Noul meu articol pe Linkedin “De ce fericirea este evazivă”

Mulți psihologi cred că fericirea durabilă este o fantezie, că și atunci când suntem fericiți, este doar pentru o clipă. De exemplu, Mandy Kloppers, un terapeut comportamental cognitiv din Marea Britanie, scrie următoarele despre fericire: „Toți suntem învățați să credem că fericirea este acel lucru realizabil”. Totuşi, „Această concepție greșită este motivul pentru care fericirea este evazivă. Fericirea nu este o stare consecventă, ci mai degrabă un sentiment trecător care vine peste tine. … Pentru un moment special îți dai seama că te simți cu adevărat în pace și simţi că totul este bine în lumea ta. Susținerea acestei stări nu este totuși posibilă”.

Mai mult, profesorul de psihologie Frank McAndrew scrie în revista Psihologia azi că, din anii 1960, „s-au publicat mii de studii și sute de cărți cu scopul de a spori bunăstarea și de a ajuta oamenii să ducă vieți mai satisfăcătoare. Deci, de ce nu suntem mai fericiți? De ce măsurile mărturisite ale fericirii au rămas stagnante de peste 40 de ani? În mod pervers, astfel de eforturi de îmbunătățire a fericirii ar putea fi o încercare inutilă de a înota împotriva curentului, deoarece de cele mai multe ori putem fi de fapt programați să fim nemulțumiți”.

Într-adevăr, suntem programați să fim nemulțumiți nu numai de cele mai multe ori, ci tot timpul. Înțelepții noștri au afirmat-o în urmă cu mii de ani, când au scris în Midrash: „Cineva nu lasă lumea cu jumătate din dorințele lui în mână, pentru că cel care are o sută vrea două sute; unul care are două sute vrea patru sute”.

Cu toate acestea, sentimentul că totul este în regulă în lumea noastră, așa cum a spus Kloppers, este posibil și chiar în mod permanent. Dar pentru a realiza acest lucru, trebuie să știm ce să căutăm. De fapt, singurul motiv pentru care părem că suntem „programați să fim nemulțumiți” este pentru a ne împinge să continuăm să căutăm, până când vom găsi starea armonioasă care ne va menține fericiți.

Problema este că o persoană nu poate fi în pace sau să simtă că totul este „corect în lumea noastră”, în timp ce restul lumii nu simte acest lucru. Noi, toată umanitatea și de fapt, toată realitatea, suntem un singur sistem. Ne putem simți bine când un anumit organ din noi este bolnav? Poate o mașină să funcționeze bine atunci când una dintre părțile sale este stricată? Faptul că noi credem că putem fi fericiți și chiar să ne așteptăm să dureze, mărturisește nivelul ignoranței noastre asupra conexiunii dintre noi. Dacă ne-am da seama cât de conectați suntem cu toții, nici măcar nu am visa să fim fericiți, nici măcar mulțumiți, până când fiecare persoană din lume și fiecare ființă din această existență nu s-ar simți așa. Aceasta poate fi greu de recunoscut, dar realizarea acestui lucru este primul pas către atingerea fericirii.

Când realizaţi nivelul de conectivitate al tuturor părților din realitate, vă dați seama că scopul vieții nu se referă la o persoană, ci la toată lumea și la fiecare lucru împreună. Scopul vieții este de a aduce toate părțile realității în armonie. Prin urmare, fericirea nu este un scop în sine, ci rezultatul realizării armoniei între toate elementele realității.

Momentele de fericire pe care le simțim astăzi sunt trecătoare, dar prețioase. Ne amintesc de senzațiile pe care le putem experimenta în viață, în timp ce ne arată în același timp că nu suntem încă acolo. Aceste momente sunt valoroase nu pentru că ne fac să ne simțim bine, ci pentru că ne amintesc de scopul nostru final: armonia între toate părțile realității, când fiecare parte dă și primește simultan, complet satisfăcută și complet satisfăcătoare în același timp.

În această stare pierdem simțul propriului sine pe măsură ce se topește în toţi. Odată ce suntem acolo, ne dăm seama că nu suntem doar părți ale realității, ci noi o facem ceea ce este; noi suntem în aceeaşi măsură stăpânii şi slujitorii, binefăcătorii și beneficiarii săi.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie | Add Comment →