Întrebare: Când vine vorba despre marile provocări din viață, de multe ori stăm la o răscruce de drumuri: fie credem că suntem neputincioși împotriva marilor schimbări, fie stăm împreună pentru a face față provocării. Oamenii de știință susțin așa-numitul „optimism încăpățânat”, atunci când optimismul profund duce la acțiuni decisive.

De exemplu, la începutul pandemiei, în câteva săptămâni, omenirea a reușit să organizeze o mișcare pentru a proteja grupurile vulnerabile ale populației, pentru a începe dezvoltarea unui vaccin împotriva coronavirusului, deși nimeni nu știa dacă va avea succes sau nu. Perspectivele erau asumate, dar nu vizibile.

Este adevărat că oamenii sunt pregătiți pentru acțiuni cu scopuri foarte importante numai atunci când simt că au puterea de a schimba ceva?

Răspuns: Da. Altfel, nici nu ar începe să joace. Faptul este că cineva poate face ceva numai sub influența unei forțe convingătoare, fie atrăgându-l către niște victorii și câștiguri mari, fie împingându-l din spate cu ajutorul suferinței. Dar dacă aceste forțe nu sunt prezente, umanitatea însăși este foarte inertă.

Întrebare: Care este această stare când omul simte că este capabil să schimbe ceva?

Răspuns: Este o afecțiune care acumulează încet mai mulți parametri: este posibil – nu există nici o cale, există o nevoie – nu este nevoie, de făcut – să nu faci, și cu siguranță nu există altă cale. Când toate aceste date sunt colectate împreună, acestea conduc la acțiune.

La urma urmei, nu vorbim despre o singură persoană, ci despre o masă mare de oameni. Deci, aici sunt necesare forțe speciale și motive speciale.

Din emisiunea de pe KabTV „Kabbalah Express”, 12.01.2021

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →