Un drum lung până la primul nivel spiritual

Întrebare: Aţi spus de multe ori că, invidia, ura şi onoarea prietenilor ajută grupul să avanseze spre unitate.

Răspuns: Dacă prietenii într-un grup aspiră la unitate şi încep să simtă tot felul de tulburări între ei, invidie, ură şi respingere, trebuie să înţeleagă că le este dat de Creator în mod intenţionat, pentru a adăuga forţe suplimentare, o dorinţă pentru unitate, de care ei au nevoie pentru a exista pe primul nivel.

Prin urmare, de fiecare dată când avansăm, primim mereu tulburări, deoarece capacitatea noastră nu este suficientă pentru a ne ridica. Mă ridic puţin, dar nu este suficient şi sunt răsturnat. Din nou, mă ridic un pic şi sunt aruncat în jos, dar, după aceea, toate aceste mici perturbaţii se conectează.

Nu putem atinge primul nivel dintr-un salt. Să presupunem că eu sunt la nivelul zero şi că trebuie să urc la primul nivel, cum pot face asta ? Creatorul a spart acest nivel într-o multitudine de stări unde voi urca şi coborî, voi urca şi coborî.â

Nu pot să depăşesc un anumit nivel şi mă ridic, dar nu în mod semnificativ. Dar, după aceea, o conexiune este stabilită prin suma tuturor stărilor mele anterioare care sunt necesare pentru a urca la primul nivel. Deci, unei persoane i se pare că se întâmplă acelaşi lucru tot timpul, aceasta poate să fie chiar mai rău decât înainte, dar, de fapt, totul se conectează într-o singură sumă. Cum este spus:”ban după ban se acumulează într-o sumă mare” până ce toate monedele sunt reunite într-o singură comoară, care este descoperită dintr-o dată.

Prin urmare, răbdarea este lucrul cel mai important pe drum. Şi, cineva a cărui aroganţă vorbeşte din gât este lăsat cu propriile sale interese, nimic nu i se va întâmpla. Lucrul principal este să se adapteze cu răbdare. Fiecare stare prin care trecem, fiecare congres, lecţie, atelier, de fiecare dată când diseminăm şi aşa mai departe, totul este reunit. Aceste activităţi nu dispar, ele sunt introduse în “registrul” vostru, care stabileşte cât a rămas până la primul nivel.

Şi, după ce acest lucru este realizat, totul devine clar şi continuaţi cu ochii deschişi. Dar, primul nivel este cel mai dificil, de aceea este numit “exodul din Egipt”. Restul nivelurilor nu sunt simple, dar noi le traversăm cu inteligenţă, conştiinţă, cu mişcare reală. Acum, acest nivel este complet închis pentru noi.

Din Congresul “Zorii unei lumi noi”, a doua zi, 02.11.2013, Lecţia 4

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent:

Articolul următor: