Momentul adevărului suprem

165Comentariu: Să presupunem că îi spui unui student „Fă asta” și apoi literalmente, după o perioadă scurtă de timp, îi spui: „Ce faci?” Acțiunile tale se contrazic.

Răspuns: Doar ți se pare, funcție de cum auzi. Nu spun lucruri opuse, dar tu percepi contrariul. Pentru mine este la fel.

Există un exemplu foarte clar în Tora când Creatorul îi promite lui Avraam: „Voi face din fiul tău temelia tuturor generațiilor spirituale de pe Pământ”. Și cinci minute mai târziu El spune: „Sacrifică-l”. Cum putem compara aceste două evenimente și să spunem că sunt același lucru?

Întrebare: Atunci cum pot să te ascult în acest caz?

Răspuns: Exact așa, așa cum a ascultat Avraam. Numai el a avut ocazia să se ridice deasupra acestor două evenimente – nu cu mintea lui pământească, ci mai degrabă cu mintea sa spirituală, cu credința deasupra rațiunii, adică în calitatea dăruirii – pentru a vedea că este același lucru.

Prin urmare, nu este necesar să spunem că profesorul greșește. La urma urmei, în același timp, te îndepărtezi de oportunitatea de a te ridica la un nou nivel de rațiune în care contrariile se unesc și nu se distrug sau se anulează reciproc.

Acesta este momentul celui mai înalt adevăr, la care nu ne putem ridica cu creierul uman. Dar tocmai acesta este punctul prin care poți trece, ca printr-un zid. Se va îndepărta brusc și vei trece.

KabTV „Am primit un apel. Confidențial” 12.10.2013

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: