“De ce suntem stoici cu privire la două milioane de decese de Covid” (Linkedin)

Noul meu articol pe LinkedinDe ce suntem stoici cu privire la două milioane de decese de Covid

În ultimul an, aproximativ două milioane de oameni au murit din cauza bolii coronavirus. Totuși, cât de îngrijorați suntem? Hai să recunoaşem! Nu suntem. Suntem teribil de îngrijoraţi de închiderea afacerilor, a cinematografelor, a arenelor sportive, a școlilor și a altor astfel de lipsuri de divertisment și de ocupaţii, dar ce spuneţi de cele două milioane de victime ale virusului? Suntem destul de stoici în privinţa lor.

Într-adevăr, dacă luați în considerare populația globală, două milioane de decese de Covid-19 nu sunt foarte multe. O tratăm ca pe un fenomen natural, un caz de forță majoră ca să spunem așa, așa că suntem destul de calmi în privința asta.

Dar aici există o problemă mai mare: nu suntem atenți la scopul pandemiei și din această cauză, pregătim deja următoarea lovitură, care va fi mai dureroasă și mai răspândită chiar decât coronavirusul. Dacă tot de ceea ce ne pasă este că nu putem merge la baruri și filme, atunci aducem asupra noastră un dezastru mai grav decât virusul, ceva care ne va obliga să căutăm rădăcina acestor catastrofe și nu să ne fixăm speranțele pe vaccinuri, care sunt bune până când apare următoarea mutație rezistentă.

Cauza fundamentală a pandemiei sunt relațiile corupte dintre noi. Aceste relații nu distrug doar țesătura societății, așa cum vedem acum în toată SUA. Exploatarea și reaua-voință distrug țesătura întregii noastre lumi. Ele sunt dăunătoare pentru societatea noastră, pentru planeta noastră, pentru sănătatea noastră și pentru toate speciile de animale. Ele ne împiedică să cooperăm în beneficiul întregii umanități; nu ne lasă să lucrăm umăr la umăr pentru a ne salva planeta. Neîncrederea nu ne lasă să reparăm rănile societății noastre, ceea ce duce la violență, agresivitate, fanatism, sărăcie, depresie, abuz de substanțe și războaie.

Tratamentul nostru rău reciproc ne face să ne purtăm la fel faţă de tot ceea ce ne înconjoară: solul, apa, aerul, plantele, animalele și oamenii. Toți suferă pentru că ne urâm reciproc și reacționează în consecință. Acesta este motivul pentru care furtunile sunt din ce în ce mai intense, incendiile sunt mai răspândite și mai frecvente, iar epidemiile se răspândesc mai repede și apar mai repede decât oricând. Mesajul de la toate acestea este clar: remediați relațiile voastre sau acestea vă vor distruge.

Nu avem prerogativa de a fi stoici cu privire la victimele Covid-19, deoarece acest lucru ne distruge viitorul. Dacă ne corectăm relațiile, aceasta va calma încercările pe care tocmai le-am menționat și vom găsi pace și liniște sufletească. În caz contrar, vom avea un an foarte rău și chiar un deceniu mai rău.

#COVID19 #death

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed