Las Cartea Zohar să vorbească despre mine

Întrebare: Pe de-o parte, toată munca noastră se află în corectarea dintre o persoană şi un prieten, fiinţă umană. Iar pe de altă parte, corectarea este făcută prin Cartea Zohar. Cum să le leg eu una de alta?

Răspuns: Corectarea rezultă din Lumina ascunsă în textele scrise de Cabalişti. Dar, se întâmplă cu condiţia ca noi să avem dorinţa de a percepe şi pricepe realitatea descrisă de ele, astfel că, ceea ce este scris în aceste texte să se poată mula în noi, iar noi să putem avea acelaşi sistem de relaţii între noi.

Aceasta implică conexiunea dintre toate sufletele în aşa măsură încât să obţinem unitatea, să devenim un sistem unit, Malhut de Infinit. Dacă ne străduim să obţinem această unitate ca în „iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”, dacă vreau asta, atunci Cartea Zohar începe să vorbească despre mine.

Ca rezultat, primesc forţa de corectare de la Cartea Zohar şi înaintez treptat prin citirea lui. De fapt, cartea în sine nu conţine nimic, dar prin citirea ei, şi prin dorinţa de a fi în acelaşi sistem, eu atrag puterea forţei câmpului care se află în Malhut de Infinit – şi astfel obţin acest sistem.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala 6/20/2011 Zohar

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent: