Ca un mănunchi de trestii – Corecții de-a lungul timpului, partea 1

Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de azi – dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 3

Corecţii de-a lungul timpului

EVOLUȚIA METODEI DE CORECȚIE

În capitolul anterior, am spus că dorinţele evoluează, de la nivelul mineral, la vegetal, animal şi vorbitor. Am afirmat că această progresie are loc atât extern, cât şi intern, în noi. Deasemenea, am spus că doar la nivelul vorbitor din interiorul nostru avem liberă alegere dar, pentru a face alegeri benefice, trebuie mai întâi să învăţăm cum operează Natura, la rădăcina sa.

În sfârşit, am afirmat că Israelul reprezintă dorinţa de a cunoaşte rădăcina, pe Creator, Acela ca a Făcut tot ceea ce există iar Abraham a fost primul om care a descoperit această rădăcină. El a încercat să-i instruiască pe contemporanii săi şi astăzi noi, evreii, vlăstarele acestei dorinţe, trebuie să ducem mai departe vocaţia lui Abraham, să-i ducem la bun sfârşit sarcina.

Abraham a descoperit că singura problemă cu care se confruntau concetăţenii săi era ego-ul lor în continuă creştere. Aceştia deveneau prea egoişti, pentru a mai putea menţine o societate sustenabilă. Ei erau cândva, ”De o singură limbă şi o singură vorbire” dar, datorită ego-urilor lor mărite, deveniseră alienaţi şi necomunicativi. Ei ajunseseră să fie atât de indiferenţi unii faţă de altii, atât de nepăsători şi preocupaţi de preamărirea sinelui încât, aşa cum s-a menţionat în capitolul anterior, ”Dacă o persoană cădea şi murea (în timpul construirii turnului Babel) nu îi păsa nimănui. Dar dacă o cărămidă cădea, cu toţii se aşezau şi se căinau spunând, ”Oare când va urca o alta în locul acesteia””.62

Abraham a descoperit un fapt încă şi mai îngrijorător şi anume că ego-ul nu avea să-şi contenească creşterea. Aceasta era o trăsătură inerentă a naturii umane: creşterea ego-ului, alimentată de invidia simţită faţă de ceilalţi. În ”Întroducere la cartea Panim Meirot uMasbirot (Faţa strălucitoare şi ospitalieră)”, Baal HaSulam scrie, ”Creatorul a inculcat în mase (oameni) trei înclinaţii, numite invidie, poftă trupească şi onoare. Datorită acestora, masele se dezvoltă nivel după nivel, pentru a rezulta o faţă de om întreg.”63 Cu alte cuvinte, invidia nu este ceva rău în sine, totuşi noi trebuie să ne confruntăm cu ea, să o corectăm şi să-i dăm o direcţie constructivă.

62 – Pirkey de Rabbi Eliezer [Capitolele Rabbi Eliezer], Capitolul 24

63 – Rav Yehuda Leib HaLevi Ashlag (Baal HaSulam), Scrierile lui Baal HaSulam, “Introducere la cartea, Panim Meirot uMasbirot [Fața strălucitoare și prietenoasă]” (Ashlag Research Institute, Israel, 2009), 134.

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed