Michael Laitman, pe The Times of Israel: “De ce scapă Iranul fără nici o sancţiune ”

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a avertizat recent Iranul că nu a cooperat cu agenția, după ce au fost găsite urme de uraniu în mai multe situri din Iran. Ca răspuns, Iranul a deconectat unele dintre camerele de supraveghere ale AIEA pe care agenția le folosește pentru a monitoriza activitatea nucleară a Iranului. Lumea a condamnat Iranul pentru această mișcare desigur, dar nu a fost luată nicio măsură pentru a împiedica eforturile sale de îmbogățire în curs, care potrivit surselor occidentale, aproape au atins nivelul care îi permite Iranului să creeze arme nucleare. Israelul, pe de altă parte, care depune toate eforturile pentru a nu încălca legile umanitare în propriul său conflict, este aproape unanim diabolic în întreaga lume.

De ce urăște lumea Israelul și nu Iranul? Cum poate Iranul să scape cu producția de arme nucleare, în timp ce Israelul se află sub un bombardament constant de condamnări, cu comitete și delegați în curs de desfășurare al căror singur scop este de a găsi greșelile Israelului în conflictul său cu palestinienii, delegați și comitete cu ordine explicite de ignorat actele teroriste palestiniene împotriva Israelului și chiar împotriva propriului popor?

Răspunsul la toate aceste întrebări este simplu: Israelul nu este Iran. Chiar și atunci când Israelul face ceva bun, cum ar fi înființarea de spitale improvizate pentru refugiații sirieni răniți sau trimiterea echipelor de salvare în locurile dezastrelor din întreaga lume, Israelul este tot denigrat. Nimeni nu se așteaptă ca Iranul să fie bun cu nimeni, în timp ce tot binele pe care îl face Israelul nu este niciodată suficient.

Oricât de neplăcut ar fi pentru noi, înțeleg de ce lumea ne tratează așa. În subconștient lumea simte ceea ce trebuie să facem, iar înființarea de spitale improvizate nu este unul dintre ele. Este grozav că facem acest lucru și îi ajută pe cei care au nevoie de servicii medicale și nu le pot obține altfel, dar acesta nu ar trebui să fie principalul obiectiv al Israelului. Acest lucru nu este ceea ce lumea așteaptă de la noi și nu ceea ce ar trebui să ne așteptăm de la noi înșine.

Ne putem spune o mie de povești despre cât de amabili suntem, despre ce mari donatori suntem, despre cum îi ajutăm pe cei bolnavi și răniți din întreaga lume și despre cum agricultura israeliană creează alimente în țările sărace din lumea a treia. Ne putem spune aceste lucruri nouă înșine, dar nimeni altcineva nu le ascultă sau le acceptă. Tot ce avem nevoie este să ne uităm la opinia lumii despre noi așa cum se reflectă în voturile ONU și la modul în care țările pe care le ajutăm votează împotriva noastră de fiecare dată când au ocazia.

Nu pot să nu-i justific; aceasta nu este ceea ce ar trebui să le oferim, iar ei o simt și reacționează în consecință. Ceea ce au nevoie cu adevărat de la noi, și acest lucru poate fi contraintuitiv, este ca noi să ne tratăm bine unii pe alții, colegii noștri evrei. În adâncul lor ei simt că diviziunea noastră internă este vinovata din spatele necazurilor lor și chiar din spatele propriilor conflicte interne.

Lumea nu se așteaptă de la noi să inversăm deșertificarea sau să vindecăm cancerul. Se așteaptă mult mai mult de la noi: să inversăm ura din întreaga lume. Și se așteaptă de la noi să dăm un exemplu, o dovadă vie că unitatea deasupra diviziunii este posibilă.

A fi „o lumină pentru națiuni” înseamnă că suntem un far de speranță că omenirea poate învinge conflictele. La urma urmei, regele nostru, cel mai înțelept dintre toți oamenii, regele Solomon, a fost cel care a inventat motto-ul: „Ura stârnește ceartă, iar iubirea va acoperi toate crimele” (Prov. 10:12).

Trebuie să înțelegem că antagonismul aparent insurmontabil și alienarea profundă dintre diferitele facțiuni ale societății israeliene sunt așa intenționat. Aceste prăpastii nu sunt menite să fie depășite prin negocieri sau prin ajungerea la un compromis. Ele sunt menite să rămână așa cum sunt și să realizeze că sarcina noastră nu este să fim de acord, ci să rămânem o singură națiune, chiar dacă nu suntem de acord. Acesta este exemplul pe care trebuie să-l arătăm lumii. Este singurul lucru pe care umanitatea nu-l poate dezvolta de la sine și singurul lucru pe care se așteaptă să îl stabilească evreii.

Strămoșii noștri au creat precedentul. La poalele Muntelui Sinai ne-am angajat să ne unim „ca un singur om cu o singură inimă” după care am fost declarați națiune. Singurul nostru merit la acea vreme era unitatea noastră, responsabilitatea noastră reciprocă. Un singur merit a fost motivul pentru care am devenit o națiune aleasă.

Dacă ne respectăm chemarea, vom fi admirați și emulați în întreaga lume. Dacă ne prăbușim sub povara urii, vom fi acuzaţi, ridiculizaţi și în cele din urmă alungați sau exterminați.

Filed under: Educatie, Educatie integrala | Add Comment →