Noul meu articol pe Linkedin “Nu o criză alimentară – ci foamete!”

Experţii din întreaga lume avertizează că o criză alimentară fie este iminentă, fie deja se întâmplă. În raportul său din 2022, Programul Alimentar Mondial (PAM) al Națiunilor Unite subliniază „gravitatea remarcabil de mare și numărul de persoane aflate în criză sau mai rău… în 53 de țări/teritorii”. Mai mult, continuă raportul  WFP, „Numărul identificat în ediția din 2022 este cel mai mare din cei șase ani de existență a raportului”. Serviciul de informații umanitare ReliefWeb a mai raportat că „La nivel global, nivelul foametei rămâne alarmant de ridicată. În 2021, a depășit toate recordurile anterioare… cu aproape 193 de milioane de oameni cu nesiguranță alimentară acută și care au nevoie de asistență urgentă.” Cu toată severitatea rapoartelor lor, cred că ei subestimează gravitatea crizei în curs de dezvoltare, a cărei singură soluție este să înțelegem responsabilitatea noastră reciprocă și acțiunile pe care trebuie să le luăm în consecință.

Criza alimentară nu va fi rezolvată prin aprovizionarea cu alimente de bază. Nu vorbim despre truse de pregătire pentru uragan sau ceva de genul acesta. Ne gândim la ani, nu la săptămâni sau luni, când mulți oameni din întreaga lume nu vor avea mâncare. Aceasta nu este o altă criză; este începutul unei foamete. Oamenii vor fi atât de flămânzi încât se vor comporta ca animalele, în cel mai rău sens al cuvântului.

În cele din urmă, angoasa ne va forța să recunoaștem că singurul motiv al foametei este propriul nostru comportament și nu orice factor extern. Întrebarea este cât timp va dura până să înțelegem asta.

Criza alimentară, ca practic toate crizele, nu trebuie să aibă loc. Se întâmplă și se înrăutățește, doar pentru că există oameni care beneficiază de ea sau pur și simplu pentru că nimănui nu-i pasă suficient încât să o oprească.

Există un dezechilibru total în societatea umană între cei care au și cei care nu au, între cei puternici și cei fără putere, între cei privilegiați și cei defavorizați. Această inegalitate se manifestă în fiecare aspect al vieții noastre. Până acum, aspectul alimentar a fost relativ minor în lumea dezvoltată și a afectat mai ales Africa și Asia. Dar din moment ce înstrăinarea noastră unul față de celălalt s-a intensificat, la fel s-au intensificat și crizele pe care le provocăm unul altuia. Acum, pentru că s-a extins criza alimentară și în Occident, toată lumea este alarmată.

Foametea abia începe. Deocamdată, este mai mult despre rafturi goale și lipsuri temporare, dar așa cum am spus mai sus, acesta este doar începutul. Nu vrem să auzim că pricina tuturor problemelor noastre este propriul nostru narcisism. Dar dacă ne este suficient de foame și suficient de tare, am putea fi dispuși să ascultăm și să schimbăm felul în care ne comportăm unul față de celălalt.

Poate veni de la un lider care este sincer în a uni întreaga umanitate sau poate veni printr-un alt mediu, dar în cele din urmă, toți va trebui să acceptăm că nu mai putem rămâne indiferenți. Foametea ne va schimba. Nu pot spune cât timp va trebui să „postim” împotriva voinței noastre, dar stomacurile goale vor face mințile receptive la ideea de unitate.

Odată ce realizăm că suntem cu toții dependenți unii de alții și începem să acționăm în consecință, totul se va schimba. Vom descoperi că problema nu a fost lipsa de alimente tot timpul, ci lipsa de dorință de a le împărți și de a le distribui. Vom constata că apa potabilă curată este abundentă, numai dacă vrem să fie accesibilă tuturor.

Ceea ce se aplică pentru alimente și apă se aplică cu siguranță pentru educație, locuințe și îngrijirea de bază a sănătății. Nu avem nevoie de mult mai mult decât atât pentru a fi fericiți. Ne putem dedica restul timpului cultivării relațiilor pozitive. Dacă promovăm responsabilitatea reciprocă în comunitate, în țară și în lume, nu vom avea crize de care să ne îngrijorăm.

Aceste cuvinte pot suna naiv, dar responsabilitatea reciprocă este singura soluție care va funcționa, deoarece lipsa acesteia este singura cauză a crizei. PAM a încercat totul și a eșuat tocmai pentru că nu a încercat singura soluție care abordează de fapt problema: ura noastră unul față de celălalt.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie | Add Comment →