Medium a publicat noul meu articol “Individual şi colectiv în pocăinţă”

„„Cum vor ispăși evreii păcatele lor?” s-a întrebat regele David. La care Creatorul a răspuns: „Când suferința se va abate asupra evreilor din cauza păcatelor lor, ei ar trebui să se adune înaintea Mea într-o unitate deplină. Împreună își vor mărturisi păcatele și vor recita ordinea iertărilor, iar eu voi răspunde rugăciunilor lor.’”(Mishna) Aceasta exemplifică însăși esența națiunii israeliene, care ne cere să adoptăm o abordare colectivă față de tot, de bine și de rău.

Pentru această spargere a poporului nostru este cea pentru care ar trebui să cerem iertare, pentru ignorarea decalajelor crescânde dintre noi, pentru uitarea a ceea ce se așteaptă de la noi ca popor, și pentru comportamentul nostru real, care nu este sincronizat cu garanția reciprocă.

Slichot (iertările), rugăciunile comune rostite în timpul înaltelor sărbători, reprezintă un moment special de introspecție și pocăință. Dar pentru ce ar trebui să cerem iertare? Această perioadă specială ne arată că, în mod colectiv, ne-am îndreptat în viața noastră mai mult spre separare decât spre legătura cu ceilalți, și acesta este păcatul pentru care trebuie să cerem iertare.

Acest lucru are implicații importante pentru Zilele Pocăinței dintre Rosh Hashanah și Yom Kippur. Toată introspecția noastră – tot ceea ce dorim să reflectăm, să examinăm, să clarificăm, să recunoaștem, să mărturisim, să cerem iertare – trebuie, de asemenea, să fie realizată în comun și în deplină considerare a fiecărui membru al națiunii.

Cu toate acestea, din moment ce am fost crescuți separat, am fost instruiți și încurajați să ne gestionăm ca indivizi. În consecință, ne-am îndepărtat de începuturile noastre împreună și ne-am pierdut conștientizarea de noi înșine ca popor. Cu alte cuvinte, ne-am întors de la a ne comporta ca o societate inspirată, organizată și operată în conformitate cu garanția reciprocă.

Senzația că suntem ca organele unui singur corp – conștiința în care fiecare individ nu este evaluat separat, ci mai degrabă ca parte integrantă a unui întreg sănătos și complet funcțional – a degenerat. Trebuie să ne trezim treptat din această amăgire a divizării și să ne dăm seama că suntem priviți de ceilalți ca popor, nu ca o colecție de grupuri, de facțiuni sau de persoane separate.

Pentru această spargere a poporului nostru este cea pentru care ar trebui să cerem iertare, pentru ignorarea decalajelor crescânde dintre noi, pentru uitarea a ceea ce se așteaptă de la noi ca popor, și pentru comportamentul nostru real, care nu este sincronizat cu garanția reciprocă.

Nu există niciun motiv să fim supăraţi și să ne reproșăm reciproc; nu există niciun motiv pentru ceartă și cuvinte dure. În general, astfel de cuvinte realizează puțin și au adesea efectul opus. Luați, de exemplu, educarea copiilor. Ne ridicăm vocea și le poruncim „să fie buni, să dăruiască și să împartă”, dar cuvintele noastre par să nu fie auzite. Înainte de a se conforma, trebuie să recunoască în noi ceva, care vine din adâncul interior. Amintiți-vă de părinții voştri. Nu vă amintiți în special acțiunile lor mai degrabă, decât cuvintele lor? Deoarece copiii observă totul și au o abilitate puternică de a recunoaște ceea ce vine din locul real al inimii, ei învață cel mai bine din exemplele personale; noi suntem la fel.

Trebuie să profităm de ocazia oferită de Înaltele Sărbători pentru a redescoperi legăturile de conexiune iubitoare dintre noi. Ne lipsește doar conștientizarea diviziunii noastre pentru a putea striga și a cere forța de a ne uni, forța iubirii și a corectării. Scopul nostru final este de a interioriza noțiunea că suntem părți ale unui singur corp, care funcționează în garanție și iubire reciprocă.

Iubirea despre care vorbim este internă, profundă și ascunsă. Nu izbucnește în fața tuturor, așa cum se vede în filme sau la teatru, unde oricum, este iubire egoistă. Deci, este dificil și complicat să demonstrezi cum este atunci când toți sunt conectați și se simt ca unul.

După ce ajungem la această conștientizare profundă a stării în care ar trebui să fim, și să ne dăm seama că nici măcar nu am ajuns să depunem eforturi suficiente în acea direcție, atunci suntem gata să ne căim și să ne rugăm pentru ajutor. Când ajungem împreună la o cerere atât de sinceră de vindecare și unitate între noi, suntem pregătiți cu o rugăciune, care, cu siguranță, va fi împlinită.

Filed under: Antisemitism, Diseminare, Diseminarea Cabalei, Educatie, Educatie integrala | Add Comment →