În știrile din  The Huffington Post: Sunt deja 100 de ani de când drogurile au fost interzise pentru prima data, iar pe parcursul acestui lung secol al luptei angajate împotrivă drogurilor, profesorii și guvernele noastre ne-au spus o poveste despre dependența. Această poveste este adânc înrădăcinată în mintea noastră, așa că o luăm de la sine. Pare evidența. Pare categoric adevărată. Dar, ceea ce am înțeles pe parcurs, este că aproape tot ce ni s-a spus despre dependența, este greșit a€“ și că o poveste cu totul diferită ne așteaptă, doar dacă suntem pregătiți să o auzim.

Dacă am aprofunda cu adevărat această nouă poveste, va trebui să schimbăm mult mai multe decât luptă împotrivă drogurilor. Va trebui să ne schimbăm pe noi înșine.

Primul experiment: Pune un șobolan într-o cușcă, singur, cu două sticle de apa. Una este doar cu apa. Cealaltă este cu apa distilată cu heroină sau cocaină. Aproape de fiecare data când vei face acest experiment, șobolanul va deveni obsedat de apa drogata, și va continuă să revină pentru mai mult și mai mult, până când se va omori.

Experimentul nr. 2: Profesorul Alexandru (un profesor de psihologie în Vancouver numit Bruce Alexander) a construit Parcul de șobolani. Este o cușcă luxurioasă unde șobolanii au mingi colorate și cea mai bună mâncare de șobolani, și tunele că să meargă repede pe jos, și destui prieteni: tot ceea ce și-ar dori un șobolan într-un oraș. Alexandru a vrut să știe ce se va întâmplă atunci?

În Parcul de șobolani, evident că toți șobolanii au încercat ambele sticle cu apa, pentru că nu au știut ce era în ele. Dar ce s-a întâmplat în continuare, a fost uimitor.

Șobolanilor cu o viață bună nu le-a plăcut apa drogata. Au evitat-o în majoritate, consumând mai puțin de un sfert din drogurile luate de șobolanii izolați. Niciunul dintre ei nu a murit. În timp ce șobolanii care erau singuri și nefericiți au devenit dependenți, însă niciunul dintre șobolanii cu un mediu fericit nu a devenit.

La început, m-am gândit că asta era un capriciu al șobolanilor, până când am descoperit că  în același timp cu experimentul Parcul de șobolani a avut loc un util experiment echivalent cu oameni.  Se numea Războiul din Vietnam. Magazinul Time a reportat că în rândul soldaților din S.U.A., dependența de droguri era la fel de obișnuită că mestecatul gumei, și că există o dovadă solidă pentru a susține asta: 20% soldați americani au devenit dependenți de heroină acolo, conform unui studiu publicat în Arhivele Psihiatriei Generale. Mulți oameni erau bineînțeles îngroziți; ei credeau că un număr foarte mare de dependenți era pe cale să se întoarcă acasă când războiul s-a terminat.

Dar, de fapt, 95% din soldații dependenți – conform aceluiași studiu – pur și simplu s-au oprit. Puțini dintre ei au avut o cură de dezintoxicare. Ei au trecut din cușcă groaznică, înapoi într-una plăcută, așa că nu au mai vrut deloc drogul.

Experimentul nr. 3: După prima fază din Parcul de șobolani, profesorul Alexandru a înaintat. A reluat experimentele dinainte, când șobolanii erau lăsați singuri, și deveneau dependenți de drog. I-a lăsat să consume timp de 57 de zile – dacă ceva te poate „prinde”, e asta. Apoi i-a scos afară din izolare și i-a pus în Parcul de șobolani. A vrut să știe, dacă pici în acea  stare de dependență, este creierul tău deturnat, așa încât nu poți să te recuperezi? Drogurile te stăpânesc? Ce s-a întâmplat este – încă odată – uimitor. Părea că șobolanii au avut puține crize de dezintoxicare, dar, curând ei au încetat să consume drogurile, și s-au întors la o viață normală. Cușcă bună i-a salvat.

Iată un exemplu al unui experiment care are loc peste tot în jurul tău, și poate ți se va întâmplă într-o zi. Dacă te călca mașină și îți rupi șoldul, probabil că ți se va da diamorfină, numele medical pentru heroină. În spital, în jurul tău, vor fi destui oameni care și ei au primit heroină pentru perioade lungi, pentru ameliorarea durerii. Deci, dacă vechea teorie despre dependența este corectă – drogurile sunt cauza; ele determină corpul tău să aibă nevoie de ele – atunci e evident ce trebuie să se întâmple. O mulțime de oameni ar ieși din spital, și ar încerca să găsească heroină pe străzi, pentru a își satisface nevoia.

Dar iată lucrul ciudat: practic, nu se întâmplă niciodată. Așa cum doctorul canadian Gabor Mate a fost primul care mi-a explicat, consumatorii în scop medical pur și simplu încetează, în ciuda faptului că au consumat luni de zile. Același drog, folosit aceeași perioadă de timp, face din consumatorii de pe stradă, dependenți disperați, dar nu afectează deloc pacienții medicali.

Dependentul de pe stradă este că șobolanul din prima cușcă, izolat, singur, doar cu o singură sursă de consolare de găsit. Pacientul medical este că șobolanul din a două cușcă. El se întoarce acasă, la o viață în care este înconjurat de oamenii pe care îi iubește. Drogul este același, dar mediul e diferit.

Deci, opusul dependenței nu este nedependență. Este conexiunea  dintre oameni. Ironic, luptă împotrivă drogurilor a crescut numărul centrelor de dezintoxicare. De exemplu, am fost într-o închisoare în Arizona -„Orașul cort” – unde locatarii sunt ținuți săptămâni întregi în cuști mici de piatră  („Gaură”), pentru a îi pedepsi datorită consumului de drog. Și când acești prizonieri se eliberează, nu vor fi angajați datorită dosarului penal – garantând că vor fi discriminați și mai mult.

Există o alternativă. Poți construi un sistem preconizat să ajute dependenții de droguri să se reconecteze cu lumea – așa încât să abandoneze drogurile.

Portugalia a avut una din cele mai grave probleme legate de droguri din Europa, cu 1% din populație dependenți de heroină. Au încercat luptă împotrivă drogurilor, și problemă doar s-a agravat. Așa că au decis să facă un lucru cu totul diferit. Au reușit să legalizeze drogurile, și să transfere toți banii pe care îi foloseau pentru a arestă și închide dependenții de droguri, că în schimb să îi cheltuie pe reconectarea lor cu propriile sentimente, și cu societatea mai largă. Cel mai crucial pas, este să li se asigure casă și locuri de muncă subvenționate, astfel încât ei să aibă un scop în viață și un motiv să se dea jos din pat.

Asta nu e relevant doar pentru dependenții care îmi plac. Este relevant pentru noi toți, pentru că ne forțează să gândim diferit despre noi înșine. Ființele umane sunt animale sociabile. Noi avem nevoie să ne unim și să iubim. Propoziția cea mai inteligență a secolului 20 a fost cea a lui E.M. Forster – „Doar conectează-te”. Dar noi am creat un mediu și o cultură care ne întrerupe legătură, sau ne oferă doar parodia ei prin ceea ce ne da internetul. Creșterea numărului dependenților este un simptom al unei boli și mai grave a stilului nostru de viață a€“ constant îndreptându-ne privirea la următorul obiect strălucitor pe care trebuie să îl cumpărăm, decât la ființele umane din jurul nostru.

Scriitorul George Monbiot a numit asta „vârstă singurătății”. Noi trebuie să discutăm despre recuperare socială –  cum toți ne recuperăm, împreună, de boală izolării în care ne scufundam că într-o ceată groasă.

Comentariul meu: Restabilirea  unei bune comunicări reciproce între oameni, în ciudă egoismului nostru, este un panaceu pentru toate bolile noastre. Și apoi, prin obținerea unității, asta ne va conduce în Lumea Superioară, la o existența eternă perfectă.

Filed under: Educatie, Educatie integrala, Munca spirituala, Spiritualitate | 1 Comment →