La doi paşi de poartă

Întrebare: Aceste congrese par că ne-au deschis o nouă uşă şi tot ceea ce facem pare fără gust de aici, ca şi cum am pierdut toată savoarea anterioară.

Răspuns: Atunci de ce nu aţi cerut asta?! Spuneţi constant: „Noi! Noi!”, atunci de ce nu cereţi împreună?

Întrebare: Simt că asta este o nouă stare în care nu ştiu cum să cer. Este ca şi cum am atins ceva, dar nu l-am procesat îndeajuns pentru a-l realiza pe deplin.

Răspuns: Nu ţi se spune să îţi faci cererea în cuvinte elaborate frumos. Un taţă înţelege un strigăt simplu.

Întrebare: Atunci, de ce nu am cerut?

Răspuns: Pentru că nu vă puteţi uni şi sprijini unul pe altul. Încă există diferite calcule care vă controlează: ruşinea, lipsa dispoziţiei; pe scurt, nu este o hotărâre desivă încă, când pur şi simplu pătrunzi fără niciun calcul.

Întrebare: De unde vine ruşinea care nu mă lasă să pătrund? Vorbim atât de mult de apropiere şi unitate, dar ştiu că încă sunt lacăte în inima mea, limitări care dictează ce este permis şi ce este interzis.

Răspuns: Asta pentru că Creatorul este încă departe de voi; pe moment nu simţiţi că El este aproape. Trebuie să încercaţi din greu să vi-L imaginaţi în forma unităţii grupului, ceea ce de fapt am început în această săptămână. „Creatorul” este esenţa a ceea ce apare din unitatea noastră. La asta trebuie să ne rugăm şi spre asta trebuie să ne întoarcem.

În orice caz, avem nevoie de un strigăt, o rugăciune, o cerere, care este liberă de orice calcul. Dacă nu puteţi ajunge la asta, înseamnă că sunteţi încă departe de Creator sau Creatorul este departe de voi.

Dar toate plângerile sunt şi ele justificate şi sunt folositoare. Cu cât vă plângeţi mai mult, cu atât mai bine. Asta vă va duce la calculul corect şi precis.

Cred că de data asta am făcut un pas mare înainte. Nu este doar un pas; am păşit de fapt înăuntru şi ne-am adâncit în calirficări, deschizându-ne larg inimile, cu toate că nu i-am răzuit pieliţa cu o „perie de fier”. Este cu adevărat o clarificare bună: am început să simţim cum este de fapt această unitate, cum descoperim AHP-ul celui superior, un nivel mai înalt, cum ne identificăm cu el, cum aderăm cu toţi la el pentru a ne ridică în sus şi care este relaţia pe care o avem cu el.

Am trecut prin multe lucruri care se referă la conexiune şi unitate şi, cu toate că pare foarte sublime, distante şi abstracte, vom ajunge gradual să le simţim. Apoi ne va fi mai uşor să ne întoarcem către ele şi să le realizăm.

Întrebare: Care ar trebui să fie cererea corectă?

Răspuns: „Deschide uşa pentru noi!”

Şi asta la momentul în care simţiţi că toate drumurile sunt blocate, că toate porţile sunt blocate, că aţi ajuns la disperare. Aceasta este a 50-a poartă, starea dorită despre care am vorbit şi am citit atât. Acum simţiţi în practică şi lipseşte numai rugăciunea colectivă, presiunea, persistenţa. Încercaţi, faceţi un efort, va veni… Sunt foarte bucuros de stările prin care am trecut.

Din lecţia nr 4 congres Roma 9/21/12,

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: