Noul meu articol pe Linkedin “Permisiunea de a răni”

Marele comentator al secolului al XI-lea, RASHI a scris: „Odată ce autorul unui rău primește permisiunea de a face rău, el nu face nicio distincție între cel drept și cel rău”. Exemple? Sunt destule: Hitler și Holocaustul, Torquemada (de origine evreiască) și expulzarea evreilor din Spania, Titus și ruina celui de-al Doilea Templu și nenumărate altele. Au existat de asemenea alte exemple, deși puține, când un autor al răului a primit permisiunea, dar ulterior aceasta i s-a refuzat. Un astfel de exemplu este povestea lui Haman și minunea mântuirii evreilor în Persia, după care sărbătorim Purimul.

Când privim la aceste perioade fatidice din istoria națiunii noastre, remarcăm un numitor comun. Poporul Israel este deosebit de divizat, conducând până la ridicarea celui care face rău și deseori sabotarea realizărilor rivalilor lor coreligionari. Când se întâmplă acest lucru, în cele din urmă un sabotor extern ajunge la putere și amenință să distrugă Israelul. În acel moment, se întâmplă unul dintre cele două lucruri: dacă poporul Israel se unește, se salvează; dacă nu, ei suferă pedepse de neimaginat.

Este un fapt bine documentat că diviziunile brutale au copleşit poporul Israel înainte de ruina celui de-al Doilea Templu. Poate mai puțin cunoscut, dar la fel de adevărat este și faptul că acesta era și cazul înainte de ruina Primului Templu. Mai târziu, înainte de expulzarea lor din Spania, evreii spanioli erau dezorganizaţi deoarece mulți dintre ei s-au convertit la creștinism (și au devenit adesea antisemiti), în timp ce alții au vrut să-și mențină credința. În cele din urmă, Marele Inchizitor Tomás de Torquemada, el însuși de origine evreiască, i-a convins pe regele Ferdinand și pe regina Isabella să semneze Edictul de expulzare care i-a alungat pe toți evreii din Spania.

Un proces similar de diviziune evreiască a avut loc în Europa înainte de ascensiunea partidului național-socialist (nazist), atunci la putere în Germania. Evreii germani, care erau în mare parte bogați și liberali, detestau pe evreii polonezi care erau în mare parte ortodocși și săraci, în special pe cei dintre aceștia care imigrau în Germania, și atât evreii liberali cât și evreii ortodocși îi urau pe sioniști, care erau în majoritate socialiști dacă nu chiar comuniști și laici. Aceștia din urmă, la rândul lor, îi detestau atât pe evreii ortodocși cât și pe burghezi, în timp ce se refereau la evreii capitalişti germani. Când naziștii au ajuns la putere, le-au oferit evreilor şansa să iasă din Germania, prin ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Acordul de transfer, unde evreii germani își puteau păstra o mare parte din averea lor și erau expediați în Palestina. Dar detestarea evreilor germani față de sionism și de ideea unui stat evreu a fost atât de intensă, încât marea majoritate a acestora a preferat să rămână în Germania și să iasă din vȃltoare sau să meargă în altă țară dacă era posibil. În cele din urmă, știm, nu a fost posibil să emigreze într-o altă țară, nu au ieșit din furtună și restul evreilor europeni au pierit împreună cu ei.

Singura excepție faimoasă când evreii au reușit să se ferească de o soartă tragică a fost când s-au unit în sprijinul reginei Esther și în acest fel au zădărnicit planul lui Haman de a-i distruge. Și aici, planul de distrugere a evreilor a început cu plângerea lui Haman că evreii sunt dispersați și dezbinați, iar mântuirea evreilor a venit după ce s-au unit în ultima clipă.

3 noiembrie 2020 marchează o altă dată fatidică în analele națiunii noastre. De zeci de ani sciziunile din rȃndul poporului evreu s-au adâncit, iar partidele și fracțiunile din interiorul poporului au împărțit națiunea în nenumărate bucăți, atât între cele două comunități majore din Israel și din SUA, cât și în interiorul celor două comunități. Astăzi nu numai că există o diviziune profundă între Israel și evreii americani, dar majoritatea evreilor americani ar prefera încetarea existenței statului Israel cu totul.

O astfel de diviziune profundă necesită ridicarea unui alt făcător de rău și într-adevăr, acesta s-a ridicat. Nu are nicio importanță dacă numele său este Joe Biden sau Barack Obama, care trage corzile din culise. Ceea ce contează este că Israelul nu numai că și-a pierdut singurul aliat din lume, care se întâmplă să fie şi cea mai puternică țară din lume, ci că acum acel aliat s-a întors împotriva lui.

Permisiunea de a face rău nu înseamnă că persoana care face răul va avea în mod necesar succes. Cu toate acestea, înseamnă că nu avem la dispoziție alte arme decât unitatea noastră. Nu putem face nimic pentru a schimba traiectoria tragică a sorţii noastre, dacă nu ne unim. Unitatea a fost întotdeauna motivul căderilor noastre şi tot unitatea a fost mereu cauza realizărilor noastre. Este dincolo de scopul unui scurt articol pentru a explica de ce, dar este vital să recunoaștem acest fapt simplu – uniți ne ridicăm, divizați cădem. Pentru explicații mai elaborate consultați linkul de mai jos.

Pentru mai multe informații despre acest subiect, vă rugăm să consultați ultima mea publicație, „Alegerea evreiască: Unitate sau Antisemitism: Fapte istorice despre antisemitism ca reflectare a discordiei sociale evreieşti”

Filed under: Antisemitism | Add Comment →