Deconectarea comunităților, partea 3

Anti-semitismul – un feonomen natural

Întrebare: Tu spui că anti-semitismul este o lege a naturii. Poți să nu explici anti-semitismul ca o coincidență?

A compara chiar și un fenomen complex, neobișnuit, dar totuși un fenomen social cu legea gravitației este foarte extravagant. Până la urmă, ce este o lege a naturii? Este un fenomen care există tot timpul și peste tot indiferent de atitudinea noastră față de ea.

Răspuns: Există legi ale naturii care există sub anumite condiții. De ce să facem o asemenea lege care nu poate incorpora totul? Este doar o prostie. Pe lângă asta, gravitația de asemenea depinde locul în care ești pe Pământ și de cât de departe de Pământ este obiectul.

Noi știm că este o respingere reciprocă, înstrăinare și ură a neevreilor față de evrei. Există aproape peste tot. Cu cât sunt mai dezvoltați oamenii, cu atât mai puternică este ura.

Ea se manifestă chiar și în acele națiuni care nu au fost niciodată în contact cu evreii. Și deoarece această caracteristică există peste tot și tot timpul, atunci noi putem să spunem că acest fenomen natural a acompaniat umanitatea vreme de mii de ani.

Remarcă: Iată câteva fapte. Se crede că nu este niciun anti-semitism în Georgia și că nu a fost niciodată. Evreii au trăit acolo mai mult de două mii și jumătate de ani, încă de la distrugerea Primului Templu. Durata este inimaginabilă.

Însă după ce am săpat în arhive, am descoperit că în a doua jumătate a secolului 19 au fost șase calomnii sângeroase în Georgia. Din întâmplare, această perioadă a fost marcată de cel mai mare număr de pogromuri nu numai în Imperiul Rus, ci în toată lumea.

Ei de asemenea spun că nu este niciun anti-semisim în Japonia. Însă primul ministru al acestei țări, Okuma Shigenobu a spus că evreii în jurul lumii distrug patriotismul și fundațiile sănătoase ale statului.

Răspunsul meu: Anti-semitismul este peste tot. este un fenomen natural. Dar adevărul este că poate fi deosebit de interesant în Japonia- unde, cum și pe ce baze se manifestă.

Remarcă: Adică putem să spunem în siguranță că anti-semitismul este o lege a naturii. A existat de mii de ani și se repetă constant sub anumite condiții, în special când este o dezbinare printre evrei.

Răspunsul meu: Destul de corect.

Pentru mai multe pe acest subiect citiți cărțile mele Ca un mănunchi de trestii: de ce unitatea și garanția reciprocă sunt chemarea de astăzi și Alegerea evreiască: Unitate sau anti-semitism, fapte istorice despre anti-semitism ca o reflecție a discordiei sociale evreiești.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed