O nouă viață în care adevărul este dulce

Întrebare: Dacă ar trebui să clarificăm lucrurile în funcție de adevăr sau minciună în loc de amărăciune și dulceață, vom descoperi că tot ceea ce reprezintă amărăciunea este de fapt adevărul?

Răspuns: La nivelurile mineral, vegetal și animal, dulceață înseamnă adevăr și amărăciune minciună. Oamenii clarifică în mod permanent acest aspect. Acest lucru poate fi observat în special cu copiii mici și când ei cresc, devine mai ascuns. Minciuna estompează clarificările și nu mai par atât de proeminente.

Se dovedește că pot să mă forțez și să par un adevărat războinic, dedicat unei idei abstracte, dar totul este o minciună. Această idee abstractă, această cauză sublimă îmi pare pur și simplu atât de dulce și astfel sunt pregătit să fac tot ce-mi stă în putere pentru a ajunge la ea. Toate clarificările noastre sunt îndreptate numai spre a atinge dulceața. De fapt, nu suntem pregătiți să ridicăm un deget până când Lumina Superioară nu ne ajută să facem astfel, ceea ce se numește ”credință deasupra rațiunii”, forța dăruirii.

Până atunci, nu avem cum să facem ceva dacă nu vedem niciun avantaj în asta, având în vedere dorința noastră de a primi de dragul dulceții. Pot să schimb un avantaj pe un altul datorită înțelegerii, recunoașterii, invidiei, pasiunii, respectului, influenței mediului, atitudinii populare, și din cauza fricii de ceea ce oamenii ar putea spune despre mine și dacă prietenii ar găsi justificări pentru mine.

Toate acestea îmi afectează comportamentul, dar doar pentru că valorile mele se schimbă și ceea ce părea înainte amar nu mai pare așa. Se întâmplă astfel pentru că știu că dacă folosesc acest lucru amar, voi fi răsplătit cu sprijinul mediului meu, așa că nu mai pare amar și este, mai degrabă, dulce.

Dulceața pe care o simt din partea mediului care îmi spune cât de mare sunt, ce erou, și faptul că toată lumea vrea să-mi fie prietenă se adaugă acum gustului amar pe care l-am simțit. Se dovedește că simt dulceață la un cu totul alt nivel al gustului. Dar încă este dulceața cea pentru care merită să fac un efort și astfel mă schimb.

Pare că trec prin anumite schimbări și corecții și că urc, dar totul are loc în dorința mea de a primi și nimic nu se schimbă de fapt. Adevărata schimbare poate să existe numai cu ajutorul Luminii care Reformează. Când o persoană o primește, simte ce înseamnă schimbare cu adevărat.

De aceea, se spune ”Gustă și vezi că Domnul este bun”. Fără să gustăm, nu vedem nimic. Crezi că te schimbi, dar, de fapt, schimbările sunt doar la nivelul acestei lumi. Poți să devii mai ”uman” și să-ți face mai puține griji în ceea ce privește trupul tău, dar totul se datorează dorinței tale de a te bucura, care nu e decât mai complexă, mai adâncă și mai egoistă, la niveluri mai rafinate și mai mascate ale egoului.

Totul este simplu pentru un copil mic. Dacă ceva este dulce, vrea acel lucru, și dacă este amar, nu-l vrea. Dar un adult se poate descurca cu un gust amar, și dacă este legitimat și stimat de societate, simte această amărăciune ca pe o dulceață. Atunci el se gândește deja că este mare și special și că și-a corectat deja gustul, dar, de fapt, el a rămas același copil egoist, doar că mai viclean și mai corupt.

Astfel trece viața noastră până când ajungem în sfârșit la recunoașterea răului. Datorită tututor acestor schimbări, transformăm gusturile care sunt amare pentru un copil în dulci pentru un adult, dar nu ajută la nimic. Nu ajungem astfel la împlinirea dorinței noastre.

Dimpotrivă, ajungem la un punct în care dorința este complet goală și nu mai avem mijloace să ne schimbăm ca să simțim o oarecare plăcere. Astfel, umanitatea ajunge la o barieră, la un punct critic, unde trebuie să decidă că are nevoie de forța superioară care va schimba realitatea noastră, dar și pe noi.

Asta înseamnă că avem nevoie de Lumina care Reformează, dar oamenii nu știu că ea există și astfel noi trebuie să le explicăm că este posibil să schimbăm această realitate și să ne ridicăm împreună cu ajutorul noii conștiințe care ne permite să ajungem la dulceață în loc de amărăciune, prin intermediul conexiunii dintre oameni. Aici, în această conexiune, simțim o nouă viață.

Din prima parte a Lecției Zilnice de Cabala, 13.08.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed