O evadare în mijlocul nopţii

Ne lipsesc impulsul, dorinţa, intenţia, stimularea şi necesitatea. Ni se pare că dorim spiritualitatea, ascultăm şi studiem dar nu suntem gata să ardem, în asemenea măsură încât aceasta să devină o obsesie, o teamă existenţială. Ce putem să facem dacă nu avem o astfel de dorinţă arzătoare?

Se pare că nu putem ajunge la a simţi în mod corect teama, în scopul de a atrage Lumina care Reformează. Nu suntem suficient de puternici pentru asta. Nu putem să fim destul de apropiaţi unii cu ceilalţi, astfel încât să simţim că avem nevoie, cu adevărat, de acest lucru, astfel că toate rugăciunile noastre, speranţele şi dorinţele se vor conecta şi se vor amesteca, astfel încât, fiecare să piardă senzaţia de sine. Noi nu simţim nevoia, nu avem această dorinţă!

Se va întâmpla doar atunci când obţinem o nouă deficienţă din exterior, de la persoanele din exterior care ne cer ajutorul şi ne simţim sub presiune şi lipsiţi de apărare. E ca o persoană care trăieşte pentru sine şi nu-şi face griji pentru ea, gândind că ea va reuşi cumva. Dar apoi, ea are o familie şi se gândeşte toată ziua la ceea ce va aduce acasă seara, pentru a-şi hrăni copiii. Acestea sunt, deja, obligaţii de care nu puteţi scăpa.

Acelaşi lucru în cazul nostru. Atunci când stabilim legături cu publicul şi îi promitem ceva, ca urmare a înclinaţiei pentru respect, control şi frica de ruşine, suntem obligaţi să ne facem griji cu privire la realizarea tuturor angajamentelor noastre. Necesitatea de a completa deficienţele publicului ne obligă să fim mai puternic conectaţi între noi, simţim în ce măsură avem nevoie de prieteni.

Dacă aceste nevoi externe nu sunt suficiente pentru a ne face să simţim neliniştea şi teama de a ajunge la conexiune, Creatorul ne trimite duşmani şi persecutori împotriva cărora trebuie să luptăm şi să învingem. Altfel, aceasta va face rău mândriei noastre şi reputaţiei noastre, simţindu-ne inconfortabil şi dezamăgiţi. Astfel, noi locuri goale sunt revelate în noi, locuri pe care nu am putea să le revelăm niciodată prin noi înşine, datorită forţei protectoare a ego-ului nostru, în corpul nostru. Creatorul le dezvăluie trimiţând adversari externi, “câini lătrând”.

Trebuie să considerăm aceste mijloace ca un ajutor de sus. Aceste forţe negative adaugă la puterile noastre slabe prin care am încercat să ne conectăm şi să ajungem la ceva, acestea ne dau un impuls puternic să avansăm şi impresii corporale care pătrund până la oase şi lovesc în locul cel mai sensibil.

Sperăm că aceste puteri să fie suficient de puternice pentru a ne duce la un strigăt de ajutor, cum este spus “şi fii lui Israel au strigat din cauza muncii. Şi Domnul a auzit gemetele lor”. Este o muncă foarte serioasă. Nu trebuie să estompăm şi să ignorăm aceste atacuri, ci ar trebui să ne temem, să avem ruşine şi să muncim cu mijloacele corecte pe care le-am primit pentru a reuşi.

Acestea sunt toate, un “ajutor împotriva noastră”. Nimic în lumea noastră nu a fost creat fără motiv, doar pentru a ne ajuta. Deşi dorim să ne protejăm şi să luăm o poziţie corectă în ceea ce priveşte criticile şi toate problemele pe care le întâlnim, ne facem griji cu privire la reuşită şi împlinirea promisiunilor  faţă de public, trebuie să mulţumim, de asemenea, Creatorului pentru toate mijloacele, impresiile amare, medicamentul pentru ego-ul nostru care ne ajută să ne detaşăm de acesta şi să ne ridicăm.

Trebuie să ne echipăm cu o lipsă care acoperă diferenţa dintre cele două niveluri: nivelul actual şi nivelul viitor, spiritual. Formula care include dorinţa mea de primire şi cea a publicului şi a duşmanilor mei. Trebuie să unim toate acestea la o formulă şi să o includem în rugăciune, MAN, pentru a o face suficient de puternică, în scopul de a primi un răspuns de sus, MAD. MAN şi MAD formează Lumina Directă şi Lumina Reflectată şi ne ridică pe noi, conectaţi ca unul, la nivelul superior.

Este ascensiunea noastră comună. Moise nu a ieşit din Egipt datorită lui, a scăpat cu Ietro pentru un timp şi apoi, a revenit. Numai împreună noi putem ieşi din robia ego-ului şi asta nu trebuie să uităm.

Vom stabili o puternică dorinţă de a ieşi din Egipt şi de a sări la nivelul spiritual, prin diseminarea noastră largă. Toate temerile, neliniştile, loviturile şi dezamăgirile ne-au fost date în unicul scop de a ne conecta mai puternic şi de a ne forţa să scăpăm la momentul potrivit. Armata Faraonului, forţa negativă şi noaptea, sub acoperirea căreia am avut posibilitatea să scăpăm, în ciuda stării de întuneric şi a stării neplăcute, toţi conectaţi într-un întreg corect de forţe  menite să ne conducă la naşterea noastră în noua lume.

Din pregătirea cursului zilnic de Cabala, 30.09.2013

 

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: