O acţiune fără intenţie

Întrebare: Toate acţiunile noastre, tot ceea ce facem, trebuie să fie îndreptat spre revelarea Creatorului. Este singurul mod în care putem determina eficacitatea acţiunii noastre. Şi, dacă în urma unei analize, se pare că nu sunt îndreptate către revelarea Creatorului, atunci este de preferat “să te aşezi şi să nu faci nimic” după cum este scris?

Răspuns: Nu, nu contează în ce stare sunteţi, ar trebui să acţionaţi mereu. Există cazuri în care o persoană pare a fi “moartă”, dar ea încă trebuie să vină în grup, să fie prezentă, chiar dacă doarme în timpul lecţiei, trebuie să efectueze anumite acţiuni de bază.

O acţiune mecanică nu este cu adevărat mecanică. Dacă pot să realizez chiar şi cea mai mică mişcare, asta înseamnă că dorinţa mea participă la ea, altfel nu aş fi capabil să mă deplasez.

Nici o moleculă sau atom nu ar putea să se deplaseze, dacă nu ar avea o dorinţă activă. Electronii care gravitează în jurul nucleului sunt dorinţe, deoarece întreaga materie este dorinţa de primire. În toţi atomii, molecule şi electroni, există o mare dorinţă de a ajunge la o stare de saturaţie. O stare de saturaţie care este realizată în particule elementare – ca urmare a Big Bang, de exemplu – coboară de la nivelul spiritual şi exploatează întreg universul, în toate etapele evoluţiei sale. De aceea, ele se deplasează, fără încetare, în căutarea plăcerii pentru împlinire, deoarece numai astfel, ele pot exprima nevoia lor de împlinire. Ele cred că urmăresc împlinirea.

Suntem făcuţi din aceste particule elementare, astfel că noi alergăm după plăcere întreaga viaţă. Această aspiraţie este dezvăluită la un nivel diferit, dar în aceeaşi direcţie. Deci, trebuie să efectuăm acţiuni mecanice, chiar dacă ele nu pot fi, încă, efectuate pe plan emoţional. Uneori, noi gândim: “De ce ar trebui să rămân cu aceşti oameni? Ce am să le spun? Nu vreau asta deloc. Cum pot să mă mint pe mine şi pe ceilalţi?”

Minţiţi-vă, pe voi şi pe ceilalţi. Pretindeţi. Acţionaţi ca şi cum aţi fi prietenul lor! Totuşi, nu uitaţi că este un act, o minciună, deoarece o faceţi în mod conştient. Asta face parte din dezvoltarea voastră. “Cum pot să fac asta? La urma urmei, sunt o persoană onestă! De ce ar trebui să mă aşez lângă ei, să mănânc cu ei şi să-i îmbrăţişez? Nu îmi pasă deloc. Dacă ne-am iubi, ar fi diferit, dar nu cred că ei sunt prietenii mei în acest mod.”

Este adevărat! Voi nu-i simţiţi şi puteţi chiar să-i urâţi, precum elevii lui Rabbi Shimon. Ce veţi face atunci? Toată lumea ar trebui să plece datorită modului în care se simte? Dimpotrivă, ar trebui să ştiţi şi să vă ridicaţi mai sus, deoarece aţi înţeles că astfel vorbeşte ego-ul în noi. Acţionaţi, chiar dacă nu o doriţi, deoarece dorinţele voastre sunt în voi şi acţiunile voastre în exterior. După acţiuni, vor exista noi dorinţe, deoarece Lumina Superioară influenţează chiar şi acţiunile fără o dorinţă. După cum este scris: “ Mitzvot nu necesită intenţie”. Chiar dacă le efectuaţi mecanic, ele apelează Lumina Superioară.

Din discuţie privind grupul şi diseminarea, 21.10.2013

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent:

Articolul următor: