Daily Archives: 25 aprilie 2017

Avem protecție de sus? Partea 4

Întrebare: Dacă natura ne controlează în orice și își execută propriul program, atunci spre ce scop de conduce?

Răspuns: Scopul naturii este să își aducă fiecare parte și toate părțile împreună către o conștientizare a forței care controlează întregul sistem și care dezvoltă creația. Tot ceea ce se întâmplă cu noi în viață este îndreptat spre înaintarea noastră, către conștientizarea și revelarea forței superioare, Creatorul.

Nivelele mineral, vegetal și animal nu au liber arbitru și sunt dependente de ființa umană, ridicându-se și căzând odată cu dobândirea ei a acestui sistem. Ființa umană face munca pentru toată creația. Este așa, deoarece toate părțile naturii există într-un singur sistem. Nivelele vegetal și animal sunt inferioare și mai primitive în relația cu ființa umană și, de aceea, inițial, sunt incluse în ea.

Forța superioară conduce o ființă umană prin stări conform procesului dezvoltării, aducându-o într-un final către un loc de studiu, la cărți și profesori. Aceia care s-au maturizat și sunt pregătiți pentru acest tip de studiu, primesc un mentor și sub conducerea sa poate continua să se dezvolte la un nivel diferit, în dobândirea sistemului superior și a forței superioare.

Din emisiunea de pe KabTav “O viata noua” nr. 818  1/26/2017

Avem protecție de sus? Partea 3

O ființă umană există în această lume sub influența constanța a două forțe opuse care o împing și o dezvoltă, ca embrionul în interiorul pântecului mamei. Nu sunt coincidențe în viață !

Fiecare eveniment este plănuit și programat de natură, chiar și unul așa simplu ca atunci când un copil sparge o farfurie. Totul, de la început până la sfârșit, se desfășoară conform planului creației.

Cu cât studiem mai mult natura, cu atât mai mult suntem convinși că natura este un sistem închis, integral, care urmează legi stricte, nepermițând nicio coincidență. Însă, o ființă umană percepe evenimentele care se desfășoară conform nivelului său de dezvoltare, adică până la nivelul la care ea este în acord cu sistemul de control al naturii sau nu.

O persoană obișnuită nu cunoaște nimic despre sistemul superior de conducere; ea doar merge prin viață instinctiv și inconștient. Se conformează 100% cu toate comenzile sistemului și nu are nicio alegere liberă, nici măcar o acțiune aleasă liberă, un gând sau dorință.

De aceea, este imposibil să o judecăm și să spunem că merită un anumit tip de recompensă sau pedeapsă, deoarece ea crește aproape ca un copac în pădure, conform naturii sale și a mediului înconjurător.

Întrebare: Încotro conduce natura pe om?

Răspuns: Natura vrea de la om să devină similar cu sistemul ei, să se conecteze la el și să înceapă să interacționeze conștient cu tot sistemul. Natura este numită “Creator”, forța superioară și ne ține sub controlul ei complet și continuu.

Întrebare: Acest sistem controlează fiecare persoană individual sau pe toți împreună, ca un colectiv?

Răspuns: Este o conducere generală și individuală, deoarece toată lumea este inclusă într-un singur sistem integral.

Natura este un sistem extraordinar care se dezvoltă spre o stare în care toate aspectele sale – inanimat, vegetativ, animat și uman – sunt interconectate corect, conștient și cu înțelegere și că din această conexiune sunt capabile să reveleze forța superioară a acestui sistem, “creierul” său, care a lucrat în el încă de la bun început, dar a fost ascuns.

Când omul revelează această forță în natură, se identifică și aderă la ea. Acesta este scopul final al evoluției în natură, pe toate nivelele sale. Să aderi la natură înseamnă să iei asupra ta tot controlul ei, corecția și toate funcțiile sale. Omul începe să acționeze în schimbul Creatorului.

Totul rămâne la fel ca înainte. Însă, înainte, forța superioară (Creatorul) a condus toată creația: nivelele inanimat, vegetativ, animat și uman, toate acestea care nu erau conștiente de ea și ascultau instinctiv comenzile ei. Însă, acum, omul este conștient de influența care a fost exercitată asupra lui de sus și începe să se comporte ca forța superioară, adică începe să se unească cu ea.

Din emisiunea de pe KabTV “O viata noua” #818, 01/26/17

Avem protecție de sus? Partea 2

Întrebare: Dacă naturii îi păsă de noi cum îi pasă unei mame de copilul ei, atunci nu ar trebui că ea să ne prețuiască și să ne păzească de tot răul?

Răspuns: Un embrion, în pântecul mamei, se dezvoltă sub controlul forțelor care acționează asupra lui și este 100% dependent de sistemul superior. Acest sistem are un scop: să-l dezvolte și să-l ducă la naștere.

În sistemul mamei sunt active forțe opuse, deoarece totul este născut din interacțiunea dintre două forțe: pozitivă și negativă. De aceea, există sisteme de absorție și excreție a substanțelor și toate acestea sunt controlate de corpul mamei, care are putere totală asupra corpului embrionului.

Nouă ni se pare că embrionul experimentează numai bunătate din partea mamei. Însă, în realitate, acționează asupra lui forțe opuse, stricte, puternice și în confict reciproc. O forță forțează embrionul să crească și să se extindă, iar alta exercită presiune pe el și îl constrânge. Este aproape ca respirația, inhalare și expirare sau ca bătăile inimii.

Sunt multe acțiuni care sunt nevăzute de noi; totuși, toată dezvoltarea are loc tot timpul, ca un rezultat al două forțe opuse: plus și minus. Iar materialul există între ele, ca și cum ar fi în mijlocul unui foc încrucișat. De aceea, viața embrionului nu este așa de însorită precum ni se pare nouă, ci mai degrabă una foarte complexă. Embrionul îndeplinește instinctiv multe acțiuni, unele în rezistență și altele în conformitate cu mama.

Duce un adevărat război pentru a primi tipul corect de putere, pentru a se scăpa de elementele străine. Embrionul efectuează o muncă extraordinară de discernămînt, consum și eliminare. Nu credeți că timp de nouă luni el se odihnește și crește pasiv, în timp ce mama face toată muncă pentru el.

În fiecare zi duce o muncă imensă sub influența forțelor opuse, până ce acestea îl modelează în forma exterioară și interioară necesară și îl pregătește pentru naștere.

Embrionul trece printr-un întreg proces de pregătire în interiorul mamei, astfel încât, atunci când se naște, să nu aibă nevoie de nimic altceva decât de energia exterioară, nutriție și să-și umple celulele de memorie. În esență, are toate necesitățile, câștigate de el în timpul războiului dificil din partea mamei și opoziția ei. Are puterea ecranului și restricției, lucrează în discernământ și sinteză. Aceasta este adevărata muncă interioară, fără de care embrionul nu se poate dezvolta.

Apropo, embrionul simte totul. După primele trei zile de “absorție a seminței” și următoarele patruzeci de zile de formare a fetusului, deja devine o persoană capabilă să absoarbă și să proceseze informația. Nu este doar o masă de celule, ci o persoană.

Chiar când este în interiorul mamei și când este într-un tip special de comunicare cu ea, absoarbe informație despre mediul exterior și prin ea și invers. Și când ajunge să se nască, atunci începe să simtă lumea exterioară. Acesta este acum un nou nivel de existență.

Din emisiunea de pe KabTV “O noua viata” 1/26/17

Avem protecție de sus? Partea 1

Întrebare: Uneori chiar și cei mai nereligioși oameni au o senzație ca și cum o anumită putere superioară îi protejează, care îi ajută să iasă nevătămați din cele mai periculoase situații.

Însă, mai sunt stări foarte dificile, când ne simțim ca și cum am fost uitați de Sus sau că nicio putere superioară nu ne-a protejat de la bun început.

Oamenii moderni cred, din ce în ce mai puțin, în protecția de Sus. Există aceasta cu adevărat?

Răspuns: Noi nu avem doar o protecție de Sus, ci în general noi existăm în această lume ca un embrion în pântecul mamei, adică într-un sistem, legați de toți parametrii și lăsați fără nicio libertate.

Sistemul nu ne permite să facem nicio mișcare independentă: nici fizică și nici spirituală sau mentală, ori emoțională. Totul este prins cu niște cabluri de oțel într-un sistem strict și este imposibil să ne gândim la orice fel de libertate și în orice sens al cuvântului.

Această forță, care ne leagă cu mii de conexiuni, ne este ascunsă și, de aceea, ni se pare că suntem liberi și capabili să facem orice vrem. Viitorul nostru, acțiunile noastre și reacțiile sistemului general la acestea, sunt cu totul acoperite de întunericul necunoscutului.

De ce ar ascunde natura toate acestea de noi? Ca noi să descoperim, pentru noi înșine, sistemul în care existăm, să-l studiem, simțim și să-l înțelegem, până la un așa nivel, încât să devenim fără probleme parte integrală din el, într-o singură conștiință, dorință, senzație. Aceasta este predetestinarea omului și scopul existenței lui în această lume.

Din emisiunea de pe KabTV “O viata noua nr.818” 01/26/17