Vezi lumea interioară a celuilalt

Întrebare: Se spune că o persoană obișnuită este capabilă să înțeleagă aproximativ 500 de cuvinte pe minut, iar viteza medie a vorbirii orale este de aproximativ 150 de cuvinte pe minut. Deci creierul nostru umple orice altceva cu tot felul de gânduri.

De exemplu: în timpul lecției când par că ascult ceva, capul meu este în mod constant plin de gânduri care mă duc înapoi la copilărie sau în viitor. Ce ar trebui să fac în astfel de situații? Încerc să aud ceva, vreau să-mi amintesc informațiile, dar nu pot din cauza gândurilor externe.

Răspuns: Singurul lucru pe care îl poți face este să te ridici deasupra egoismului tău. Nu există nici o altă cale. Aplicând metoda Cabalei, te poți ridica deasupra ego-ului tău, iar apoi îi vei simți pe ceilalți.

De ce nu vedem lumea superioară? De ce nu vedem forțele spirituale? Pentru că suntem închiși în interiorul nostru, iar lumea spirituală este tot ceea ce merge de la noi către alții. Dar noi nu o simțim, nu o observăm.

Întrebare: Dacă apreciez persoana pe care o ascult, va ajuta?

Răspuns: Da. Dacă îl iubești cu iubire corporală, îl vei asculta cu atenție, îi vei absorbi cuvintele. Totuși, acest lucru nu este suficient. Mai există alte mijloace de comunicare: cele superioare, spirituale, când ieși din tine și începi să-l simți pe celălalt, indiferent de atitudinea ta față de el. Ridicându-te deasupra ta, deasupra egoismului tău, îl percepi absolut obiectiv.

Aceasta este o tehnică specială care provine din regula „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Dacă îți tratezi aproapele așa cum te tratezi pe tine însuți, în această măsură îl vei putea auzi.

Mai mult, vei vedea și vei auzi ceva la care persoana pe care o iubești nici măcar nu se așteaptă – lumea sa interioară.

Din „Abilități de comunicare” KabTV, 14.08.2020

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed