Nascuţi dintr-o „umbră a sfinţeniei”

Când vom începe să simţim ceva în ceea ce priveşte sursa Luminii şi Lumina în sine, este un nivel avansat. Vrem s-o descoperim, s-o percepem, s-o gestionăm. Este un nivel înalt în dezvoltarea ego-ului numit „Faraon”, care întreabă: „Cine este Domnul ca să-L ascult? Vreau să-mi conduc propria-mi viaţă eu insumi! ”

 Sunt de acord că Creatorul există şi că El conduce lumea, dar vreau s-o conduc în locul Lui! După multe lovituri, când văd că n-o pot face, încep să-mi dau seama ce se întâmplă, adevăratul scop al conducătorului, ce vrea El şi în ce scop.

Apoi simt că ascunderea Conducătorului este din cauza dorinţei mele de a-L descoperi, în scopul de a-L conduce. Acesta este motivul pentru care conducătorul se ascunde până când încep să simt că nu există nici o alegere şi renunţ- decid să ajung la cunoaşterea Lui. Astfel, o atitudine specială faţă de Creator este născută în fiinţa creată, care vrea sa-i ia locul. Acum, ea îşi schimbă radical atitudinea într-o asemenea măsură încât vrea să se asemene Creatorului. Apoi, începe să descopere planul Creatorului. Până atunci a sperat că ar avea o şansă de a conduce lumea, de a-i cunoaşte legile şi de a o transforma în dorinta de a primi plăcere.

Dar apoi începe să înţeleagă că este imposibil şi că este mai bine să contacteze Creatorul, în scopul de a cunoaşte planul Său şi de a încerca să-L urmeze, ceea ce se numeşte „a păstra legile naturii.” Acum ea înţelege că există reguli pentru întreaga cale pe care a experimentat-o. Totul este supus unei formule speciale şi prin ascundere o persoană primeşte şansa de a participa la propria ei dezvoltare.

În ciuda goliciunii pe care o simte în vasele sale de recepţie, ea se poate ridica deasupra lor şi se poate identifica cu planul superior, cu Conducătorul. Apoi, dorinţa sa de a primi nu va sta în calea sa, ci mai degrabă invers, sentimentul răului împinge o persoană de a se ieşi din ea însăşi, de a ieşi din ego-ul său, deoarece simte doar durere în ea. În acest caz, este mai uşor pentru o persoană să se ridice mai presus de această durere, mai presus de dorinţa sa de a primi, şi să adere la planul superior, în scopul de a avansa în mod conştient, prin cunoaşterea Conducătorului.

Apoi, vede ca umbra care a ascuns de ea plăcerile şi Creatorul a acţionat de fapt în favoarea sa. Se spune, „Îmi place să stau în umbra Lui şi rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele”, ceea ce înseamnă că primeşte deja plăcere din ascundere, deoarece vede că este renăscută din ea. Acest lucru se datorează faptului că niciodată Creatorul n-a vrut să-i provoace durere; Creatorul este bun şi binevoitor. Pântecele mamei (Rechem în ebraică), provine de la cuvântul ebraic Rachman (milostiv) şi, deşi naşterea unei persoane este sub mare presiune şi cu durerile naşterii, vine din dragostea şi mila pe care Creatorul le arată unei persoane.

O persoană trebuie să se verifice în mod constant pe ea însăşi şi să vadă în ce umbra este, dacă el este sub „umbra sfinţeniei” sau sub „umbra lui Sitra Achra ” (cealaltă parte). Acest lucru este determinat de modul in care o persoana iese din orice situaţie, şi în ce direcţie o duce această umbră, la ce acţiuni o conduce, şi la modul în care determină starea sa. Fie că simte că o ajută să se apropie de Conducător, ceea ce înseamnă că Conducătorul pare să se joace cu ea, atrăgându-i atenţia şi chemând-o să ajungă să-L cunoască. Apoi, vede că umbra nu a fost de la Conducător, nu de la Creator, ci mai degrabă de la propriul ego.

Dar este posibil ca o persoană să nu înţeleagă toate acestea şi să ceară doar un singur lucru: ca umbra să dispară din lume. Aici, problema principală este rezolvată- poate o persoană atribui toate umbrele dorinţei sale de a primi şi înţelege că acesta este modul în care Creatorul o ajută să-şi limiteze dorinţa şi să creeze un Masach (ecran) şi Lumina care se Reîntoarce la Sursă şi să se apropie de Creator?

Din partea 1 a Lecţiei zilnice de Cabala, 18/06/12,  Shamati nr. 8

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent:

Articolul următor: