Transformând lumea

Întrebare: De ce s-au devalorizat toate vechile valori și s-a întors lumea pe dos?

Răspuns: Lumea a trebuit să se schimbe, și a început în secolul al 19-lea. În secolul 20, transformarea lumii a prins viteză și am ajuns în punctul în care aproape toată lumea observă asta. Schimbarea are loc în mod natural, ca parte a evoluției noastre, a dezvoltării umanității și a fost prestabilită de la început. Cabaliştii au prevăzut această schimbare acum mai mult de 1000 ani și au indicat sfârșitul secolului 20 că fiind un punct de cotitură, în care atitudinea omului spre umanitate, spre lume și spre înțelepciunea Cabala, se va schimbă. Cabalişti au spus că ajuns în acest punct, omul va suferi o trasformare specială.

Ca rezultat, omul va începe să înțeleagă nevoia pentru formula generală de dezvoltare a naturii pentru a putea controla situația, a nu pierde controlul și a se dezvolta în ceva ce nu poate fi prevăzut sau prezis. Azi, ne aflăm în această stare. Înțelepciunea Cabala intenționează să ne ajute să facem față corect situației și ne învață cum să continuăm acest proces.

Cabaliştii au înțeles formulă clară a evoluției naturii și umanității și astfel nu au avut nici o problemă în a prezice ce se va întâmplă și când. Nu e nevoie să fii medium sau magician pentru asta.

Am început să observ schimbările din lume la mijlocul anilor 1970 și m-am implicat cu seriozitate în înțelepciunea Cabala de atunci. Văd cum ajută cu adevărat la înțelegerea a tot ce se întâmplă în jurul nostru.

Nu este nimic mistic sau înfricoșător. Dimpotrivă, trăim într-o era foarte interesantă în care trecem printr-o schimbare care neagă total trecutul. Asta se întâmplă în concordanță cu legea negării negației, în care nivelul precedent moare și noul nivel este construit  peste cel vechi. Așa  fost mereu, în toate stadiile de dezvoltare  ale umanității. Astfel, feudalismul a  înlocuit sclavagismul, capitalismul a  înlocuit feudalismul, şi aşa mai departe.

Din lecţia de Cabala în lima rusă din 13.12.2015

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed