Cel mai mare portal de ştiri de ultimă oră din Israel mi-a publicat articolul “Un proeminent Cabalist descrie experiența de apropiere a morții”

https://www.breakingisraelnews.com/110071/prominent-kabbalist-describes-near-death-experience/

S-a întâmplat acum douăzeci de ani, dar mi-o amintesc ca şi cum ar fi fost ieri. Conduceam alături de câţiva dintre studenţii mei vechi, pe un drum din afară Ierusalimului, când o altă maşină a intrat violent în mașina noastră. Cu toţii am suferit răni severe, însă eu am fost singurul declarat în moarte clinică.

Imediat după impact nu mi-am dat seama de starea mea. Tot ce ştiam era că nu pot respira. Plămânii mei au început să se umple de sânge şi aproape că mi-am pierdut cunoştinţa. În timp ce eram transportat spre spital, aveam un simţ vag a ce era în jurul meu, conştient pentru un moment, inconştient în următorul.

Experienţa mea din afară corpului

De îndată ce am ajuns la spital mi s-a cerut să semnez o hârtie. Mi-au luat mâna, iar eu am mâzgălit ceva. După aceea am leşinat. Totuşi, am putut cumva să văd doctorul care încerca să mă resusciteze. Îmi ridică piciorul cu agresivitate şi îl îndoia, apăsându-l foarte puternic faţă de pieptul meu. Mai târziu mi-a explicat că, deşi eram mort din punct de vedere tehnic, el a încercat să îmi stabilizeze circulaţia sângelui, care era instabilă datorită sângerării interioare din ficatul meu.

Nu l-am mai întâlnit înainte pe doctor şi l-am mai văzut apoi decât după trei săptămâni de recuperare în spital. Interesant este că l-am văzut foarte clar cum îmi împingea picioarele. Nu l-am văzut cu ochii mei. Mă vedeam pe mine şi ceea ce se întâmplă cu mine din afară corpului. Da, acesta este lucrul la care oamenii obişnuiesc să se refere ca fiind “o experienţă din afară corpului”.

Ce este o experienţă din afară corpului?

Deoarece sunt un profesor de Cabala, de atunci, studenţii mei m-au întrebat: Dacă nu l-am văzut pe doctor cu ochii mei, atunci cu ce l-am văzut? Cee este mai exact o experienţă din afară corpului? Este conectată cu spiritualitatea?

Nu am văzut doctorul sau ceea ce era în jurul meu cu ochii mei, ci cu un simţ interior. Totuşi, eu nu conectez acest simţ interior sau experienţa mea din afară corpului cu spiritualitatea. Asemenea experienţe sunt doar psihologice, impresii inconştiente care sunt procesate de creierul nostru şi care se manifestă într-o formă supranormală.

După operaţie, atunci când eram la recuperare şi când eram sau nu conştient, am văzut în ceaţă, imagini colorate, dar fără forme concrete. Totuşi mi-a fost clar că toate acestea nu au nicio legătură cu spiritualitatea. Când oamenii disting imagini ca şi cum ar fi din afară, ei văd de fapt o asemănare a ceea ce au învăţat, au auzit şi au procesat în timpul vieţii lor.

Spălătoria corporală

Întâi de toate, nu există un asemenea lucru precum “moartea clinică” în conformitate cu Cabala. Moartea este moartea şi există semne ştiinţifice incontestabile pentru a o măsura prin funcţiile fizice umane sau prin lipsa lor.

Corpul există numai de dragul de a împacheta sufletul. Corpul material moare şi se dezintegrează, însă sufletul continua să trăiască şi se îmbracă într-un corp nou, pentru a continua ciclul spiritual, până la corecţia lui completă.

Avansarea noastră spirituală este posibilă numai în timp ce suntem în viaţă în această lume. Deci, ce se întâmplă când mori? Foarte simplu, dacă nu facem eforturi pentru a dezvolta sufletul în timpul vieţii noastre, ne tot reîncarnăm. Aşa cum este explicat de Cabalistul Yehuda Leib HaLevi Ashlag (Baal HaSulam), în articolul său: “Din carnea mea îl voi vedea pe Dumnezeu”, “Conexiunea dintre corp şi suflet este numai în aceea că în cel dintâi, lucrurile se întâmplă în el în mod natural şi de la sine, iar în cel din urmă, ele se întâmpla prin munca şi relaţia unită dintre spiritual şi corporal”.

Îmi amintesc că atunci când am venit la fiul lui Baal HaSulam, Rav Baruch Ashlag (Rabash), care a fost profesorul meu vreme de mai mult de un deceniu, una dintre primele mele întrebări au fost: “Cum se raportează o persoană care a dobândit spiritualitatea faţă de viaţă şi moarte?”. El a răspuns: “Văd că astăzi ai venit la lecţia mea într-o cămaşă albă, frumoasă, nouă, iar mă târziu tu o vei schimba. Ştii că va trebui să-ţi schimbi cămaşa. Exact în acest mod îşi priveşte corpul o persoană care trăieşte în sufletul ei: ştie că va veni un timp când el va trebui să fie schimbat”.

Deci, de ce facem atâta caz despre moarte? Din perspectiva Cabalistă, nu este importantă deloc. Dacă investim în dezvoltarea noastră spirituală şi în corecţia sufletului nostru, noi rămânem în viaţă și după ce “plecăm” din corpul fizic, în acelaşi mod în care rămânem în viaţă după ce ne dăm jos cămaşa. E un fel de spălătorie corporală; doar că ne scăpăm de hainele murdare.

Dezvăluirea Google-ului umanităţii

Dacă o persoană nu îşi dezvoltă sufletul în timpul vieţii sale, înseamnă că nu s-a pregătit pentru o a doua etapă a existenţei sale, ceea care este viaţa deasupra dorinţei egoiste corporale, dorinţa de a se bucura îndreptată spre sine. Această dorinţă se reînnoieşte şi apare în moduri diferite și trece printr-o îmbunătăţire de la o încarnare la următoarea. Primeşte o nouă oportunitate de a se dezvolta, până când obţine, conform Cabalei, lucrul pentru care a fost creată: dobândirea sufletului – conexiunea cu lumea spirituală – cât este încă în această lume.

Atunci când moare corpul material, dorinţa rămasă este numită un Reshimo (de la cuvântul “roshem” din ebraică – o înregistrare sau o amintire), un fel de cod care include tot ceea ce cuprinde o persoană, un fel de ADN spiritual, transmis din generaţie în generaţie. Este particula din care, eventual, ne dezvoltăm un suflet.

Baal HaSulam explică asta în articolul său “Pacea”: “Astfel, în lumea noastră nu sunt suflete noi în sensul în care corpurile sunt reînnoite, ci există o anumită cantitate de suflete care se încarnează … Prin urmare, în ceea ce priveşte sufletele, toate generaţiile de la începutul creaţiei și până la sfârşitul corecţiei, sunt ca o singură generaţie care şi-a extins viaţa pe parcursul a câteva mii de ani …”

Această colecţie de informaţie spirituală este “Google-ul umanităţii”, ca să zicem aşa, un sistem unde suntem conectaţi toţi. Prin Cabala, noi putem deschide, putem explora, înţelege şi folosi acest sistem, pătrunzând în “camera sa de control”, un simț mărit de echilibru şi armonie cu realitatea noastră înconjurătoare.

Mai mult de atât, Cabala susţine că atingerea unei asemenea stări unificate şi armonioase este motivul pentru care suntem în viaţă: scopul existenţei noastre. Dobândirea acesteia ne acordă percepţia sufletului nostru etern şi conexiunile dintre noi şi senzaţiile de linişte şi fericire nemărginite, fără să ne îndepărtăm de existenţă materială.

Libertatea faţă de frică

Ceea ce am simţit în experienţa de moarte iminentă şi ceea ce au raportat mulţi oameni că simt, într-adevăr, exemplifică un anumit sentiment de libertate față de corpul material;  nu există niciun sentiment de apartenenţă faţă de el.

Totuşi, asemenea sentimente de libertate sunt temporare, limitate şi minuscule în comparaţie cu senzaţiile de împlinire nemărginite, de conexiune şi încântare, care vin din dobândirea sufletului nostru etern.

Înţelepciunea Cabala invită pe oricine își dorește să se îmbarce în călătoria spre descoperirea sufletului în timpul vieţii noastre. Mai mult de atât, atât Baal HaSulam, cât şi Cartea Zohar (textul Cabalist principal), indică în mod specific spre era noastră ca fiind cea în care, din ce în ce mai mulţi oameni, îşi vor pune întrebarea despre sensul vieţii lor, devenind pregătiţi pentru a face paşi spre dobândirea sufletului lor, studiind şi folosind înţelepciunea Cabala pentru acest scop.

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Rabaș: Șlavei HaSulam (Etapele scării), „Scopul societății (1:1): Ne-am adunat aici pentru a stabili o societate pentru toți care doresc să urmeze calea și metoda lui Baal HaSulam, felul prin care să urcăm gradele de om și să nu rămânem ca animalele…”

Rabaș a scris primul articol despre munca în grup pe o hârtie de țigare, când stătea cu mine în parc pe o bancă. După aceea i-am adus o mașină de scris și ziua întreagă se auzea din camera lui zgomotul clapelor mașinii. Aceasta a fost viața lui. El a continuat să se gândească la modul corect în care să-și exprime gândurile. În timpul cât a scris articolele el a fost cu totul alt om.

Noi nici măcar nu ne putem imagina profunzimea muncii sale. Chiar și acum eu primesc doar stratul superior din scrierile sale.

Întrebare: Chiar și dintr-un articol pe care noi l-am studiat de 200 de ori?..

Răspuns: Nu contează. În Cabala nu există o divizare a informației pentru începători și avansați, fiindcă adâncimea textelor depinde numai de cititorul care le înțelege. În aceste articole el a expus aproape totul. Ele sunt concepute pentru cei care vor să se înalțe de la nivelul animal de dezvoltare la cel uman (Adam).

Din KabTv „Ultima generație” 26/12/17

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Toate realizările de ieri trebuie să se transforme în descendența de azi, altfel nu avansez. Pun un picior înainte și avansez, fiindcă același picior rămâne în urmă. Apoi iar, un pas înainte cu celălalt picior și înaintez astfel, încât el să rămână iar în urmă. De aceea, dacă azi m-am trezit într-o dispoziție proastă, dacă lecția de azi nu mi s-a părut incitantă, nu mi-a provocat aceeași ardere ca înainte, atunci trebuie să înțeleg că acesta este un semn de avansare. Acesta este exact modul în care avansăm.

De aceea, sunt fericit că am primit o îngreunare a inimii și nu sunt la fel de încitat ca un copil mic sau ca un începător care a descoperit Cabala. Acum am nevoie să obțin cel puțin aceeași trezire ca ieri, dar o fac deja prin munca mea și nu ca pe un cadou pe care l-am primit mai înainte de Sus.

Va trebui să mă analizez în mod constant dacă muncesc la trezire, la importanța scopului, la semnificația conexiunii care trebuie să devină pentru noi punctul central și la dorința mea pentru ea. Toate acestea înseamnă muncă, dar pentru asta eu sunt fericit, fiindcă dacă azi este greu pentru mine să muncesc, acesta este semn că ieri am făcut un progres bun. În fiecare moment mă analizez dacă am putut obține măcar aceeași trezire ca ieri, dar prin propriile mele eforturi. (Minutul 0:30)

Totul depinde de atitudinea noastră față de scânteia spirituală. Când simțim că ea se stinge, ne trage în jos sau ne înalță, avem ocazia să rămânem independenți de ea și să hotărâm noi înșine în ce stare va fi în noi această scânteie. Dacă o folosim corect, ea ne va trage întotdeauna înainte.

Scânteia este conexiunea noastră cu Creatorul, cu realitatea spirituală. Nu contează dacă această legătură este pozitivă sau negativă, cel mai important lucru este ca ea să existe! Noi trebuie să fim recunoscători pentru starea rea, la fel cum suntem și pentru cea bună. Din contră, când scânteia dispare, Creatorul îmi dă ocazia să o reaprind singur și să mă inspir. (Minutul 5:10).

Dezvoltarea în lumea corporală necesită, de asemenea, trecerea peste dezvoltările anterioare, dacă vrei să avansezi. Se întâmplă la fel în orice loc. Atunci, de ce este atât de dificil de acceptat acest lucru în dezvoltarea spirituală, că realizarea de ieri se schimbă azi în coborâre, într-un pas de la care noi trebuie să ne ridicăm?

În dezvoltarea corporală acest lucru este perceput ca un proces natural; până la urmă, suntem împinși înainte de forța egoismului. În Spiritualitate însă, este foarte greu de acceptat acest principiu, fiindcă avem nevoie să avansăm prin credință deasupra rațiunii, prin trezire spirituală și nu una egoistă.

Chiar dacă egoul nu vede niciun beneficiu pentru sine, niciun viitor, numai întuneric și asta nu ne împinge înainte, noi trebuie într-un fel să ne împingem singuri, să găsim o motivație spirituală.

Acest lucru este posibil numai în grupul de zece, prin unitatea noastră. Dacă toți ceilalți, cu excepția unuia care este în coborâre, își conectează punctele din inimă deasupra egoului, călcând pe el și, în acest fel, raportându-se la prieteni, ei îi dau puterea spirituală.

După ce descoperă că unul din prieteni este în coborâre, ceilalți nouă își revelează egoismul și îl coboară la valoarea minimă, în timp ce înalță conexiunea lor, punctele lor din inimă, scopul Creației și pe Creator. Atunci, această prăpastie dintre conexiunea în grup și deconectarea din el, dintre aprecierea spiritualității și desconsiderarea ei, produce presiunea cu care îl pot influența pe prietenul căzut, dându-i forță spirituală. El se trezește de la această forță și poate să o folosească pentru a avansa și a se încorpora în grupul de zece. De fapt, prin căderea lui, el devine motiv pentru urcarea comună. (Minutul 14:40).

Dacă un prieten a fost trântit, cum îl pot ajuta ceilalți? Simpla persuasiune și încercarea de a-l inspira încă nu înseamnă muncă spirituală. Acesta este modul în care susținem un om în lumea corporală.

Forța Spirituală este credința de deasupra rațiunii, dăruirea este deasupra primirii, Bina este deasupra lui Malhut, este decalajul dintre aceste două puncte. În timpul coborârii, aceste două puncte se întâlnesc și prăpastia dispare; nu există sus și jos, totul este gri. (Minutul 28:50).

Când un prieten este în coborâre, noi îl susținem și începem să-l influențăm prin decalajul dintre punctul grupului nostru spiritual și punctul corporal care există în noi. Îi vorbim despre percepția noastră a urcării spirituale, despre unicitatea și grandoarea ei în comparație cu punctul corporal.

Pentru asta, trebuie în primul rând să ajungem la un acord, la conexiune și la înțelegerea reciprocă. Apoi, din cele nouă puncte ale noastre de Bina și cele nouă puncte de Malhut, dăruim prietenului nostru și îl reînviem. Prin acest decalaj (prăpastie) atragem Lumina Reformatoare și i-o trimitem lui, el ni se alătură și, împreună, ne înălțăm la gradul următor.

Deci, cine salvează pe cine? Urcarea spirituală se întâmplă totdeauna în acest fel. În funcție de sistemul general, Creatorul alege cui să dea coborâre la un anumit moment dat, pentru ca întregul grup să avanseze prin el. (Minutul 30:20)

Prietenul căzut nu se poate ridica singur, el moare sau este prizonier, înlănțuit în egoismul lui. Însă prietenii lui vin și îl salvează. Chiar dacă cuvintele în sine nu sunt atât de importante, lucrul principal este să conectăm împreună punctele noastre și acolo să se simtă măreția Creatorului, a grupului și a punctelor de înțelegere a micimii dorinței de plăcere.

Dacă există un astfel de acord între cei nouă prieteni, atunci cel de al zecelea prieten va primi negreșit trezirea. El nu va putea să o evite, fiindcă ei sunt primele nouă Sfirot, iar el este Malhut. Dacă el primește acum o cădere, nu poate să facă nimic singur, iar ei, din contră, pot face totul. Atunci ei îl folosesc ca pe o pârghie, fiindcă, în acel moment, el este noul Malhut al grupului. (Minutul 32:10)

În munca spirituală există totdeauna o diferență între bine și rău din punctul de vedere al punctului egoist și o diferență între binele și răul spiritual. Trebuie să creez o prăpastie între ele: în ce măsură este mai jos dorința mea de a fi în egoism față de dorința de a fi în dăruire, în adeziune cu Creatorul prin grup. (Minutul 34:30)

Prietenul căzut primește trezire de la ceilalți nouă prieteni conectați împreună, fiindcă ei multiplică forța lor de 620 de ori prin Lumina unității. Nu este o forță mărită de nouă ori, ci una mărită de 620 de ori. Cu această forță îl influențează ei și nimeni nu se poate opune la o astfel de forță puternică. (Minutul 38:15)

Ajutând un prieten, îi permitem să simtă diferența dintre valoarea spiritualității în comparație cu corporalul. Suntem de acord că există într-adevăr probleme corporale, dar ele sunt nesemnificative pe lângă Spiritualitatea și conexiunea noastră, prin care ne conectăm cu Forța Superioară, cu eternitatea și perfecțiunea.

Anulându-ne și conectându-ne pentru a-l ajuta pe prieten, generăm o Forță Spirituală de dăruire. Apoi, cele nouă puncte de Keter și nouă puncte de Malhut se conectează împreună și avem Keter mare și Malhut mare și o mare diferență între ele, în măsura în care Keter se află deasupra lui Malhut. Prin această prăpastie ne influențăm prietenul și îl reînviem.

Conexiunea este cea care ne schimbă influența de la corporal la Spiritual. Până la urmă, o facem pentru scopul spiritual și construim un Kli spiritual din nouă vase egoiste. Prăpastia influențează prietenul și îl reformează.

Funcționează ca un leagăn: unul coboară, apoi celălalt. De fiecare dată când cineva este jos, toți ceilalți sunt deasupra, împotrivindu-se, ajutându-l și, astfel, toată lumea se ridică. Primim de Sus astfel de oportunități pentru a avansa.

Prăpastia care trezește un prieten este diferența dintre suma a nouă Keter și nouă Malhut care sunt în cei nouă prieteni, diferența dintre valoarea spiritualității și valoarea corporalității: măreția Creatorului față de măreția Creației, această lume, egoismul nostru.

Prietenul a căzut, pentru că Keter și Malhut ale lui s-au contopit și el a rămas doar cu un punct de existență animalică. Numai la gradul de om există diferență între Keter și Malhut, între măreția Creatorului și măreția Creației. Dacă această diferență nu există, ducem o existență animalică. (Minutul 39:42)

Din partea întâi a Lecției zilnice de Cabala 18/06/18, Topic: „Să topim inimile într-una singură” (Pregătire pentru congresul din Italia 2018)

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→