Medium a publicat noul meu articol “De ce nu ne putem opri din luptă ”

Când te gândești la istoria umanității, vezi că oamenii s-au luptat mereu între ei. Se pare că nu există niciodată pace cu adevărat, ci doar o pauză între bătălii. Dispoziția omului de a lupta constant pare și mai neînţeleasă atunci când o compari cu natura, unde toate se luptă numai pentru a mânca, pentru a evita să fie mâncat sau în scopul împerecherii, dar şi atunci animalele rar se rănesc unele pe altele. De ce se luptă oamenii când nu există niciun motiv existențial care să-i oblige? Mai mult, chiar și atunci când o bătălie nu este purtată cu arme, suntem încă în război: ne certăm, polemizăm și luptăm pentru a câștiga opinia publicului. Pe scurt, întreaga noastră existență constă în luptă.

Există un motiv bun pentru asta. Poate părea că nu există niciun motiv existențial care să ne oblige să luptăm, dar de fapt există. În timp ce animalele luptă pentru supraviețuirea lor fizică, noi luptăm pentru supraviețuirea noastră spirituală. Ego-urile noastre ne determină să depășim și să triumfăm, deoarece fără să ne simțim superiori, corpurile noastre pot exista dar nu ne vom simți vii. Nimic nu este mai rău pentru ego decât umilinţa; oamenii își iau viața din cauza asta.

Cu alte cuvinte, ne simțim vii doar atunci când dominăm pe altcineva. Aceasta este singura afirmație a existenței noastre pe care ego-ul o acceptă. Acesta este motivul pentru care suntem obligați să luptăm unul împotriva celuilalt chiar și atunci când pare să nu existe o cauză rezonabilă pentru asta. Întrucât toate comunicările noastre, la fiecare nivel, sunt bătălii de un anume fel, parcă suntem condamnați la o viață de lupte nesfârșite până când ne epuizăm și murim.

Dar există un motiv profund pentru asta. Lupta nesfârșită ne obligă să ne întrebăm despre semnificația a toate – de ce ne luptăm, de ce ne rănim unii pe alții, de ce există atâta răutate în lume și în cele din urmă, de ce existăm.

Aceste întrebări ne conduc în cele din urmă să realizăm că nu există o singură forță (diabolică) în lume, ci mai degrabă două forțe – una pozitivă și una negativă. Forța pozitivă creează viață, căldură, creștere și conexiune, în timp ce forța negativă generează moarte, frig, decădere și separare. Dacă ar fi doar una dintre ele, noi nu am exista. Este nevoie de ambele pentru a crea viață și pentru a genera dezvoltare și schimbare. Se dovedește că în mod ironic, războiul este cel care ne face să ne simțim vii.

Ca urmare, dacă o țară vrea să domine, trebuie să existe și alte țări, așa că va avea pe cine să domine. De asemenea, dacă o țară domină tot timpul, senzația de dominație scade, țara înaltă își pierde impulsul, slăbește, iar o altă țară preia controlul.

Lupta dintre forțele pozitive și cele negative permite viața, așa că lupta trebuie să existe. Totuși, depinde de noi să stabilim dacă devine război sau nu.

Pentru a permite existența și dezvoltarea, dar totuși să le păstrăm pașnice, trebuie să înțelegem sensul păcii. Cuvântul ebraic pentru pace este shalom de la cuvântul shlemut, care înseamnă totalitate sau completare. Cu alte cuvinte, există viață doar atunci când ambele părți există și se completează reciproc. De asemenea, puterea unuia determină puterea celuilalt, deoarece lupta dintre ei îi determină continuu să evolueze.

Pentru a pune capăt războaielor, trebuie să înțelegem acest proces și să-l îmbrățișăm. Nu va opri lupta dintre forțe, dar o va face mai degrabă constructivă decât distructivă.

Când sportivii doresc să-și îmbunătățească realizările de exemplu, se antrenează împotriva unei rezistențe din ce în ce mai mari. Ei înțeleg că doar dacă se provoacă pe ei înșiși vor deveni mai buni.

La fel, doar dacă competiția dintre națiuni și oameni se va intensifica, ne vom îmbunătăți cu toții. Cu toate acestea, numai dacă ne amintim că scopul competiției nu este acela de a controla, înfrânge sau umili pe alții, ci de a îmbunătăți pe toți cei implicați, vom fi capabili să concurăm dar şi să salutăm provocările și contestatorii, pentru că dacă nu ar fi ei am stagna.

Când trecem la un mod de complementaritate reciprocă, nu va exista nimeni mai puternic decât celălalt. În schimb, va exista un angajament reciproc pentru a satisface bunăstarea tuturor. Înțelegerea noastră că suntem dependenți reciproc și că adversarii noștri percepuți sunt de fapt garanția dezvoltării noastre este cheia pentru construirea unei societăți înfloritoare, evolutive și durabile în întreaga lume și în fiecare țară ai cărei membri trăiesc pașnic și fericiți.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie | Add Comment →