Ascensiunea din punctul zero

Astăzi scriem istoria cu unitatea noastră. Totul se întâmplă pentru prima dată. Deoarece până în prezent, generaţiile au fost in coborare spirituala: de la revelarea Creatorului catre Adam, prin Avraam, Moise, etc, până la Rabash. Acest proces general este numit „coborârea generaţiilor.” Deci, pentru prima dată în istorie, ne găsim complet separati, fără nicio pregătire. Incepem ascensiunea de la punctul zero.

Etapa anterioară de dezvoltare este finalizata. Coborarea de sus în jos, coborârea lumilor, Partzufim şi Sefirot, spargerea sufletului lui Adam HaRishon-totul a fost finalizat. Baal HaSulam a spus că vom începe călătoria inversă începând cu 1995.

Starea noastra nu are exemple din trecut. Nu există analogii pentru a ne arăta calea de a acţiona astăzi. În toate generaţiile trecute, a existat un anumit grad de iluminare;  a existat percepţia şi o legătură cu spiritualitatea. Dar noi suntem complet separati.

Dar, pe de altă parte, avem un sprijin enorm de Sus pentru a începe ascensiunea noastră. Întregul sistem ne ajută şi se bazeaza pe noi. Acesta este motivul pentru care părţi din sufletele sparte, care nu au nici o legătură cu spiritualul, au început să vină mai aproape de această idee de-a lungul ultimilor ani şi au început sa înţeleaga unele lucruri. Acest lucru se datorează faptului că facem acţiunile noastre să corespundă acţiunilor spirituale şi trezim astfel Lumina.

Întrebare: Ce trebuie sa faca generaţia noastră?

Răspuns: Sa inţeleaga criza. Am devenit constienti de ea într-un mod spiritual, intreband despre sensul vieţii. Dar intreaga lume o experimenteaza într-un mod material: O persoană nu este fericita cu viata sa, iar acest lucru este de asemenea un fel de întrebare despre sensul său, dar la un alt nivel.

Noi toti începem cu acest lucru, ca si cum vedem că nu există nici un răspuns la criza nici in planul corporal, nici in planul spiritual. În acest fel, întreaga umanitate, împărţită în cei îndreptati direct catre Creator (Israel – Yashar Kel), precum şi in naţiunile lumii, trebuie să se realizeze pe ei insisi.

Trăim într-un timp foarte special şi nu înţelegem că Creatorul literalmente „ne hraneste cu lingura „. El nu se poate dezvălui imediat, deoarece acest lucru ar distruge întreaga lucrare, acest lucru ar fi împotriva Naturii şi ar perturba legea echilibrului şi similitudinii de calitati. El se va revela pe Sine atunci când vom ridica MAN, o chemare pentru corecţie.

Din Convenţia de la Arava, Lectia # 6, 25/02/12

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: