Poruncile le vom auzi numai atunci când vom ajunge la conexiune

Întrebare: Care este insemnatatea din perspectiva cabalistica pentru fiecare dintre cele zece porunci, cum ar fi „să nu furi” sau „să nu ucizi”, etc?

Răspuns: Noi nu înțelegem adevăratul sens al celor zece porunci care pur și simplu par ca instrucțiuni morale pentru noi.

Porunca „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta,” de exemplu, se referă la legătura între Partzufim de ZON (Zeir Anpin și Nukva) și Aba şi Ima (tată și mamă) superiori.

Porunca „Să nu furi”, este interdicția de a folosi dorința de a primi plăcere pentru mine personal,  care se numește furt. De la cine furi? De la Lumina, de la Creator.

Toate cele zece porunci se referă la utilizarea corecta a dorinței de a primi plăcere. Este vorba despre limitele pe care trebuie să le punem în aplicare in Malchut. Aceste limitări sunt numite Masach (ecran) și Lumina Reflectată (Ohr Hozer). Datorită faptului că Malchut acceptă aceste limitări, acestea pot deveni vesmintele pentru cele zece Sfirot și astfel sunt denumite cele zece porunci.

O poruncă (care rezultă din radacina ebraică „rostirii”) este ceea ce este născuta în gura Partzuf, Peh de Rosh. Toate aceste acțiuni sunt realizate în lumea Atzilut.

Numai după ce am devenit ca o singura persoana, într-o singură inimă, primim cele zece porunci. Altfel nu le putem auzi. Trebuie să fim la nivelul Bina, în scopul de a avea urechea care poate auzi cele zece rostiri de la Mt. Sinai.

În primul rând trebuie să trecem printr-o perioadă de pregătire și sa ajungem la conexiune, la nivelul de un singur om cu o singură inimă, şi numai atunci putem sa auzim poruncile. În caz contrar, ne vor lipsi vasele pentru a le înțelege.

In fiecare zi o noua confuzie și o nouă înțelegere sunt resimțite în timpul studiului. Puneti o întrebare și după aceea puteti fi confuzi de o sută de ori și să înțelegeti de o sută de ori, în scopul de a vă aduce la punctul în care ați pus întrebarea. Totul depinde de vase.

Întrebare: Aceste porunci, cum ar fi „să nu furi” și „să nu ucizi”, actioneaza şi în lumea corporala?

Răspuns: Desigur, avem nevoie de același lucru care este scris în sens spiritual, în lumea noastră, dar corectarea sufletului are loc în lumea spirituală. Totuși, trebuie să creăm mediul potrivit în lumea corporala, astfel încât în ​​ea, vom fi capabili să atingem corecția spirituală.

În primul rând trebuie să înțelegem că la baza tuturor corecțiilor este regula principală a Torei: „Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti.” Acest lucru înseamnă că toate corecțiile, toate detaliile descrise în Tora, sunt explicațiile pentru modul în care ar trebui să ajungem la îndeplinirea condițiilor de iubi pe alții.

Atitudinea mea față de oricare, pentru prieteni, pentru lumea exterioară, faţă de toate lumile spirituale, pentru tot, trebuie să fie numai din dragoste, în măsura în care mă iubesc pe mine. Asta este! Fiecare acțiune pe care o  fac trebuie să fie însoțită de gândul că o fac pentru alții. Iubirea nu este exprimată doar prin cuvinte. Trebuie să existe o dorință reală în mine care mă obligă să o fac. În caz contrar, aceasta nu este numită o poruncă.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 6/03/14Shamati 66 “Dăruirea Torei”

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent: