Daily Archives: 6 iulie 2020

Viaţa nouă 1238 – Calitatea vieții în era coronavirusului

Viaţa nouă 1238 – Calitatea vieții în era coronavirusului

Dr. Michael Laitman în conversaţie cu Oren Levi

Cel mai esențial lucru care ne influențează calitatea vieții este un sentiment de fericire, iar acest lucru nu depinde de nimic. Aspirația pentru un nivel ridicat de viață este derivată din ego-ul uman, deoarece oamenii vor să aibă ceea ce au toți ceilalți.  Coronavirusul ne va corecta, curățând tot ceea ce este de prisos și făcând timp pentru un sens mai ridicat, un scop și esența vieții. Vom alerga mai puțin și ne vom gândi mai mult. Trebuie să înaintăm spre o stare spirituală, eternă, deasupra limitelor timpului, mișcării și spațiului.

Din KabTV “Viaţa nouă 1238 – Calitatea vieții în era coronavirusului,” 5/14/20

 VideoPlay Now | Download    AudioPlay Now | Download

Omul într-o lume interconectată, Partea 2

Experimentul naturii

Întrebare: Vedem cum natura ne împinge cu forța să ne integrăm. La început a fost integrare tribală, comunală, când oamenii s-au unit pentru a supraviețui, apoi au venit forțele de integrare imperială, colonizare și apoi integrare culturală, religioasă, națională și de clasă. Astăzi există o integrare economică și informațională.

Toate acestea s-au dezvoltat sub influența naturii, fără participarea noastră; nimeni nu a dorit-o în mod special. Și, deodată, apare un virus care ne separă, ne face să oprim toate conexiunile.

La ce duce acest lucru? Nu ți se pare că este împotriva naturii?

Răspuns: În principiu, avansăm spre o distanțare treptă unul față celălalt. Odată am trăit în comunități, sate și ferme, dar acum fiecare are apartamentul său.

Astăzi, noii născuți nu locuiesc cu părinții lor deși odată era firesc. În prezent, fiecare copil mic ar trebui să aibă propria cameră, propriul său spațiu personal. Egoismul său devine atât de mare încât, deși are doar 5 – 10 ani, el are totuși nevoie de un spațiu separat pentru el: „Acesta este al meu și nu se intră!” Cu alte cuvinte, asistăm la creșterea egoismului unei persoane.

Și acum următorul nivel ne este dezvăluit, de natura însăși. „Dacă sunteți aproape unul de celălalt, atunci relațiile voastre vă duc la boală și moarte. Deci, ar trebui să vă aflați la o distanță de doi până la 10 metri unul de celălalt”. Cine știe unde va duce acest lucru?

În principiu, acest lucru este destul de firesc. În acest fel ne putem face mai puțin rău unul altuia.

Întrebare: De parcă natura ne interzice să fim între noi în legătură, pentru că era legătură egoistă?

Răspuns: De aici învățăm altceva. Pe de o parte, am încetat să muncim și, de ceva timp ne-am regăsit în cercul familiei. Prin urmare, apar anumite probleme, deoarece omul nu este obișnuit cu acest mod de viață.

Pe de altă parte, problemele se manifestă nu numai între soți, ci și între părinți și copii, între copiii înșiși etc. Sunt probleme de natură socială, iar acest lucru va avea consecințe foarte mari.

Natura ne trece printr-un anumit experiment; eu așa o văd. Privesc natura ca pe o inteligență supremă care ne aduce într-o anumită stare, astfel încât să înțelegem cum ar trebui să ne comportăm.

Inteligența supremă știe de fapt cum să acționăm, cum să determinăm și să conștientizăm stările noastre, cum putem găsi o cale de ieșire din ele, comparând plăcutul cu neplăcutul, cu dezvoltarea, cu diverse mișcări. Vede cum se schimbă obiceiurile, tradițiile și problemele noastre sociale și vede soluțiile lor.

În prezent, toate țările sunt supuse simultan unei asemenea restructurări, în grade diferite, în culturi diferite, dar se întâmplă în continuare.

 

Din KabTv „ Era Post-Coronavirus”23/04/20

Turn plutind în aer

Trebuie să încercăm să construim conceptul de centru în fiecare grup de zece. Înainte de coronavirus, centrele noastre erau fizice.

Cele mai multe dintre ele aparțineau unor grupuri fizice, care au organizat o casă pentru ei înșiși, centrul; au închiriat o cameră unde se puteau aduna și studia împreună. Totul era clar. Era un loc unde erau cărți, comunicări și unde era posibil să aranjezi mese, lecții.

Dar acum Creatorul vrea să ne mute într-un centru mai spiritual. Stăm acasă cu corpurile noastre fizice și trebuie să ne conectăm cu inimile, dorințele și aspirațiile noastre, către centru.

Centrul este un concept spiritual. Nu sunt ziduri din beton, ci zidurile inimilor noastre. Trebuie să avem grijă de acest centru și să vedem dacă suntem uniți prin inimi. La urma urmei, acest lucru nu este beton care să existe, chiar dacă uiți de el, și nici un centru material care poate fi schimbat mutându-l într-o altă clădire.

Acum ne transformăm într-un vas spiritual (Kli) și Creatorul ne binecuvântează intenționat cu un coronavirus pentru a ne obliga să construim un centru spiritual în inimile noastre. Unde este situat acest centru?

Acesta este un turn care plutește în aer; el nu are un loc. Deci, trebuie să mergem înainte, în fiecare zi, păstrând centrul spiritual, întărind zidurile inimii noastre, pentru a ne apropia, pentru a simți și a înțelege mai mult, pentru a simți grija reciprocă pentru conectarea prin inimile noastre.

Atunci acest centru va prinde viață și va începe să acționeze. Vom simți mecanismul a zece Sefirot și pe Creator, umplând centrul nostru. De acum înainte, centrul nostru se transformă în Templu, în locul Creatorului, unde Îl descoperim. Fiecare Ȋl descoperă pe Creator, puțin, în centrul mic al grupului de zece, apoi toate grupurile de zece se unesc și susțin un centru mare, care va fi numit Al treilea Templu.

Prin urmare, acum trebuie să avem grijă, în grupurile de zece, de cum să ne construim centrul, să depunem mai mult efort în el, să discutăm ce ar trebui să facă toată lumea, cum să construim o conexiune între noi și cum să cerem Creatorului să ne conecteze. La urma urmei, numai Creatorul poate fi adezivul care unește inimă cu inimă. Fiecare inimă este egoistă și numai o putere mai mare le poate conecta. În caz contrar, inimile nu se vor uni niciodată, deoarece inima umană este rea din naștere.

Avem o muncă specială, sublimă, în această construcție. Sper să vă recunoașteți responsabilitatea, să simțiți nevoia și o vom realiza.

Din prima parte a  Lecţiei zilnice de Cabala 6/19/20, Baal HaSulam, Shamati 33 „Sorţii de Yom Kippurim și Haman„

O viață nouă 1234 – O era a instabilitatii

O viață nouă 1234 – O era a instabilitatii

Dr. Michael Laitman în conversație cu Oren Levi

Umanitatea este în pragul unei noi ere numită „Ultima generație”. Marile schimbări cu care ne confruntăm în această perioadă de dezvoltare spirituală intensă vor fi ascuțite și subite. Natura omului este practic malefică și trebuie să ne schimbăm, astfel încât să ne putem conecta într-un mod iubitor unul cu celălalt. Epidemia de coronavirus și toate schimbările pe care natura le suferă la niveluri liniștite, vegetative, animate și vorbitoare au venit pentru a aduce omenirea într-o conexiune perfectă și integrală între ele. Trebuie să alegem să urcăm și să ne gândim la ceilalți, în loc să ne gândim la noi înșine. Această epocă a instabilității nu se va încheia dacă nu vom ajunge la o stare în care umanitatea se va conecta și va urca la nivelul superior al naturii, la nivelul care este întreg și etern.

Din „New Life 1234 – O era a instabilității” din KabTV, 8/08/20

Apreciază comunicarea cu prietenii

Întrebare: Toate munca în grup este pentru a realiza insignifianța și inabilitatea noastră de a ne uni. Însă fiecare întălnire ar trebui să se termine în bucurie. Ce bucurie este în realizarea propriei tale insignifianțe?

Răspuns: Da. Însă voi ați fost împreună! V-ați simțit între voi. Ați vorbit despre un scop comun care parțial a strălucit pentru tine prin prieteni. Dacă nu ai avut nicio atracție spre scop, atunci ei te-au ajutat să-l atragi puțin.

Prin urmare, orice comunicare este foarte ajutătoare pentru avansare. Te sfătuiesc să ieși din orice stare doar prin comunicarea cu prietenii.

De pe KabTV “Fundamentele Cabalei”, 4/26/20

Apelează la logică

Întrebare: Cum ne unim corect între noi, prin apelarea la sentimente, gânduri sau logică?

Răspuns: Este cel mai bine să se apeleze la logică atunci când o persoană știe de ce ar trebui să se unească, că unitatea este o lege a naturii și astfel ea conduce omul pe o cale corectă cu întregul univers, cu un sistem integral comun numit Creatorul.

Când o persoană realizează asta, sarcina existenței sale devine revelarea acestui sistem pentru a se regăsi pe ea însăși în mod integral în el.

De pe KabTV “Fundamentele Cabalei”, 4/19/20

O viață nouă 1231 – Autodeterminarea în era coronavirusului

O viață nouă 1231 – Autodeterminarea în era coronavirusului

Dr. Michael Laitman în conversație cu Oren Levi

Este foarte important ca o persoană să caute autodeterminarea, deoarece prin aceasta își dobândește întreaga sa existență eternă. De fapt nu știu cine sunt sau cum să mă definesc. Ceea ce este important este ceea ce las în urma mea. Rolul nostru este să fim o parte sănătoasă în sistemul uman integral și să construim o legătură de dragoste. Atributele sau lucrările noastre nu definesc cine suntem. Toate angajamentele unei persoane pot dispărea la fel cum ne-a învățat coronavirusul. Identitatea unei persoane este legătura sa cu rădăcina sufletului său. Rădăcina sufletului este punctul în care sunteți conectat la toată lumea și prin ei la forța superioară. De fapt, în legătura dvs. integrală cu toată lumea veți găsi identitatea voastră. Creatorul a oferit fiecărei persoane o natură și un rol special în societatea umană, de a organiza umanitatea ca o singură familie.

Din „New Life 1231 – Autodeterminarea în era coronavirusului”, a lui KabTV, 30/04/20

 VideoPlay Now | Download  AudioPlay Now | Download

De ce Creatorul nu pedepsește oamenii răi?

Întrebare: De ce Creatorul nu pedepsește oamenii răi?

Răspuns: Întrebarea “de ce” a existat de la apariția vieții pe pământ. De ce lupii mănâncă oi și de ce peștele mare mănâncă peștele mic? Toate acestea trebuie să fie atribuite stării naturii, în nucleul în care este egoismul uman.

Corectează egoismul uman – și poți să faci asta – și vei vedea cum în toată natura, lupii și oile trăiesc împreună în pace.

De pe KabTV “Fundamentele Cabalei”, 5/3/20

“Plăgile timpului modern” (Medium)

Medium a publicat noul meu articol “Plăgile timpului modern

Încă nu ne-am recuperat dintr-o epidemie și urmează alta. Un nor de praf uriaș din deșertul Sahara a ajuns în statele aflate de-a lungul Coastei Golfului SUA, care afectează calitatea aerului. Fenomenul nu este neobișnuit, dar dimensiunea și puterea acestuia sunt neobișnuite, potrivit NASA. Furtuna de praf, care a înregistrat recordul, a apărut în același timp cu informațiile despre invazia unui roi de lăcuste în America de Sud, care au distrus până la 80% din recolte, în calea lor. Și toate acestea se întâmplă în timp ce pandemia de coronavirus se răspândește tot mai rapid. Semnalele naturii sunt fără echivoc; trebuie doar să învățăm cum să le citim, pentru a trece de la starea de neputință la speranță.

După lungi  generații de dezvoltare, natura ne impune acum să ne maturizăm și să ne întrebăm: pentru ce trăim, care este scopul existenței noastre, dacă dorim să continuăm viața de zi cu zi, fără să înțelegem ce ar trebui să facem și pentru ce scop.

Cu siguranță ne confruntăm cu perioade similare celor zece plăgi ale Egiptului antic. Se preconizează că vor veni mai multe maladii. Fără a ține cont de impactul altor factori de mediu care aduc deja riscuri de consum alimentar, ONU estimează că singură, criza de coronavirus, ar putea dubla numărul de persoane care vor suferi de foamete acută, pentru 265 milioane de oameni la nivel global, până la sfârșitul acestui an.

Când oamenii se confruntă cu lovituri de neînțeles și le privesc superficial, apar teorii ale sfârșitului timpului. Mărimea și frecvența dezastrelor sunt cu siguranță percepute de oameni ca o „furtună perfectă”, îngrijorătoare. Totuși, astfel de epidemii și alte calamități naturale apar pentru a determina umanitatea să-și examineze cursul acțiunilor față de natură, și să-și regândească obiectivele deasupra unei simple vieţuiri existențiale.

După lungi generații de dezvoltare, natura ne impune acum să ne maturizăm și să ne întrebăm: pentru ce trăim, care este scopul existenței noastre, dacă dorim să continuăm să ne ducem viața de zi cu zi fără să înțelegem ce ar trebui să facem și pentru ce scop. Natura vrea să răspundem la aceste întrebări și să creștem. Până acum, am avansat inconștient, ca niște copii mici conduși de o dorință egoistă de a primi pentru noi înșine, alergând după plăceri inutile, în detrimentul altora.

Abordarea egoistă a omului contrazice echilibrul perfect al întregului sistem natural. Prin urmare, natura ne împinge din spate până când vom deveni conștienți și vom înțelege programul care controlează creația. Este un fel de „software natural al naturii” care operează fiecare aspect al palanetei noastre. Trebuie să spargem codul sistemului, să îl pătrundem și să participăm activ la gestionarea întregii realități.

Odată ce înțelegem cum funcționează acest program, ajustându-ne atitudinea unul față de celălalt, reparând relațiile noastre, vom afecta în mod pozitiv întregul sistem. Mai presus de toate tendințele noastre egoiste naturale, trebuie să învățăm să construim legături de conexiune, considerație, responsabilitate reciprocă și iubire. Pur și simplu gândind în direcția consideraţiei reciproce, toată natura va începe să se calmeze. Vom aduce echilibru întregii omeniri, întregului pământ și întregului univers, deoarece gândirea este cea mai puternică forță din realitate.

Gândurile funcționează similar unui câmp magnetic. Nu vedem forțele care operează în spatele acelui câmp, dar ele există și se influențează reciproc. La fel, noi oamenii, îi afectăm pozitiv pe ceilalți, prin gândurile noastre despre cum să creștem conexiunea.

Nimic nu are loc întâmplător sau fără scop. Lumea suportă provocări extraordinare. Chiar dacă de obicei sunt percepute ca insuportabile, putem vedea partea lor pozitivă, dacă ne dăm seama că aceste lovituri ne ajută să accelerăm procesul de conectare. Ele au ca scop să ne unească, să descoperim modul în care depindem unul de celălalt, pentru a supraviețui și a prospera. Dar nu ar trebui să așteptăm ca dezastrele să trezească sentimentul de unitate dintre noi. Reparând relațiile noastre umane și interacțiunea noastră cu natura, vom putea evita aceste lovituri și vom simți integralitatea și binefacerea din natură.