Întrebare: De ce legea dezvoltării naturale, așa cum o numește Baal HaSulam, ne împinge înainte prin suferință?

Răspuns: Acest lucru se întâmplă în conformitate cu legea „negării negației”. Când nu mai vreau să rămân în starea anterioară, atunci o accept pe următoarea.

Iar următoarea stare este întotdeauna mai complexă, mai neatractivă. De ce ar trebui să trec de la clasa întâi la a doua, de la a doua la a treia? Este mai bine să rămâi un copil.

Prin urmare, este foarte dificil să treci de la existența egoistă din această paradigmă la cea complet opusă.

Întrebare: Baal HaSulam scrie: „Și fiecare stare bună nu este altceva decât rodul muncii depuse în starea rea care a precedat-o. Într-adevăr, aceste valori ale binelui și răului nu se referă la valoarea stării în sine, ci la scopul general: fiecare stare care aduce omenirea mai aproape de scop este considerată bună, iar cea care o deviază de la scop este considerată rea.”

Deci nu se iau în considerare alte obiective? Dar, în starea noastră, nici măcar nu știm că există un scop al creației.

Răspuns: Aceasta este problema—că nu cunoaștem scopul final. Și toate acțiunile noastre, tot ceea ce ni se întâmplă este doar în legătură cu abordarea scopului final. Natura ne direcționează în acest fel în fiecare moment.

Dar atunci când vrem altceva, natura, ca o mamă, ne trage de mână ca pe un copil încăpățânat și, dacă el se împotrivește, îl trage cu și mai multă forță în aceeași direcție. Iar noi ne împotrivim tot timpul și încercăm să mergem în direcții diferite. Această disparitate dintre noi și mama natură se numește suferință.

Comentariu: Ai spus că toate stările prin care o persoană trebuie să treacă în lumea noastră sunt predeterminate, nu se poate schimba nimic.

Răspunsul meu: Mama natură îl va târî în continuare oriunde este necesar. Dar el, simțindu-se în suferință, va țipa și va înjura tot timpul ca un copil mic.

Din „Close-Up” de la KabTV

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Să cerem ajutor de la Creator este munca noastră. Credem că a cere ajutor înseamnă a nu munci. Dar munca spirituală ar trebui să fie completată la fiecare pas prin rugăciunea mea—când intru în contact cu Creatorul, mă adresez Lui prin intermediul grupului și primesc de la El. Continui să-mi reînnoiesc conexiunea cu El.

Și de aceea, toată munca noastră se bazează pe rugăciune, cerere, recunoștință și o singură direcție, tot timpul. Trebuie să îmi actualizez în mod constant contactul cu Creatorul, pentru că acesta este cel mai important lucru. De aceea, El a pregătit toate acestea pentru mine, pentru ca eu să-mi pot construi conexiunea cu El.

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala 12/9/21, Scrierile lui Baal HaSulam, Shamati #121 „Ea este ca precum vasele negustorilor”

Filed under: Munca spirituala - Niciun comentariu→

Adevărul este întotdeauna solicitat, dar în practică este complet neacceptat de societate. Adevărul este prea complicat pentru a fi aplicat în practică, deoarece îi obligă pe toți membrii societății să fie egali, astfel încât fiecare să primească partea sa în funcție de eforturile depuse.

Aici ne confruntăm cu egoismul fiecărui individ și cu incapacitatea sa de a face ceva în beneficiul celorlalți. El este gata să facă acest lucru doar din disperare—când se așteaptă să primească în schimb și mai mult în beneficiul propriu.

Prin urmare, este imposibil să se stabilească relații umane pe baza adevărului.

Oamenii sunt toți diferiți. Unii au calități puternice, iar alții sunt puternici din punct de vedere cantitativ. Și între ei există întotdeauna tensiuni și neînțelegeri cauzate de diferențele în natura umană. Există oameni care sunt inteligenți și energici, iar alții sunt leneși și mediocri. Și, bineînțeles, cei energici și perseverenți vor deveni în cele din urmă manageri, iar masele sunt gata să rămână pasive și să îi urmeze pe lideri.

Cu toate acestea, nu trebuie să „corectăm” natura. Nu vom putea fi egali pentru că această condiție ne-a fost dată inițial. Prin urmare, trebuie să ajungem la un punct în care diferențele dintre noi să lucreze în beneficiul nostru, adică să ne ajute să ajungem la Creator și să devenim ca El.

Sub ce formă ne putem conecta unii cu alții pentru a beneficia de această conexiune și pentru a nu crește tensiunile ce duc la războaie, revoluții și conflicte la care asistăm din nou și din nou?

Trebuie să organizăm asemenea relații, astfel încât să obținem plăcere din diferențele noastre: din faptul că unul este deștept și celălalt este prost, unul este slab și celălalt este puternic, unul este norocos și celălalt ghinionist, cineva s-a născut într-o familie specială sau într-o țară specială. Nu este necesar să luptăm împotriva acestor diferențe revelate de natură, ceea ce înseamnă că ele sunt date de Creator, dar este necesar să înțelegem că, folosindu-le corect, putem obține cea mai mare corectare.

De la fiecare persoană: deopotrivă puternică și slabă, proastă și deșteaptă, norocoasă și ghinionistă, poți extrage un beneficiu comun, astfel încât toată lumea să fie fericită.

În loc să rupem natura care ne-a fost dată de la naștere, trebuie, dimpotrivă, să căutăm cum să ne conectăm unii cu alții, astfel încât fiecare să se simtă bine, nu unul în detrimentul celuilalt, ci tocmai prin folosirea diferențelor create de Creator. Dacă știm cum să folosim această creație cu toate diferențele care îi sunt inerente, vom ajunge la o stare absolut bună.

Dar cum i se poate cere unei persoane să se ridice deasupra naturii sale? Au existat deja încercări de a forța o persoană să renunțe la egoismul său, ca în Rusia, și să colectivizeze totul. Dar nu s-a întâmplat nimic și, după câteva decenii, nu a mai rămas nicio urmă a acestor experimente.

Și totuși, din partea naturii însăși, există o astfel de lege care ne obligă să ne ridicăm deasupra egoismului nostru, să ne unim și să ne împlinim complet unii pe alții. Întrebarea este cum să conectăm două opuse: să aducem natura noastră, care este împotriva conexiunii, la a simți aproapele ca pe noi înșine?

Ce mijloace există pentru asta? Istoria a dovedit că nici foamea, nici suferința nu pot face ca oamenii să se conecteze. Nici marxism-leninismul nu a putut apropia oamenii unii de alții. Egoismul nostru a continuat să domine oricum.

De unde putem obține puterea de a uni în mod corespunzător oamenii în practică și nu în fantezii, astfel încât toată lumea să poată păstra această conexiune și să se bucure de ea? Experiența amară a istoriei ne arată că trebuie să primim această putere de sus, iar pentru asta avem nevoie de știința Cabala.

Din partea a 3-a a lecției zilnice de Cabala 12/8/21, Scrierile lui Baal HaSulam, „Pacea în lume”

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Munca in grup, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ai spus în repetate rânduri că nu există constrângere în spiritualitate. De ce natura pune atâta presiune asupra noastră?

Răspuns: Cert este faptul că nu vei fi târât cu forța pe calea spirituală, dar suferința va face din tine un asemenea „cotlet”, încât în cele din urmă vei ajunge singur pe această cale. Mai întâi de toate, trebuie să existe conștientizare.

Constrângerea înseamnă că nu-ți explic nimic, nu te aduc la nevoia de conștientizare, nu mă implic cu tine deloc, ci doar te forțez să faci ceva. Atunci când tu ai o dorință, iar eu am alta și îți impun dorința mea, aceasta este constrângere.

Nu există așa ceva în natură. Suferința ne forțează să ne schimbăm dorința, să ne dăm seama că este rea și să înțelegem că am nevoie de altceva. Prin urmare, se spune că nu există constrângere în natură. Dar aceasta este cea mai teribilă, cea mai dură compresie. Oare nu vedem cum suntem construiți și cum este viața noastră?

Acum intrăm într-o perioadă finală foarte dificilă, perioada lui Mashiach. „Mashiach” de la cuvântul „Limshoch” – „a trage afară”. Aceasta este perioada în care vom fi trași de la stadiul actual la următorul. Și pentru că este opusul nostru, tranziția va fi foarte dureroasă, natura ne va presa, și puternic!

Prin urmare, Cabala, care a fost ascunsă timp de milenii, este dezvăluită astăzi, pentru a ne ușura această tranziție. Ea explică natura existenței noastre în această ultimă stare finală și cum ar trebui să ne schimbăm pe noi înșine invers.

Cabala vorbește unei persoane despre scopul spre care ar trebui să se dezvolte. Iar acest scop este absolut, nu vom scăpa de el. Prin urmare, este mai bine să îl luăm în considerare.

Din „Close-Up” de la KabTV

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe The Times of Israel: “Negarea antisemitismului nu îl va elimina”

Antisemitismul este în creștere și evreii sunt atacați din oră în oră în diferite părți ale lumii, dar toată lumea pare să nege. Chiar și atunci când pericolul este chiar în fața ochilor lor, evreii din Europa și Statele Unite spun: „Nu mi se va întâmpla”. Liderii și guvernele promit: „Nu vom tolera astfel de extremiști”, dar nimic nu se schimbă cu adevărat în bine. Și nimic nu se va schimba până când nu vom trata cauza principală a bolii.

În Babilonul antic, în urmă cu aproximativ patru mii de ani, oamenii au încetat să se mai înțeleagă, drept consecință au urmat confuzie, lupte și haos. Un înțelept pe nume Avraam a apărut și i-a învățat cum să depășească egoismul cu mintea îngustă – de a primi doar pentru beneficiul tău – cauza tuturor conflictelor. Dacă vom învăța cum să facem acest lucru, vom descoperi în noile relații care apar între noi o putere specială ascunsă în natură: puterea iubirii și a dăruirii.

Cei care au devenit discipolii lui Avraam au învățat metoda de conexiune în iubire mai presus de ego-ul și diferențele dintre ei, iar apoi s-a format națiunea Israel. De-a lungul istoriei, mentorii care au venit după Avraam au continuat să predea metoda de a dobândi dorința de unitate și dăruire. Dar acum aproximativ două mii de ani, oamenii au început să se supună dorințelor lor egoiste. Acest lucru a provocat ruinarea Templului, deoarece ura între oameni a luat stăpânire. Conexiunea spirituală care exista între noi a fost distrusă, iar viziunea noastră altruistă asupra lumii a fost redusă la o preocupare centrată pe sine.

De atunci și până astăzi, principalul lucru care îi ține pe evrei uniți este ura exprimată față de noi de către alți oameni. Ne amintește că aparținem aceleiași națiuni care a coborât de la Avraam. Antisemiții ne fac frați de arme împotriva urii pe care o trăim.

Ura față de noi a provocat tot felul de fenomene. În primul rând, de-a lungul istoriei au existat evrei care au încercat să scape de antisemitism renunțând la iudaism și în acest proces, au devenit ei înșiși mari antisemiți. „Conversos”, evreii care s-au convertit la catolicism în Spania din secolele al XIV-lea și al XV-lea au fost exemple teribile în acest sens. În al doilea rând, comunitățile evreiești care sufereau de persecuție au căutat modalități de a scăpa de ură asimilându-se cu celelalte culturi pentru a nega antisemitismul.

Ei chiar au plătit autorităților și au asistat în tot ce au putut în speranța că îi vor lăsa să supraviețuiască cumva. Evreilor le era clar că sunt urâți, dar nu avea rost să vorbească despre asta. În al treilea rând, autoritățile, la rândul lor, și-au jucat şi ele jocul. În general, le-a fost bine să nege antisemitismul de bază și să găsească scuze de actualitate pentru tratamentul ostil pe care îl au asupra evreilor.

Astăzi, vedem aceeași doamnă cu o ținută diferită. Nu vei găsi un guvern care să se declare antisemit. ONU se va opune de asemenea antisemitismului în public, desigur, dar este evident că tratamentul părtinitor scandalos al acestei organizații față de singura națiune evreiască Israel, denotă altceva. Negarea publică a antisemitismului este adesea o cortină de fum: fie că nu face nimic în privința problemei, fie mai rău, comite acele acțiuni pe care aparent le denunță.

Deci, cineva se poate întreba, este aceasta soarta evreilor? Nu se va termina niciodată acest film rău? Totul este în mâinile noastre. Dacă înțelegem că antisemitismul este un fenomen natural, înrădăcinat în națiunile lumii, atunci putem găsi și leacul pentru acea ură.

Este nevoie cu disperare în lumea de astăzi de ceea ce Avraam a încercat să-i învețe pe toți în Babilonul antic. Egoul uman a atins proporții enorme; oamenii se urăsc mai mult unii pe alții, într-un moment în care lumea devine din ce în ce mai conectată și interdependentă. Suntem cu toții în aceeași barcă, foarte dependenți unii de alții și fără un nou mod de viață nu vom putea supraviețui secolului XXI.

Oamenii simt că evreii au un secret pe care îl ascund, o putere specială, iar acuzațiile lor sunt corecte. Deși noi înșine nu suntem conștienți de acest lucru, am moștenit înțelepciunea conexiunii, pe care nu o răspândim în lume. Regele Solomon a spus: „Ura stârnește ceartă, iar iubirea acoperă toate crimele (Proverbe 10:12). Aceasta ne învață cum să trezim la acțiune forța dăruirii pentru a acoperi marele ego cu iubire. Când vom dezvălui această forță dintre noi, vom vedea cum ura față de noi este înlocuită cu iubirea tuturor.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Egoismul va distruge democraţia”

Poate unul dintre cele mai evidente fenomene din ultimii ani este deteriorarea încrederii publicului în autorități. Fie că este vorba despre demonstrații împotriva restricțiilor Covid, proteste împotriva reformelor economice sau revolte împotriva politicilor pe orice subiect, de la educație la migrație la apărare, publicul își pierde încrederea în oficialii săi aleși din țările democratice. Problema este că cei mai egoişti şi exploatatori ajung în poziţiile de vârf, iar oamenii nu sunt orbi la asta. Până când nu corectăm natura abuzivă a relațiilor noastre, regimurile vor deveni din ce în ce mai corupte până când se vor destrăma complet și războiul și violența vor prevala.

Începând cu secolul al XVII-lea, democrația contemporană a început să se contureze pe măsură ce parlamentele au început să se formeze, iar regii și clerul au început să cedeze puterea organelor alese. Democrația a atins cel mai înalt statut după două războaie mondiale, când țările democratice au salvat lumea de despoții din Germania, Italia și Japonia.

După Primul Război Mondial a apărut prima organizație interguvernamentală, Liga Națiunilor, care ulterior și-a schimbat numele în Națiunile Unite și a cărei misiune principală era menținerea păcii mondiale.

Dar nici democrația, nici Națiunile Unite nu și-au respectat promisiunile pe care le-au făcut. Democrația nu a oferit o adevărată libertate de exprimare, deși pentru o perioadă ne-a făcut să simțim ca şi cum ar fi făcut-o, iar ONU a fost un eșec total când vine vorba de menținerea sau chiar de promovarea păcii mondiale.

Mai rău încă, de-a lungul timpului umanitatea a devenit din ce în ce mai egoistă, tendință care doar s-a accelerat în ultimii ani și continuă la fel. Oamenii de astăzi sunt atât de absorbiți de ei înșiși încât, dacă îi testezi după standardele care au fost folosite cu doar câteva decenii în urmă, se vor „califica” drept narcisiști.

Pentru că suntem narcisiști, îi luăm pe narcisiști și îi plasăm la cârma țărilor noastre. În loc să alegem oameni care vor satisface nevoile noastre, alegem cei mai egoiști oameni care să conducă cele mai „deschise” societăți ale noastre. Recent, preocuparea de sine a liderilor i-a făcut atât de corupți încât oamenii nu mai pot ignora acest lucru. În cele din urmă, oamenii se trezesc și sunt supărați.

Pe de o parte, intensificarea resentimentelor cetățenilor față de guverne este un semn bun care indică faptul că oamenii își dau seama că liderii noștri nu ne conduc nicăieri bine. Pe de altă parte este o situație precară, deoarece volatilitatea tensiunilor sociale ar putea duce la erupții intense de violență a căror natură și deznodământ sunt de ghicit pentru oricine.

Un alt pericol care decurge din narcisismul nostru în creștere este că, dacă guvernul nu ne oferă exact ceea ce ne dorim, nu îi putem accepta legitimitatea. Democrația este construită pe guvernarea majorității, luând în considerare nevoile minorităților. Nu este construită pentru a conține o situație în care minoritățile sapă constant sub fundațiile sale. Destabilizarea crescândă poate duce la unul dintre cele două rezultate: anarhie sau război. Nici unul nu este binevenit.

Pentru a preveni ceea ce pare a fi un scenariu inevitabil al apocalipsei, trebuie să abordăm cauza principală a dizolvării societăților libere: egoismul uman. Putem face acest lucru numai dacă ne satisfacem egoismul arătând că este în interesul nostru să cooperăm și să fim atenți unul față de celălalt.

Realitatea actuală demonstrează prea bine că nu ne putem mișca fără a afecta mulți alți oameni. Orice întârziere în producția sau lanțul de aprovizionare pentru aproape orice produs creează imediat întârzieri la nivel mondial care împiedică economiile și perturbă viața a miliarde de oameni din întreaga lume.

Dacă ne-am da seama și am acționa în baza acestei realizări, am crea o lume complet diferită. Nu ar trebui să ne facem griji cu privire la regimurile totalitare, deoarece a refuza libertatea celorlalți ar echivala cu a refuza libertatea față de noi înșine.

Codependența creează afinitate. Când oamenii sunt empatici unul față de celălalt, încep să aibă grijă unul de celălalt nu numai la nivel emoțional, ci și la nivel fizic și material.

Omenirea produce abundență din toate. Fiecare persoană din lume ar putea fi mulțumită doar dacă ne-am îngriji unul de celălalt și am vrea să fie așa.

Prin urmare, în loc să încercăm să înăbușim ego-urile altora sau (mai rău) să ne ascundem răutatea sub un văl de zâmbete false, cu cuțite în spate, ar trebui să ne valorificăm tendințele egoiste în beneficiul nostru colectiv. Dacă ne dăm seama că fiecare dintre noi este dependent de noi toți, ego-urile noastre ne vor spune ce să facem pentru a garanta că fiecare dintre noi este mulțumit și fericit.

Imagine:

(de la Stg. la Dr.) Ministrul adjunct al afacerilor externe al Italiei Marina Sereni, ministrul federal german pentru Cooperare Economică și Dezvoltare Svenja Schulze, secretarul de externe al Filipinelor Teodoro L Locsin Jr, ministrul german de externe Annalena Baerbock, ministrul de externe italian Luigi Di Maio, secretarul de externe al Regatului Unit Liz Truss, secretarul de stat al SUA Antony Blinken, ministrul canadian al Afacerilor Externe Melanie Joly, ministrul canadian al Dezvoltării Internaționale Harjit Sajjan, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe Josep Borrell și ministrul Afacerilor Externe al Brunei Dato Erywan Pehin Yusof pozează pentru o poză de grup în timpul summitului miniștrilor de externe și dezvoltării G7.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe The Times of Israel: “Singurii făcători de rău din lume”

După cum am scris în urmă cu aproximativ trei săptămâni, joia trecută ONU a adoptat rezoluția finală privind sprijinul său pentru Agenția de Lucrări și Ajutoare ONU pentru Palestina (UNRWA). Numărul, într-un vot record, a fost de 164 în favoarea rezoluției și 1 împotrivă — Israelul. Rezoluția a fost unul dintre mai multe voturi, toate condamnând Israelul foarte aspru și chiar declarând că „palestinienii au dreptul la proprietatea lor [din 1948] și la veniturile obținute prin urmare, în conformitate cu egalitatea și dreptatea”.

Cu două zile înainte, „exprimând indignarea pentru hărțuirea continuă a drepturilor omului de către Israel”, Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a hotărât să înființeze „o comisie internațională de anchetă independentă care să investigheze „toate presupusele încălcări și abuzuri ale dreptului internațional al drepturilor omului care au fost făcute până la 13 aprilie 2021.”

Dacă întreaga lume, nu la figurat ci la propriu, întreaga lume ne spune că suntem răi, că suntem singurii făcători de rău iar noi nu vedem nicio vină în acțiunile noastre, nu ar trebui măcar să ne întrebăm de ce avem această percepție falsă? S-ar putea ca percepția noastră să fie falsă? Cum de nu ne punem niciodată aceste întrebări și automat reproșăm întregii lumi că este antisemită? Dacă este antisemită și dacă vrea distrugerea noastră, de ce ne-a dat o țară, în primul rând? Și dacă ne-a dat o țară, de ce vrea acum să o ia?

Nu este că copywriterii israelieni sunt mai răi decât omologii lor palestinieni sau că Israelul nu alocă suficiente resurse pentru a-și explica poziția. Adevărul simplu este că, în ochii unor părți din ce în ce mai mari ale umanității, suntem singurii făcători de rău care există. Nu face nicio diferență în ceea ce spunem sau cum o spunem, deoarece dacă suntem singurii de vină, atunci nu este nimeni altcineva de învinovățit în afară de noi pentru tot ce este în neregulă cu lumea.

Dacă acesta este cazul, ar trebui să ne întrebăm de ce lumea crede asta. Nu crede așa pentru că există un stat evreiesc, deoarece în timpul Holocaustului sau în timpul expulzării din Spania nu a existat un stat evreu, dar totuși noi eram considerați ca fiind singurii făcători de rău din lume. Lumea nu crede așa din cauza calomniei că poluăm fântânile care provoacă pandemii, din moment ce lumea ne-a urât înainte și după pandemii. De asemenea, lumea nu ne urăște din cauza vreunui lucru care are legătură cu creștinismul, deoarece musulmanii și chiar cei complet atei ne urăsc cu ușurință. În cele din urmă, lumea nu ne urăște din cauza rasei noastre, deoarece a existat antisemitism cu mult înainte de a exista naziști și rasism.

Lumea își schimbă pretextele pentru a-i urî pe evrei mai repede decât se schimbă anotimpurile, dar propriii noștri înțelepți nu se răzgândesc niciodată, nici măcar o dată. De asemenea, ei cred că suntem singurii făcători de rău din lume sau, după cum spun ei, „Nici o nenorocire nu vine în lume decât pentru Israel” (Yevamot 63a). Totuși, ei ne spun și de ce cred așa, iar raționamentul lor nu s-a schimbat niciodată.

Singurul scop al poporului nostru este de a servi drept „lumină pentru națiuni”. Odată ce ne-am unit „ca un singur om cu o singură inimă” și ne-am stabilit națiunea, am fost însărcinați să dăm un exemplu umanității. Noi, națiunea care a apărut dintr-un amestec de străini care se urau unii pe alții, am devenit o dovadă că, având o mare hotărâre, oamenii se pot ridica deasupra urii lor și se pot uni.

Prin unitatea noastră, am format o societate bazată pe responsabilitate reciprocă și pe iubirea aproapelui ca pe noi înșine. Am căzut din unitate și ne-am ridicat înapoi la unitate și, odată cu suișurile și coborâșurile noastre, ne-am pierdut și ne-am recâștigat suveranitatea în țara lui Israel. În consecință, înțelepții noștri nu și-au fixat niciodată căderile noastre asupra tiranilor străini; le-au pus mereu pe seama dezbinării noastre. De exemplu, ei nu au scris că Titus a distrus Templul, ci mai degrabă: „Al Doilea Templu… de ce a fost distrus? Era pentru că în el era o ură nefondată” (Yoma 9b).

Nu ar trebui să avem nicio reținere: dacă ne menținem diviziunea, rezoluțiile ONU vor deveni din ce în ce mai ostile și din ce în ce mai accentuate față de statul evreu. În curând, națiunile vor declara, cu o majoritate uriașă, dacă nu în unanimitate, că vor da Palestina palestinienilor și că Rezoluția 181, de a împărți pământul între evrei și arabi, a fost o greșeală nefericită.

Atât timp cât nu suntem ceea ce evreii ar trebui să fie – oameni care se unesc deasupra diviziunii lor – lumea nu are nevoie de noi. Odată ce va renunța la capacitatea noastră de a da un exemplu de unitate, va decide să elimine statul evreu și să expulzeze rezidenții evrei.

Dacă ne pasă de viitorul nostru mai mult decât de plăcerea indignării drepte, ar trebui să ne adunăm hotărârea de a arăta lumii că evreii care s-au urât unii pe alții cu doar o clipă în urmă, pot fi cu adevărat ca frații.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→