Viața nouă nr. 677 – Înţelesul lui Tu Bishvat

Dr. Michael Laitman într-o conversație cu Oren Levi și Niza Mazoz

Rezumat

Tu Bishvat reprezintă o stare specială în omul vede rodul muncii sale de plantare a sa în mediul potrivit. După ce a efectuat 39 de munci, el este recompensat cu fructe: fructul din pomul cunoașterii și fructul din pomului vieții.

Impresia provenita din viața spirituală a trecutului încă rămâne în poporul evreu astfel încât să poată fi reînnoita azi. Dar, în scopul de a se dezvolta în mod corespunzător, societatea trebuie să ne ajute să avansăm spre scopul spiritual și vom creste ca pomul de pe câmp în ea.

Prima etapă în procesul de creștere este recunoașterea binelui și răului. Trebuie să definim cu exactitate ceea ce este bine și ce este rău și să efectuam verificări proprii, o cercetare interioară, a noastră şi a celor din jur.

Scopul este de a ajunge la atributul de iubire si dăruire. Pentru a face asta, trebuie să ne ridicăm deasupra naturii noastre egoiste, care dorește să absoarba totul de dragul său şi să dobândim o natura opusă, care vrea sa dea totul pentru alții, să îi umple, după cum este scris: „Am văzut o lume opusă. ”

Cu cât ne dorim să urcăm mai mult, cu atât mai mult trebuie să ne conectăm la oameni, deoarece atitudinea noastră față de toată creația și în special fata de oameni este ceea ce ne conecteaza la fortele spirituale superioare.

Dacă ne schimbăm atitudinea de la primire la dăruire, vom descoperi lumea superioară și vom vedea dintr-o data o nouă realitate, în care toată lumea este în iubire perfectă și plenitudine, iubindu-se unul pe altul. Pentru a face acest lucru, nu trebuie să îi corectăm pe alţii, ci pe noi, iar apoi vom simţii iubirea, Şechina, pacea și plăcerea care umplu această lume. Acesta este fructul la care vom ajunge în cele din urmă.

Din KabTV  „Viata Noua nr. 677 – “Înţelesul lui Tu Bishvat”, 1/14/16

Video: Play Now | Download Audio: Play Now | Download

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed