Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de azi – dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 1

S-a născut o națiune

Nașterea poporului lui Israel

Mai înainte de a ne ocupa de semnificația și poziția în lume a poporului lui Israel, trebuie să înțelegem cum s-a format națiunea israeliană și cum s-a dezvoltat ea în continuare. Pentru moment, haideți să călătorim nouă mii de kilometri spre est și cca patru mii de ani înapoi , în timp, până în Mesopotamia antică, în inima Cornului Abundenței, leagănul civilizației. Situată pe un teritoriu vast, cu vegetație luxuriantă, întins între Tigru și Eufrat, în zona Iraq-ului de astăzi, un oraș-stat numit Babilon,a jucat rolul de gazdă pentru o civilizație înfloritoare. Fremătând de viață și activitate, el era centrul comercial al lumii antice.

Babilon, inima acelei dinamice civilizații, era ca o oală în fierbere, un substrat ideal în care au crescut și au înflorit mii de credințe și de învățături. Babilonienii practicau nenumărate feluri de idolatrie. Sefer HaIașar (Calea Celui Drept) descrie viața babilonienilor din acea vreme, precum și cultul lor: ”În acele zile, toți oamenii locului își făcea propriul zeu – zeități din lemn și piatră. Ei se închinau la idoli, aceștia devenindu-le zei. În acele zile, regele și toți servitorii săi, Terah (tatăl lui Abraham) și întreaga sa familie, erau primii între adoratorii de lemn și piatră. … (Terah) îi venera și se închina la ei și la fel făcea întreaga generație. Căci ei L-au abandonat pe Domnul, care i-a creat și nu mai exista nici măcar un om, în toată țara, care să-L cunoască pe Domnul…”¹⁶

Totuși, Abraham fiul lui Terah, care era cunoscut după numele Abram, poseda o anumită calitate care îl făcea unic: el era neobișnuit de sensibil, căutând adevărul științific cu mult zel. Abraham era un om iubitor, care a observat că oamenii din orașul său devin tot mai nefericiți. Gândindu-se la asta, el a descoperit că la baza nefericirii lor se găsea egoismul în creștere și alienarea dintre oameni. Într-o perioadă relativ scurtă de timp, ei au decăzut din postura de unitate și grijă reciprocă, când erau ”De o singură limbă și vorbire” (Geneza 11:1), într-una plină de vanitate și alienare, spunând ”Veniți, să ne construim un oraș și un turn, cu vârful în cer, să ne facem un nume” (Geneza 11:4).

De fapt, ei erau atât de preocupați să-și construiască turnul propriei lor mândrii, încât au uitat de oamenii care le erau cândva, ca niște frați. Lucrarea Pirkei de Rabi Eliezer (Capitolele lui Rabi Eliezer), una dintre Midrașim (comentariile) asupra Torei (Penateuch), oferă o descriere plină de viață nu doar a vanității babilonienilor, ci și a alienării cu care se priveau unii pe ceilalți. Este scris în carte, ”Nimrod a spus poporului său, ”Haideți să ne construim un oraș măreț și să locuim în el, ca să nu fim împrăștiați pe tot pământul, cum au fost cei dintâi oamen, să ne construim în el și un turn imens, care să se ridice spre cer… și să ne clădim un nume măreț pe pământ…”

”L-au construit înalt… cei care aduceau cărămizile, urcau pe partea estică iar aceia care coborau, o făceau pe partea vestică. Atunci când o persoană cădea și murea, nimănui nu-i păsa. Dar dacă o cărămidă cădea, ei se așezau și plângeau, zicând, ”Oare când va urca o alta în locul acesteia.”¹⁷

Atitudinea unuia față de celălalt, a concetățenilor săi, l-a tulburat pe Abraham așa încât acesta a venit să vadă comportamentul constructorilor. Pirkei de Rabi Eliezer continuă să descrie observațiile lui, despre animozitatea dintre oameni: ”Abraham, fiul lui Terah, a trecut pe acolo și i-a văzut construind orașul și turnul”. El a încercat să le vorbească și să le spună despre Creator, forța conducătoare a unității, pe care a descoperit-o, pentru a dovedi că lucrurile ar putea fi minunate, cu condiția ca oamenii să urmeze și ei, această lege a unității. ”Dar ei îi disprețuiau cuvintele”, se spune în carte. În plus, ”Ei doreau să vorbească fiecare pe limba celuilalt” ca mai înainte, ca atunci când aveau o singură limbă, ”Dar nu mai cunoșteau vorba celuilalt. Ce au făcut? Și-au scos săbiile și s-au luptat între ei, până la moarte. Și într-adevăr, acolo a murit o jumătate din omenire, răpusă de sabie.”

Datorită situației sumbre a poporului său, Abraham a luat hotărârea de a populariza principiul descoperit, indiferent de riscuri. În lucrarea sa, HaYad HaChazakah (Mâna puternică), cunoscută și sub numele de Mișne Tora (Repetarea Torei), renumitul învățat din secolul al 12-lea, Maimonides (RAMBAM), descrie hotărârea lui Abraham și eforturile depuse de el pentru a descoperi adevărurile vieții: ”După ce s-a dezbărat de tot ceea ce era considerat de neclintit, el a început să se întrebe…. El a început să analizeze, zi și noapte și să se întrebe, cum era posibil ca această roată să se învârtească, mereu, fără un conducător? Cine o învârtește, căci singură nu o poate face? Nu avea nici măcar un profesor sau un mentor. Mai mult, era blocat în Ur, orașul chaldeenilor, printre idolatri analfabeți, împreună cu mama și tatăl său, tot poporul adorând stelele și el – venerându-le alături de ceilalți.”¹⁹

În căutările sale, Abraham a descoperit unitatea, faptul că realitatea este unică și anume acea forță creatoare singulară, care creează, susține și conduce spre țel întreaga realitate. Maimonides scrie, ”(Abraham) a dobândit calea adevărului … cu propria sa înțelepciune corectă și a aflat că există un Dumnezeu care conduce… că El a creat totul și că, în tot ceea ce există, nu este un alt Dumnezeu în afară de El.”²⁰

Pentru a înțelege corect ce este ceea ce a dobândit  Abraham, nu uitați că, atunci când cabaliștii vorbesc de Dumnezeu, ei nu se referă la o ființă atotputernică, sau la o forță pe care trebuie să o venerezi, să o mulțumești și să o liniștești, care, la rândul ei îi răsplătește pe adoratorii devotați cu sănătate, bogăție, viață lungă și alte beneficii lumești. De fapt cabaliștii Îl identifică pe Dumnezeu cu Natura, cu întreaga Natură.

Rav Iehuda Așlag, cunoscut ca Baal HaSulam (Stăpânul Scarii), a explicat în mai multe rânduri și fără echivoc, ce înseamnă termenul ”Dumnezeu”. Pe scurt, el a explicat că Dumnezeu este sinonim cu Natura. În eseul său ”Pacea”, Baal HaSulam scrie (citatul este scurtat), ”Pentru a nu fi nevoiți să folosim de acum înainte, ambii termeni – Natura și Supraveghetor – între care, așa cum am arătat, nu există nici o deosebire… este cel mai bine să acceptăm cuvintele cabaliștilor care afirmă că HaTeva (Natura) este același lucru cu Elokim (Dumnezeu). Astfel, voi putea numi legile lui Dumnezeu ”poruncile Naturii” și invers, căci ele sunt unul și același lucru, nefiind nevoie să mai discutăm pe această temă.”²¹

”La vârsta de patruzeci de ani”, scrie Maimonides, ”Abraham a ajuns să-L cunoască pe Cel care l-a Făcut”, unica lege a Naturii, care creează toate lucrurile. Însă Abraham nu și-a păstrat descoperirea pentru sine: ”El a început să ofere soluții pentru problemele oamenilor din orașul Ur al Chaldeenilor, să discute cu ei și să le spună că drumul pe care au apucat-o nu era acela al adevărului.”²² Din păcate Abraham a intrat în conflict cu stăpânirea, care, în acest caz, era reprezentată de Nimrod, regele Babilonului.

Midraș Raba, scrisă în secolul al 5-lea e.n., prezintă o descriere însuflețită a confruntării lui Abraham cu Nimrod, aducând la lumină greutățile îndurate de Abraham, datorate descoperirii sale și a devotamentului său față de adevăr. ”Terah (tatăl lui Abraham) era un idolatru (care își câștiga traiul făurind și vânzând statui, în magazinul familiei). Odată, el a plecat undeva și l-a lăsat pe Abraham în locul lui, la magazin. Un om a intrat și a vrut să cumpere o statuie. (Abraham) l-a întrebat, ”Câți ani ai?”, iar omul a răspuns, ”Cincizeci sau șaizeci”. Abraham i-a spus: ”Vai și amar de acela care are șaizeci de ani și este nevoit să venereze o statuie veche de o zi.” Omul s-a simțit stânjenit și a plecat.

”Altă dată, a venit o femeie, cu un castron cu griș. Ea i-a spus, ”Ia-l ca ofrandă pentru statui.” Abraham s-a ridicat, a apucat un ciocan, a spart toate statuile, apoi a pus ciocanul în mâinile celei mai mari statui. Când tatăl său s-a întors, a întrebat, ”Cine a făcut asta?” (Abraham) a răspuns, ”A venit o femeie. Ea a adus un bol de griș și mi-a cerut să-l ofer statuilor. Eu am adus jertfa iar una dintre ele a spus, ”Mai întâi eu voi mânca”, și alta ”Ba eu voi mânca prima”. Cea mai mare s-a ridicat, a luat ciocanul și le-a spart pe celelalte”. Tatăl său a răspuns, ”Vrei să mă păcălești? Ce știu ele?” Dar Abraham i-a intervenit, ”Oare urechile tale aud, ceea ce spune gura ta?”²³

În acel moment, Terah a realizat faptul că nu-și mai poate disciplina fiul răsculat. ”(Terah) l-a luat (pe Abraham) și l-a dat pe mâna lui Nimrod (regele, dar și autoritatea spirituală supremă în Babilon). (Nimrod) i-a spus, ”Roagă-te la foc”. Abraham a răspuns, ”N-ar fi mai bine să mă rog la apă, pentru că aceasta stinge focul?” Nimrod a zis, ”Închină-te la apă!” (Abraham) a continuat: ”Atunci poate că ar trebui să venerez norul, care poartă apa?” (Nimrod) a spus, ”Venerează norul!”

”(Abraham) i-a spus: ”În acest caz, n-ar trebui oare să mă rog la vânt, care dispersează norii?” El i-a spus, ”Roagă-te la vânt!” (Abraham) i-a spus, ”Și n-ar trebui să venerăm omul, cel care îndură vântul?” (Nimrod) i-a spus: ”Vorbești prea mult; eu venerez doar focul. Am să te arunc în foc și fie ca Dumnezeu, pe care îl venerezi tu, să vină și să te salveze!

”Acolo se afla și Haran (fratele lui Abraham). El a zis, ”Dacă Abraham câștigă, am să mă declar de acord cu Abraham și, dacă Nimrod câștigă, voi spune că sunt de acord cu Nimrod.” Atunci când Abraham a coborât în cuptor și a fost salvat, ei l-au întrebat (pe Haran), ”De partea cui ești?” El a răspuns: ”De partea lui Abraham.” Atunci l-au luat și pe el, l-au aruncat în foc și el a murit, în prezența tatălui său. De aceea s-a spus, ”Și Haran a murit în prezența tatălui său, Terah”²⁴.

Abraham l-a înfruntat pe Nimrod, dar a fost alungat din Babilon și a plecat în direcția țării Haran (pronunțat Charan, pentru a se deosebi de Haran, fiul lui Terah). Abraham însă, nu s-a oprit din popularizarea descoperirii sale, doar pentru că a fost exilat din Babilon. Descrierile elaborate ale lui Maimonides ne spun, ”El a început să cheme întreaga lume, să le atragă atenția că există un singur Dumnezeu pentru întreaga lume… El a lansat chemări, călătorind din oraș în oraș și din regat în reagt, până când a ajuns în țara Canaan-ului…

”Și deoarece ei (oamenii din locurile pe unde umbla) se adunau în jurul lui și îi cereau lămuriri, el îi învăța pe toți… până i-a adus înapoi, pe calea adevărului. În final, mii și zeci de mii s-au adunat în jurul lui, aceștia constituind oamenii din casa lui Abraham. El și-a plantat principiul său în inimile lor, a compus cărți despre acesta și l-a instruit pe fiul său, Isac. Și Isac a stat, a predat învățătura și a alertat, l-a instruit pe Iacob și l-a numit profesor, pentru a sta și a preda…Iar Patriarhul Iacob și-a învățat toți fiii. El l-a separat pe Levi și l-a împuternicit să fie căpetenie, l-a pus să stea și să învețe căile Domnului…”²⁵

Pentru a garanta transmiterea adevărului de-a lungul generațiilor, Iacob ”a poruncit fiilor săi să nu oprească numirea împuterniciților, unul după celălalt, dintre fiii lui Levi, astfel ca învățătura să nu se piardă. Acest proces a continuat și s-a dezvoltat, în copiii lui Iacob și în aceia care îi însoțeau.”²⁶

16 Sefer HaYashar [Calea Celui Drept], Porțiunea Noah, Parasha 13 art 3.

17 Pirkey de Rabbi Eliezer [Capitolele lui Rabi Eliezer], Capitolul 24

18  ibid.

19  Rav Moshe Ben Maimon (Maimonides), Mishneh Torah (Yad HaChazakah (Mâna puternică), Part 1, “Cartea Științei,” Capitolul 1, Art 1.

20  Maimonides, Yad HaChazakah (Mâna puternică), Partea 1, “Cartea Științei,” Capitolul 1, Art 10.3.

21  Rav Yehuda Leib HaLevi Ashlag (Baal HaSulam), Scrieriile lui Baal HaSulam, “Pacea în lume” (Ashlag Research Institute, Israel, 2009), 406-7.

22  Maimonides, Yad HaChazakah (Mâna puternică), Partea 1, “Cartea Științei,” Capitolul 1, Art 12.3.

23  Midrash Rabbah, Beresheet, Porțiunea 38, Art 13.

24  Midrash Rabbah, Beresheet, Porțiunea 38, Art 13.

25  Maimonides, Yad HaChazakah (Mâna puternică Part 1, “Cartea Științei,” Capitolul 1, Art 15.3.

26 Maimonides, Yad HaChazakah (Mâna puternică Part 1, “Cartea Științei,” Capitolul 1, Ite Art m 16.ibid.

Filed under: Antisemitism, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

I-am pus odată lui Rabaş aceaşi întrebare: „Ce se întâmplă cu sufletul omului atunci când moare?” Iar el a răspuns că este la fel ca atunci când la sfârşitul zilei iei o cămaşă murdară şi o arunci în maşina de spălat…

La fel şi la sfârşitul vieţii, iei corpul de pe suflet şi îl arunci. Corpul putrezeşte, în timp ce sufletul continuă să trăiască. De fapt, după ce îţi scoţi cămaşa veche rămâi în viaţă… În acest fel rămâi în viaţă chiar după ce scoţi sufletul din corpul fizic.

Întrebare: Atunci cum există sufletul fără corp?
Răspuns: Sufletul există şi acum fără corp. Doar îl acompaniază şi nu îl atinge. Sufletul există în altă dimensiune pe care tu nu o simţi.

Baal HaSulam scrie în articolul „Pacea”: „Astfel, în lumea noastră, nu există suflete noi aşa cum se reînnoiesc corpurile ci numai o anumită sumă de suflete care se încarnează… De aceea, în cea ce priveşte sufletele, toate generaţiile, încă de la începutul creaţiei şi până la sfârşitul corecţiei, sunt ca o generaţie care şi-a extins viaţa peste câteva mii de ani…”

Perioada de dezvoltare a sufletului în această lume este de 6000 de ani. Această dezvoltare a început cu Adam HaRişon (primul om), care a trăit acum 5775 de ani, şi va continua până la sfârşitul celor 6000 de ani. Asta înseamnă că ne-au rămas încă 225 de ani. În timpul acesta, cu toţi trebuie să ne dezvoltăm sufletul, adică partea noastră din sufletul colectiv, şi să ne conectăm împreună într-un singur suflet.

Înţelepciunea Cabala explică întregul proces. Acum 14 miliarde de ani, a început evoluţia materială a universului de la o scântei; a fost folosită ca începutul „Big Bang”. Aşa a început evoluţia naturii minerale. Acum 2 miliarde de ani au apărut primele plante pe Pământ, apoi animalele  şi apoi omul. Specia umană s-a dezvoltat până când a început să se dezvolte în el dorinţa de a obţine sursa vieţii sale, lumea superioară, următorul nivel.

Dezvoltarea avansează de la mineral la vegetal, la animal şi apoi la uman. Iar umanul trebuie să obţină un nivel mai înalt, care se numeşte dezvoltarea sufletului său, şi să se ridice la următorul nivel, lumea superioară. Iar în lumea superioară sunt, de asemenea, fazele de mineral, vegetal, animal şi uman. Dar sunt nivele spirituale pe care trebuie să le dezvolţi şi să te ridici chiar la o şi mai înaltă lume. Şi asta trecem prin cele cinci lumi.

Întrebare: înseamnă că Adam HaRişon a trăit acum 5775 de ani şi a dezvoltat sufletul în el?

Răspuns: Da, şi astfel se numeşte Adam HaRişon.

Întrebare: Asta înseamnă că toată lumea trebuie să îşi dezvolte sufletul în timpul următorilor 225 de ani?
Răspuns: Da, toată lumea, fără excepţie, în 225 de ani sau mai devreme. Vedem cu această dezvoltare se accelerează; timpul devine mai strâns şi se pare că se comprimă şi micşorează. Dacă nu ne dezvoltă sufletul, dacă nu ne împingem către dezvoltare, vom fi aruncaţi într-o teribilă presiune a forţelor naturii, care ne vor presa prin tot felul de dezastre şi probleme; ne va împinge înainte către dezvoltarea sufletului.

Dezvoltarea sufletului are loc numai în această lumi şi în al doilea rând, poate fi reînnoită numai prin conexiunea dintre oameni. Prin conexiunea dintre noi dăm formă unui singur suflet care este general şi comun pentru noi toţi.

Din programul de radio Israel 103 FM din 01.02.2015

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de azi – dr. Michael Laitman

INTRODUCERE

”Dacă o persoană ia un mănunchi de trestii, el nu le poate

frânge pe toate o dată. Dar chiar și un copil le rupe,dacă le ia

pe fiecare, pe rând. Tot astfel Israelul, nu va fi izbăvit

decât atunci când vor fi, cu toții, ca un singur mănunchi.”

(Midraș Tanhuma, Nițavim, Capitolul 1)

Pe parcursul istoriei poporului evreu, calitățile emblematice ale națiunii noastre au fost unitatea și garanția reciprocă (cunoscută și ca responsabilitatea reciprocă). Nenumărați înțelepți și lideri spirituali au scris despre semnificația acestor două caracteristici, numindu-le inima și sufletul națiunii noastre, declarând că salvarea și izbăvirea pot să vină doar atunci când există unitate in Israel.

De fapt, conceptul de unitate a fost atât de important, încât a trecut înaintea aceluia al devotamentului față de Creator și al respectării comandamentelor. Un număr considerabil de lideri spirituali și texte sacre evreiești, din toate generațiile, subliniază importanța unității, mai presus de orice altceva. Masechet Derech Ereț Zuta, scrisă aproximativ în același timp cu Talmudul, este una dintre numeroasele declarații ale acestui spirit: ”Chiar și atunci când Israel se roagă la idoli dar între ei domnește pacea, Domnul spune, ”Nu vreau să le fac rău”. …Dar dacă se sfădesc, ce se spune despre ei? ”Inima lor este divizată; acum vor suporta consecințele vinovăției lor.””²

După ruinarea celui de-al doilea Templu, unitatea și dragostea frățească au ajuns la apogeu. Talmudul Babilonian, una dintre numeroasele surse, ne învață că al doilea Templu a fost distrus din cauza urii nefondate și a divizării din interiorul Israelului. Sursele declară, mai mult, că ura nefondată este atât de dăunătoare, încât impactul ei este similar cu acela produs de cele trei mari rele, care au condus la ruina primului Templu, luate împreună: idolatria, incestul și vărsarea de sânge. Masechet Ioma ne explică această lecție, cu claritate: ”Cel de-al doilea Templu… de ce a fost distrus? Deoarece în el se găsea ura nefondată, acest fapt vă învață că ura nefondată este egală cu toate cele trei transgresiuni laolaltă – idolatria, incestul și vărsarea de sânge -.”³

Este evident că unitatea, frăția și garanția reciprocă fac parte din ADN-ul națiunii noastre, dar, în plus, acestea constituie esența salvării noastre, când le-am avut, ele ne-au ferit de suferințe și când ne-au lipsit, au permis apariția nenorocirilor. În aceste vremuri grele ale egoismului și narcisismului exacerbat, avem nevoie, mai mult ca oricând, de unitate și, cu toate acestea, ea pare mai inaccesibilă astăzi, decât în oricare alt moment din istorie.

În urmă cu trei mii patru sute de ani, la poalele muntelui Sinai, am stat ca un singur om, cu o singură inimă, astfel am devenit o națiune. De atunci, unitatea ne-a susținut, prin ploaie și pe vreme bună, așa cum scrie renumitul predicator și scriitor Rabi Kalonymus Kalman Halevi Epstein, în bine-cunoscuta sa lucrare, Maor va Șemeș (Lumină și soare): ”În ciuda faptului că generația lui Ahab era alcătuită din adoratori de idoli, ei au luptat și au câștigat bătălii, pentru că erau uniți. Cu atât mai mult atunci când este unitate în Israel și toți se angajează în studiul Torei de dragul Ei… Prin aceasta ei îi supun pe toți cei care li se opun și tot ceea ce rostesc, Domnul le împlinește acele dorințe.”⁴

Urmându-l pe Moise, am sosit în Canaan, l-am cucerit, l-am transformat în Țara Israelului, apoi am fost iar exilați, de această dată în Babilon. După ce Mordechai ne-a unit în Babilon, ne-am întors, deși numai două dintre cele douăsprezece triburi inițiale și am pus bazele celui de-al doilea Templu. Atâta vreme cât ne-am păstrat unitatea, am rămas suverani și ne-am păstrat și Templul. Dar, de îndată ce ne-am abandonat dragostea frățească, am fost copleșiți de dușmani și exilați timp de mai multe secole.

Divizarea și ura nefondată, care au provocat ruina celui de-al doilea Templu și exilul națiunii din țara sa, nu au oprit însă, dezvoltarea noastră din exil. Pe parcursul celor două milenii care au urmat, ne-am păstrat identitatea, menținând o relativă separare față de viața culturală a națiunilor în care am trăit.

Dar începând cu epoca Iluminismului, am început să adoptăm treptat o cultură care laudă diferențierea și realizarea individuală, tolerând exploatarea celor slabi și nevoiași. În ultimele decenii, am excelat atât de puternic în cultivarea interesului propriu și a meritului personal,  încât am devenit ca societate, complet opuși față de comunitatea umană și iubitoare, pe care am creat-o în zorii națiunii noastre.

În lumea de astăzi, domnește tonul și atmosfera auto-investirii și egoismului, la limita narcisismului. În cartea lor, plină de înțelesuri, Narcisismul epidemic: Viața în epoca meritului personal, psihologii Jean M. Twenge și Keith Campbell descriu conceptul definit de ei ca ”Ridicarea continuă a narcisismului în cultura noastră”⁵, precum și problemele provocate de acesta. Ei explică ”Statele Unite ale Americii suferă astăzi de un narcisism epidemic. …trăsăturile personalității narcisiste cresc la fel de rapid precum obezitatea.”

În continuare, situația se înrăutățește, ”Creșterea narcisismului se accelerează, ritmul de creștere fiind mai rapid în anii 2000, decât în deceniile anterioare. În 2006, unu din patru studenți au fost de acord cu majoritatea punctelor de pe scala standard de măsurare a trăsăturilor narcisiste.”⁶

Noi, evreii, moștenitorii principiului, ”Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, nu numai că stăm și asistăm la celebrarea egoismului, dar ne și alăturăm sărbătorii, mulți dintre noi conducând chiar, haita și confiscând prada, de câte ori este posibil. Am îmbrățișat zicala, ”Când ești la Roma, fă la fel ca romanii”, cu un entuziasm spectaculos și, procedând astfel, multe nume evreiești au devenit sinomice cu bogăția și puterea. Nu există nici o îndoială că nu urmărim puterea și bogăția în scopul de a ne demonstra superioritatea față de toți ceilalți. Cu toate acestea, atunci când evreii capătă notorietate datorită acestor două caracteristici, ei se fac remarcați nu datorită câștigurilor realizate, ci și pentru moștenirea lor.

Deși ni se pare nedrept, evreii și statul evreu nu sunt priviți ca și celelalte state și națiuni. Ei sunt tratați special, atât în sens pozitiv, cât și negativ.

Există și un motiv serios pentru acest fapt. Când Abraham a descoperit forța singulară care conduce lumea, aceea la care facem referire prin cuvintele ”Creatorul”, ”Dumnezeu”, Hașem, HaVaYaH, (Yud-Hei-Vav-Hei, ”Domnul”), el a dorit să anunțe întreaga lume. Fiind un babilonian cu un înalt statut social și spiritual, fiul unui făuritor de idoli și statui, el se găsea și în poziția de a se face auzit. El a plecat în alte părți, ajungând în final în Canaan,  doar după ce regele Nimrod a încercat să-l omoare și, ulterior, l-a surghiunit din Babilon.

Rav Moșe Ben Maimon (Maimonides) descrie cum, de-a lungul întregii sale călătorii, el a continuat să caute suflete prietene, cu care să-și poată împărtăși descoperirea: ”El a început să cheme întreaga lume, să-i anunțe că există un singul Dumnezeu pe lume… A făcut anunțuri, umblând din oraș în oraș și din împărății, în împărății, până când a ajuns în țara Canaanului… Și, deoarece ei (oamenii din locurile pe unde a umblat) s-au adunat în jurul său și i-au cerut să le vorbească, el i-a învățat pe fiecare… până i-a adus pe calea adevărului. În final, s-au adunat în jurul lui mii și zeci de mii de oameni, formând poporul ”casa lui Abraham”. El a sădit în inimile lor acest principiu de bază, a scris cărți despre el și conform lui și-a educat fiul, pe Isac. Iar Isac a stat și l-a învățat, l-a avertizat și l-a informat pe Iacob, numindu-l pe acesta învățător, pentru a sta și a învăța pe alții… Și Patriarhul Iacob i-a învățat pe toți fiii săi, l-a separat pe Levi, numindu-l cap și punându-l să stea și să învețe căile Domnului…”⁷

Renumita lucrare Kozari relatează că, începând cu Iacob, ”Dumnezeirea se revelează în colectiv și de atunci începe numărarea anilor strămoșilor, așa cum ne-a fost dată prin legea lui Moise (Tora), ca noi să cunoaștem ce s-a petrecut din zilele lui Moise și până astăzi.”⁸

Prin urmare, unitatea a devenit o condiție pentru dobândirea percepției lui Dumnezeu, sau a Creatorului – așa cum Îl numesc deseori, cabaliștii (din cauze pe care nu le vom detalia aici, acestea depășind subiectul cărții noastre). Fără unitate, era, pur și simplu imposibilă orice avansare. Cei care au fost capabili să se unească, au devenit poporul lui Israel și l-au dobândit pe Creator, forța singulară care creează, guvernează și conduce întreaga realitate. Aceia care nu au fost capabili să facă asta, au rămas în afara acelei percepții, dar totuși, cu un simț al faptului că israeliții cunosc ceva si ei nu, dețin ceva care le aparține și lor, dar pe care nu îl pot avea.

Aceasta este rădăcina urii față de Israel, care a devenit mai târziu anti-semitism. Este sentimentul că evreii dețin ceva, pe care nu îl împart cu restul lumii deși ar trebui să o facă.

Într-adevăr, evreii trebuie să împartă acesta cu lumea. Așa cum Abraham a încercat să-și împărtășească descoperirea cu toți concetățenii din Babilon la fel trebuie să procedăm și noi, evreii, descendenții săi. Aceasta este semnificația expresiei ”O lumină pentru națiuni”. La această obligație s-a referit marele Rav Kook, primul rabin șef al Israelului, folosind stilul său elocvent, poetic, atunci când a scris, ”Mișcarea autentică a sufletului israelian, aflat la apogeul său, este exprimată doar de forța sa sacră, eternă, care curge în interiorul spiritului său. Ea este aceea care l-a creat, îl alcătuiește și îl va face în continuare, o națiune care să stea ca o lumină pentru națiuni, pentru mântuirea și salvarea întregii lumi, având scopul său specific, propriu, cât și pentru împlinirea scopurilor globale, toate fiind conectate între ele.”⁹

La același angajament s-a referit și Rav Iehuda Leib Arie Altar, cu cuvintele sale, ”Copiii lui Israel sunt garanții faptului că au primit Tora pentru a corecta întreaga lume, inclusiv națiunile.”¹⁰

Ce anume suntem noi obligați să transmitem națiunilor? Exact această unitate, prin care omul descoperă forța unică și singulară, care creează viață, pe Dumnezeu. Cu cuvintele lui Rabi Șmuel Bornstein, autorul lucrării Șem MiȘmuel (Un nume din Samuel), ”Scopul Creației a fost acela ca totul să existe în unitate… Dar, din cauza păcatului, materia a degenerat într-atât încât, nici măcar cei mai buni din fiecare generație, nu au mai fost capabili să se unească pentru a-l servi pe Domnul, ci au rămas doar câțiva, separați.”¹¹

Din acest motiv, continuă Rabi Bornstein, doar aceia care puteau să se unească au făcut-o, în timp ce restul s-au îndepărtat de aceștia, până când aveau să fie capabili să se alăture în unitate. Iată spusele sale, ”Corecția a început o dată cu alcătuirea unei adunări și asocieri a poporului, cu scopul de a-L servi pe Creator, începând cu Patriarhul Abraham și cu descendenții săi, în așa fel încât să se constituie într-o comunitate solidă a muncii pentru Dumnezeu. Atunci când a separat oamenii, prima dată a provocat separația rasei umane în timpul Babilonului, ideea Lui (a Creatorului) a fost aceea de a-i dispersa pe toți făptuitorii de rele. …Ulterior au început să se adune în scopul de a-L sluji pe Creator, pe măsură ce Patriarhul Abraham a mers și i-a chemat în numele Domnului, până ce în jurul lui s-a strâns o mare comunitate, numită ”poporul casei lui Abraham”. Ea a continuat să crească până când a devenit adunarea congregației lui Israel… și sfârșitul corecției va veni în viitor, când toți vor deveni o singură unitate, pentru a îndeplini voința Ta, din toată inima.”¹²

Având în vedere circumstanțele globale actuale, este important ca toată lumea să cunoască acest concept al unității, ca fiind mijlocul de dobândire a Creatorului. De îndată ce vom cunoaște și vom accepta, cu toții, această moștenire, pacea și frăția vor prevala, în mod natural.

De fapt, în conformitate cu renumitul cabalist, Rav Iehuda Așlag, cunoscut ca Baal HaSulam (Stăpânul Scarii), datorită comentariului său Sulam (Scara) asupra Cărții Zoharului, necesitatea de a-L cunoaște pe Creator a devenit imperios necesară, încă de acum un secol. În eseul ”Pacea în lume”, datând din anii 1930, Baal HaSulam explică cum, datorită faptului că suntem, cu toții, interdependenți, trebuie să aplicăm legile garanției reciproce lumii întreagi. Cu toate că termenul ”globalizare” nu era omniprezent în tratatele vremii, cuvintele sale ilustrau cu claritate nevoia urgentă de a transforma lumea într-o singură unitate solidă.

Reproducem aici cuvintele lui Baal HaSulam despre globalizare și interdependență: ”Să nu fiți surprinși că amestec împreună bună-starea unei anumite comunități, cu bună-starea întregii lumi, pentru că, am ajuns într-adevăr la nivelul în care întreaga lume este considerată o singură colectivitate și o societate unică. Motivul este acela că fiecare persoană din lume, își extrage vitalitatea și seva de la toți ceilalți oameni din lume, de aceea el este constrâns să servească și să se îngrijească de bună-starea întregii lumi.

”… Rezultă că posibilitatea de a crea comportamente bune, pașnice și fericite într-o singură țară este ceva de neconceput, dacă nu este la fel în toate țările din lume și vice versa. În vremurile noastre, țările sunt legate între ele, în scopul satisfacerii nevoilor vieții, așa cum erau legați altă dată, indivizii în familiile lor. De aceea nu mai putem vorbi despre comportamente corecte, care să garanteze bună-starea unei singure țări sau națiuni, ci doar împreună cu bună-starea întregii lumi, pentru că beneficiul sau suferința fiecărei persoane din lume, depinde și se măsoară prin beneficiul tuturor oamenilor din lume.”¹³ 

Pentru ca lumea să realizeze această unitate, această garanție reciprocă, are nevoie însă de un model, de un grup, sau de o comunitate, care să poată implementa unitatea, să-l dobândească pe Creator și, prin exemplul personal, să paveze drumul pentru restul umanității. Noi evreii, ne-am aflat deja în acel punct și lumea simte în subconștient, acest lucru, de aceea este datoria noastră să reaprindem dragostea frățească dintre noi, să primim acea forță singulară și să dăm mai departe atât metoda unității cât și dobândirea Creatorului, către restul lumii. Acesta este rolul evreilor: de a aduce lumina Creatorului în întreaga lume, de a fi o lumină pentru națiuni.

În lucrarea ”Dragostea pentru Dumnezeu și dragostea pentru om”, Baal HaSulam descrie cu claritate acest modus operandi: ”Națiunea israeliană a fost organizată ca o tranziție. Poporul lui Israel este purificat prin respectarea Torei (legea unitații, care a fost o precondiție a dobândirii Creatorului, (așa cum am spus în introducere) și, în aceeași măsură, ei își trec puterea către națiuni. Și, când restul națiunilor, se organizează după o scală de merit (se unesc și dobândesc pe Creator), atunci va fi revelat Mesia (forța care ne scoate din egoism).”¹⁴

Rav Iehuda Altar descrie rolul evreilor față de celelalte națiuni, într-un mod similar: ”S-ar părea că primitorii Torei, copiii lui Israel, sunt cei care împrumută și nu garantează, cu excepția cazului în care ei devin responsabili pentru corectarea întregii lumi, prin puterea Torei. De aceea li s-a spus ”Iar față de Mine, voi veți fi o împărăție de preoți și o națiune sfântă”…. La aceste cuvinte ei au răspuns, ”Așa cum a spus Domnul, vom face noi” – vom corecta înreaga Creație…. Într-adevăr, totul depinde de copiii lui Israel. În măsura în care ei se corectează, toate creaturile îi vor urma. Așa cum studenții își urmează rav-ul (profesorul) care se corectează singur … în mod similar, întreaga Creație îi urmează pe copiii lui Israel.”¹⁵

2 – Masechet Derech Eretz Zuta, Capitolul 9.

3 – Masechet Yoma, p 9b.

4 – Rabbi Kalonymus Kalman Halevi Epstein, Maor va Shemesh (Lumina și soare),Parashat (Porțiunea) Balak

5 – Jean M. Twenge and W. Keith Campbell, The Narcissism Epidemic: Living in the Age of Entitlement (New York: Free Press, A Division of Simon & Schuster, Inc. 2009), 1.

6 – Jean M. Twenge and W. Keith Campbell, The Narcissism Epidemic, 1-2.

7 – Rav Moshe Ben Maimon (Maimonides), Mishneh Torah (Repetition of the Torah, a.k.a. Yad HaChazakah (The Mighty Hand)), Partea 1, “The Book of Science,” Capitolul 1, Art d3.

8 – Rabbi Yehuda HaLevi, The Kozari, “Primul eseu,” art 31, 60.

9 – HaRav Avraham Yitzchak HaCohen Kook, Scrisoriile lui RAAIAH 3 (Mosad HaRav Kook, Jerusalem, 1950), 194-195.

10 – Yehuda Leib Arie Altar (ADMOR of Gur), Sefat Emet [Limbajul adevarului], Parashat Yitro [Porțiunea, Jethro], TARLAZ (1876).

11 – Rabbi Shmuel Bornstein, Shem MiShmuel [Un nume din Samuel], Haazinu, TARAP (1920).

12 – ibid.

13 – Rav Yehuda Leib HaLevi Ashlag (Baal HaSulam), Scrierile lui Baal HaSulam, “Pacea în lume” (Ashlag Research Institute, Israel, 2009), 464-5.

14 – Rav Yehuda Leib HaLevi Ashlag (Baal HaSulam), Scrierile lui Baal HaSulam, “Iubirea de Dumnezeu și iubirea de om” (Ashlag Research Institute, Israel, 2009), 486.

15 – Yehuda Leib Arie Altar (ADMOR of Gur), Sefat Emet [Limbajul adevarului], Parashat Yitro [Porțiunea, Jethro], TARLAZ (1876).

Filed under: Antisemitism - Niciun comentariu→