Structura sufletului umanităţii

Întrebare: Cum este împărţită umanitatea astăzi, conform cu structura sufletului general?

Răspuns: Conform cu cartea Shaar HaKavanot (Poarta intenţiilor), sufletul este perceput ca un Parţuf (corp spiritual), care este alcătuit din zece părţi (zece Sefirot), dintre care şapte sunt principalele Sefirot.

Un suflet este un Parţuf care este fie mic, fie mare, individual sau general, dar este acelaşi sistem, aceaşi structură identică, care poate fi globală sau individuală, iar fiecare membru al grupului de zece este inclus în el.

Sistemul spiritual este alcătuit din cap (Keter, Hochma şi Bina) şi şapte Sefirot inferiorare (Hesed, Gevura, Tifferet, Netzach, Hod, Yesod şi Malchut). Fiecare Sefira inferioară este alcătuită din zece Sefirot, iar asta generează 70 de rădădini spirituale, de unde provin cele 70 de naţiuni majore din lume.

Putem spune că sunt mult mai multe naţiuni în lume, dar ele nu se numără ca naţiuni majore, deoarece ele cumva provin şi sunt multiplicate de către naţiunile majore şi acum sunt incluse în ele, dar nu au o rădăcină proprie decât propria variaţie.

Din lecţica de Cabala în limba rusă din 30.10.2016

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed