Ascensiune lui Malhut la Bina se numşte „sanctificarea lunii”. Asta înseamnă obţinerea credinţei prin care omul trebuie să purifice munca sa deasupra raţiunii. El înţelege că nu trebuie să lucreze cu dorinţa sa de a primi, ci toată munca sa trebuie să fie în interiorul vaselor de dăruire.

Dar, între timp, nu are dorinţa de a dărui şi nici măcar nu înţelege ce înseamnă asta. De acea Creatorul indică, „cu degetul”: Uite, asta este forma dăruirii!. Adică, omul, gradual, începe să descopere forma dăruirii şi înţelege că asta este forma dorită.

Înainte de asta nu putea descoperi, aprecia sau imagina. La urma urmei, ceea ce numim dăruirie în lumea noastră nu este dăruirie ci primire latentă sau altruism fals.

Atâta timp cât omul este operat de dorinţa egoistă, trebuie să simtă ceva plăcere în acţiunile sale, altfel nu ar fi capabil să acţioneze.

Chiar şi când îi satisface pe alţii, trebuie să simtă ceva profit sau că celălalt îi este mai drag decât el însuşi. Apoi el simte dragostea naturală, ca o mamă care e gata să îi dea totul bebeluşului ei.

Altă opţiune este că suntem atât de mult conectaţi astfel încât bunăstarea altuia e inseparabilă de propriul meu beneficiu sau că sunt operat de frică.

Motivul poate fi de asemenea beneficiul, un profit adiţional sau o dorinţă de a-mi opri suferinţele.  De asemenea este perceput ca un motiv egoist şi de obicei ca un profit mai mare decât plăcerea.

Pot simţi un profit din ce este adiţional şi de asemenea pot simţi un profit din faptul că nu pierd. În acest caz, bucuria mea este chiar mai mare.

O persoană poate găsi o sută de dolari pe stradă, se poate simţi fericit dar la fel de repede poate uita asta. Dar dacă pierde o sută de dolari va regreta mult mai mult decât dacă ar fi găsit suma de bani, deoarece este ca şi cum ar separa ceva de propria persoană.

De aceea, trebuie să înţelegem că puterea credinţei este deasupra dorinţei de a primi şi este obţinută în două faze. Prima oară în vasele în care lucreză pentru profit, apoi în vasele în care simţim pierderea. Dorinţa noastră este divizată în două părţi. Nivelurile 0, 1 şi 2 (grosimea nivelului rădăcină, faza 1 şi faza 2 numite GE)  şi nivelele 3 şi 4 (grosimea fazele 3 şi 4 numite AHP). Prima dăruire este operată în vasele de dăruire iar apoi în vasele de recepţie. Este mult mai dificil să lucrezi pentru dăruire în vasele de recepţie pentru că omul simte imediat acolo o pierdere. Ar fi putut primi o plăcere directă în acele vase dar acum este total opus, intenţionează să dăruiască cu acele vase şi se dovedeşte o dublă pierdere pentru ego.

Dar el „ se purifică pe sine” adică obţine atributul dăruirii şi astfel avansează până când este recompenat cu „purificare lunii” când atributul dăruirii devine sfânt pentru el.

El însuşi nu poate străluci ca luna dar luminează în măsura în care aderă la forţa superioară, la sursa luminii, la soare, cu ajutorul forţei credinţei.

La fel ca şi pământul, luna nu poate genera nicio lumină dar cu loialitate aderă la soare, deasupra pământului şi, de aceea, începe să strălucească. Nu este propria sa lumină, dar străluceşte mulţumită faptului că nu primeşte nimic pentru sine ci doar pentru a ilumina pe alţii.

Din prima parte a  Lecţiei zilnice de Cabala 11/30/12, Scrierile lui Rabash

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul | Add Comment →