“Poate fi măsurată fericirea?” (Linkedin)“

Noul meu articol pe LinkedinPoate fi fmăsurată fericirea?

Dacă o țară depăşeşte baremul, înseamnă că locuitorii ei sunt printre cei mai fericiți din lume, potrivit Raportului ONU asupra Fericirii Mondiale, un sondaj global realizat de oameni din aproximativ 150 de țări. Studiul a relevat recent o premisă foarte simplă care este de obicei ignorată: nivelurile noastre de satisfacție sunt legate de nivelurile de generozitate și ajutor reciproc, care au crescut în ultimii doi ani din cauza pandemiei. Dar înseamnă că oamenii sunt mai fericiți pentru că sunt dintr-o dată mai altruiști? Cum se poate măsura asta cu adevărat?

Finlanda este cea mai fericită țară din lume, pentru al cincilea an consecutiv, conform acestui clasament care se bazează pe standardul de trai și responsabilitate reciprocă. Donațiile către organizații de caritate, ajutorarea unui străin și voluntariatul au crescut cu 25% la nivel global în 2021 comparativ cu nivelurile dinaintea pandemiei, se arată în raport. Acesta este probabil cazul, dar modul în care un sondaj poate pătrunde în sentimentele și împlinirea oamenilor este discutabil și prin urmare, nesigur.

Cred că am crescut puțin și nu mai suntem atât de naivi încât să luăm sondajele în serios. Toată lumea înțelege că sunt finanțate și implică considerente politice. De exemplu, dacă ar fi să credem sondajele, am putea fi încântați că Israelul, țara în care trăiesc, a atins respectabilul loc al 9-lea în indicele global al fericirii, în ciuda amenințării constante la adresa securităţii și a costului ridicat al vieții.

Relațile dintre noi sunt din ce în ce mai dificile pe zi ce trece, iar conflictele sunt epuizante, așa că, concluzia ar fi că locul șaptezeci în indicele fericirii este mai realist pentru noi. Astfel, plasând Israelul în fruntea listei, Națiunile Unite încearcă pur și simplu să-și ascundă tratamentul părtinitor continuu față de noi.

Dacă lăsați deoparte ochelarii prin care sondajul ONU ne arată „indicele fericirii globale” și vă uitați la realitatea în sine, veți vedea că scandinavii, care ocupă primele locuri pe listă, cu greu sunt o imagine de afiș a izbucnirilor de veselie.

În realitate există valuri generale contrastante de căldură și frig, expansiune și contracție, valuri de zgârcenie și generozitate, fericire și tristețe. Iar acum un val mai cald, mai deschis și prietenos mătură lumea. A fost precedat de pandemia de Covid și de suferința globală. Dar este doar un val trecător și se va estompa.

Lumea se va închide singură, iar oamenii vor deveni din nou răzbunători și egoiști. Acest lucru pentru că evenimentele din viață ne afectează și ne atrag în exterior la un anumit grad de conexiune la un moment dat și apoi la separare în altul. Dar în interior, noi nu ne schimbăm.

Am rămas așa de mii de ani și continuăm să trăim cu același instinct interior cu care ne-am născut ca ființe umane. Este instinctul egoist, egoul. Acel ego nu ne permite să fim cu adevărat fericiți. Ne determină să dăm peste alții pentru a realiza ceea ce ne dorim, pe cheltuiala lor, ceea ce în cele din urmă, ne ține depărtați, suspicioși și ostili unul față de celălalt. Nimeni nu se poate simți cu adevărat împlinit în astfel de condiții și mediu.

Suntem parte din întreaga umanitate și de asemenea, parte din întregul sistem al naturii. Prin urmare, fericirea noastră depinde și este legată de fericirea tuturor celorlalți. Nu putem simți fericirea personală dacă nu suntem fericiți de tot ceea ce ne înconjoară. Pentru a fi cu adevărat fericiți, trebuie să ne referim la măsura controlului ego-ului asupra vieții noastre.

Când ne vom schimba perspectiva de la egoism la altruism, vom urca pe scara fericirii fără a depinde de sondaje și de mândria goală. Toată lumea va simți bucuria interioară care există în relațiile armonioase dintre noi, adevărata sursă a împlinirii de durată.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed