Category Archives: Egoism

Individualitate Și Interconectare

Întrebare: Biologii au descoperit că multe organisme vii pot lua decizii colective. De exemplu, în unele medii bacteriene, uniformitatea este obținută prin eliberarea unei substanțe chimice specifice. Ar putea fi un semn periculos că ei comunică reciproc în acest mod.

Un banc de pești recunoaște prădătorul mai repede și mai precis decât peștele individual. În timp ce persoane separate, chiar și cele mai inteligente cu un IQ ridicat, încă nu pot rezolva problemele pe care le rezolvă o echipă. Adică există manifestări clare ale minții colective.

Există însă un paradox aici: pe de o parte, natura ne dezvoltă individualitatea de-a lungul istoriei. Pe de altă parte, observăm că nu cel mai puternic supraviețuiește, ci cel mai adaptat pentru a coopera. Cum se poate rezolva acest paradox?

Răspuns: Individualitatea nu ar trebui să fie contrară integralității, reciprocității sau legăturii corecte între ele.

Există elemente separate în orice sistem. Fiecare este foarte important și perfect în felul propriu. Dar interacțiunea dintre ele trebuie calibrată astfel încât, în sentimentele, influența și în combinațiile reciproce, să simtă că sunt ghidați de interconectarea lor comună. Prin urmare, unul nu îl contrazice pe celălalt.

Pe de o parte, am dori să adunăm o echipă care ar fi formată din genii și oameni extraordinari. Pe de altă parte, trebuie să existe o interacțiune absolută, o conexiune și o integrare între ei. Altfel, ce folos au acești indivizi?

Întrebare: Deci, selecția naturală și coevoluția par să existe împreună?

Răspuns: Cert este că evoluția ne este dată de natură. Însă, odată cu evoluția, sau poate în unele moduri contrar acesteia, natura ne impune să ne unim și să devenim mai interconectați cu fiecare generație. Nu am făcut acest lucru de multe generații și, prin urmare, suferim foarte mult.

Din „Post-Coronavirus Era” de la KabTV 30/04/20

Pentru A Nu Repeta Loviturile

Întrebare: Cum putem învăța să justificăm Creatorul în tot?

Răspuns: Creatorul are un program foarte simplu. El a creat egoismul în relație cu El Însuși, opus Lui Însuși și ni se revelează treptat pe Sine. Prin urmare, cu fiecare generație, ne simțim din ce în ce mai rău în raport cu Creatorul.

Astăzi am ajuns într-o stare când trebuie să ne schimbăm pe noi înșine, adică să ne corectăm involuntar, într-un mod greu. O astfel de stare ar trebui să ne oblige să reconsiderăm atitudinea noastră față de viață, de familie, de societate și de lume.

Prin urmare, Creatorul poate fi justificat doar când vedem începutul și sfârșitul Creației și înțelegem la ce ne conduce El. Dar pentru aceasta, este necesar să studiem Cabala și să începem să simțim puțin lumea superioară, starea de echilibru dintre noi.

Desigur, viața continuă în toate țările, dar curge în aceeași direcție.

Datorită coronavirusului, lumea a devenit mai integrală. S-a simțit caracterul integral al acesteia, în diferite țări într-un mod puțin diferit, dar totuși, a fost unul și același lucru oricum.

Virusul și-a făcut minunata muncă și va continua să o facă. Datorită acesteia, ne îndreptăm către un viitor comun acum, către o stare mai conștientă. Sunt foarte bucuros că am trecut de această etapă și că acum începem să ieșim încet din ea.

Este de dorit să ieșim din starea coronavirus astfel încât să nu mai fie nevoie să repetăm aceste lovituri. Să încercăm să fim mai conectați. Principalul lucru este să diseminăm, pe cât posibil, ideea de reciprocitate, apropiere, integralitate a naturii, nevoia de a nu fi opuși naturii — nu avem niciun câștig din asta, ci doar de pierdut.

Nu putem fi mai presus de natură; suntem în interiorul ei. Prin urmare, cu cât suntem mai interconectați integral, cu atât mai bine.

Dacă vom încerca să existăm în acest fel, vom vedea cum integralitatea, nevoia de echilibru este dezvăluită treptat în lume, în locul căutării necontrolate a profitului de care nimeni nu beneficiază în afară de egoismul nostru umflat.

Să ne gândim cum să ne facem o societate umană stabilă, normală, echilibrată. Este în puterea noastră.

De fapt, suntem mulți. Astăzi, câteva milioane de oameni din lume pot schimba direcția gândirii, percepției și dorințelor societății. Sper să reușim.

Din „Fundamentele Cabalei” de la KabTV, 3/5/20

Dacă oamenii se vor schimba și natura se va schimba

Întrebare: Încă de la naștere simțim nevoia de a avea conexiuni sociale. Creierul nostru reacționează la izolarea socială la fel ca în cazul suferinței fizice. Oamenii izolați se îmbolnăvesc mai ușor și mor mai repede în urma acestor boli.

Conexiunile sociale bune ne aduc mai multă satisfacție decât banii. Experimentele au arătat că încrederea mutuală a angajaților la locul de muncă produce tot atâta plăcere cât o creștere de 30% a salariului. Cu alte cuvinte, cooperarea produce rezultate substanțial mai bune decât competiția.

Apare aici un paradox: înțelegem importanța conexiunior sociale, dar nu avem grijă de dezvoltarea lor nici la nivel individual și nici la nivel national. În nici o țară din lume nu există un program național de apropiere a oamenilor, de creare și întreținere a conexiunilor senzoriale sociale, care să explice cât de mult suntem influențați din punct de vedere fiziologic de aceste conexiuni. Ce se întâmplă cu noi?

Răspuns: Și aici acționează același egoism. Poate că am dori să ne tratăm unii pe alții cu bunăvoință, dar în același timp există în noi „natura rea” sau egoismul, care nu ne permite să o facem. Dimpotrivă, ea ne pune în situația de a ne opune altora, forțându-ne să ne luptăm în permanență.

În natura noastră sunt imprimate date peste care nu putem trece în ciuda faptului că relațiile bune din societate ne pot aduce profituri uriașe, dividende, ridicându-ne la un nivel de dezvoltare incomparabil mai înalt și mai sigur. Imaginează-ți că ne-am trata unii pe alții ca și cum am fi o familie, ne-am elibera resursele și am scăpa de cursa înarmării, am trăi în paradis!

Întrebare: Dar poate că toate acestea nu ne sunt necesare, doar sunt împotriva naturii noastre! Ar trebui să trăim după legi egoiste, după legile junglei?

Răspuns: Astăzi trăim după legi egoiste. Dar nu putem trăi după legile junglei pentru că am ajunge să ne omorâm unii pe ceilalți. De aceea, avem anumite legi care precizează unde și cum ne este permis să folosim forța. Acestea sunt codurile legislative și tiparele de viață în cadrul cărora încercăm să coexistăm.

Dar, în general, umanitatea nu este fericită. Ajungem azi la concluzia că nu putem evada din  conexiunea noastră. Ea este necesară și importantă, natura ne obligă să devenim globali, integrali și mutuali. Pe de altă parte, egoismul nostru nu ne permite să o facem.

Întrebare: Dar întotdeauna spui că trebuie să trăim în concordanță cu legile naturii. Iar în natură totul este bazat pe egoismul natural, fiecare parte o devorează pe cealaltă. Așa ar trebui să trăim și noi? Suntem doar o extensie a naturii.

Răspuns: Nu. Ceea ce se întâmplă în natură este o reflectare a societății umane în care indivizii se devorează între ei.

În realitate, nivelurile cele mai înalte ale naturii le afectează pe cele inferioare. De aceea, societatea omenească, construită pe baze egoiste, are același efect asupra nivelurilor inferioare. Din această cauză lupul nu poate conviețui cu oile și copilul nu poate merge alături de ei.

Totul depinde de relațiile pe care le stabilim în societatea omenească. Dacă ne vom schimba, toată natura se va schimba.

Din emisiunea KabTV “Era post-coronavirus” 4/30/20

 

Societatea trăiește încă după valorile trecutului

Întrebare: Acum o lună vorbind despre pandemie, speram ca totul să nu devină înfricoșător. Ai spus că acest coronavirus este ca un semn că umanitatea trebuie să ajungă să interacționeze corect.

Și rezultatul zilei: dacă acum o lună erau 2 milioane de cazuri în lume, astăzi sunt 8,3 milioane [14.7 milioane]. Dacă numărul morților era de 135000, azi a urcat la 450000 [610,000].

În America, numărul deceselor este mai mare decât cel din timpul pandemiei din 1957. Atunci, pandemia a durat doi ani și a luat 116000 de vieți, pe când azi, America a pierdut 120000 de oameni în doar două luni. Este mai mult decât numărul americanilor care și-au pierdut viața în Primul război mondial și mai mult decât numărul total de pierderi suferite în toate războaiele americane de după 1950: din Coreea, Vietnam, Afganistan și toate celelalte conflicte la un loc.

Și totuși nu apar semnele unității. Desigur că sunt vizibile anumite cazuri de generozitate. America a început dintr-o data să dăruiască altor țări ventilatoare mecanice. China afirmă că, de îndată ce va obține vaccinul, îl va pune la dispoziția întregii lumi. Totul miroase însă a egoism, este o încercare de a dovedi cine este cel mai bun.

Ce crezi tu despre toate acestea?

Răspuns: Până acum, toată suferința pe care a resimțit-o umanitatea nu a avut niciun rezultat. Oamenii așteaptă ca totul să se termine pentru a se putea întoarce la afacerile lor, a minimiza pierderile și poate chisr să câștige ceva de aici.

Această atitudine continuă să lucreze în noi în mod automat, de aceea consider că virusul ar trebui să-și continue munca asupra umanității și încă foarte serios.

Umanitatea se gândește cum să-și salveze vechile afaceri oferind bani unor meserii care în viitor vor fi complet irelevante.

Guvernele nu înțeleg că a venit timpul să se concentreze pe ceea ce este absolut necesar și să lase tot restul pe seama auto-educației, auto-disciplinei, a restructurării societății. Speră să reînvie buticurile, magazinele de bijuterii, mașinile scumpe, etc. Pe scurt, societatea trăiește după valorile sale din trecut.

Ca atare, este ca și cum pandemia nici nu ar fi început. Mai multe sute de mii de oameni au murit. Pentru omenire nu reprezintă nici o pierdere. Un număr oarecare de oameni suferă, cei bogați profită și sunt fericiți cu situația actuală. Totul este relativ.

Din emisiunea KabTV “Situația internațională actuală” 6/18/20

 

„Care sunt unele dintre cele mai bune abilități pentru viitor?” (Quora)

Michael Laitman, în Quora:Care sunt unele dintre cele mai bune abilități pentru viitor?”

Pe măsură ce societatea noastră devine din ce în ce mai interconectată și interdependentă, viitorul nostru bun depinde de dezvoltarea noastră și de susținerea relațiilor considerabile.

De asemenea, întrucât natura noastră egoistă crește continuu, ne cere să fim atenți unul față de celălalt, şi atunci atitudinile grijulii vor deveni într-adevăr abilități necesare pe care va trebui să le învățăm pentru a supraviețui și a prospera sănătos îndreptându-ne spre viitor.

Susținerea în continuare a ideii necesității de a dezvolta atitudini considerabile unul față de celălalt este că tehnologia va deveni din ce în ce mai sofisticată, preluând din ce în ce mai multe locuri de muncă pe care oamenii trebuie să le facă astăzi. Vom avea astfel capacitatea de a furniza elemente esențiale pentru viața noastră cu mult mai puțin timp și efort decât facem în prezent.

Astfel, pe măsură ce mai multă forță de muncă se va muta de la oameni la mașini și mai mult timp se va elibera, va trebui să învățăm cum să obținem o atenție asupra ego-ului nostru în creștere – pentru a învăța cum să-l gestionăm, astfel încât să nu alunge și să facă rău altora, și, de asemenea, să învăţăm cum să dezvoltăm relații reciproce considerabile și pozitive mai presus de ego-ul nostru.

Prin exercitarea relațiilor pozitive ca o abilitate nouă pe care o dezvoltăm și o susținem în mod regulat, vom descoperi un cu totul alt tip de viață socială armonioasă pe care nu o putem imagina în prezent. Ea va rezulta nu numai din mișcările noastre de a ne conecta deasupra ego-ului care se mișcă într-o direcție de împărțire opusă, dar conexiunile noastre sociale reînnoite vor ieși la suprafața forței de legătură care locuiește în natură, întrucât atunci vom fi mai echilibrați cu natura.

Apoi vom experimenta mult mai multă satisfacție, fericire, încredere și sănătate bună în viața noastră.

„Coronavirusul va schimba modul în care oamenii vor interacţiona pentru totdeauna ? (Quora)

Michael Laitman, în Quora: „ Coronavirusul va schimba modul în care oamenii vor interacţiona pentru totdeauna ?

Coronavirusul ne face într-adevăr să suferim modificări grave.

Comportamentele, gândurile, ambițiile, speranțele și așteptările noastre s-au schimbat deja, arătându-ne că coronavirusul nu este doar o particulă fizică minusculă care ne infectează.

Coronavirusul este mai degrabă un program nou care a intrat în realitatea noastră, transformându-ne comportamental și psihologic.

Cu cât durează mai mult pandemia, cu atât ne va face să ne reevaluăm valorile, gesturile și atitudinile.

Este ca și cum am fi mers pe o punte între lumea pre-coronavirus puternic materialistă – unde am privit acumularea individualistă de bogăție, faimă și putere ca semne ale succesului – și înțelegerea faptului că aceste valori au o valoare mult mai mică pe măsură ce parcurgem mai profund pandemia.

Dacă am putea face un pas înapoi pentru o clipă de la viziunea coronavirusului ca fiind doar o boală infecțioasă, la coronavirus ca un fenomen evolutiv transmis de natură, care a apărut special pentru a transforma interacțiunile umane, atunci am vedea cum natura este subtilă îndrumându-ne să ne îmbunătățim relațiile și conexiunile.

O astfel de perspectivă decurge din înțelegerea modului în care natura ne dezvoltă: prin creșterea diversității și individualizării, apoi prin etapele de criză, care apoi se rezolvă prin cooperare și conectare la niveluri mai avansate.

Biologi specialişti în evoluție, cum ar fi Elisabet Sahtouris, au ilustrat acest proces al naturii ghidându-și părțile către o legătură mai mare și formele de viață mai evoluate care este în concordanță cu reprezentările cabaliştilor despre scopul și planul naturii, care este pentru umanitate să se conecteze pozitiv ca un singur întreg, și făcând acest lucru, ajunge la echilibru cu natura.

Cu cât ne dezvoltăm, cu atât devenim mai interconectați și interdependenți. Problema este că nu reușim să ne îmbunătățim activ atitudinile unul față de celălalt pentru a realiza pozitiv conexiunea noastră în creștere.

Prin urmare, natura a trimis coronavirusul în primul rând în scopul de a ne învăța o lecție în a avea grija unii de alții.

De exemplu, acum trebuie să purtăm măști pentru a nu-i infecta pe ceilalți, în caz că purtăm virusul fără să știm. Cu alte cuvinte, purtăm măști nu pentru propria noastră sănătate, ci pentru sănătatea celorlalți, iar propria noastră sănătate depinde de alții având „grijă” de noi în același mod.

De asemenea, pe plan economic, întrucât coronavirusul a lovit multe afaceri și locuri de muncă, ne obligă să luăm în considerare pe toți cei care se confruntă cu o situație strânsă și să ne gândim la soluții noi, astfel încât toată lumea să își îndeplinească cerinţele esențiale. Astfel, autoritățile devin, de asemenea, obligate să gândească și să acționeze cu mai multă atenție față de publicul respectiv.

În perioadele de criză provocată de natură, oamenii se reunesc din necesitate, iar pandemia coronavirusului este ca o criză atrasă, care în cele din urmă servește pentru a îmbunătăți atitudinile noastre față de celălalt.

Cu cât înțelegem mai devreme că relațiile reciproce sunt responsabile intrăm în următoarea fază a dezvoltării noastre și facem pași activi pentru a ne ajuta unii pe alții să acționăm mai responsabil și considerabil unul față de celălalt, atunci cu atât mai devreme se va potrivi cu starea de conexiune mai avansată, care este natura. îndrumându-ne – și atunci nu vom mai avea nevoie de pandemii și alte crize care să ne coaguleze în mod involuntar transformarea.

Prin urmare, deoarece coronavirusul a început deja un proces de schimbare a modului în care interacționăm, am fi înțelepți să respectăm condițiile puse înaintea noastră și să căutăm cum să gândim și să acționăm mai atent față de ceilalți.

Va fi biletul nostru de a ieși din pandemie și de a intra într-o lume mai fericită, mai sigură și mai sănătoasă, mai echilibrată cu natura, unde vom fi mai conștienți de ceea ce natura vrea în cele din urmă de la noi.

Sper că vom suferi această schimbare mai activ și, astfel, mai repede și mai plăcut, decât dacă ar fi să lăsăm în continuare natura să ne ducă acolo.

 

Rău, iad, iubire

Întrebare: Iată un caz care a avut loc în Japonia: un om care a fost infectat cu COVID-19 și știa clar că era bolnav a ieșit pe stradă, în locuri publice, a început să îmbrățișeze oameni, a venit chiar la familia sa. Apoi a venit acasă și a murit ceva timp mai târziu. Acest lucru serveșe ca exemplu moral. Există o așa-numită Instanță Superioară pentru o persoană care merge intenționat să facă așa ceva?

Răspuns: Fără îndoială, această Curte există la nivelul forțelor lumii noastre, aceasta nu dispare nicăieri.

Cert este că suntem conectați între noi într-un întreg comun, într-un sistem integrat. Dacă o persoană susține acest sistem și dorește să-l aducă la o formă integrală, acesta este meritul său.

Și invers, dacă rupe lanțurile unei legături bune între toți, atunci aceasta este pierderea lui, este pedeapsa. Deci, desigur, persoana și-a făcut foarte mult rău. El a adus răul între noi prin acțiunile sale, a răspândit răul și atunci acest rău continuă să funcționeze mai departe.

Care sunt consecințele? Faptul că a întârziat întregul sistem să treacă spre integritate, spre conexiune, spre iubire – toate acestea sunt asupra lui.

Întrebare: Există o legătură atât de directă încât poți spune că totul este pe el?

Răspuns: Desigur. Acum dorințele lui au devenit mult mai egoiste. Când a murit, a scăpat de corp, de manifestarea acestei dorințe la un nivel atât de scăzut, dar care era totuși pregătit pentru corectare.

Acum nu se poate corecta biologic. Atunci cum se poate corecta spiritual, dacă totul din el este atât de egoist, acum nu se știe când va mai avea ocazia să reînceapă corecția și sub ce formă.

Întrebare: Se aplică acest lucru la toate relele din lume? Pentru toți purtătorii răului?

Răspuns: Da.

Întrebare: Oamenii își amintesc imediat de călăii teribili, de ucigași etc. Se aplică acest lucru și lor?

Răspuns: Și mai rău. O persoană care nu lasă pe ceilalți să trăiască, care nu le dă posibilitatea de a se corecta în mod normal, cu cel puțin o anumită libertate, își creează pentru sine probleme uriașe.

Întrebare: De ce îi este dat așa ceva unui om? De ce îi este implantat acest lucru de Forța Superioară, Creatorul? De ce să setezi într-un om așa ceva?

Răspuns: Tot răul trebuie dezvăluit. Trebuie sa fie! Prin urmare, acele suflete care au făcut astfel de lucruri groaznice în trecut primesc o încărcătură suplimentară pentru a le duce la un nivel atât de scăzut din care pot începe să se ridice. Fiindcă dacă sunt undeva între rău și bine, nu se simt la fel de răi.

Prin urmare, trebuie să li se ofere un surplus suplimentar de rău, atunci ei înțeleg că așa sunt cu adevărat și că trebuie să se corecteze.

Întrebare: Spui că totul este îndreptat către corectare, spre bine, căldură, iubire. Și că trebuie să trecem prin aceste stări îngrozitoare și să vedem acești oameni groaznici și să îi urâm și să îi condamnăm la executare, la moarte. Ar trebui să fie toate acestea pe calea iubirii, pe calea spre bine?

Răspuns: Nu, vreau să spun că execuția și moartea nu ar trebui să se facă deloc. Asta reduce capacitatea unei persoane de a se corecta și toată lumea ar trebui să se corecteze. Deci, nu sunt în favoarea pedepsei cu moartea.

Cu toate acestea, este necesar să punem o persoană în astfel de circumstanțe în care ar dori cu siguranță să se corecteze, prin orice mijloace! Literar, „lasă vulturul să-i ciugulească ficatul”!

Întrebare: Ce este corectarea?

Răspuns: Corectarea este înțelegerea propriei infamii, propria nesemnificație, că ești nociv pentru ceilalți, propria ta corupție. Este dorința de a deveni util și de a vedea cât de dăunător ai fost.

Înțelegerea faptului că erai impropriu pentru comunicarea umană, dăunător și malefic în comparație cu modul în care vezi acum, aceasta este starea de iad. Acesta este iadul.

Pedeapsa cu moartea însă nu corectează nimic.

Întrebare: Cum poți aduce o persoană într-o astfel de stare?

Răspuns: Pentru a face acest lucru, trebuie să muncești cu el. Pentru a face acest lucru, trebuie să existe educatori și aceia care îl conduc exact la o definire individuală: cine este el de fapt?

Comentariu: Cu alte cuvinte, educatorii nu ar trebuie să-l urască, ci ar trebui să înțeleagă că acesta este un mod de corectare.

Răspunsul meu: Da. Trebuie să-i arate dragoste. Acest lucru este mai rău decât moartea pentru un astfel de om. Adică educatorii îl iubesc dar în așa fel încât scopul metodelor lor este să-l aducă la recunoașterea răului din sine.

Sper că vom vedea mai multe dintre aceste lucruri când oamenii vor începe să se schimbe astfel.

Întrebare: Când vor începe oamenii să înțeleagă cine sunt și că din această ură sunt ucigași?

Răspuns: Da. Vor rătăci pe străzi ca morții care se ridică din mormintele lor și vor căuta modalități de a se corecta.

Întrebare: Este nevoie de educatori care să le arate care este iubirea adevărată? Se vor uita la ei înșiși și se vor urî și se vor schimba ca să fie ca educatorii?

Răspuns: Da.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman” 11/05/20

 

Un „Baby Boom” nu va avea loc

Observație: Imediat după începerea pandemiei, psihologii și doctorii au presupus că aceasta va aduce un „Baby Boom” — nașteri de copii. Cu alte cuvinte, oamenii vor fi mai mult împreună, ceea ce ar duce la o rată a natalității mai mare.

Acum, când aceiași părinți care inițial se gândeau să aibă copii au fost chestionați, s-a dovedit că peste jumătate din populație a renunțat la această idee. Oamenii nu doresc deloc să producă urmași; nu doresc să dea naștere.

Comentariul meu: Ei nu văd o continuare. În forma în care ni se arată viața astăzi, ni se arată un punct mort. Deci, de ce să continuăm ceva?

Întrebare: În cele mai tragice situații ale Primului și celui de-Al Doilea Război Mondial și așa mai departe, oamenii se gândeau la procreare, iar acum brusc nu o mai fac. Nu este acesta un paradox?

Răspuns: Aceasta este psihologie. La vremea aceea, nu era psihologie, ci pur și simplu o condiție fizică. Dar aici este o stare de spirit. Nu ajungem nicăieri, pentru nimic. La ce bun? Toate acestea sunt suprimate.

Întrebare: O persoană trebuie să facă față acestei situații?

Răspuns: Acum nu este vorba despre a da naștere, ci despre unificare. Dacă acest număr de oameni s-ar putea apropia unul de celălalt pe plan intern chiar și la o distanță mică, lumea ar fi diferită.

Acum totul se mută spre o relație spirituală. Dacă sunt atras de o persoană, asta este. Dacă nu, atunci nu. Anterior, era fiziologie; exista un fel de impuls, presiune din interior; natura o cerea.

Iar acum natura nu cere acest lucru. Vrea să ne reconstruiască, astfel încât dacă ai dorința de a fi mai aproape de o persoană spiritual, atunci vei avea dorința de a fi mai aproape de el fizic.

Atunci nașterea copiilor va fi rezultatul unei apropieri spirituale, nu una fizică. Iar copilul va fi numit produsul iubirii.

Întrebare: Și atunci va fi iubit și își va iubi părinții?

Răspuns: Bineînțeles.

Remarcă: Deci, poate acesta este un indicator că ne apropiem de o eră cu adevărat diferită — era iubirii?

Comentariul meu: Da. Acest lucru va fi minunat.

Din „Știri cu Dr. Michael Laitman” de la KabTV ”11/05/20

Călătoria virusului ȋn jurul lumii

Întrebare:  În Arabia Saudită, situația cu coronavirus este foarte proastă. Țara este bogată, oamenilor nu le lipsește nimic și nu încalcă carantina. Dar virusul pare să apară de la sine. Cum poate fi explicat acest lucru oamenilor obișnuiți?

Răspuns: În nici un fel. Virusurile nu apar din faptul că le transmitem reciproc. Ele sar de la o persoană la alta pentru că ne tratăm reciproc atât de prost. Și nu se poate face nimic în acest sens. Acest lucru se întâmplă în Arabia Saudită, în Israel și în Rusia – peste tot.

Până nu ne schimbăm atitudinea unul față de celălalt, virusul nu ne va părăsi. Aceasta se aplică tuturor regiunilor lumii.

Din KabTV “Fundamentele Cabalei” 5/17/20

Vine timpul ultimei generații

Comentariu:  În prezent, există multe speculaţii despre ce se va întâmpla după coronavirus. Există o mulțime de temeri, în cea mai mare parte din faptul că nu va fi de lucru. Oamenii acum nu au bani, le este frică de noi viruși, le este frică să-și părăsească locuințele, le este frică să trimită copii la grădinițe etc.

Sondajele arată că puțini oameni văd lumina de la capătul tunelului. Cabaliștii spun că acesta este timpul „ultimei generații”.

Mulți oameni se tem de acest termen, „ultima” generație. La urma urmei, ultima înseamnă că nu va mai exista nimic după ea.

Vă rugăm să explicați oamenilor obișnuiți, ce este ultima generație.

Răspunsul meu: În starea ultimei generații, ne pregătim treptat să trecem la următoarea stare, starea sufletului. Pentru a face acest lucru, nu este necesar să murim fizic, ci pur și simplu să începem să trăim, să existăm într-o stare de conexiune spirituală.

Un semn al ultimei generații este că umanitatea s-a apropiat de corectare și de eliberarea de egoismul său.

Nu va mai trebui să urmărim toate valorile materiale și egoiste. În liniște vom putea exista foarte simplu, până la punctul în care nu vom mai acorda atenție valorilor materiale, vieții materiale. Ne vom îndrepta numai către spiritual, adică spre conexiunea dintre noi. Vom ajunge într-o stare în care să preţuim numai interconectarea reciprocă dintre noi.

Vom începe să lucrăm împreună pentru a fi chiar mai mult decât prieteni, chiar mai mult decât un singur întreg.

Întrebare:  Crezi că acum umanitatea se mișcă în această direcție?

Răspuns:  O văd absolut clar. Mai mult, această mișcare este destul de intensă.

Întrebare:  Continui să spui că natura ne va face să ajungem la această conexiune. Dacă ne vom opune, ne va forța în mod constant. Cum fac ca o persoană să simtă asta? Are nevoie să simtă că este un egoist desăvârşit? Nu asta este ceea ce e important?

Răspuns: El va simți asta în timp ce merge mai departe. Pe de o parte, va simți că există presiunea de a se apropia de ceilalți, iar pe de altă parte, când va începe să facă acest lucru, va simți rezistența egoismului său. El va înțelege că ceea ce îl împiedică să se conecteze este egoul său. Așa cum este acum, nici măcar nu știe unde se află, nu-şi cunoaşte egoismul.

Întrebare:  Care sunt legile ultimei generații?

Răspuns: În principiu, acestea sunt legile care provin din unitate.

Întrebare:  O persoană ar trebui să înțeleagă că nu există altă cale de ieșire?

Răspuns: Absolut! Nu avem altă alegere. Am ieșit deja de pe drum. Acum nu mai este loc de întoarcere.

Întrebare:  Așadar, sarcina mea de acum este de a fi de acord, să accept acest lucru și să încep să merg uşor, puțin câte puțin, spre această conexiune, să încep să discut și să mă gândesc la asta?

Răspuns: Exact. Să înțelegem că tot ceea ce există este complet interconectat. Și trebuie să fim conectați reciproc între noi, și cu restul naturii. Până când nu ne vom putea iubi atât de mult încât „lupii vor locui cu oile”, nu ne vom împlini misiunea.

Cu alte cuvinte, trebuie să ducem întreaga natură spre reciprocitate și iubire, acolo unde în întreaga natură va exista grija unuia pentru celălalt, deoarece oamenii au grijă unul de celălalt.

Întrebare: Totul începe cu oamenii? Acesta este vârful? De îndată ce o persoană va ajunge în această stare, totul va fi rezolvat?

Răspuns: Da. Dacă merg către integralitatea în natură, toată natura va deveni integrală.

O persoană deja poate vedea asta de la virus. Iar virusul nu ne va părăsi, ca să nu credem că putem ieși din această stare. Trebuie să mergem doar către interacțiunea globală integrală. Acolo vom găsi o existență corectă, bună, ușoară. Ceea ce înseamnă, că aici trebuie să ne reconstruim.

Întrebare: Pentru ca noi să ne reconstruim, o natură umană și iubitoare ne poate aduce la durere mare?

Răspuns: Noi, ca egoişti, nu vrem să ne schimbăm. Ni se pare că o natură umană și iubitoare ar trebui să ne accepte așa cum suntem. Dar ne-a creat să fim opusul stării noastre finale, corecte și ne aduce treptat către ea, astfel încât să învățăm și să înțelegem diferența dintre aceste stări. Și atunci vom fi adulți.

Din KabTV “Știri cu Dr. Michael Laitman” 5/11/20