Un nou potop

Întrebare: Conform cu un avertisment din partea unei organizații umanitare globale, mai mult de un miliard pe oameni vor fi amenințați de inundații în 2060. Țările menționate în raport sunt în mod special SUA, India, China, Bangladesh și alte țări, toate vor stă în faţa unor inundații catastrofale, valuri turbulente și condiții meteo extreme. Va avea loc din nou potopul din Biblic ?

Răspuns: Cred că potopul va avea loc mult mai devreme. Pământul și apele se vor schimbă gradual, iar aceste schimbări vor conduce către erupții vulcanice, cutremure și inundații. Natura nu va mai tolera astfel de creaturi egoiste, precum omul. Noi invocăm și atragem mișcările negative ale naturii prin atitudinea pe care o avem, unul faţă de altul.

Întrebare: Conform raportului, cei săraci vor suferi cel mai mult, în timp ce bogaţii au poliţe de asigurare și se pot muta în alte locuri și să se salveze.

Răspuns: Cei bogați nu vor avea această opțiune în viitor ; dezastrele naturale vor afecta toată lumea. Mai mult de atât, calamitățile nu vor fi doar ecologice, căderea va fi, de asemenea, în multe alte domenii precum afacerile, comerțul mondial, relațiile familiale, cultura și știința. Egoul nostru se va schimba într-o creștere canceroasă ce se va devoră pe sine și va ucide totul.

Întrebare: Asta este bine sau rău ?

Răspuns: Este bine când este la o scală mică și atunci când umanitatea răspunde imediat : “In regulă, am înțeles ! Trebuie să ne schimbăm și să ne corectăm comportamentul”. Totuşi, dacă durează multe zeci de ani, va deveni rău, iar oamenii nu vor înțelege și nici nu vor deveni mai sensibili, ci vor arata că sunt nereceptivi și stupizi.

Întrebare: Vedem că, într-o anumită măsură, oamenii înțeleg ce se întâmplă ?

Răspuns: Nu înțeleg nimic. Ne este la îndemână înțelepciunea Cabala, care ne oferă metoda depășirii crizelor. În ciudă eforturilor noastre de a vorbi lumii despre ea, stăm în fața unui zid al lipsei de încredere, respingerii și a bârfei. Mulți se ridica împotrivă noastră, neștiind deloc în ce ne angajăm. Astfel, îi conduce egoismul care este revelat intern, iar ei se supun inconștienți, iar asta nu ne conduce în direcția corectă. Nu vreau să par neruşinat, însă, cu mulți ani în urmă, noi am prezis dezastrele actuale și fluxul de imigranți în Europa. Am obosit să discut despre asta. Nimic nu ajută.

Întrebare: Dar Creatorul este bun și binevoitor.

Răspuns: El este bun, doar dacă suntem conectați reciproc cu El. Din păcate, suntem dominați doar de forța egoistă, care este opusă Lui. Așadar, nu avem niciun motiv să așteptăm ceva bun de la El și nu avem la cine să ne rugăm.

Noi înșine trebuie să ne schimbăm ! Trebuie să cerem doar un singur lucru din adâncul inimii : să ne unim. Până la urmă, întreaga Tora este un sistem îndreptat doar spre iubire. Așa cum este scris : “Am creat înclinația rea, am creat pentru ea Tora ca un condiment, pentru că Lumina din ea reformeaza”. Creatorul este atributul iubirii și al dăruirii pe care trebuie să-l dezvoltăm și să-l aducem în relațiile noastre reciproce, deoarece legea principală a naturii este : “iti vei iubi aproapele ca pe tine însuţi”, dar nimeni din lumea noastră nu se angajează în asta.

Cabaliștii pot să plângă cât pot de mult. Încearcă să implementeze metodă unității între ei, dar asta nu este ușor într-un grup mic. Dacă întreagă națiune a Israelului s-ar angaja în asta, lucrurile cu siguranță ar fi diferite. Națiunea Israel trebuie să facă asta și să dea exemplu pentru întreagă umanitate, adică ceea ce cere lumea de la noi.

Din emisiunea de pe Kab TV „Ştiri cu Michael Laitman” din 17.05.2016

 

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent: