Noul meu articol pe Linkedin “Este posibilă foametea în lumea de azi?”

Când auzim despre crizele foametei, ele se referă de obicei la țări mai sărace și sfâșiate de război din Africa sau Asia. Rareori când ne gândim la crizele foametei ne gândim la Europa sau Statele Unite. Dar recent, tot mai multe voci avertizează că ar putea exista foamete și chiar înfometare de asemenea în Occident.

Acestea nu sunt doar temeri; ele se bazează pe măsurile pe care țările deja le iau pentru a-și proteja populația, adesea în detrimentul altor țări. Devastarea din cauza războiului a culturii de grâu și a uleiului vegetal din Ucraina a fost doar începutul. Acum, India a interzis și exporturile de grâu din cauza valului de căldură care a devastat o mare parte din culturile sale, iar țările din întreaga lume suferă de penurie de alimente și de o creștere a prețurilor.

Am crescut în Rusia în anii 1950, am locuit într-un cartier în care toată lumea ținea câțiva găini și cultiva legume și avea pomi fructiferi în curtea lor. În curțile din spate din zilua de astăzi, dacă cineva este suficient de norocos să aibă una, cu greu puteți găsi un teren deschis pentru a planta ceva.

De asemenea, pe atunci, erau mult mai puțini oameni decât sunt astăzi. În 1950, erau doar 2,5 miliarde de oameni. Astăzi, sunt aproape opt. Fără hrană suficientă, miliarde de oameni nu numai că vor muri de foame, dar vor provoca războaie și vor distruge totul. Oamenii flămânzi nu au rețineri.

Pentru a preveni un astfel de cataclism, trebuie să oprim impulsul nesfârșit pentru hegemonie și să începem să ne raportăm la întreaga umanitate ca o societate unică, interdependentă. Pentru a ne raporta la societate în acest fel, în primul rând trebuie să înțelegem de ce noi, umanitatea, suntem aici. Fără a înțelege pentru ce trăim, nu ne vom putea planifica viitorul sau cum să ne raportăm unii la alții. Într-un astfel de scenariu, vom ajunge fără îndoială în stări groaznice.

Dacă ne gândim de ce suntem aici, vom realiza că nu suntem aici pentru a asupri alți oameni sau pentru a ne mândri cu puterea noastră. Dimpotrivă, suntem aici pentru a stabili o societate armonioasă făcută de noi. Așa cum natura a construit universul ca un sistem armonios, în care toate părțile se completează reciproc, ar trebui să construim o societate umană în care toți oamenii se completează reciproc. Diferența dintre natură și omenire este că natura face acest lucru prin instincte, printr-un program încorporat, în timp ce noi trebuie să o facem prin conștiință și din propria noastră voință.

Adică lucrăm opus naturii. Când animalele sunt bine hrănite, se odihnesc și nu deranjează pe nimeni. Noi, însă, nu suntem niciodată sătui. Ne dorim mai mult din tot ceea ce avem, mai mult decât au toți ceilalți și în cele din urmă, vrem totul pentru noi înșine și nimic pentru ceilalți. Pe lângă această natură vorace, trebuie să dezvoltăm o societate umană bazată pe reciprocitate și echilibru, la fel ca întreaga natură. Întrucât suntem complet opuși, nu putem realiza acest lucru decât printr-un efort conștient și colectiv.

Făcând acest lucru, vom descoperi o realitate mult mai profundă și mai largă decât ne-am putea imagina vreodată cu percepția noastră actuală, egocentrică. Vom descoperi că scopul vieții noastre nu este să ne bălăcim în egoism, ci să pătrundem în percepția întregii realități, unde totul este interconectat și interdependent și unde viața este un flux nesfârșit.

Războaiele și dezastrele care ne lovesc lumea sunt „biciul” pe care natura îl folosește pentru a ne face să creștem din egocentrismul nostru înnăscut către percepția extinsă a realității. Cu cât începem mai devreme să urmăm această cale din proprie inițiativă, cu atât biciul naturii va dispărea mai rapid, iar probleme precum foametea, războiul și boala vor fi de domeniul trecutului.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie | Add Comment →