“Israel – Primul în a fi ultimul” (Times Of Israel)

The Times of Israel a publicat noul meu articol “Israel – Primul în a fi ultimul

Israelul este acum liderul mondial în noile cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus. Adică, orice altă țară din lume are mai puține infecții cu coronavirus pe cap de locuitor decât Israelul. Datele de la Universitatea Johns Hopkins au dezvăluit că Israelul a înregistrat în medie 199,3 cazuri noi pe zi la 1 milion de rezidenți, în săptămâna care se încheie pe 2 septembrie. De atunci, Israelul doar a crescut această evoluţie.

Când COVID-19 a apărut pentru prima dată, țările s-au aliniat pentru a lăuda Israelul pentru gestionarea pandemiei. Dar în al doilea val, realitatea s-a aliniat comportamentului nostru și am căzut de la vârf la nivelul cel mai jos. Chiar dacă închidem încă o dată economia, plasăm toate orașele în carantină și fiecare familie sub ordinul de a rămâne acasă, nu vom realiza mai mult decât o recidivă momentană în contaminare, până nu vom face ceea ce trebuie –să schimbăm atitudinea noastră cu alta. Atunci, și numai atunci vom depăși virusul.

Când a apărut virusul, am spus că nu este un virus obișnuit. Am avertizat că nu este aici pentru a închide economia, ci pentru a ne învăța cum să ne raportăm unii la alții. Până în prezent, am eșuat lamentabil, astfel virusul sărbătorește, cu rate record de infectare, neputința totală a autorităților și corupţia, care sugerează ultimele zile ale Romei.

La suprafață, pare să existe o bătălie între cei care doresc să mențină economia în funcțiune și să susțină mijloacele de trai ale oamenilor și cei care doresc să restricționeze activitățile economice și publice și să susțină viața oamenilor. În opinia mea, atât timp cât ne tratăm unii pe alții cu o astfel de derâdere și dispreț, nu vom susține niciuna dintre părţi.

Întreaga problemă cu măsurile pe care le luăm pentru a evita contaminarea nu sunt măsurile în sine, ci faptul că le luăm pentru a ne proteja pe noi înşine, în locul celorlalți. Când motivația este atât de egocentrică, cei tineri și sănătoși, care nu fac parte din grupurile de risc sau care cred că boala nu este altceva decât o știre falsă, nu au motive să respecte instrucțiunile. Procedând astfel, cresc nu numai riscul pentru viața celor expuși riscului, ci și ura și înstrăinarea în societate, iar aceasta este adevărata problemă.

Trebuie să tratăm măștile, vaccinările și toate celelalte măsuri nu ca pe instrumente medicale, ci ca pe instrumente sociale, care ne ajută să ne înfăţişăm relația cu ceilalți. Dacă ne schimbăm relația cu ceilalți, vom putea deschide economia fără limitări și virusul va dispărea în cel mai scurt timp. Dar, mai întâi, trebuie să ne arătăm eforturile de a ne schimba atitudinea unul față de celălalt, iar modul de a le arăta trece prin purtarea măștilor, păstrarea distanței sociale și efectuarea a tot ce este necesar pentru a păstra viața și sănătatea semenilor noștri – nu propriile noastre vieți, ci cele ale celor din jurul nostru.

Statul Israel este întotdeauna în centrul atenției. Așa cum,la început țările s-au aliniat pentru a ne lăuda, atunci când am reușit să reducem virusul, ele sunt acum nedumerite de eșecul nostru colosal de a face același lucru în al doilea val. Dacă arătăm lumii că modul de a elimina virusul este prin unitate, lumea va urma exemplul și, ca urmare, o nouă societate unită va apărea în întreaga lume.

Trebuie să ne amintim că statul Israel, la fel ca și poporul Israel, nu este doar o altă țară. A fost stabilită pentru a permite poporului Israel să își îndeplinească datoria față de lume – să dea un exemplu de unitate, mai presus de diviziuni și să arate națiunilor, cum o pot face și ele. Aici, în Israel, trebuie să devenim „o lumină pentru națiuni” prin unirea „ca un singur om cu o singură inimă”.

În ciuda acordurilor recente, lumea arabă în ansamblu nu va face pace cu noi, iar lumea nu ne va sprijini să fim aici, atât timp cât nu facem pace între noi. În schimb, națiunile ne vor reproșa că am incitat la războaie și că am luat un pământ care nu este al nostru, așa cum spune UNESCO de câțiva ani.

Covid-19 ne-a oferit ocazia să ne schimbăm relația unii cu alții, schimbând astfel relația lumii cu noi și, astfel, să schimbăm relația națiunilor una cu alta. Nu ar trebui să ne subestimăm puterea de a face bine sau rău întregii lumi. Dacă facem faţă provocării și ne unim, vom elimina coronavirusul, și lumea va afla că soluția pandemiei constă în relații pozitive și va face același lucru, pandemia va dispărea și întreaga societate globală se va schimba în bine.

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed