Noul meu articol pe Linkedin “Nicio victorie fără convingere, şi nicio convingere fără unitate”

Statul Israel este unic pe atât de multe niveluri, încât este greu să știi de unde să începi. Dar poate ar trebui să vorbim despre cum a început Israelul, pentru că dacă știm cum a început, poate vom putea înțelege puțin mai bine situația complicată actuală. Ideea unui stat evreiesc contemporan a început la sfârșitul secolului al XIX-lea, după pogromurile împotriva evreilor din Rusia, combinate cu idealurile socialiste pe care mulți evrei secularizați le-au îmbrățișat, a condus la crearea Hovevey Sion [Iubitorii Sionului], prima mișcare sionistă. În același timp, în Franța, afacerea Dreyfus, când un ofițer al evreimii franceze a fost acuzat în mod fals de spionaj pentru Germania, a zguduit un jurnalist evreu vienez pe nume Theodor Herzl și l-a determinat să realizeze că doar o entitate suverană evreiască îi va salva de antisemitism.

Noi evreii trăim în statul Israel, nu de dragul nostru. Poate părea că suntem, dar este doar o iluzie. Suntem aici pentru restul lumii și dacă nu înțelegem acest lucru și nu convingem lumea că așa este, nu vom avea sprijinul sau convingerea lumii în a fi aici.

Ca urmare, cam în același timp, evreii au început să construiască și să se stabilească în Palestina, o provincie otomană pe-atunci, și să construiască instituții politice pentru un viitor stat. Rușii, care erau virulent antisemiti, nu s-au opus plecării evreilor din mijlocul lor, iar otomanii nu aveau niciun interes pentru provincia uitată, care era în mare parte mlaștină infestată de țânțari și malarie.

În timpul primului război mondial, Imperiul Britanic a cucerit o mare parte din Orientul Mijlociu, inclusiv toată Palestina. Britanicii, influențați de valorile creștine, credeau în promisiunea biblică adusă poporului evreu. Încurajat de membrii evrei ai cabinetului, guvernul britanic a declarat în 1917 că „consideră favorabil înființarea în Palestina a unui Cămin Național pentru poporul evreu” și „ depune toate eforturile pentru a facilita realizarea acestui obiectiv”.

În ciuda suișurilor și coborâșurilor în relațiile dintre așezarea evreiască din Palestina și autoritățile britanice, Căminul Național a luat treptat formă. Când naziștii au ajuns la putere în 1933, au îndemnat în mod agresiv evreii să părăsească Germania și să meargă în Palestina. Au permis chiar evreilor germani să-și ducă cea mai mare parte a averii cu ei în Palestina, ceea ce a fost excepțional, deoarece Germania avea reguli stricte de valută, care interziceau exportul mărcilor germane pentru a nu-şi devaloriza moneda. Într-adevăr, o mare parte din industria necesară pentru înființarea unei țări independente, cum ar fi armele, fabricile producătoare de alimente, lucrările de drumuri și industria siderurgică, a fost înființată datorită banilor evreilor care s-au revărsat din Germania nazistă cu sprijinul Germaniei și al Marii Britanii.

În cele din urmă, în 1948, în urma Holocaustului, Liga Națiunilor a votat în favoarea înființării unui stat evreiesc în Palestina și a fost fondat statul Israel.

Prin urmare, vedem că în crearea statului evreu, alte națiuni și, în cele din urmă, majoritatea lumii, au sprijinit înființarea statului Israel. Nicio altă țară nu a avut un astfel de sprijin; nicio altă țară nu a fost confirmată și recunoscută de către instituția cheie a lumii, chiar înainte de a fi înființată. De fapt, chiar și victoria evreilor în Războiul de Independență care a urmat declarației Ligii Națiunilor a fost realizată cu sprijinul activ al țărilor străine, care au vândut arme și muniții țării aflate în devenire, câțiva chiar aderând la forțele armate.

Cu toate acestea, cu tot sprijinul pe care statul evreu l-a primit în copilăria sa, nu ar fi câștigat războiul împotriva armatelor a șase țări arabe – care erau mult mai bine echipate și depășeau numărul evreilor de zeci de ori – dacă poporul său nu ar fi fost convins de cauza lor că era justă și necesară.

Astăzi, situația este contrară. Am pierdut sprijinul lumii și, și mai rău, am pierdut convingerea în a exista aici. Pentru a o reînnoi, trebuie să înțelegem de ce suntem cu adevărat aici.

Noi evreii trăim în statul Israel, nu de dragul nostru. Poate părea că suntem, dar este doar o iluzie. Suntem aici pentru restul lumii și dacă nu înțelegem acest lucru și nu convingem lumea că așa este, nu vom avea sprijinul sau convingerea lumii în a fi aici.

Singura noastră justificare pentru a fi în țara lui Israel este aceea de a fi poporul lui Israel. Cu alte cuvinte, în sensul mai profund și spiritual al cuvântului, oamenii din Israel nu sunt cei care se numesc evrei, ci cei care sunt de acord să se unească „ca un singur om cu o singură inimă”, așa cum au făcut strămoșii noștri după ce au ieșit din Egipt. Ei au stabilit poporul lui Israel, s-au stabilit în Țara lui Israel și au fost expulzați din ea când și-au abandonat unitatea și au încetat să mai fie poporul spiritual al Israelului.

Prin urmare, convingerea noastră depinde de unitatea noastră „ca un singur om cu o singură inimă”, sau cel puțin de străduința de a restabili această legătură. Dacă facem acest lucru, vom deveni ceea ce am fost însărcinaţi să fim – „o lumină pentru națiuni”. Unitatea noastră va oferi un exemplu de ridicare deasupra vrăjmășiei și va „convinge” lumea că „merităm” să fim aici. Nu este nevoie să dovedim nimic sau să convingem pe nimeni. Tot ce trebuie să facem este să ne unim între noi

Știu că realizarea unității între evrei este mai dificilă decât orice sarcină și că fiecare evreu ar prefera să se unească cu oricine altcineva în afară de colegii evrei. Nici o ură nu este la fel de profundă ca ura evreilor unii pentru alții. Tocmai de aceea, atunci când această ură va fi rezolvată, toate urile vor fi rezolvate.

Prin urmare, rezultă că unitatea este baza succesului nostru, o condiție prealabilă pentru convingerea noastră de a fi aici, care în sine este o condiție prealabilă pentru victoria noastră. Dacă vrem pace, trebuie să începem cu pacea unii cu alții.

Pentru mai multe detalii despre acest subiect, consultați cărțile Alegerea evreiască: Unitate sau antisemitism, Fapte istorice despre  antisemitism ca reflectare a discordiei sociale evreieşi, şi Ca un manunchi de trestii: De ce unitatea si garanţia reciprocă sunt chemarea de astăzi a orei

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Rachetele expun mitul coexistenţei”

Lucrul bun în crize este că acestea expun adevărul. După războiul de independență israelian, arabii au rămas în multe locuri din Israel și au devenit cetățeni israelieni. De-a lungul anilor, părea că am învățat să trăim împreună într-o conviețuire pașnică. Era clar că nu există iubire între cele două populații și că arabii israelieni simpatizau cu palestinienii din Cisiordania, dar totuși au ales să rămână în Israel și să ducă o viață civică deplină aici, să lucreze alături de israelieni, să facă comerț cu israelienii și să beneficieze de facilitățile unei economii prospere. Timp de mulți ani, părea că ura care a izbucnit în timpul Războiului de Independență s-a potolit datorită contactului frecvent cu evreii israelieni. A fost un mit. Rachetele din Gaza și revoltele din Ierusalim au scos la iveală adevărul: arabii israelieni se identifică ca palestinieni și au așteptat doar un moment în care societatea evreiască din Israel să fie divizată și suficient de slabă, pentru a arăta că și ei vor distrugerea statului Israel și înființarea unui stat palestinian de la râul Iordan până la Marea Mediterană. Din anumite motive, ne place să ne mințim singuri. Nu ne putem permite acest lux; ar trebui să ne spunem adevărul: nimic nu s-a schimbat de la înființarea statului Israel. Arabii, care au sprijinit naziștii în cel de-al doilea război mondial sunt la fel de dornici să ne distrugă acum, așa cum au fost dintotdeauna.

„Națiunea israeliană a fost construită ca un fel de poartă de intrare prin care scântei de puritate ar curge asupra întregii rase umane din întreaga lume”, pentru a folosi cuvintele cabalistului Baal HaSulam. Această puritate, această unitate deasupra ego-ului este sensul de a fi „o lumină pentru națiuni”.

Trebuie să înțelegem ce înseamnă Israel în lume. Națiunea Israelului a devenit „oficială” atunci când descendenții străinilor care adesea aveau ură unul față de celălalt au ales să se unească deasupra vrăjmășiei lor. Procedând astfel, sub conducerea lui Avraam și a descendenților săi și în cele din urmă sub Moise, au stabilit un precedent care arată cum oamenii își pot depăși ego-urile și se pot uni. „Națiunea israeliană a fost construită ca un fel de poartă de intrare prin care scântei de puritate ar curge asupra întregii rase umane din întreaga lume”, pentru a folosi cuvintele cabalistului Baal HaSulam. Această puritate, această unitate deasupra ego-ului este sensul de a fi „o lumină pentru națiuni”.

Dar, din moment ce natura umană este egoistă în profunzime, sau așa cum spune Tora „Înclinarea inimii unui om este rea din tinerețe” (Gen. 8:21), metoda lui Israel de a realiza pacea între dușmani declarați l-a pus pe Israel într-un ciclu de coliziuni cu restul umanității. În adevăr, nici o diviziune nu este mai mare sau mai profundă decât diviziunea dintre Israel și restul lumii și nici o ură nu este mai intensă. Prăpastia dintre Israel și națiuni este o proiecție a prăpastiei dintre natura dăruirii și unității și natura primirii și egoismului. Nu există compromis; în cele din urmă va rămâne doar una.

Când Israelul este unit, este suficient de puternic pentru a descuraja orice inamic. De fapt, un popor unit al Israelului nu are dușmani, deoarece lumina unității pe care o emite atrage națiunile spre el pentru a afla cum se pot uni și ei. Cartea Sifrey Devarim (articolul 354) scrie că în antichitate, în vremurile în care Israelul era unit, oamenii din națiunile lumii „mergeau la Ierusalim și vedeau Israelul … și spuneau: ‘Devine bine să ne agățăm doar de această națiune’.”

Din păcate astăzi suntem orice altceva, numai uniți nu. Iar când suntem dezbinaţi, suntem neputincioși iar lumea simte slăbiciunea noastră și dorește să profite de moment și să ne distrugă. Când suntem deconectați de unitatea noastră, ancora noastră de forță, ego-ul preia lumea și dorește să distrugă singurul său dușman: poporul Israel. „Israelul va fi o comunitate sfântă și o singură asociere ca un singur om cu o singură inimă. Apoi, când unitatea va restabili Israelul ca înainte, Satana nu va avea nici un loc în care să pună erori și forțe externe”, scrie cartea Shem MiShmuel. „Când sunt ca un singur om cu o singură inimă”, continuă el, „sunt ca un zid fortificat împotriva forțelor răului”. Cu toate acestea „Dacă există diviziune între ei” scrie cartea Masechet Derech Eretz Zutah, „se spune despre ei (Osea 10: 2): ‘Inima lor este împărțită; acum își vor suporta vinovăția’.”

Asta se întâmplă astăzi. Suferim consecințele urii neîntemeiate dintre noi, iar biciul sunt vecinii noștri. Propria noastră uniune este instigatorul violenței lor, iar singurul mijloc pe care îl avem de a o stinge este solidaritatea noastră, grija unii pentru alții. Dacă ne putem ridica deasupra prăpastiei societății israeliene, vom prospera mai mult decât orice altă națiune. Dacă nu o facem, ne vom suporta vinovăția.

Filed under: Criza, globalizare - Niciun comentariu→

Comentariu: Igor a scris un comentariu despre unul dintre videoclipurile tale despre ultima generație: „Ai venit cu o denumire teribilă, ultima generație. Dar îmi place acest nume. Da, suntem ultima generație pentru că se apropie sfârșitul lumii. Și mă bucur de asta.”

Răspunsul meu: Nu știu ce își imaginează el ca fiind sfârșitul lumii. Eu înfățișez sfârșitul lumii noastre.

Ultima generație este ultima generație a egoismului, ultima care există în acest egoism, în această relație teribilă dintre oameni etc. Și atunci va veni următoarea generație. Nu este ultima; este prima generație a lumii noi.

Suntem încă ultima generație. Trebuie să recunoaștem răul tuturor stărilor noastre trecute și să jurăm pur și simplu că nu îl vom mai folosi niciodată.

Întrebare: Această generație ar trebui să realizeze răul egoismului?

Răspuns: Da. Atât de mult încât nu se va mai întoarce la el, astfel încât această impresie din recunoașterea răului va rămâne în ea și va servi drept suport corect, solul pentru germinarea unei noi generații.

Întrebare: Care este munca dvs.? Să faceţi oamenii să înțeleagă și să accepte acest lucru?

Răspuns: Să-i informez că suntem egoiști, că trebuie să ne ridicăm deasupra egoismului, că trebuie să luăm forța pozitivă a naturii ca bază a existenței noastre și nu răul, nu forța negativă a naturii. Și, astfel, să avanseze.

Întrebare: Când astfel de oameni pun întrebări, este clar către ce tind, că va exista o apocalipsă, sfârșitul lumii, care este scris în multe cărți sfinte. Ce înseamnă aceasta? Ce este sfârșitul lumii?

Răspuns: Sfârșitul lumii înseamnă sfârșitul existenței noastre egoiste.

Natura este eternă, nimic nu se termină, nu vom dispărea. Vom crește totuși iar și iar. Deci, nu ne amenință nimic. Dimpotrivă, vom fi nevoiți să ne întoarcem la aceste stări din nou și din nou, pentru a trage concluzia corectă și a trăi corect.

Din KabTV “Ştiri cu Dr. Michael Laitman” 3/15/21

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe Quora: “Care poate fi soluția/soluțiile pentru conflictul Israel-Palestina?“

Actuala criză Israel-Palestina este un alt capitol al unui vechi conflict datând de la eforturile noastre timpurii de a restabili un Stat Evreu.

Pe scurt, deținem cheia pentru a pune capăt acestei crize. Unitatea sau diviziunea noastră face diferența dintre inamicii noștri care se potolesc sau se ridică împotriva noastră. De asemenea, măsura în care suntem uniți sau divizați reflectă măsura în care dușmanii noștri se calmează sau se aprind.*

De ce este unitatea noastră factorul decisiv în acest conflict?

Acest lucru se datorează faptului că unitatea, și mai exact unitatea deasupra diviziunii, marchează unicitatea noastră și ceea ce ne-a făcut un popor evreu începând cu aproximativ 4000 de ani în urmă în Babilonul antic. Când Babilonul a cunoscut o criză de diviziune socială, cu conflicte și ură care rupeau vechea societate babiloniană, Avraam – un preot babilonian, care a descoperit calea unirii deasupra diviziunilor în creștere, adică, ajungând la revelația forței unice a iubirii și a dăruirii care există în realitate deasupra ego-ului în creștere – a început să predea deschis oricui dorea să învețe această cale pe care a descoperit-o.

Întrucât diviziunea din întreaga societate a fost simțită ca o problemă majoră, mai mulți oameni s-au adunat în jurul lui Abraham și au implementat metoda pe care o preda acesta. Au continuat să descopere forța unificatoare unică a iubirii deasupra impulsurilor lor divizorii și, făcând acest lucru, au devenit cunoscuți ca „poporul Israel”. Cuvântul „Israel” vine de la „Yashar Kel”, care înseamnă „direct la Dumnezeu”, adică direct la forța unică a iubirii care umple realitatea. Mai târziu, acest grup a devenit cunoscut sub numele de „evrei” (cuvântul ebraic pentru „evreu” [Yehudi] provine din cuvântul „unit” [yihudi] [Yaarot Devash, Partea 2, Drush nr. 2]).

Prin urmare, națiunea evreiască a fost fondată pe această bază ideologică. Oamenii care trăiau în vechiul Babilon, care simțeau presiunea diviziunii și a urii acelor timpuri, s-au adunat sub îndrumarea lui Avraam și s-au unit în cele din urmă deasupra impulsurilor lor divizorii. Procedând astfel, ei au devenit cunoscuți ca „o lumină pentru națiuni”. Adică, obținerea forței unificatoare a naturii deasupra egoului uman, care provoacă toate diviziunile și problemele din societate, afectează pozitiv toate „națiunile”, adică toți oamenii din lume. O masă critică de oameni care se unesc în iubire mai presus de diferențele și diviziunile lor răspândește iubire, unitate, grijă reciprocă, sprijin și încurajare în întreaga omenire în general. Și când oamenii simt această forță de unitate care îi conectează, se simt mai fericiți, plini de încredere, de putere și căldură, și apoi venerează sursa care le aduce astfel de simțiri.

Așa cum era atunci, așa este și astăzi, dar la o scară mult mai mare, globală.

Egoul uman, diviziunea, conflictele și ura sunt în creștere și duc la crize peste tot. De exemplu, escaladarea în Israel și Palestina are loc în timpul unei perioade de împușcături în masă în Statele Unite, devenind aproape la fel de obișnuită ca micul dejun și, mai general, în ciuda conexiunilor noastre tehnologice și economice în creștere la nivel mondial, ne simțim mai izolați, stresați, deprimați, goi și neliniștiţi ca niciodată. Cu cât oamenii simt tot felul de sentimente și fenomene negative în viața lor, cu atât apar mai multe sentimente de nemulțumire față de poporul Israel.

Dacă noi, evreii, am funcționa în conformitate cu înclinația unificatoare original, care ne-a adus împreună, vom răspândi atunci o forță pozitivă de unire în lume și vom experimenta astfel o reacție pozitivă din partea lumii. Dacă totuși, așa cum se întâmplă în prezent, nu reușim să facem mișcări spre unitatea noastră, atunci împiedicăm forța pozitivă de unire să ajungă la umanitate și ura se stârnește în mod natural împotriva noastră pentru a ne determina să ne unim. Prin urmare, sper că ne vom trezi la nevoia noastră predestinată de a ne uni, mai devreme decât mai târziu, întrucât acest lucru ne-ar scuti pe noi înșine și omenirea de multă durere și suferinţă.

Pur și simplu nu avem niciun indiciu cu privire la ceea ce ar duce la o calibrare unificatoare a atitudinilor noastre față de ceilalți. Criza actuală Israel-Palestina se va calma și, în plus, crizele care se întind la niveluri personale, sociale, economice și ecologice din întreaga omenire ar dispărea, de asemenea. Exploatarea, manipularea, ura și abuzul crescând în umanitate s-ar inversa în formele sale pozitive de sprijin reciproc, considerație, încurajare, iubire și grijă.

De aceea am depus atât de multe eforturi pentru a răspândi mesajul despre necesitatea unității evreiești, deoarece punerea în aplicare sau neglijarea acesteia vor determina dacă umanitatea trece la un parcurs armonios și unitar de dezvoltare, sau dacă vom continua să decădem pe calea actuală de scindare.

* Vedeti cartea mea, Alegerea evreiască: Unitate sau antisemitism: Fapte istorice despre antisemitism ca reflectare a discordiei sociale evreieşti, pentru mai multe detalii despre acest subiect.

Scris/editat de studenţii Cabalistului Dr. Michael Laitman.

Filed under: Antisemitism, Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Astfel, sunt ele pietre prețioase bune pe care stă lumea? La urma urmei, într-un alt loc, este scris că acestea sunt ruina lumii, așa cum este scris: „Aceasta este Hevel [deșertăciune] și este o boală rea … și căutând vântul”. Cartea Zohar

Kohelet (Eclesiastul), menționat în Cartea Zohar, a fost scris de regele Solomon (Sholomo).

Fiecare nume are propriul său sens. Shlomo – din cuvântul „Shalem”. „Shalem” – din cuvântul celebru la nivel mondial „Shalom”, care înseamnă „Shlemut” – completitudine, perfecțiune.

Adică, când îi spun cuiva: „Shalom”, vreau ca totul să fie perfect pentru ei.

Prin urmare, numele Solomon (Shlomo) vorbește despre perfecțiunea realizată de rege ca un mare cabalist, un înțelept.

Toată lumea știe că a fost un om înțelept. Dar mulți oameni cred că Solomon a fost doar un om înțelept. Nu, nu era doar un înțelept, ci un adevărat mare cabalist. Și înțelepciunea sa nu este altceva decât lumina înțelepciunii pe care a primit-o din spațiul care ne înconjoară.

La urma urmei, trăim într-un spațiu plin de energie, informații și mișcare eternă. Din acest spațiu, odată cu organele noastre de simț actuale, prindem doar mici picături de materie și percepem această energie și informație sub forma materiei lumii noastre.

Iar regele Solomon, acest mare cabalist, a simțit energia și informațiile care există în jurul nostru și le-a descris în cartea sa Kohelet.

În plus, Kohelet este unul dintre cele șapte nume ale sale. Iar Kohelet este cel mai înalt dintre ei.

Regele Solomon a descoperit că suntem în starea cea mai joasă, care poate fi numită „pietre”, bazele celei mai grosiere lumi materiale a noastre. Mai mult, aceste pietre sunt imobile, nu se poate face nimic din ele. Este ceva care nu se poate schimba.

Dar acele pietre pe care le transformi din cele mai inamovibile și moarte în calitatea de dăruire și iubire, adică atunci când începi să procesezi, să transformi, dorințele tale primitive, egoiste, îndreptate doar către tine, care nu pot fi mutate în dăruire și iubirea, într-o conexiune cu ceilalți, apoi se transformă cu adevărat în perle, în mari forțe pozitive pe care stă lumea.

Și apoi, din cei șapte mari stâlpi neînsuflețiți, aceștia se transformă în stâlpi de lumină îndreptați în afara voastră.

KabTV „Puterea cărții Zohar” # 13

Filed under: Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Pacea începe în interior”

Sute de rachete, decese, răni, case grav avariate și orașe întregi închise. Palestinienii din Cisiordania și arabii israelieni din toată țara bat și lapidează civili evrei, atacă ofițerii de poliție, încearcă să împuște și să-i împingă pe soldați și să linșeze oameni în mașinile lor. Așa arată Israelul astăzi. Ne putem plânge de rapoartele părtinitoare și antisemite pe care le arată presa sau că administrația Biden permite astfel de lucruri să se întâmple și chiar le susține în mod tacit, dar nu acestea sunt problema; sunt simptomul. Dacă într-un moment atât de critic, ne permitem să ne implicăm în certuri infantile și argumentele de tip „Ți-am spus-o”, atunci noi suntem cei care încurajăm violența, noi suntem cei care uşurează asta.

Cum ne putem rezolva problemele de securitate atunci când punem beţe în roțile celuilalt? Diviziunea noastră este combustibilul celor care ne urăsc. Dacă vrem ca mâine să fim într-un alt loc, trebuie să începem să mergem acolo azi. Dar când toată lumea arată cu degetul învinuitor spre ceilalți și spune „Numai eu cunosc calea”, atunci în mod clar nimeni nu cunoaște calea și nimic nu se va îmbunătăți.

Cum ne putem rezolva problemele de securitate atunci când punem beţe în roțile celuilalt? Diviziunea noastră este combustibilul celor care ne urăsc. Dacă vrem ca mâine să fim într-un alt loc, trebuie să începem să mergem acolo azi. Dar când toată lumea arată cu degetul învinuitor spre ceilalți și spune „Numai eu cunosc calea”, atunci în mod clar nimeni nu cunoaște calea și nimic nu se va îmbunătăți.

Ciocnirea dintre evrei și arabi este la fel de veche ca eforturile noastre de a restabili statul evreiesc spre sfârșitul secolului al XIX-lea. Dar nivelul lor de activitate împotriva noastră depinde de noi, nu de ei. Când suntem uniți, ei sunt mai liniștiți; când suntem împărțiți, ei se ridică cu intenții ucigătoare.

Dacă vrem ca ei să se schimbe, au nevoie de influența noastră pozitivă. Ei trebuie să simtă că există iubire în noi, atunci ei și lumea întreagă împreună cu ei vor alerga spre noi. Dar când există ură printre noi și ură este ceea ce proiectăm, atunci ura este ceea ce vom obține de la ei.

Cartea Kol Mevaser scrie în acest sens: „Aceasta este garanția reciprocă la care Moise a muncit atât de mult înainte de moartea sa: unirea copiilor lui Israel. Întregul Israel este garantul reciproc [responsabil unul pentru celălalt], ceea ce înseamnă că atunci când toți sunt împreună, ei văd numai bine”. La fel, cartea Binah LeItim afirmă: „Fundamentul răutății lui Haman cel rău… este aceea cu care el a început să argumenteze: „Există un anumit popor împrăștiat peste tot și dispersat” etc. El și-a răspândit mizeria spunând că acea națiune merită să fie distrusă, deoarece separarea guvernează între ei, toţi sunt plini de vrajbă și ceartă, iar inimile lor sunt departe una de cealaltă. Totuși, El a pus vindecarea înainte de lovitură [a luat măsuri de prevenire] … grăbind pe Israel să se unească și … să fie unul, ca un singur om, și asta i-a salvat, ca în versetul: ‘Du-te, adună împreună toţi Evreii’.”

În consecință, atunci când ne unim, vom vedea lumea schimbându-și atitudinea față de noi în bine. Mai mult, vom vedea că speranțele noastre pentru pace și pentru un viitor bun sunt în mâinile noastre și tot ce trebuie să facem este să învățăm cum să ne activăm puterea secretă: unitatea internă. Într-adevăr, pacea începe înăuntru.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

De ce a fost perturbat echilibrul în viața de familie?

Întrebare: Ce împiedică un cuplu căsătorit să-și gestioneze natura egoistă? La urma urmei, ambii vor să fie mulțumiți de ceea ce creează între ei.

Răspuns: Un cuplu nu înțelege pe deplin unde se află, ce forțe îi influențează și de ce totul în lumea corporală este împărțit în bărbați și femei.

În lumea noastră, relațiile dintre ființa creată și Creator sunt cumva imprimate în relațiile dintre sexe, deși există atribute masculine și feminine atât la bărbați, cât și la femei.

Cu toate acestea, nu putem ajunge la nicio conexiune între noi. Totuși, atunci când stabilim o conexiune unul cu celălalt, vedem că, în măsura în care ne dezvoltăm egoist de la o generație la alta, ne îndepărtăm mai mult unul de celălalt. Se pare că ne putem apropia unii de alții în ceea ce privește genul în zilele noastre și să ne înțelegem mai bine, dar nu este chiar așa.

Ego-ul care se dezvoltă, trezește în noi o rezistență și respingere și mai mare. De-a lungul istoriei umane, bărbații și femeile au știut întotdeauna ce le-a rezervat soarta. Un bărbat trebuia să asigure pâine familiei, iar o femeie trebuia să administreze casa.

O casă este femeia și ea este responsabilă de gestionarea gospodăriei și de creșterea copiilor, iar bărbatul trebuie să le asigure toate nevoile. Un cuplu a înțeles că așa și-au împărtășit responsabilitățile și astfel au purtat povara vieții. Aceasta provine din natura vieții de familie, deoarece bunicii, bunicile și tații și mamele lor le-au dat un astfel de exemplu.

Dintr-o dată, acum aproximativ 100 de ani, toate acestea au început să se destrame în toată lumea. Nu a contat dacă o țară era dezvoltată sau nu, defalcarea a fost aceeași. A avut loc în toate comunitățile conservatoare și ortodoxe și chiar în comunitățile islamice fanatice.

Planul creației ne aduce la punctul în care nu putem face nimic. Egoismul nostru a crescut atât de mult încât nu mai putem lăsa femeia acasă, astfel încât să poată crește copiii și să gătească în timp ce bărbatul iese la muncă. Acest lucru este imposibil astăzi și, prin urmare, ne întrebăm: „Cum continuăm să trăim?”

Aici intervine revelația înțelepciunii Cabalei, pentru a ne explica care este relația corectă dintre un bărbat și o femeie, deoarece astăzi este imposibil să o realizăm în același mod ca și în trecut.

KabTV „Fundamentele Cabalei” 19.03.2019

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Oleg scrie: „După ce v-am urmărit clipul despre modul de a te raporta la rău, nu știu ce să cred. Ce înseamnă să distrugi răul? În acest caz ați putea vă rog, să comentați cuvintele unui cântec celebru [tradus din rusă]: „Vom distruge întreaga lume a violenței la pământ și apoi vom construi noua noastră lume, cine era nimeni – va deveni totul!’”

Răspuns: Este greșit. Nu este nevoie să distrugem nimic; trebuie să adăugăm, să construim peste trecut: iubirea va acoperi toate crimele. Toate problemele și deformările lumii trecute, trebuie doar să le acoperim cu o atitudine amabilă și cu iubire.

Dacă distrugem, le facem de două ori mai rele. Exact asta avem acum.

Întrebare: Cum faci asta? Cum acoperi cu iubire?

Răspuns: Nu trebuie să atingem niciodată răul! Nu trebuie să încercăm să-l mărim sau să-l micșorăm. Trebuie doar să construim bunătate peste el. Conectați-vă unul cu celălalt în bunătate. Iar răul, există pentru a ne conduce la acest lucru. Adică vom începe brusc să descoperim că răul ne obligă să facem binele.

Întrebare: Deci, lumea violenței va rămâne?

Răspuns: Nu, nu va rămâne. La urma urmei, suntem deja angajați în altceva. Deja construim bunătatea! Dar peste fostul rău. Vom crea lumea bunătății mai presus de lumea violenței. Altfel, doar vom distruge.

Observație: Ce spuneţi de următoarea frază: „Cine era nimeni – va deveni totul!”

Răspuns: Cel care era nimic devine cu adevărat aparent totul. Dar înăuntru, el rămâne nimic. Aceasta este în primul rând.

Și în al doilea rând, ce fel de lume vei construi dacă nu ții cont de lumea egoistă trecută pe care ai distrus-o? Trebuie să o luați și să construiți o lume nouă din ea, peste ea, în ciuda ei.

Întrebare:: Ce spuneţi de cel care era nimic și așa simțea el, că era nimic, atât de deprimat și disperat, cine devine dacă se poate ridica cu adevărat deasupra acestei stări a lui? Poate deveni totul?

Răspuns: El poate deveni totul. Acest lucru depinde doar de evaluarea acțiunilor sale.

Întrebare: Cum ar trebui să le evalueze?

Răspuns: Construind, făcând, creând. Asta nu înseamnă că el devine șeful statului și începe să distrugă pe toți și toate. Aceasta sugerează că oamenii serioși și inteligenți, precum profesorul Preobrazhensky din „Inima unui câine”, ar trebui să înțeleagă ce fac și să realizeze ce fel de lume construiesc.

Comentariu: Dacă o persoană se simte ca fiind nimic, cum poate deveni totul?

Răspunsul meu: Prin atitudinea sa față de lume, atitudinea sa față de faptele sale. Dacă construiește, atunci devine totul. Nu depinde de câți oameni ucide, deposedează și deportează pe parcurs. Noua lume nu este construită prin pregătirea listelor de execuție. Nu poți construi nimic prin asta.

Ca urmare a unei astfel de atitudini, construiți un sistem care va fi un blestem pentru secolele viitoare. Distrugeți oameni, spargeți sistemul, sfărâmați țara, jumătate din lume, vă plantați valorile egoiste peste tot. Credeţi că sunteţi de neclintit.

Întrebare: Totul trebuie să înceapă de la educație?

Răspuns: Desigur.

Întrebare: Ce ar trebui să includă această educație? Că o persoană înțelege cum este?

Răspuns: O persoană înțelege că nu trebuie distrus nimic ci doar să fie construit. Noul este întotdeauna construit pe vechi. Acest lucru nou creat din cel vechi crește din acesta. Se manifestă deja ca o adăugare la vechi. Sau chiar dacă vechiul este negat, dar noul crește din el corect, persoana nu distruge nimic.

Întrebare: Mulți l-au numit pe marele cabalist Baal HaSulam drept comunist. Ce a vrut să spună prin comunism?

Răspuns: Conexiunea tuturor fără nicio distincție. Pentru el, acesta a fost primul semn al comunismului. Apoi desigur, îngrijirea tuturor fără excepție: asigurarea unui loc de muncă, locuirea, tot ceea ce are nevoie o persoană.

Cel mai important lucru este conexiunea corectă, justă a oamenilor între ei, în condiții egale.

KabTV “Ştiri cu Dr. Michael Laitman” 2/18/21

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Cu toții suntem fragmente din sfărâmarea sufletului comun. Nu priviți corpurile; priviţi dorințele care sunt înăuntru. În interiorul fiecăruia dintre noi este o parte a dorinței lui Adam HaRishon, a vasului unic complet. Pentru a restabili acest vas, trebuie să ne conectăm dorințele: ale mele, ale tale, ale sale, ale tuturor, ale întregii umanități.

Vrem asta? Desigur că nu. Cu toate acestea, este important să înțelegem că, fără aceasta, nu vom ieși din necazuri. Pandemia nu se va termina, umanitatea se va confrunta cu probleme foarte mari care nu ne vor părăsi până nu vom înțelege că trebuie să corectăm conexiunea dintre noi.

Problemele vor lovi într-o astfel de direcție încât vom înțelege că numai buna noastră conexiune poate corecta totul. Dar nu vom dori această conexiune, iar apoi războiul lui Gog și Magog va izbucni între egoismul nostru, care nu dorește nicio conexiune, iar faptul este că trebuie să ne conectăm sau nu vom avea nimic bun, nu vom avea succes în nimic, nici măcar în simpla supraviețuire.

Atunci oamenii vor realiza în ce abis de egoism se află, pentru că prefer să mor decât să mă conectez cu celălalt. Îl urăsc atât de mult pe acest om încât nu pot lua de la el medicamentul care îmi salvează viața. Îmi dă medicamente, dar el este dușmanul meu. Așa că îi întorc spatele fără să iau leacul și mor.

Cu toate acestea, am de ales: să-mi depășesc ura și să-l abordez cu iubire și recunoașterea faptului că vrea să mă ajute, iau medicamentul de la el și mă vindec. Când suntem conectați, putem merge împreună la o a treia persoană, apoi la a patra și astfel îi convingem pe toți să primească această poțiune de viață.

Cu toate acestea, acest lucru va fi extrem de dificil de realizat. Mândria care crește în fiecare persoană o omoară și nu-i poate face față. Numai după ce ai căzut la pământ, așa cum scria rabinul Hiya în Cartea Zohar: „Prafule, prafule, cât de încăpăţânat ești” și anulându-te la zero complet, poți ieși treptat din necazuri. Nu există nici o altă cale. Avem nevoie de corectări!

Toate acestea sunt opuse naturii noastre și, prin urmare, este imposibil să o facem singuri, ci numai lucrând în grupul de zece. Apoi, fiecare dintre noi este sub influența prietenilor, iar acest lucru ne permite să ne ridicăm peste calculele personale și să stabilim o atitudine comună.

Va fi ușor să faceți această alegere dacă reveniți constant la ea și nu v-o amintiți doar o dată pe săptămână. Dacă mă tot gândesc că ar trebui să o fac, oricât de dezgustătoare și urâtă ar fi, mă obișnuiesc cu această idee, cu aceste conversații. Obiceiul devine o a doua natură; totul depinde de modul în care încercăm să revenim la gândul corect.

Chiar dacă acest gând este neplăcut și nedorit de mine, nu există nicio alegere pe care să o încerc din nou și din nou. Apoi, dintr-o dată observ că, revenind în mod constant la starea de care nu voiam să aud, încep să o percep în sens opus. Cum poate fi aceasta? Obișnuiam să-l urăsc teribil, îl respingeam complet și acum nu mai fac asta.

Duşmanul devine o parte din viața mea. L-am urât, l-am îndepărtat, nu am vrut să-l văd sau să-l aud, el doar mă înfuria. Și dintr-o dată, el devine o parte integrantă a imaginii. El este încă împotriva mea, dar fără el, imaginea va fi incompletă.

Apoi descopăr că am mare nevoie de această parte. Așa învățăm să lucrăm atât cu ura cât și cu iubirea, cu forțe opuse și vedem că există un loc pentru toate.

Acest lucru este opus abordării din lumea noastră, în care fiecare țară încearcă să-și învingă și să-și distrugă vecinul. Ei nu înțeleg că nu vor reuși niciodată, deoarece dezvoltarea noastră nu merge în această direcție, ci mai degrabă spre a ne asigura că toată lumea are un loc.

 Lecţia zilnică de Cabala 5/2/21, “Alergând după Shechina“

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Cum putem avansa de la starea noastră în care suntem deconectați de lumea spirituală superioară, de adevărata realitate? La urma urmei, trăim într-un fel de capsulă, prinși în interiorul dorinței noastre egoiste și nu vedem altceva decât asta, ca un vierme care trăiește în interiorul unui măr putred.

Dar orice stare care este mai puţin decât revelarea Creatorului care umple toată realitatea, ni se dă pentru a ne ridica de la aceasta, la starea de revelare deplină a forței superioare din noi și din jurul nostru.

Prin urmare, exilul este o chemare la eliberare. Creatorul ne dă în mod deliberat astfel de stări în care nu simțim nimic bun, le simțim întunecate, neplăcute, de neînțeles, confuze, adică negative. Și toate acestea pentru a ne avansa, altfel nu ne-am mișca.

La urma urmei, suntem la nivel animal și, atunci când fiara se simte bine, nu mai are nevoie de nimic. Fiara nu este capabilă să-și dorească nimic dincolo de limitele sale, deoarece întreaga lume se învârte în jurul mâncării, sexului, familiei, banilor, onoarei și cunoașterii. Toate aceste dorințe aparțin nivelului animal, deoarece la nivel uman o persoană visează să devină asemenea Creatorului.

Prin urmare, trebuie să ne adunăm puterea pentru a ne ridica deasupra nivelului animal. Și dacă o persoană simte gustul exilului în munca sa, adică dacă simte că este separat de Creator, vrea să-L atingă și să-L cunoască, dar nu poate, atunci vrea să iasă din acest exil. Și atunci trebuie să creadă că în orice loc unde se află, Shechina este cu el, adică Creatorul este aproape.

Shechina este cea care îmi dă gustul exilului. Chiar acum, când mă simt căzând și departe de Creator, Creatorul pare să-mi spună: „Priveşte unde ești! Poți să te apropii de Mine”. Creatorul dă gustul exilului celui pe care dorește să îl apropie de El.

Prin urmare, nu ar trebui să tratezi sentimentul de exil cu neglijenţă și să fii supărat pe Creator pentru astfel de stări. Dimpotrivă, ar trebui să-i mulțumim Creatorului că ne-a trezit acum și ne-a arătat distanța care ne separă de El.

Este necesar să gustați exilul înainte de eliberare. Înainte ca Creatorul să apară, trebuie să existe o simţire a lipsei Sale. Fiecare moment din viața ta ar trebui să fie îndreptat către căutarea forței superioare: „Unde este Creatorul în ascunderea pe care o simt acum? Unde se poate dezvălui El în viața mea, în lumea mea?” La urma urmei Creatorul este aproape de mine, dar numai spatele Lui este îndreptat spre mine.

Se pare că nu există urcușuri și coborâșuri și toate acestea sunt jocul Creatorului. Așa facem cu bebelușii când îi învățăm să meargă, îi punem pe podea în fața noastră și facem un pas înapoi. Iar bebelușul plânge de teamă, până când face un pas înainte. Dar apoi ne retragem, iar el plânge și mai tare. I se pare că este pe cale să ajungă în brațele noastre dar noi ne îndepărtăm din nou. Iar el crede că suntem cruzi și l-am abandonat.

Așa îl învățăm să facă primii pași, până când învață să meargă și să alearge fericit să ne întâlnească. Același lucru ni se întâmplă și cu Creatorul, după același exemplu.

Lecţia zilnică de Cabala 5/3/21, “Alergând după Shechina“

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→