, în cea mai hedonistă dintre epoci, monoteismul lui Abraham reprezintă noţiunea predominantă despre dumnezeire, în timp ce Turnul din Babilon este simbolul vanităţii şi nebuniei omeneşti.

Din acest motiv, cei care pot educa lumea pentru a deveni la fel de înţeleaptă ca Abraham, sunt cei care i-au fost studenţi, copiii lui Israel, cunoscuţi peste tot, ca evrei. Aceasta a fost moştenirea lăsată lor de către Abraham iar răspândirea ei este obligaţia lor faţă de omenire.

Filed under: Antisemitism - Niciun comentariu→

Vorbind la plural

DE LA EU, LA NOI, LA UNUL

Cunoaşterea noastră actuală a naturii umane nu ne permite să evităm această atitudine competitivă şi alienantă, pentru că ea vine din interior, fiind dictată de nivelul al patrulea, vorbitor, de dezvoltare a dorinţelor iar noi nu putem stopa evoluţia dorinţelor, aşa cum nu putem opri evoluţia întregii Naturi. Mai mult, dacă suntem obligaţi să realizăm scopul creaţiei, acela de a deveni similari cu Creatorul, atunci ne este necesară o dorinţă robustă, capabilă să ne propulseze înainte, cu alte cuvinte nu ar trebui să ne diminuăm sau înăbuşim dorinţele, pentru că astfel nu am mai atinge scopul vieţii.

Şi totuşi, a nu fi capabili să oprim creşterea dorinţelor noastre auto-centriste, nu înseamnă că trebuie să continuăm calea spre înrăutăţirea relaţiilor inter-umane, la toate nivelurile. Societatea noastră nu trebuie să decadă într-atât încât tot ceea ce se mai poate face este să adunăm provizii, să ne adăpostim şi să ne ascundem, în aşteptarea unui miracol care să ne salveze de ceilalţi oameni.

De fapt, chiar dacă am alege să ne punem la adăpost, istoria sfâşietoare a naţiunii nostre ne arată că legea Naturii le impune naţiunilor să nu ne permită să rămânem pasivi. Atunci când apar problemele, în mod garantat evreii vor purta dinnou vina pentru ele şi vor fi torturaţi, poate mai rău ca niciodată. Contrar însă, încercărilor din vechime, astăzi putem face multe pentru a le împiedica.

Filed under: Antisemitism - Niciun comentariu→

Vorbind la plural

CALEA SPRE SUPERIORITATE

În capitolul 2 am prezentat opiniile înţelepţilor noştri cu privire la dorinţele fundamentale de la întemeierea Creaţiei şi cele patru niveluri care construiesc dorinţa de a primi. Am arătat pe scurt, că realitatea constă dintr-o dorinţă de a împărtăşi plăcerea şi o dorinţă de a o primi. Am învăţat de la aceşti înţelepţi că dorinţa de a primi plăcere este divizată în patru niveluri, cunoscute sub numele de ”neanimat”, ”vegetal”, ”animal” şi ”vorbitor”. Cu toate acestea, ea este în esenţă, o singură dorinţă, care arată diferit, în funcţie de nivelul de dezvoltare.

De exemplu, dorinţa cea mai simplă a vieţii este aceea de a te întreţine. La nivel uman, asta înseamnă a te mulţumi cu un adăpost, chiar şi cu o colibă mică, cu mijloacele de a-ţi asigura căldura, hainele şi hrana. Acesta este nivelul neanimat al dorinţei. La fel ca materialele neanimate, care îşi menţin împreună atomii şi moleculele, dar în rest nu fac prea multe, o asemenea persoană va dori doar să se întreţină, ”să-şi ţină la un loc atomii şi moleculele” şi atât.

La nivelul vegetal al dorinţei, o persoană va dori să se întreţină la acelaşi nivel cu toţi ceilalţi. La fel ca plantele de acelaşi fel, care înfloresc şi se trec în acelaşi timp, o asemenea persoană va dori să fie la fel cu ceilalţi oameni din oraşul sau satul său, sau să urmeze ultima modă văzută la televizor.

Dacă toată lumea este săracă, acea persoană nu se va simţi săracă, atâta timp cât standardul său de viaţă va urma tiparul mediului său social. Iar dacă trendul în încălţăminte este acela de a purta pantoful stâng în piciorul drept şi invers, persoana aflată la nivelul vegetal, se va simţi în largul său purtând pantoful greşit pe piciorul greşit, atâta timp cât el sau ea, este în pas cu moda zilei.

Persoana de la nivelul animal diferă de cea de la nivelul vegetal, prin faptul că începe să-şi caute propria exprimare. O asemenea persoană nu se mai mulţumeşte să fie la fel cu toţi ceilalţi, ci simte nevoia să îşi construiască o individualitate unică. În cea mai mare parte, acest nivel conduce la o creativitate crescută şi o distincţie în alegerile sale particulare.

Nivelul uman (vorbitor) este cel mai complex şi mai înşelător. Aici nu este suficient ca omul să se exprime pe sine. La acest nivel, dorinţa este aceea de a fi superior. Această dorinţă îi face pe oameni să-şi dorească să fie recunoscuţi ca speciali, chiar unici. Cu alte cuvinte, la acel nivel noi ne comparăm constant cu alţii.

Mai mult, în zilele noastre nu ne mai mulţumim nici măcar să fim cei mai buni la ceva anume; ne străduim să fim cei mai buni din toate timpurile. Gândiţi-vă la statisticile sportive despre care auzim necontenit: ambiţia lui Michael Phelps de a bate recordul de şapte medalii de aur obţinute de Mark Spitz, la olimpiada din 1972, sau la jucătorii de baschet care se compară cu Michael Jordan, sau la cursa lui Roger Federer pentru câştigarea a cât mai multe titluri în tenis, chiar dacă a câştigat deja mai multe turnee de Grand Şlem, decât oricine altcineva înaintea lui. Şi totuşi, el este nemulţumit de faptul că nu a câştigat încă nici o medalie de aur olimpică.²²¹

Sporturile pot constitui un exemplu evident, dar ele nu constituie excepţia; ele sunt de fapt norma. Filmul care a câştigat cei mai mulţi bani în prima săptămână de la lansare, albumul care s-a vândut în cele mai multe exemplare, compania care a vândut cele mai multe telefoane/computere/automobile – competiţie şi comparaţii există peste tot. Întrebaţi un elev de liceu, ”Te descurci bine la şcoală?” şi veţi primi probabil un răspuns în sensul, ”Sunt în primii cinci la sută din clasa mea” (presupunând că ai întrebat un elev bun). Astfel, a fi bun nu mai este suficient; superioritatea a devenit motto-ul vieţilor noastre. Numim asta ”a fi cineva”. Nu mai este suficient să fiu eu; dacă nu sunt cineva, sunt un nimeni.

Iată o povestire hasidică despre Rabi Meşulam Zuşa din Hanipol (Anipoli), fratele renumitului rabin Rabi Elimelech din Lijensk, unul din fondatorii mişcării hasidice. Rabi Zuşa obişnuia să zică, ”Când voi merge la ceruri, dacă voi fi întrebat, ”De ce nu ai fost Elimelech” (stimatul frate al lui Zuşa), voi şti ce să răspund. Dar dacă voi fi întrebat, ”de ce nu ai fost Zuşa”, nu am să ştiu ce să răspund.”²²² Morala este clară – fii tu însuţi şi atinge-ţi potenţialul maxim; acesta este lucrul pe care trebuie să-l faci în viaţă.

Dar Rabi Zuşa a trăit în secolul al 18-lea. În zilele noastre o asemenea morală este de neacceptat, pentru că tot ceea ce contează nu este cine eşti, ci cine eşti în comparaţie cu alţii, poziţia ta în distribuţia procentuală a clasei. Din moment ce motto-ul primar al societăţii este atât de alienant şi anti-social, nu este de mirare că societatea noastră se destramă.

Filed under: Antisemitism - Niciun comentariu→

Vorbind la plural

Realizarea coeziunii sociale prin mediul social

Persecuţia şi anti-semitismul, sau termenul său contemporan de iudeofobie, au fost apanajul poporului nostru (cel puţin) în timpul ultimelor două milenii. Şi totuşi, aşa cum am văzut pe parcursul cărţii, ura faţă de evrei nu a apărut din nimic. Ea este înrădăcinată în cererea fundamentală, deşi de obicei, inconştientă, a fiecărei fiinţe omeneşti, ca evreii să le deschidă calea spre realizarea scopului vieţii: de a primi încântarea şi plăcerea infinită.

Până acum am discutat scopul şi rolul naţiunii evreieşti, precum şi motivul suferinţelor noastre, de-a lungul vremurilor. De aici încolo vom discuta principiile pe care trebuie să le urmăm, pentru a ne atinge scopul, care coincide cu acela al întregii umanităţi.

Filed under: Antisemitism - Niciun comentariu→