Category Archives: Antisemitism

Ca un mănunchi de trestii – Vorbind la plural, partea 4

Vorbind la plural

NE AMINTIM DE PRIMUL ”LUPTĂTOR” CU EGO-UL

Când nivelul vorbitor al dorinţelor a erupt întâia dată sub forma egoismului, Babilonul îşi trăia zilele de aur şi Abraham era cel însărcinat cu rezolvarea misterului declinului social al poporului său. Concetăţenii săi erau atât de imersaţi în construirea turnului lor, încât îşi abandonaseră complet camaraderia. Ei nu mai erau ”de o singură limbă şi o singură vorbire” (Geneza 11:1); toată grija lor era îndreptată spre turn.

Cartea, Pirkei de Rabi Eliezer (Capitolele Rabinului Eliezer), înfăţişează disperarea lui Abraham la vederea noii pasiuni a poporului: ”Rabi Pinhas spune că (în Babilon) nu mai erau pietre pentru construcţia oraşului şi a turnului. Ce au făcut oamenii? Ei au modelat cărămizi şi le-au ars, aşa cum fac artizanii, până când l-au construit (au construit turnul) înalt de zece mii de metri. Cei care trebuiau să ridice cărămizile, urcau dinspre est şi aceia care coborau, o făceau în partea de vest. Şi dacă un om cădea şi murea, nimeni nu-i acorda atenţie. Dar, dacă o cărămidă cădea, ei se aşezau şi se văicăreau zicând, ”Când va urca alta în locul acesteia?” Când Abraham, fiul lui Tera, trecea pe acolo şi îi vedea pe oameni construind oraşul şi turnul, el îi blestema, în numele Domnului”.223

Dar Abraham a făcut mai mult decât să-i blesteme pe constructori. Mai întâi, el a încercat să repare ruptura şi să-i aducă pe oameni împreună. Midraş Raba  ne spune că Abraham i-a strâns împreună pe toţi oamenii din lume224 iar Rabi Behaiei Ben Aşer ne spune, ”(Nimrod) i-a spus, ”Eu am creat pământul şi cerurile, cu puterea mea.” Abraham a răspuns, ”…când am ieşit din peşteră, am văzut soarele răsărind la est şi apunând la vest. Fă-l să răsară la vest şi să apună la est şi mă voi închina în faţa ta. Dacă nu, acela care a dat mâinii mele, puterea de a arde statuile, îmi va da putere şi te voi omorî.” Nimrod le-a spus consilierilor săi, ”Care să fie pedeapsa lui?” Ei au răspuns, ”Despre el s-a spus, ”O naţiune se va naşte din el şi va moşteni şi lumea aceasta şi pe cea viitoare.” Acum, propria sentinţă i-o vom aplica lui. Imediat, ei l-au aruncat în cuptor. În acel moment Domnul era plin de milă faţă de el şi l-a salvat, aşa cum este scris, ”Eu sunt Domnul, care te-a scos din Ur, din Chaldeea.””225

În urma acestei discuţii înfierbântate cu regele, Abraham şi-a luat familia, elevii şi toate posesiunile şi a fugit din Babilon. Pe drum a strâns în jurul lui oameni care îmbrăţişau mesajul său – ”Când te confrunţi cu egoismul, uniţi-vă mai presus de el”. Cu alte cuvinte, când izbucneşte ura între prieteni, faceţi front comun din revelarea Creatorului – a calităţii de dăruire, a forţei fundamentale care creează realitatea – iar acesta să fie mai important decât partidele rivale, să vă uniţi peste rivalitate. Câştigurile acestei fapte sunt creşterea unităţii şi dobândirea ulterioară a calităţii de dăruire, de către toţi foştii adversari, adică revelarea Creatorului.

Fraza de mai sus descrie esenţa fuziunii, a reparării rupturii oferită de Abraham conaţionalilor săi. Şi această esenţă – unitatea mai presus de diferenţe care măreşte coeziunea şi (dacă vă doriţi asta) revelează Creatorul – nu s-a schimbat. De fapt, nu se va schimba niciodată, fiind Legea naturală a dăruirii.

Aşa cum am detaliat în introducerea acestei cărţi, grupul lui Abraham a reuşit să se unească şi să crească, devenind poporul lui Israel, o naţiune care are ca trăsătură comună, dorinţa pentru Creator. Datorită unităţii peste diferenţe, aşa cum am văzut în capitolul 1, Israelul a dezvoltat o metodă prin care se poate schimba gândirea omului de la modul ”eu”, la modul ”noi”, percepând astfel pe ”Unul”, pe Creator.

Astfel, în timp ce Israelul creştea în tărie, folosindu-şi unitatea împotriva egoismului, restul lumii trecea prin episoade de flux şi reflux, cu imperii care creşteau şi  dispăreau, în timp ce cultura slăbiciunii de sine îşi asigura rolul predominant. Din acest motiv, chiar şi astăzi, în cea mai hedonistă dintre epoci, monoteismul lui Abraham reprezintă noţiunea predominantă despre dumnezeire, în timp ce Turnul din Babilon este simbolul vanităţii şi nebuniei omeneşti.

Din acest motiv, cei care pot educa lumea pentru a deveni la fel de înţeleaptă ca Abraham, sunt cei care i-au fost studenţi, copiii lui Israel, cunoscuţi peste tot, ca evrei. Aceasta a fost moştenirea lăsată lor de către Abraham iar răspândirea ei este obligaţia lor faţă de omenire.

 

Ca un mănunchi de trestii – Vorbind la plural, partea 3

Vorbind la plural

DE LA EU, LA NOI, LA UNUL

Cunoaşterea noastră actuală a naturii umane nu ne permite să evităm această atitudine competitivă şi alienantă, pentru că ea vine din interior, fiind dictată de nivelul al patrulea, vorbitor, de dezvoltare a dorinţelor iar noi nu putem stopa evoluţia dorinţelor, aşa cum nu putem opri evoluţia întregii Naturi. Mai mult, dacă suntem obligaţi să realizăm scopul creaţiei, acela de a deveni similari cu Creatorul, atunci ne este necesară o dorinţă robustă, capabilă să ne propulseze înainte, cu alte cuvinte nu ar trebui să ne diminuăm sau înăbuşim dorinţele, pentru că astfel nu am mai atinge scopul vieţii.

Şi totuşi, a nu fi capabili să oprim creşterea dorinţelor noastre auto-centriste, nu înseamnă că trebuie să continuăm calea spre înrăutăţirea relaţiilor inter-umane, la toate nivelurile. Societatea noastră nu trebuie să decadă într-atât încât tot ceea ce se mai poate face este să adunăm provizii, să ne adăpostim şi să ne ascundem, în aşteptarea unui miracol care să ne salveze de ceilalţi oameni.

De fapt, chiar dacă am alege să ne punem la adăpost, istoria sfâşietoare a naţiunii nostre ne arată că legea Naturii le impune naţiunilor să nu ne permită să rămânem pasivi. Atunci când apar problemele, în mod garantat evreii vor purta dinnou vina pentru ele şi vor fi torturaţi, poate mai rău ca niciodată. Contrar însă, încercărilor din vechime, astăzi putem face multe pentru a le împiedica.

 

Ca un mănunchi de trestii – Vorbind la plural, partea 2

Vorbind la plural

CALEA SPRE SUPERIORITATE

În capitolul 2 am prezentat opiniile înţelepţilor noştri cu privire la dorinţele fundamentale de la întemeierea Creaţiei şi cele patru niveluri care construiesc dorinţa de a primi. Am arătat pe scurt, că realitatea constă dintr-o dorinţă de a împărtăşi plăcerea şi o dorinţă de a o primi. Am învăţat de la aceşti înţelepţi că dorinţa de a primi plăcere este divizată în patru niveluri, cunoscute sub numele de ”neanimat”, ”vegetal”, ”animal” şi ”vorbitor”. Cu toate acestea, ea este în esenţă, o singură dorinţă, care arată diferit, în funcţie de nivelul de dezvoltare.

De exemplu, dorinţa cea mai simplă a vieţii este aceea de a te întreţine. La nivel uman, asta înseamnă a te mulţumi cu un adăpost, chiar şi cu o colibă mică, cu mijloacele de a-ţi asigura căldura, hainele şi hrana. Acesta este nivelul neanimat al dorinţei. La fel ca materialele neanimate, care îşi menţin împreună atomii şi moleculele, dar în rest nu fac prea multe, o asemenea persoană va dori doar să se întreţină, ”să-şi ţină la un loc atomii şi moleculele” şi atât.

La nivelul vegetal al dorinţei, o persoană va dori să se întreţină la acelaşi nivel cu toţi ceilalţi. La fel ca plantele de acelaşi fel, care înfloresc şi se trec în acelaşi timp, o asemenea persoană va dori să fie la fel cu ceilalţi oameni din oraşul sau satul său, sau să urmeze ultima modă văzută la televizor.

Dacă toată lumea este săracă, acea persoană nu se va simţi săracă, atâta timp cât standardul său de viaţă va urma tiparul mediului său social. Iar dacă trendul în încălţăminte este acela de a purta pantoful stâng în piciorul drept şi invers, persoana aflată la nivelul vegetal, se va simţi în largul său purtând pantoful greşit pe piciorul greşit, atâta timp cât el sau ea, este în pas cu moda zilei.

Persoana de la nivelul animal diferă de cea de la nivelul vegetal, prin faptul că începe să-şi caute propria exprimare. O asemenea persoană nu se mai mulţumeşte să fie la fel cu toţi ceilalţi, ci simte nevoia să îşi construiască o individualitate unică. În cea mai mare parte, acest nivel conduce la o creativitate crescută şi o distincţie în alegerile sale particulare.

Nivelul uman (vorbitor) este cel mai complex şi mai înşelător. Aici nu este suficient ca omul să se exprime pe sine. La acest nivel, dorinţa este aceea de a fi superior. Această dorinţă îi face pe oameni să-şi dorească să fie recunoscuţi ca speciali, chiar unici. Cu alte cuvinte, la acel nivel noi ne comparăm constant cu alţii.

Mai mult, în zilele noastre nu ne mai mulţumim nici măcar să fim cei mai buni la ceva anume; ne străduim să fim cei mai buni din toate timpurile. Gândiţi-vă la statisticile sportive despre care auzim necontenit: ambiţia lui Michael Phelps de a bate recordul de şapte medalii de aur obţinute de Mark Spitz, la olimpiada din 1972, sau la jucătorii de baschet care se compară cu Michael Jordan, sau la cursa lui Roger Federer pentru câştigarea a cât mai multe titluri în tenis, chiar dacă a câştigat deja mai multe turnee de Grand Şlem, decât oricine altcineva înaintea lui. Şi totuşi, el este nemulţumit de faptul că nu a câştigat încă nici o medalie de aur olimpică.221

Sporturile pot constitui un exemplu evident, dar ele nu constituie excepţia; ele sunt de fapt norma. Filmul care a câştigat cei mai mulţi bani în prima săptămână de la lansare, albumul care s-a vândut în cele mai multe exemplare, compania care a vândut cele mai multe telefoane/computere/automobile – competiţie şi comparaţii există peste tot. Întrebaţi un elev de liceu, ”Te descurci bine la şcoală?” şi veţi primi probabil un răspuns în sensul, ”Sunt în primii cinci la sută din clasa mea” (presupunând că ai întrebat un elev bun). Astfel, a fi bun nu mai este suficient; superioritatea a devenit motto-ul vieţilor noastre. Numim asta ”a fi cineva”. Nu mai este suficient să fiu eu; dacă nu sunt cineva, sunt un nimeni.

Iată o povestire hasidică despre Rabi Meşulam Zuşa din Hanipol (Anipoli), fratele renumitului rabin Rabi Elimelech din Lijensk, unul din fondatorii mişcării hasidice. Rabi Zuşa obişnuia să zică, ”Când voi merge la ceruri, dacă voi fi întrebat, ”De ce nu ai fost Elimelech” (stimatul frate al lui Zuşa), voi şti ce să răspund. Dar dacă voi fi întrebat, ”de ce nu ai fost Zuşa”, nu am să ştiu ce să răspund.”222 Morala este clară – fii tu însuţi şi atinge-ţi potenţialul maxim; acesta este lucrul pe care trebuie să-l faci în viaţă.

Dar Rabi Zuşa a trăit în secolul al 18-lea. În zilele noastre o asemenea morală este de neacceptat, pentru că tot ceea ce contează nu este cine eşti, ci cine eşti în comparaţie cu alţii, poziţia ta în distribuţia procentuală a clasei. Din moment ce motto-ul primar al societăţii este atât de alienant şi anti-social, nu este de mirare că societatea noastră se destramă.

 

Ca un mănunchi de trestii – Vorbind la plural, partea 1

Vorbind la plural

Realizarea coeziunii sociale prin mediul social

Persecuţia şi anti-semitismul, sau termenul său contemporan de iudeofobie, au fost apanajul poporului nostru (cel puţin) în timpul ultimelor două milenii. Şi totuşi, aşa cum am văzut pe parcursul cărţii, ura faţă de evrei nu a apărut din nimic. Ea este înrădăcinată în cererea fundamentală, deşi de obicei, inconştientă, a fiecărei fiinţe omeneşti, ca evreii să le deschidă calea spre realizarea scopului vieţii: de a primi încântarea şi plăcerea infinită.

Până acum am discutat scopul şi rolul naţiunii evreieşti, precum şi motivul suferinţelor noastre, de-a lungul vremurilor. De aici încolo vom discuta principiile pe care trebuie să le urmăm, pentru a ne atinge scopul, care coincide cu acela al întregii umanităţi.

 

Ca un mănunchi de trestii – Împreună pe vecie, partea 4

Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de azi – dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 8

Împreună pe vecie

UNITATEA ÎNSEAMNĂ IZBĂVIRE

Ilie vine pentru a corecta doar deficienţa prezentă la momentul sosirii sale. Din acest motiv, Ilie vine în primul rând pentru a opri disputa, căci acest fapt cu siguranţă că uneşte şi leagă Israelul într-unul, până când ei vor fi demni de salvarea din exil. Este astfel deoarece Israelul nu este mântuit de exil mai înainte de a fi în totalitate, ca unul aşa cum se spune în Midraş, că Israelul nu este izbăvit decât atunci când este unit.

Iuda Loewe ben Bezalel (Maharal din Praga),

Inovaţiile legendelor, partea 4, Masechet Căsnicia, p 63

Ce lucru minunat este acela că doi profeţi au prezis o profeţie extrem de semnificativă, cu privire la timpul salvării: ”Şi Eu am să le dau lor o singură inimă” (Ieremia 32:39, Ezekiel, 11:19). Într-adevăr ei ştiau ceea ce profeţeau; diavolul separaţiei inimilor, umbreşte naţiunea noastră din timpuri imemoriale.

Avraham Kariv, Atara LeIoşna (Restaurarea vechii glorii),

”Starea şi spiritul”, p 251

Este clar faptul că imensul efort care ni se cere, pe drumul accidentat care ne stă înainte, necesită o unitate la fel de puternică precum oţelul, din partea tuturor facţiunilor, fără excepţie. Dacă nu ieşim în faţa măreţelor forţe care ne stau în cale, cu rândurile unite, atunci suntem pierduţi, chiar mai înainte de a începe.

Rav Iehuda Aşlag (Baal HaSulam),

Scrierile lui Baal HaSulam, ”Naţiunea”, p 487

 

Ca un mănunchi de trestii – Împreună pe vecie, partea 3

Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de azi – dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 8

Împreună pe vecie

UNITATEA – SALVAREA ISRAELULUI

Apărarea de bază împotriva calamităţilor este unitatea. Când există dragoste, unitate şi prietenie între toţi oamenii din Israel, nici un necaz nu se poate abate asupra lor. …Chiar dacă se roagă la idoli, dar există legături între ei şi nu separaţie între inimi, ei au parte de pace şi linişte, nu de Satan şi nici de vreun răufăcător şi toate blestemele şi suferinţele sunt îndepărtate prin aceasta (unitate).

Acesta este înţelesul a ceea ce s-a spus, ”În această zi staţi aici, cu toţii”. Aceasta înseamnă că, deşi aţi auzit toate grozavele lovituri ale legământului scris deasupra, totuşi voi staţi acolo şi veţi avea parte de renaştere, prin faptul că toate căpeteniile, judecătorii, bătrânii, ofiţerii şi toţi bărbaţii din Israel, se află într-o singură inimă, cu dragoste… Prin unire, veţi fi capabili să păşiţi peste toate loviturile şi ele nici nu vă vor atinge şi nici nu vă vor vătăma.

”Ca El să vă poată alege pe voi astăzi, ca fiind poporul Său” înseamnă că, prin aceasta veţi avea parte de renaştere, veţi fi salvaţi din toate calamităţile. Mai târziu, El le-a spus, ”Acum, nu fac doar cu voi acest legământ”, adică salvarea de toate relele prin unitate, nu a fost promisiunea făcută doar generaţiei lui Moise. Ci, ”tuturor acelora care stau astăzi, aici, cu noi … şi acelora care nu sunt astăzi, aici, cu noi”, adică tuturor generaţiilor viitoare li s-a promis acest lucru – de a trece printre toate loviturile legmântului, fără a li se face nici un rău, datorită unităţii şi legăturilor dintre ei.

Rabi Kalonimus Kalman Halevi Epstein,

Maor VaŞemeş (Lumină şi soare), Niţavim (Noi stăm).

Ni s-a poruncit ca, în fiecare generaţie să întărim unitatea dintre noi, astfel încât să nu ne conducă duşmanii noştri.

Rabi Eliahu Ki Tov,

Cartea conştiinţei, capitolul 16

Domnul i-a spus lui David: ”Atunci când necazurile se abat peste Israel, din cauza păcatelor lor, fie ca ei să stea în faţa Mea, în unire şi să-şi mărturisească păcatele… Când Israelul se adună în faţa Mea, stă înaintea Mea în unitate şi spune în faţa Mea  o rugăciune de iertare, Eu le-o voi acorda.”

Tanna Devei Eliahu Zuta, capitolul 13

Atunci când te incluzi cu tot Israelul şi se realizează unitatea, Domnul este prezent în acea unitate. În acele timpuri, nici un rău nu ţi se poate întâmpla.

Rabi Menahem Nahum din Cernobâl,

Maor Einaim (Lumina ochilor), VaIeţe (Şi Iacob a ieşit)

Când ei (Israelul) se ceartă, dar sunt totuşi uniţi, atunci unitatea este cea mai preţioasă. Din acest motiv, ”Moab se temea grozav de popor”, deoarece, cu toate că se certau, ei erau totuşi Unul, de aici şi ”frica grozavă”.

Rabi Moşe Taitelboim,

Işmach Moşe (Să se bucure Moise), Balak, p 71b

De aceea a spus el, ”Adunaţi-vă şi ascultaţi, voi, fiii lui Iacob”, în mod precis ”Adunaţi-vă”, pentru că el le-a revelat că elementul principal al corecţiei este sfatul de a se aduna împreună, adică de a exista unitate, dragoste şi pace în Israel, astfel încât ei să se adune împreună pentru a discuta despre scopul final. În acest fel ei vor fi recompensaţi cu împlinirea sfatului, căci Israelul şi Tora (Legea dăruirii) sunt unul, în măsura în care există pace şi unitate în sânul Israelului.

Rabi Natan Sternhertz,

Likutei Halachot (Diverse reguli),

”Reguli despre Nouă de Av şi Posturi”, regula nr. 4

Aşadar, Israelul va fi o congregaţie şi o asociaţie, ca un singur om cu o singură inimă. Iar atunci când unitatea va restabili Israelul de dinainte, Satan nu va avea nici un loc în care să-şi plaseze greşelile şi forţele externe. Când sunt ca un singur om cu o singură inimă, ei sunt un zid fortificat împotriva forţelor răului.

Rabi Şmuel Bornstein,

Şem MiŞmuel (Un nume din Samuel), VaIakel

(Şi Moise a adunat), TARAV (1916)

Aceasta este responsabilitatea reciprocă asupra căreia a muncit Moise din greu, înainte de moartea sa, pentru a uni copiii lui Israel. Toţi membrii Israelului sunt garanţii unii altora, (responsabili unii pentru ceilalţi), adică atunci când stau împreună, văd doar binele.

Rabi Simcha Bonim Bonhart din Peşişca,

O voce care trâmbiţează, Partea 1, Balak

Toate sufletele din Israel sunt în completă unitate şi la acelaşi nivel, ca o caravană care traversează deşertul, printre fiare rele cu arme şi alte tactici, dar fiarelor le este frică să se apropie de ei. Dacă, atunci când călătoresc din locul în care au campat într-altul, un om ar rămâne acolo singur, el ar fi pe loc ucis de animale, căci se va fi separat de ai lui.

Rabi David Solomom Eibenschutz, Sălciile de la izvor (în legătură cu

Roş Haşana care pică de şabat)

Fundamentul răutăţii ticălosului de Haman, aceea pe care şi-a bazat cererea adresată regelui, de a-i vinde lui evreii … este ceea ce a început cu argumentaţia, ”Există un anumit popor împrăştiat peste tot şi dispersat”, etc. El şi-a aruncat mizeria spunând că acea naţiune merită să fie distrusă, căci între ei domneşte separaţia, cearta şi neînţelegerea iar inimile lor sunt depărtate unele de altele. Cu toate acestea, El a pus vindecarea înaintea loviturii (a luat măsuri de prevenţie) … grăbind Israelul să se unească şi să adere unul la celălalt, să fie ca unul, ca un sigur om şi aceasta este ceea ce i-a salvat, ca în versul, ”Mergi, adună-i pe toţi evreii împreună.”

Rabi Azaria Figo, Bina Leltim

(Înţelegerea pentru ocazii), partea 1, Predica 1 pentru Purim

Pentru că au păcătuit, acea forţă a unităţii a fost luată de la cei corupţi şi dată copiilor lui Israel … Aceasta este marea milostenie de care trebuie să ne aducem aminte mereu. Deasemenea, ar trebui să ne încredem în ea, pentru că, dacă intenţia noastră este bună, suntem siguri de reuşită, atunci când forţa unităţii … ne stă alături.

Iehuda Leib Arie Altar (ADMOR din Gur),

Sefat Emet (Buzele adevărului), Bereşit (Geneza),

Paraşat Noe (Porţiunea Noe), TARLAV (1875)

Chestiunea unităţii sociale, care poate fi sursa fiecărei bucurii şi a fiecărui succes, se aplică în mod particular, trupurilor şi problemelor materiale ale oamenilor iar separaţia dintre oameni este sursa fiecărei nenorociri şi calamităţi.

Rav Iehuda Aşlag (Baal HaSulam),

Scrierile lui Baal HaSulam, ”Libertatea”, p 426

 

Ca un mănunchi de trestii – Împreună pe vecie, partea 2

Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de azi – dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 8

Împreună pe vecie

UNITATEA – INIMA ŞI SUFLETUL ISRAELULUI

Chiar dacă Beit Şamai şi Beit Hillel aveau controverse, ei se tratau unii pe ceilalţi, cu dragoste şi prietenie, pentru a respecta ceea ce este spus (Zaharia 8), ”Să iubeşti adevărul şi pacea.”

Talmudul Babilonian, Ievamot, Capitolul 1, pag 14b

În Israel se ascunde secretul unităţii lumii. Din acest motiv, ei sunt numiţi ”oameni”.

Rav Avraham Iţac HaCohen Kook (Raiah),

Orot HaKodeş (Luminile sfinţeniei), Vol 2, pag 415

Copiii lui Israel vor deveni o singură naţiune, aşa s-a stabilit la muntele Sinai. De aceea este scris ”eu”, la singular, pentru că, în măsura existenţei unităţii lor, Dumnezeirea Sa era prezentă peste copiii lui Israel.

Iehuda Leib Arie Altar (ADMOR din Gur), Sefat Emet (Buzele adevărului),

VaIkra (Leviticul), Paraşat BaHar (Porţiunea, Pe munte), TARLAV (1893)

Se ştie că, din perspectiva raţiunii, fiecare persoană este un individ… dar din perspectiva inimii, există unitate în Israel.

Rabi Şmuel Bornstein, Şem MiŞmuel

(Un nume fără Şmuel), Şemot (Exodul), TARAH (1915)

Atunci când cei din Israel au intrat în ţară, ei constituiau o naţiune completă. Dovada acestui fapt este aceea că, atâta timp cât Israelul nu a traversat Iordanul şi nu a ajuns încă în ţară, ei nu au fost pedepsiţi … pînă când au traversat şi au devenit responsabili unii pentru ceilalţi.

Aşadar, israeliţii nu au devenit responsabili unii pentru ceilalţi, pentru că omul este numit Arev (garant/responsabil pentru) atunci când el este Meorav (amestecat) cu altul iar israeliţii nu s-au conectat între ei până într-atât încât să devină o naţiune, decât atunci când au ajuns în ţară şi s-au aflat împreună în ţară, având un loc al lor, ţara lui Israel. Şi, prin ţara lui Israel, ei au format o naţiune completă.

Iuda Loewe ben Bezalel (Maharal din Praga),

Căile eterne, ”Calea Dreptăţii”, capitolul 6

Deoarece cele 600000 de suflete ale Israelului sunt legate între ele, ca o frânghie întreţesută, unite între ele fără nici o ruptură, dacă ar fi să scuturi capătul de început al frânghiei întinse, o vei scutura pe toată, în întregime. De aceea, dacă un singur om ar păcătui, pedeapsa ar cădea asupra întregii congregaţii. Explicaţia pentru aceasta constă în faptul că toţi cei din Israel sunt responsabili, unii pentru ceilalţi.

… Acela care murdăreşte, pătează toate sufletele Israelului, până când se întoarce şi repară ceea ce a stricat în sufletul său. …Adică, deoarece părţile sunt legate între ele, ei nu vor fi separaţi.

Rabi Eliahu Di Vidaş, Începutul înţelepciunii,

”Poarta fricii”, capitolul 14

Sufletul urcă şi devine complet în primul rând atunci când toate sufletele se amestecă, devenind unul, căci atunci ele urcă spre sfinţenie, deoarece sfinţenia este una. … prin urmare, mai întâi omul ar trebui să-şi ia asupra sa porunca ”Iubeşte-ţi vecinul ca pe tine însuţi”, aşa cum spune Ravul nostru, că este imposibil să rosteşti cuvinte de rugăciune, dacă vin din pace, atunci când te conectezi cu toate sufletele din Israel.

Rabi Natan Sternhertz, Likutei Halachot

(Diverse reguli), ”Reguli cu privire la sinagogă”, Regula nr. 1

Deşi corpurile întregului lui Israel sunt divizate, sufletele lor sunt o singură unitate, la rădăcină. …De aceea i s-a poruncit Israelului să urmeze unitatea în inimi, aşa după cum este scris, ”Şi Israel a făcut acolo tabără”, la singular, ceea ce înseamnă că ei corespundeau în partea de jos, adică erau uniţi.

Rabi David Solomon Eibenschutz,

Sălciile de la izvor, Naso (Ia)

Israelului nu i s-a dat Tora (Legea dăruirii), mai înainte ca ei să se unească în întregime, aşa cum am scris despre versul (Exodul 19:2), ”Şi Israel a făcut acolo tabără, în faţa muntelui”. Nici Moise nu ar fi primit nimic, aşa cum au afirmat înţelepţii noştri, (Berachot, (Binecuvântări), 32a) că ar fi spus Creatorul lui Moise, cu ocazia viţelului, ”Dă-te jos din măreţia ta, căci Eu ţi-am dat măreţie doar pentru Israel.”

Rabi Moşe Alsheich, Legea lui Moise,

despre Deuteronomul, 33:4-5.

Când Israelul este unit, realizările lor sunt fără sfârşit.

Rabi Elimelech Weisblum din Lijensk,

Noam Elimelech (Caracterul plăcut al lui Elimelech), Pinehas

”Ierusalimul  este clădit ca un oraş care este în întregime unit” (Psalmii, 122:3) – un oraş care îi face prieteni pe toţi cei din Israel.

Talmudul Ierusalemit, Hagiga, capitolul 3, regula 6

Voi, prietenii care vă aflaţi aici, aşa cum şi mai înainte trăiaţi în dragoste şi afecţiune, nici nu vă veţi despărţi unul de celălalt, până când Domnul se va bucura de voi şi va declara pacea între voi. Şi prin meritul vostru va fi pace în lume, aşa cum este scris, ”De dragul fraţilor şi prietenilor mei, voi spune, ”Pacea fie cu voi””.

Rav Iehuda Aşlag (Baal HaSulam),

Cartea Zoharului cu comentariul Sulam,

Aharei Mot (După moarte), paragraful 66

Ca un mănunchi de trestii – Împreună pe vecie, partea1

CAPITOLUL 8

Împreună pe vecie

Unitate, unitate şi iar unitate

Aşa cum am argumentat pe parcursul acestei cărţi, unitatea a fost ”asigurarea” Israelului împotriva tuturor relelor, panaceul suprem. Şi totuşi, egoismul nostru a evoluat atât de mult până astăzi, încât ne mai putem menţine unitatea doar dacă de ea depinde însăşi supravieţuirea noastră. Această deficienţă a fost observată atât de prieteni cât şi de duşmani.

Într-un ziar publicat în iunie 1940, Baal HaSulam a scris că necazurile noastre vin din lipsa de unitate, că noi suntem ca ”o grămadă de nuci, uniţi pe din afară de un sac,  sub forma unui singur corp, care îi înveleşte şi îi ţine împreună”.217 Însă, continuă el, ”Acea slabă unitate, nu îi transformă într-un corp uniform, chiar şi cea mai mică mişcare a sacului provoacă larmă şi rupturi între ei, datorită cărora ajung la unificări şi separări parţiale. Tot ceea ce lipseşte este unificarea naturală din interior, pe când puterea unităţii lor provine doar din situaţiile externe. În ceea ce ne priveşte, aceasta este o chestiune extrem de dureroasă.”218

În capitolul 5 am menţionat eseul lui Baal HaSulam, ”Există un anumit popor”, în care scrie că Haman s-a bazat pe separaţia dintre evrei, aceasta fiind elementul cheie în triumful său asupra acestora. Haman ştia că separaţia dintre ei însemna că erau rupţi şi de Creator, de calitatea dăruirii, de forţa care creează realitatea. Din acest motiv, Haman a crezut că ar putea exploata slăbiciunea evreilor, pentru a-i distruge o dată pentru totdeauna. Mordechai a perceput şi el acest pericol, la fel ca şi Haman, şi, spre regretul acestuia, ”a mers şi a corectat acea deficienţă, aşa cum este explicat în versul ”evreii s-au adunat” etc, ”pentru a se strânge împreună şi a lupta pentru vieţile lor”. Cu alte cuvinte, unindu-se s-au salvat”.219

Un Haman mai contemporan, Adolf Hitler, a observat şi el trăsătura de unitate a evreilor şi a remarcat lipsa acesteia în zilele noastre. În Mein Kampf, Hitler a scris, ”Evreii se unesc doar atunci când un pericol comun îi forţează să o facă, sau când urmăresc o pradă comună; în lipsa acestor două condiţii, calităţile unui egoism cras îşi reintră în funcţie şi, într-o singură clipă, poporul unit se transformă într-o hoardă de şobolani, luptându-se sângeros unii cu alţii.”220

De aceea, mai înainte de a discuta care sunt căile de realizare a unităţii, pentru a preveni viitoarele calamităţi, asemănătoare acelora prin care a mai trecut poporul nostru de-a lungul generaţiilor, vom dedica acest capitol citatelor alese din scrierile rabinilor şi învăţaţilor evrei, din toate timpurile. Acestea ne vor aduce aminte de unanimitatea cu care este recunoscută importanţa unităţii şi a solidarităţii. Deoarece substanţa din care suntem alcătuiţi este dorinţa de a primi, pentru a reuşi să ne  unim, este vital ca mai întâi să ajungem să ne dorim unitatea – chiar dacă doar ca un scut în faţa loviturilor – înainte de a o realiza. Redăm mai jos cuvintele însufleţitoare ale înţelepţilor noştri.

217 – Rav Yehuda Leib HaLevi Ashlag (Baal HaSulam), Scrierile lui Baal HaSulam, “Națiunea” (Ashlag Research Institute, Israel, 2009), 489.

218 – ibid.

219 – Rav Yehuda Leib HaLevi Ashlag, Shamati [Am auzit], eseul nr. 144, “Există anumiți oameni” (Canada, Laitman Kabbalah Publishers, 2009), 300.

220- Adolf Hitler, Mein Kampf (The Noontide Press: Books On-Line), 219, url: www.angelfire.com/folk/bigbaldbob88/MeinKampf.pdf

Ca un mănunchi de trestii – Colinde amestecate, partea 4

Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de azi – dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 7

Colinde amestecate

ȚARA TUTUROR POSIBILITĂȚILOR

Odată instaurat, ca forţă majoră în Germania, iudaismul reformat s-a întins şi în Statele Unite, Ungaria şi un număr de ţări din Europa de Vest. Acesta a fost rezultatul emancipării evreimii germane.207 Un proces similar de dispersare s-a petrecut şi cu iudaismul conservator,208 aceste două ramuri devenind forţele religioase predominante ale evreimii din Statele Unite, până la mijlocul anilor 1800,

În Răspuns la modernitate: O istorie a mişcării reformate în iudaism, profesorul Michael A. Meyer de la HUC scrie că, în timp ce iudaismul reformat din Germania trebuia să se apere constant, atât de instituţia înrădăcinată ortodoxă, cât şi de intervenţia guvernului, aceste impedimente nu existau în SUA. ”Este adevărat că, atât la scară individuală cât şi colectivă, americanii nu erau complet eliberaţi de prejudecăţi”, adaugă Meyer, ”dar în SUA nu exista un control guvernamental asupra religiei şi nici o biserică stabilă conservatoare, care să impună un anumit tipar al vieţii religioase.”209

Astfel, iudaismul reformat şi cel conservator au găsit în America un teritoriu al posibilităţilor nelimitate. Hotărârea de a se amesteca cu gazdele, în majoritate creştini, a găsit în sfârşit, un teren fertil în care să crească. Conform profesorului Meyer, ”Evreii germani nu au simţit niciodată cu adevărat că sunt parteneri în făurirea destinului naţiunii, cu care s-au identificat atât de mult. Statele Unite erau deosebite şi din acest punct de vedere. La fel ca majoritatea naţiunilor europene, aveau propriul lor sens profund al misiunii, dar aici acea misiune se baza pe un destin neîmplinit şi doar parţial stabilit. În America, evreii reformaţi au putut simţi că propiul lor concept al misiunii ar putea fi întreţesut într-unul naţional, mai mare, abia început.”210

Într-adevăr, cu excepţia evidentă a statului Israel, contribuţia evreilor la constituirea unei naţiuni nu a fost niciodată mai substanţială decât la aceea a Statelor Unite. Evreii joacă un rol major, dacă nu chiar conducător, în toate aspectele vieţii americane, în economie, industria spectacolelor, educaţie sau politică.

Niciodată, în toată istoria, evreii nu s-au aflat într-o poziţie mai bună, pentru a împlini rolul pentru care au fost aleşi. Ei sunt angrenaţi în fiecare colţişor al vieţii publice americane şi au rădăcini în medii care influenţează discursul public şi opinia publică. luând în consideraţie poziţia predominantă a culturii americane, în întreaga lume, evreii pot acum declanşa schimbări, care să aibă impact asupra întregii lumi.

Altfel spus, în ciuda antagonismului faţă de Statele Unite, venind din partea altor naţiuni puternice, cultura globală – prin urmare şi standardele sociale – este încă predominant americană. Filmele influente vin din America, principalele surse de ştiri sunt americane şi internetul este dominat de companiile americane, cum ar fi Google, Facebook, Microsoft şi Apple. Într-un anume sens, America este pentru restul lumii, ceea ce este New York-ul pentru America – dacă reuşeşti aici, vei reuşi oriunde altundeva.

Prin urmare, evreii americani poartă o răspundere mai mare decât alţi evrei, cu excepţia poate a statului Israel, în a oferi ceea ce trebuie. Dacă evreimea americană se va uni şi va proiecta valorile garanţiei reciproce, restul societăţii americane îi va urma. Astăzi, mulţi americani înţeleg că principiile pe care s-a clădit Visul American, nu mai sunt valabile. Egoismul agresiv şi un sens excesiv al dreptului auto-proclamat, au consumat tot ce era bun în libertatea de a-ţi exprima părerea, de a avea iniţiativă, de a munci din greu şi a reuşi, precum şi de a trăi conform credinţei tale.

Există atât de multă violenţă, neîncredere, competiţie şi exploatare în societatea americană, încât, dacă o schimbare majoră nu va avea loc în curând, această societate se va prăbuşi. Şi dacă acest lucru se va petrece, evreii vor fi socotiţi vinovaţi. Argumentele despre contribuţia evreilor la ştiinţă, cultură şi economie, vor fi respinse şi evreii vor fi, în ochii tuturor, răufăcătorii. Anti-semitismul latent de câteva generaţii, va izbucni la suprafaţă şi nu se poate exclude o repetare a ororilor Germaniei naziste.

Aşa cum am arătat de-a lungul acestei cărţi, evreii şi non-evreii resimt cu putere faptul că evreii sunt în esenţă, o forţă cu o sarcină, o unitate construită pentru o misiune foarte specială. În 1976, Conferinţa Centrală a Rabinilor Americani (CCAR) a adoptat o platformă cu titlul, ”Iudaismul reformat: o perspectivă centenară”. În acea platformă, conferinţa proclamă, ”Am învăţat că supravieţuirea poporului evreu este de cea mai mare importanţă şi că îndeplinindu-ne responsabilităţile noastre evreieşti, ajutăm la mişcarea umanităţii spre împlinirea sa mesianică.”211

Într-adevăr, astăzi, poporul evreu este singura naţiune în interiorul căreia coeziunea şi revelaţia ulterioară, atingerea şi dobândirea calităţii Creatorului, aceea de dăruire, sunt posibile. ”Împlinirea noastră mesianică”, indiferent dacă delegaţii la conferinţă au fost conştienţi de asta sau nu, este ca toate naţiunile să obţină calităţile menţionate anterior şi să se bucure de beneficiile lor. Până în momentul în care ne vom îndeplini rolul, lumea va continua să ne învinuiască pentru orice necaz şi nenorocire care se abat asupra ei. Cu cât evităm mai mult misiunea noastră, cu atât mai aspru ne vor sili să ne întoarcem la ea.

Profetul Iona ar trebui să constituie un avertisment pentru toţi evreii, că vocaţia noastră este prestabilită şi nu este negociabilă. Putem să o urmăm de bunăvoie şi să culegem roadele ei, sau să o urmăm de nevoie şi să culegem pedepsele lumii, aşa cum ne-a dovedit, de atâtea ori, istoria.

Într-un spirit extrem de binevoitor, secţiunea finală a platformei este intitulată în mod adecvat, ”Speranţă: obligaţia noastră evreiască”. În această secţiune CCAR îşi ia un angajament suprem (sublinierile aparţin editorului):”… poporul nostru a refuzat întotdeauna să dispere. Supravieţuitorii holocaustului, cărora li s-a acordat viaţa, s-au agăţat de ea, au hrănit-o şi, ridicându-se mai presus de catastrofă, au arătat umanităţii că spiritul uman este de neînvins. Statul Israel … demonstrează ce poate realiza în istorie, un popor unit. Existenţa evreilor este argumentul împotriva disperării; supravieţuirea evreiască este garantul speranţei omeneşti.

”Rămânem martorii Domnului, că istoria nu este lipsită de sens. Afirmăm că, prin ajutorul lui Dumnezeu, oamenii îşi pot influenţa destinele. Ne dedicăm, aşa cum au făcut-o generaţiile de evrei care au trăit înaintea noastră, să lucrăm şi să aşteptăm ziua în care ”Ei nu vor mai răni sau distruge, pe tot muntele meu Sfânt, căci pământul va fi plin de cunoaşterea Domnului, aşa cum apele acoperă marea.””212

Istoria, în special istoria evreilor, cu adevărat, nu este lipsită de sens. Ea are un scop educaţional: acela de a ne învăţa care este rolul nostru în viaţă şi de a ne arăta care este calea cea bună, spre deosebire de cea greşită, calea fericirii, spre deosebire de aceea a suferinţei. Totuşi, noi suntem cei care alegem pe care dintre ele vrem să mergem.

În ”Introducere  la Cartea Zoharului”, cabalistul secolului al 20-lea, Baal HaSulam descrie rolul poporului evreu în acest moment al istoriei: ”Să vă amintiţi mereu că în toate există internalitate şi externalitate. În lumea luată în general, Israelul, descendenţii lui Abraham, Isac şi Iacob, sunt consideraţi internalitatea lumii (cei mai apropiaţi de Creator) iar cele şaptezeci de naţiuni (restul naţiunilor) sunt considerate externalitatea lumii. …Deasemenea există internalitate în fiecare persoană din Israel – Israelul interior – care este punctul din inimă (dorinţa pentru Creator, pentru dăruire) şi există externalitate – naţiunile interne ale lumii (toate celelalte dorinţe)…

”Atunci când o persoană din Israel îşi creşte şi îşi evidenţiază propria internalitate, care este Israelul din acea persoană, mai presus de externalitate, care sunt naţiunile lumii din el … prin aceasta, el face ca toţi copiii Israelului să se înalţe în internalitate, ridicând şi externalitatea lumii, deopotrivă. Atunci naţiunile lumii … realizează şi recunosc valoarea copiilor lui Israel.

”Şi dacă, Doamne fereşte, se petrece contrariul şi o persoană aparţinând Israelului îşi creşte externalitatea, dându-i valoare, aceasta fiind naţiunile lumii din el, mai mult decât Israelul interior, aşa cum este scris (Deuteronom 28), ”Străinul care este în mijlocul vostru”, aceasta însemnând că externalitatea din acea persoană se înalţă şi se ridică şi tu însuţi, internalitatea, Israelul din tine, te afunzi tot mai jos? Prin aceste acţiuni, acea persoană provoacă înălţarea şi mai sus a externalităţii lumii, în general – a naţiunilor lumii – depăşind Israelul, degradându-i până la pământ, aruncându-i în adâncuri pe copiii lui Israel.

”Să nu fiţi surprinşi că acţiunile unei singure persoane conduc la ridicarea sau la declinul lumii întregi, pentru că există o lege de nestrămutat care spune că generalul şi particularul sunt identice, ca două boabe de mazăre într-o păstaie. Iar ceea ce se aplică în general, se aplică deasemenea şi în particular. Mai mult, părţile alcătuiesc ceea ce se găseşte în întreg, căci generalul poate să apară doar după apariţia părţilor din el, în concordanţă cu cantitatea şi calitatea acelor părţi. Evident că valoarea unei acţiuni a unei părţi, va eleva sau va coborî întregul.”213

Baal HaSulam continuă astfel, ”Când omul îşi sporeşte truda în internalitatea Torei şi în secretele ei (se străduieşte să dobândească pe Creator), în aceeaşi măsură el face ca virtutea internalităţii lumii – care este Israelul – să se ridice deasupra externalităţii lumii, care sunt naţiunile lumii. Şi toate naţiunile lumii vor realiza şi vor recunoaşte meritul Israelului faţă de ele, până la îndeplinirea cuvintelor, ”Şi oamenii îi vor lua şi îi vor aduce la locul lor: şi casa Israelului îi va stăpâni în ţara Domnului” (Isaia 14, 2) şi deasemenea ”Astfel spune Domnul Dumnezeu, Priviţi, îmi voi ridica mâna către naţiuni şi voi instaura măsura mea peste oameni: şi ei vor aduce pe braţe pe fiii tăi iar fiicele tale vor fi duse de ei, pe umeri” (Isaia 49:22).

”Dar dacă, Doamne fereşte, se petrece contrariul şi o persoană din Israel degradează virtutea internalităţii Torei şi a secretelor ei, care sunt legate de comportamentul sufletelor noastre şi nivelurile lor (de dobândire a Creatorului şi de transmitere a acestei realizări) … (naţiunile) îi vor umili şi ruşina pe copiii Israelului, considerându-i de prisos, ca şi cum lumea nu ar avea nevoie de ei.”214

Când se întâmplă acest lucru, adaugă el, ”externalitatea lumii întregi, acestea fiind Naţiunile Lumii, se intensifică şi îi anulează pe Copiii lui Israel – internalitatea lumii. Într-o asemenea generaţie, toţi distrugătorii din sânul Naţiunilor Lumii îşi saltă capetele şi doresc, în primul rând, să-i distrugă şi să-i omoare pe Copiii lui Israel, aşa după cum este scris (Ievamot 63), ”Nici o nenorocire nu se abate asupra lumii, decât pentru Israel”. Aceasta înseamnă, aşa cum este scris în corecţiile de mai sus, că ei provoacă sărăcia, distrugerea, hoţia, moartea şi distrugerea din toată lumea.”215

În concluzie, dacă ne îndeplinim rolul şi aducem lumina bunătăţii în întreaga lume, calitatea Creatorului, internalitatea despre care vorbeşte Baal HaSulam, atunci ”internalitatea Naţiunilor Lumii, Cei Drepţi din cadrul Naţiunilor Lumii, vor birui şi îşi vor supune externalitatea, acolo fiind distrugătorii. Internalitatea lumii, care este Israelul, se va ridica şi ea, cu tot meritul şi virtutea ei, mai presus de externalitatea lumii, care sunt naţiunile. Atunci, toate naţiunile lumii vor înţelege şi recunoaşte meritul Israelului, faţă de ele.

”Şi se vor lua după cuvintele (Isaia 14:2), ”Şi oamenii îi vor lua şi îi vor purta la locul lor: şi casa lui Israel îi va stăpâni în ţara Domnului.” Şi deasemenea (Isaia 49:22), ”Şi ei îţi vor purta pe braţe fiii şi pe fiicele tale le vor purta pe umeri””.216 (Repetarea citatelor apare în textul original).

Poate părea o sarcină copleşitoare, pentru un număr atât de mic de oameni, aceea de a influenţa lumea într-un grad atât de mare, dar, în realitate, succesul sau eşecul eforturilor noastre, depinde de un singur lucru – unitatea noastră. Aşadar, pentru a ne reaminti rolul primordial pe care îl joacă unitatea, în succesul nostru ca naţiune şi în succesul misiunii noastre, următorul capitol va fi dedicat cuvintelor înţelepţilor noştri, care de-a lungul veacurilor, ne-au împărtăşit gândurile lor, cu privire la unitate. Apoi vom examina mijloacele prin care putem dobândi această unitate.

207 – Assimilation and Community: The Jews in Nineteenth-Century Europe, Ed: Jonathan Frankel, Steven J. Zipperstein, 12.

208 – “Conservative Judaism,” The Encyclopaedia Britannica, url: http://www.britannica.com/EBchecked/topic/133461/Conservative-Judaism

209 – Michael A. Meyer, Response to Modernity: A History of the Reform Movement in Judaism (Detroit, US: Wayne State University Press, 1995), 226.

210 – Meyer, Response to Modernity: A History of the Reform Movement in Judaism, 227.

211 – Reform Judaism: A Centenary Perspective, Adopted in San Francisco – 1976 (Oct. 27, 2004), url: http://ccarnet.org/rabbis-speak/platforms/reform-judaism-centenary-perspective/

212 – ibid.

213 – Rav Yehuda Leib HaLevi Ashlag (Baal HaSulam), The Writings of Baal HaSulam, “Introduction to the Book of Zohar” (Ashlag Research Institute, Israel, 2009), 450-453.

214 – ibid.

215 – ibid.

216 – ibid.

Ca un mănunchi de trestii – Colinde amestecate, partea 3

Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de azi – dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 7

Colinde amestecate

GERMANIA NAZISTĂ:

OROARE, DINCOLO DE CUVINTE

Aşa cum am arătat mai devreme, în acest capitol, un alt exemplu notabil de asimilare şi respingere a evreilor, s-a petrecut în Germania, înainte şi în timpul celui de-al doilea război mondial. Consecinţele îngrozitoare ale faptelor care au avut loc în Germania, au fost discutate pe larg şi analizate, nemaifiind mare lucru de adăugat. Ceea ce dorim să subliniem însă, este repetarea acuzaţiilor aduse de inchiziţia spaniolă, care au dus în final, la expulzarea din Spania.

Aşa cum ne arată istoria, evreimea germană nu s-a bucurat de libertate şi de afinitatea cu ducatele şi oraşele lor gazdă, aşa cum au făcut-o evreii din Spania. În schimb, ei au umblat, timp de secole, din oraş în oraş, au locuit acolo unde li s-a permis, întotdeauna suportând restricţii aspre şi discriminare, uneori suferind chiar persecuţii, expulzări şi chiar masacre, ca în timpul cruciadelor.

Şi totuşi, începând cu secolul al 16-lea, o dată cu Renaşterea, evreimea germană s-a bucurat de o relativă linişte. Deşi nu au primit un statut egal sau cetăţenie, în nici unul dintre oraşele sau ducatele lor gazdă, li s-a permis să-şi organizeze vieţile relativ neîntrerupt, dar separat de restul societăţii germane.

”În spatele zidurilor ghetoului lor”, scrie Sol Scharfstein, în Să înţelegem istoria evreilor: De la Renaştere, până în secolul 21, ”urmându-şi propriile tradiţii şi stil de viaţă, evreii au înfruntat furtunile din secolele următoare, luptele dintre creştini, dintre biserică şi prinţi, precum şi războaiele şi revoluţiile declanşate de noile condiţii şi de noile idei.

”… (Papa) Paul al IV-lea a afirmat că este o nebunie din partea creştinilor, să fie prieteni cu un popor care nu l-a acceptat pe Cristos, ca salvator al lor. Într-o bulă papală, el a decretat că evreii care trăiesc în zonele controlate de către biserică, trebuie să fie închişi în ghetouri. Li se va permite să părăsească ghetoul doar ziua, pentru a munci, dar li se va interzice să-l părăsească în oricare alt moment. Porţile ghetoului trebuiau să fie închise noaptea şi de sărbătorile creştine”, în plus, porţile erau ”păzite de paznici ne-evrei, care controlau intrările şi ieşirile celor închişi înăuntru.”192

Contrar însă, credinţei populare, iniţial ghetourile evreieşti nu erau obligatorii. Acestea au devenit obligatorii mai târziu, după ce evreii se concentraseră deja, în anumite zone. Renumitul istoric, Salo Wittmayer Baron, a scris că ”Evreii aveau mai puţine îndatoriri şi mai multe drepturi, decât majoritatea populaţiei. … Ei se puteau muta liber, dintr-un loc, într-altul, se puteau căsători cu oricine ar fi dorit, aveau propriile lor tribunale şi erau judecaţi conform propriilor lor legi. Chiar şi în cazurile mixte, în care erau implicaţi şi ne-evrei, nu tribunalul local, ci un judecător special numit de către rege în acest scop, sau un înalt oficial, era cel care avea dreptul de a judeca.”193

Câteva pagini mai departe, prof. Wittmayer Baron spune, ”… Comunitatea evreiască s-a bucurat de o totală autonomie internă. Complexă, izolată, într-un anume sens chiar străină, ea a fost lăsată mult mai drastic neasistată de către stat, decât majoritatea corporaţiilor. Astfel, comunitatea evreiască din zilele pre-revoluţionare, avea mai multă autoritate asupra membrilor săi, decât statul federal modern şi autorităţile municipale, luate la un loc (relevant la anul publicării, 1928). Educaţia, administrarea justiţiei între evrei, taxarea în scopuri comunitare şi de stat, sănătatea, pieţele şi ordinea publică, toate se găseau sub jurisdicţia comunităţii-corporaţie, în plus, comunitatea evreiască era sursa unei munci sociale de o calitate, in general, superioară aceleia din afara evreimii.

”… O fază a acestei existenţe corporatiste, privită în general, de către evreimea emancipată, ca fiind un rău absolut, a fost ghetoul. Dar nu trebuie uitat faptul că ghetoul s-a format voluntar, ca rezultat al auto-guvernării evreieşti şi doar într-o dezvoltare ulterioară a intervenit legea publică, care i-a obligat pe toţi evreii să trăiască într-un district delimitat.”194

Astfel, bazându-se unii pe ceilalţi pentru a supravieţui, evreii au devenit mai apropiaţi, şi-au cultivat propria lor literatură şi au trăit modest şi pios. Observăm din nou, că atunci când evreii stau împreună, ei scapă nevătămaţi. Şi din nou, vedem că, atunci când coeziunea şi unitatea nu constituie alegerea evreilor în viaţă, circumstanţele le impun din afară. Chiar şi impusă în mod coercitiv, întotdeauna unitatea este aceea care îi menţine în siguranţă.

Şi totuşi, în ciuda siguranţei aduse de unitate şi a faptului că evreii sunt, aşa cum a remarcat prof. Grant, ”inasimilabili”, de îndată ce uşile se deschid şi li se permite să plece, evreii încep să se amestece cu ceilalţi, în aceeaşi manieră care le-a adus nenorocirea în Spania – asimilarea culturală şi, mai rău, asimilarea religioasă. S-ar părea că uităm mereu, cuvintele înţelepţilor noştri, care ne repetă fără răgaz, ”Când ei (Israelul) sunt ca un om cu o singură inimă, ei sunt ca un zid fortificat împotriva forţelor răului”.195 Într-adevăr, aşa cum am arătat pe parcursul acestei cărţi, neglijarea unităţii este cauza ruinării Templului şi a dispersării poporului din ţara sa, practic a tuturor nenorocirilor care au lovit evreimea, până astăzi.

Pe măsură ce emanciparea evreilor germani a progresat şi li s-a permis intrarea în societatea creştină germană, ei au început treptat, să se înstrăineze de rădăcinile lor spirituale. Către sfârşitul secolului al 18-lea, ei erau atât de dornici să fie admişi în societatea creştină, încât ar fi fost capabili să facă absolut orice, pentru a fi acceptaţi. Astfel, în conformitate cu profesorul de cultură şi istorie evreiască, Steven J. Zipperstein, de la Universitatea Stanford şi cu Jonathan Frankel de la Universitatea Evreiască din Ierusalim, în 1799, la doar câţiva ani după începutul emancipării evreieşti, David Friedlander, unul dintre cei mai proeminenţi lideri ai comunităţii evreieşti, a mers atât de departe încât a sugerat ca evreii berlinezi să fie creştinaţi în masă.196

Dar chiar fără convertire, evreii germani erau dornici să abandoneze absolut tot ceea ce străbunii lor socoteau a fi sacru. ”Pentru a dovedi absoluta loialitate a evreilor faţă de ţară şi stat”, scriu Zipperstein şi Frankel în cartea lor, ”(evreii) erau gata să îndepărteze din cărţile lor de rugăciuni orice referinţă la speranţa veşnică de întoarcere în ţara natală antică, în Palestina şi să interpreteze dispersarea evreilor în toată lumea, nu ca pe un Exil, ci ca pe o valoare pozitivă, aceasta fiind calea prin care evreii pot purta mesajul eticii monoteiste, către întreaga umanitate, ca pe o misiune divină impusă. Astfel, mişcarea Reformistă a făcut posibil să se afirme că evreii constituiau o comunitate strict religioasă, lipsită de orice atribute naţionale, că erau germani (sau polonezi, sau francezi, după caz) cu ”convingeri mozaice”. În acest mod, iudaismul a devenit simbolul unei disponibilităţi de a da credinţe vechi de când lumea, la schimb, în acest caz, cu egalitate şi acceptare socială.”197

Abandonarea legăturii cu Zionul, ţara Israelului şi a dorinţei pentru Creator – Legea dăruirii – simbolizează, mai mult decât orice altceva, gradul de alienare al evreilor germani, faţă de moştenirea lor. Aşa cum am văzut de atâtea ori şi cum am învăţat din poveţele învăţaţilor noştri, de-a lungul istoriei, atunci când evreii îşi abandonează rolul de bună-voie, ei sunt forţaţi să şi-l reia, de către aceleaşi naţiuni în care se străduiesc să se amestece.

Din păcate, evreii germani nu cunoşteau acest lucru. Ei erau în exil, alungaţi departe de calitatea de dăruire şi ignoranţi vizavi de sarcina lor. În minutul în care şi-au schimbat coeziunea, pe acceptarea de către societate, ei nu şi-au dat seama de greşeală, dar şi-au pus viitorul lor şi pe cel al copiilor lor în calea răului. Chiar dacă nimeni nu ar fi putut prezice magnitudinea ororii care urma să se abată asupra lor, calea către aceasta a fost pavată şi comportamentul lor ulterior a continuat să o consolideze.

Începând cu 1780 şi până în 1869, în ciuda anumitor reculuri, a avut loc avansarea treptată a evreilor, pe calea emancipării. În final, ”Legea egalităţii a fost aprobată de Parlamentul Confederaţiei Nord-Germanice, în 3 iulie 1869. O dată cu extinderea acestei legi asupra tuturor statelor aparţinând de Imperiul German, lupta evreilor germani pentru emancipare, a cunoscut succesul.”198

Dar preţul acestui succes a fost abandonul complet al tuturor lucrurilor care i-au menţinut uniţi pe evrei. Conform lui Werner Eugen Mosse, Profesor Emeritus de istorie europeană la Universitatea East Anglia, ”În 1843 a fost înfiinţată, în Frankfurt, prima societate reformată radicală – care respingea circumcizia şi milita pentru mutarea şabatului evreiesc, duminica. …În următoarele două-trei decade, mişcarea de reformă religioasă va restructura serviciul religios în comunităţile cele mai numeroase şi se va dezvolta, devenind mişcarea religioasă liberală, care a dominat evreimea secolului al douăzecilea.

”… Presiunea în sensul integrării sociale în societatea generală, a dus la abandonarea practicilor pe care ei le percepeau ca fiind bariere în calea interacţionării sociale (de ex. legile alimentare), în acelasi timp, nevoia de a deveni competitivi din punct de vedere economic, i-a silit pe mulţi dintre ei sa facă afaceri sâmbăta, în şabatul evreiesc. În plus, mulţi evrei asimilaţi au fost lăsaţi în afara serviciului tradiţional evreiesc, din considerente estetice.”199

”Un alt aspect al Reformei, legat îndeaproape de educaţie,” continuă prof. Eugen Mosse, ”a fost noua ceremonie de confirmare. Această ceremonie, bazată pe modelul creştin, a avut drept scop suplimentarea (sau mai rar, înlocuirea) bar miţva-ului tradiţional. Atât fetele cât şi băieţii, la terminarea şcolii religioase, susţineau un examen oral public, asupra bazelor religiei evreieşti, apoi erau binecuvântaţi de către rabin şi introduşi în mod formal, în iudaism.”200

Astfel, aşa cum s-au petrecut lucrurile în Spania, în urmă cu patru secole, evreii reformaţi au devenit de fapt, ”conversos aşkenazi”. Aşa cum afirmă Donald L. Niewyk, Profesor Emeritus de istorie la SMU, ”Vasta majoritate a evreilor erau dedicaţi cu pasiune, bunăstării singurei lor Patrii, Germania.”201

Şi, la fel ca în Spania, când apele au început să curgă împotriva evreilor iar anti-semitismul a început să crească în Republica de la Weimar, evreii au fost naiv de surzi la alarmele zgomotoase. ”Nu au fost puţini aceia care au văzut în anti-semitism ceva pozitiv, considerând că este singurul capabil să-i împiedice pe evrei să se amestece treptat cu restul societăţii, dispărând astfel definitiv, ca grup religios distinct”, povesteşte prof. Niewyk.202 Fără a realiza că a permite naţiunilor să ne menţină uniţi, în loc să o facem singuri, are consecinţe inimaginabile, Dr. Kurt Fleischer, liderul Liberalilor din Adunarea Comunităţii Evreieşti din Berlin, a afirmat în 1929 că ”Anti-semitismul este biciul pe care Domnul ni l-a trimis, pentru a ne aduce împreună şi a ne suda împreună.”203 Aceste cuvinte dovedesc adevărul celor rostite de prof. Cohn-Sherbok şi redate anterior: ”Paradoxul vieţii evreieşti este acela că… fără anti-semitism, am putea fi condamnaţi la dispariţie”.204 Şi într-adevăr, cât de tragic de multă dreptate au cu toţii!

Aşa cum s-a dovedit, chiar şi Hitler credea în faptul că Domnul îi folosea pe nazişti pentru a-Şi face munca. În Mein Kampf, el a scris ceva asemănător cu declaraţia reginei Izabela a Spaniei, despre Domnul care îi pedepseşte pe evrei, prin rege: ”Eterna Natură se răzbună inexorabil pe cei care îi încalcă poruncile. Prin urmare, astăzi cred că acţionez în concordanţă cu voinţa Celui Atotputernic: apărându-mă împotriva evreilor, eu lupt în slujba Domnului.”205

Deoarece Creatorul reprezintă calitatea de dragoste şi de dăruire, ieşirea evreilor din ghetouri a evidentiat exilul acestora, din această calitate. În consecinţă, în loc să aducă  solidaritatea şi responsabilitatea reciprocă în sânul societăţilor lor gazde, ei împrăştiau egoismul, care ruinează orice societate, din această cauză fiind întâmpinaţi cu intoleranţă şi repulsie, imediat după ce au fost acceptaţi. Filozoful şi antropologul german Ludwig Feuerbach, a făcut următoarea legătură între evrei şi egoism: ”Evreii şi-au menţinut particularitatea lor, până în ziua de astăzi. Principiul lor, Dumnezeul lor, este cel mai practic principiu din lume – şi anume egoismul. Încă şi mai mult, egoismul sub formă de religie. Egoismul este acel Dumnezeu care nu le permite servitorilor săi să atingă ruşinea. Egoismul este în esenţă monoteist, căci are ca scop final doar un singur eu, doar ego-ul.”206

Într-adevăr, cine ar întâmpina cu bunăvoinţă o asemenea ameninţare, în societate? Tocmai acest egoism este cel care le face pe naţiunile în care trăim să reconsidere şi ulterior, să regrete că ne-au acceptat, respingându-ne pe faţă.

Singurul lucru care i-a făcut unici şi puternici pe evrei în antichitate, a fost unitatea lor, altruismul lor şi, aşa cum am mai arătat, acesta a fost singurul lucru pe care Abraham şi Moise au dorit să-l dăruiască lumii. La început, naţiunile ne-au primit cu braţele deschise, în mijlocul lor, sperând în subconştient că vom împărtăşi cu ei această calitate. Dar, după ce au descoperit că le oferim exact opusul, bucuria lor s-a transformat în deziluzie şi mânie. Atâta timp cât vom continua să dezamăgim naţiunile, vom continua să primim acelaşi tratament şi tendinţa ne arată că mijloacele prin care îşi vor arăta dezamăgirea vor deveni şi mai aspre.

192 – Sol Scharfstein, Understanding Jewish History: From Renaissance to the 21st Century (Printed in Hong Kong, Ktav Publishing *House, 1997), 163-164.

193 – Salo W. Baron, “Ghetto and Emancipation: Shall We Revise the Traditional Views?” in: The Menorah Treasury: Harvest of Half a Century (Philadelphia: Jewish Publication Society of America, 1964), 52.

194 – Salo W. Baron, “Ghetto and Emancipation: Shall We Revise the Traditional Views?” in: The Menorah Treasury: Harvest of Half a Century, 54-55.

195 – Rabbi Shmuel Bornstein, Shem MiShmuel [A Name Out of Samuel], VaYakhel [And Moses Assembled], TAR’AV (1916)

196 – Assimilation and Community: The Jews in Nineteenth-Century Europe, Ed: Jonathan Frankel, Steven J. Zipperstein (UK, Cambridge University Press, 1992), 8.

197 – Assimilation and Community: The Jews in Nineteenth-Century Europe, Ed: J. Frankel, S.J. Zipperstein, 12.

198 – “Emancipation,” Jewish Virtual Library, url: http://www.jewishvirtuallibrary.org/jsource/judaica/ejud_0002_0006_0_05916.html

199 – Werner Eugen Mosse, Revolution and Evolution: 1848 in German-Jewish History(Germany, J.C.B. Mohr (Paul Siebeck) Tubingen, 1981), 255-256.

200 – Eugen Mosse, Revolution and Evolution: 1848 in German-Jewish History, 260.

201 – Donald L. Niewyk, The Jews in Weimar Germany (New Jersey, Transactions Publishers, New Brunswick, 2001), 95.

202 – Niewyk, The Jews in Weimar Germany, 84.

203 – ibid.

194 – Cohn-Sherbok, The Paradox of Anti-Semitism, XIV (Preface).

205 – Adolf Hitler, Mein Kampf (US, Noontide Press, 2003), 51.

206 – Ludwig Feuerbach, The Essence of Christianity, trans. Marian Evans (London, John Chapman, 1843), 113.

 

Pagina 5 din 11« Prima...34567...Ultima »